O instituție, aproape toate domeniile cunoașterii
Academia Română nu este numai forul de consacrare al celor mai importante personalități ale științei și culturii române, ci și centrul unei infrastructuri de cercetare care traversează aproape toate marile domenii ale cunoașterii. Rețeaua sa cuprinde 70 de institute și centre de cercetare, distribuite în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova, Sibiu și Târgu-Mureș, iar activitatea lor acoperă cercetarea fundamentală, științele economice și sociale, istoria, filologia, medicina, agricultura, silvicultura, tehnologia, matematica și științele naturii.
De ce contează pentru reconstrucție
- poate reuni discipline pe care administrația le tratează separat;
- poate furniza evaluări independente;
- poate păstra continuitatea dincolo de ciclurile electorale;
- poate transforma cercetarea fundamentală în perspectivă strategică;
- poate conecta expertiza românească la rețelele academice internaționale.
De ce are nevoie statul de o instituție a perspectivei lungi
Democrațiile funcționează prin alternanță politică, însă dezvoltarea nu poate fi administrată exclusiv în ritmul mandatelor electorale. Infrastructura, educația, cercetarea, demografia, sănătatea publică, protejarea resurselor naturale și transformarea tehnologică solicită continuitate, capacitate de anticipare și evaluarea unor efecte care se produc mult după încheierea unui ciclu guvernamental. Atunci când fiecare putere politică își rescrie prioritățile fără a conserva ceea ce a fost valid înaintea ei, statul nu evoluează, ci reîncepe periodic aceeași construcție.
România a produs numeroase strategii, însă nu a construit suficient de bine instituțiile continuității strategice. Documentele sunt lansate, dezbătute și uneori aprobate, după care sunt împinse la marginea administrației de urgența bugetului, de schimbarea conducerii sau de apariția unei noi agende politice. În lipsa unei autorități intelectuale independente, capabile să urmărească marile obiective dincolo de alternanța puterii, perspectiva lungă rămâne fără apărător instituțional.
Academia Română poate ocupa o parte din acest spațiu, nu prin substituirea Guvernului sau a Parlamentului și nici prin revendicarea unei autorități politice pe care nu o deține, ci prin exercitarea sistematică a autorității cunoașterii. Poate evalua premisele marilor reforme, poate identifica efectele secundare ignorate de analiza sectorială, poate reuni specialiști din domenii diferite și poate spune, cu independența pe care o conferă statutul său, când o decizie publică este construită pe date insuficiente, pe estimări nerealiste sau pe interese conjuncturale.
Această funcție presupune însă mai mult decât publicarea unor strategii ample. Presupune mecanisme de comunicare, calendare de evaluare, sinteze accesibile decidenților și societății, precum și disponibilitatea de a reveni periodic asupra acelorași teme. Autoritatea unei instituții nu se construiește doar prin calitatea documentului inițial, ci și prin perseverența cu care urmărește dacă recomandările au fost înțelese, aplicate sau abandonate.
Miza nu este transformarea Academiei într-un comentator permanent al actualității, pentru că o asemenea expunere i-ar consuma prestigiul în polemici minore. Miza este selecția marilor teme în care tăcerea ar deveni o formă de renunțare la responsabilitate: educația, cercetarea, resursele naturale, demografia, inteligența artificială, competitivitatea, sănătatea, securitatea alimentară și patrimoniul cultural. În aceste domenii, România are nevoie de o voce care să nu vorbească în numele următoarelor alegeri, ci în numele generației următoare.
Mișcarea pentru Reconstrucția României își poate atinge obiectivele numai prin participarea unor instituții care își păstrează pe deplin independența intelectuală și libertatea de evaluare, contribuind la dialog prin autoritatea cunoașterii și prin rigoarea expertizei. Academia nu trebuie absorbită într-o platformă și nici folosită drept garanție simbolică a unui program elaborat în altă parte. Contribuția ei poate fi mult mai importantă: să stabilească standardul intelectual al dezbaterii, să verifice soliditatea ideilor și să oblige toate părțile să argumenteze dincolo de interesul imediat.
Un stat care nu își organizează relația cu propria inteligență devine dependent de ideile produse de alții, de tehnologiile dezvoltate în alte economii și de prioritățile definite în afara societății sale. Reconstrucția României presupune, înaintea oricărei liste de investiții, refacerea circuitului dintre cercetare, decizie și economie. Academia Română poate deveni una dintre instituțiile centrale ale acestui circuit, cu condiția să își transforme patrimoniul de autoritate într-o prezență lucidă, selectivă și perseverentă în viața publică.
Agenda cunoașterii pentru reconstrucția României
Zece teme pe care România nu le mai poate administra separat
1. Educația și noua economie
Reconfigurarea educației pornind de la competențele necesare unei economii transformate de automatizare și inteligență artificială.
2. Cercetarea, ca investiție productivă
Trecerea de la finanțarea discontinuă la programe multianuale, evaluate prin rezultate științifice, tehnologice și economice.
3. Inteligența artificială și autonomia tehnologică
Dezvoltarea capacității românești de cercetare, calcul, date și reglementare, pentru evitarea unei dependențe cognitive totale.
4. Demografia și capitalul uman
Corelarea politicilor de familie, educație, sănătate, migrație și dezvoltare regională într-o strategie coerentă.
5. Statul competent
Profesionalizarea administrației, stabilitatea corpului tehnic și evaluarea politicilor publice pe baza datelor.
6. Economia valorii adăugate
Legarea cercetării de industrie, agricultură, servicii și piața de capital, pentru ca România să producă mai multă proprietate intelectuală și tehnologie.
7. Conservarea biodiversității, securitatea alimentară și bioeconomia
Valorificarea superioară a capitalului natural, a solurilor, apei, biodiversității și cercetării agricole într-un model productiv compatibil cu schimbările climatice
8. Energia și resursele naturale
Integrarea securității energetice cu politica industrială, protecția mediului și interesul economic național. Tema reia și actualizează direcțiile schițate încă din 2014 de Academia Română în documentul România 2050. (vezi caseta alăturată).
9. Sănătatea și biotehnologiile
Construirea capacității de cercetare biomedicală și utilizarea responsabilă a noilor tehnologii în sistemul public.
10. Cultura și coeziunea națională
Protejarea limbii, patrimoniului și memoriei culturale într-o societate expusă fragmentării informaționale și uniformizării globale.
UN PRECEDENT INSTITUȚIONAL: PROIECTUL ROMÂNIA 2050
Agenda de zece teme propusă nu pornește de la zero. Încă din 2014, specialiști din institutele Academiei Române și din mediul universitar au realizat un amplu exercițiu de planificare strategică, publicat ulterior de Editura Academiei Române sub titlul România 2050, cu un cuvânt înainte semnat de acad. Ioan-Aurel Pop. Documentul identifica direcțiile strategice necesare relansării societății românești ca societate modernă, competitivă la nivel internațional.
Domeniile analizate atunci – educația, cercetarea științifică și inovarea, resursele naturale și energia, industria și economia, securitatea alimentară, precum și calitatea vieții și ocuparea forței de muncă – coincid, în mare parte, cu temele reunite acum în agenda cunoașterii pentru reconstrucție. Pentru valorificarea resurselor naturale în interes național și european, România 2050 propunea drept model proiectul Danubius R.I., o platformă de cercetare pentru gestiunea durabilă a sistemelor fluviale și deltaice.
La un deceniu distanță, contextul s-a schimbat: presiunile bugetare, tehnologice și demografice s-au accentuat, iar orizontul de timp pentru reacție s-a redus. Miza noului mandat este, din această perspectivă, și una de continuitate instituțională: poate Academia Română să transforme un document de referință într-un instrument viu, actualizat periodic și urmărit până la aplicare, nu doar invocat ca precedent?
