Precizări ale Romsilva referitoare la o situaţie din judeţul Suceava

Date:

În urma unor idei vehiculate mediatic, precum şi pe rețele de comunicare online, în sensul că „un angajat al Ocolului Silvic Marginea, subunitate a Direcției Silvice Suceava, ar fi efectuat cu intenție un transport ilegal de material lemnos”, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunţă că „a efectuat o anchetă internă în acest sens” şi transmite un comunicat în care subliniază:

„Verificările arată că aspectele semnalate nu se confirmă și facem precizările de mai jos. Sâmbătă 31 august, la ora 22:21, lucrătorii Postului de Poliție Sucevița au fost sesizați prin serviciul de urgență 112 de către cetățeanul Avram G. asupra unui presupus transport de masă lemnoasă fără forme legale. În urma verificărilor efectuate de lucrătorii Postului de Poliție Sucevița a rezultat că autovehiculul care transporta masa lemnoasă, cu numărul de înmatriculare SV-67-SFI, aparține unei persoane fizice, Gavril S., și că transportul era însoțit de avizul de expediție AR nr. 2191408 emis de societatea MARMIHAJ FOREST SRL pentru cantitatea de 14,24 metri cubi. Precizăm că inventarierea materialului lemnos, încărcarea acestuia și eliberarea avizului de expediție au fost efectuate de societatea comercială MARMIHAJ FOREST SRL, societate care a câștigat în data de 26 martie 2019, la licitație publică, partida nr. 1853/1370742, având autorizația de exploatare nr. 14742213 din 4 iunie 2019. Pădurarul Mircea Caunei de la Ocolul Silvic Marginea, din cadrul Direcției Silvice Suceava nu a fost implicat în emiterea avizului, în transportarea masei lemnoase, nu deține autovehiculul care transporta masa lemnoasă și nu are în gestiune partida nr. 1853/1370742, iar în acel moment se afla în altă localitate, deci nu putea fi «prins în flagrant». Menționăm că între angajatul Ocolului Silvic Marginea și autorul postărilor denigratoare, Avram G., există un litigiu mai vechi, după ce acesta din urmă a astupat un șanț de minim sanitar care delimitează fondul forestier de stat, în urma efectuării unor lucrări pe terenul proprietatea sa. Pădurarul Mircea Caunei, titularul cantonului nr. 13 Pârul Ciungi unde a fost astupat șanțul de minim sanitar, l-a avertizat pe Avram G. în repetate rânduri să refacă lucrarea și să reintre în legalitate. În urma refuzului acestuia, pădurarul Mircea Caunei a sesizat vineri, 30 august 2019, Postul de Poliție Sucevița cu privire la infracțiunea de ocupare abuzivă a fondului forestier efectuată de numitul Avram G., dar și cu privire la amenințările acestuia la adresa pădurarului Mircea Caunei. Ne exprimăm regretul că presa a preluat acuzațiile false lansate pe o rețea de socializare de Avram G. fără o documentare prealabilă și o abordare echilibrată, prezentând în mod distorsionat realitatea. Imaginile făcute publice sunt de natură să aducă prejudicii personalului Ocolului Silvic Marginea a căror muncă, respect pentru pădure, pasiune și implicare sunt atribuții de serviciu. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva face apel la profesionalismul jurnaliștilor și îi roagă să respecte principiul verificării prealabile din cel puțin două surse independente a aspectelor care ar urma să fie comunicate public. În concluzie, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva rămână un partener deschis dialogului pentru cei care doresc să primească informații de interes public corecte referitoare la administrarea pădurilor proprietatea publică a statului”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic...

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii...

Vulcan Value Centre găzduiește un eveniment dedicat siguranței rutiere

Pe 10 mai 2025, între orele 11:00 și 14:00,...

FoodIntelForum 2025: Business la cote înalte și oportunități valoroase

Cea de-a opta ediție a FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru...