În nouă școli românești, un algoritm a dovedit că răbdarea poate fi programată, chiar dacă înțelepciunea nu
Timp de cincisprezece săptămâni, între 19 ianuarie și 1 mai 2026, în nouă școli răspândite prin regiuni diferite ale țării, un grup de elevi din clasa a treia a primit, o oră pe săptămână, un profesor suplimentar care nu obosea niciodată, nu ridica vocea și nu uita numele niciunui copil: o platformă digitală construită la Universitatea din Turku (Finlanda), numită Eduten, capabilă să adapteze fiecare exercițiu de matematică la ritmul exact al minții care îl rezolva. Rezultatele acestui prim studiu de anvergură realizat în România asupra inteligenței artificiale aplicate la ora de matematică au fost publicate recent și merită citite dincolo de entuziasmul tehnologic care le însoțește, pentru că spun ceva esențial nu doar despre puterea algoritmilor, ci despre natura însăși a actului de a învăța.
Cifrele pe care manualul nu le poate contrazice
Metodologia a fost riguroasă și, tocmai de aceea, greu de ignorat. Elevii au fost grupați în perechi comparabile, alcătuite în funcție de nivelul inițial, testat clasic, cu creionul pe hârtie, înainte de începerea experimentului. Jumătate au continuat ora de matematică în forma ei obișnuită, cealaltă jumătate a primit, o oră pe săptămână, sprijinul platformei Eduten, care oferă peste două sute cincizeci de mii de exerciții interactive, cu evaluare automată și analiză în timp real a progresului fiecărui copil. La finalul celor cincisprezece săptămâni, testarea finală, făcută tot cu creionul pe hârtie, a arătat o diferență greu de trecut cu vederea: grupul asistat de algoritm a înregistrat un progres mediu de 23,1%, față de 9,6% în grupul de control. Diferența, spun autorii studiului, este semnificativă statistic, iar mărimea efectului se situează între moderat și puternic. La acestea se adaugă percepția copiilor înșiși: 86% declară că platforma le-a ușurat înțelegerea matematicii, 83% spun că au studiat mai mult decât ar fi făcut-o altfel, iar 92% cred că instrumentul ar trebui folosit în toate școlile.
Maieutica lui Socrate, reluată de un algoritm finlandez
Cu douăzeci și cinci de secole în urmă, Socrate susținea, în dialogurile transmise de Platon, că adevărul nu se predă, ci se naște, iar rolul dascălului seamănă cu acela al moașei: nu el creează cunoașterea, ci ajută sufletul discipolului să o aducă la lumină prin întrebări potrivite, puse la momentul potrivit. Maieutica socratică presupunea răbdare, dialog și ajustare permanentă a întrebării la capacitatea celui întrebat. Ceea ce reușește un instrument precum Eduten, la o scară mult mai modestă și fără nicio pretenție filosofică, este o formă tehnică a aceleiași logici: corectarea imediată, exercițiul ajustat la nivelul real al copilului, absența oboselii și a judecății care descurajează. Diferența esențială, pe care cifrele singure nu o pot arăta, ține de ceea ce algoritmul nu face: el nu întreabă de ce un copil a ajuns la un răspuns greșit, nu construiește, prin dialog, drumul gândirii, ci doar îl corectează. Chiar coordonatorul studiului, cercetătorul Erkki Kaila, de la Universitatea din Turku, a ținut să sublinieze acest lucru: profesorii cu o pregătire solidă, care cunosc bine instrumentele digitale și știu să le integreze în propria lor metodă, obțin cele mai bune rezultate. Algoritmul amplifică o pedagogie bună, nu o înlocuiește.
O schimbare mai amplă decât un singur experiment
Studiul Eduten nu este un fenomen izolat, ci coincide cu o mișcare structurală în sistemul românesc de învățământ. Începând din acest an, pentru prima dată, inteligența artificială este menționată explicit în programa școlară oficială de matematică pentru liceu, publicată în Monitorul Oficial, iar aplicațiile de tip chatbot, folosite ca „tutori virtuali”, devin instrumente pe care profesorii sunt obligați să le accepte la clasă. Reforma vine, de altfel, cu o recunoaștere incomodă: evaluarea națională din 2025 a arătat că 15% dintre elevii de clasa a opta au greșit operații aritmetice elementare, motiv pentru care programa reintroduce aritmetica drept modul distinct în clasele a IX-a și a X-a. Coincidența dintre un gol de bază, precum incapacitatea de a calcula corect o operație simplă, și entuziasmul pentru instrumente sofisticate de inteligență artificială merită reținută: tehnologia cea mai avansată nu rezolvă o lacună elementară dacă nu este dublată de o revizuire onestă a felului în care se predau fundamentele.
Ce ar trebui să facă România cu acest instrument
Concluzia studiului, la fel ca a reformei curriculare, nu este că algoritmii ar trebui să înlocuiască profesorul, ci că valoarea unei tehnologii educaționale se măsoară prin felul în care este introdusă, nu prin sofisticarea ei tehnică. Chiar în cadrul acestui pilot, profesorii implicați au trecut printr-o sesiune de pregătire la Sibiu înainte de a intra la clasă alături de platformă, o dovadă că autorii studiului au aplicat, măcar parțial, principiul pe care îl recomandă mai departe: un model de „formare a formatorilor”, prin care dascălii pregătiți temeinic devin, la rândul lor, resursă pentru colegii lor, înainte ca instrumentul să fie extins la scară largă. Este calea potrivită și pentru România: investiția în pregătirea profesorilor trebuie să preceadă, nu să urmeze, achiziția de platforme digitale, oricât de bine testate ar fi ele. Un algoritm poate fi programat să aibă răbdare infinită cu un copil care greșește de zece ori aceeași operație. Nu poate fi programat să aibă înțelepciunea de a ști când tăcerea unui profesor, sau întrebarea lui potrivită, contează mai mult decât orice exercițiu corectat instantaneu. Între cele două stă, ca întotdeauna, judecata celui care predă.
