Hackathon internațional pentru studenți

Date:

Una dintre inițiativele tinerilor din România câștigătoare aleconcursului „Sprijin pentru inițiativele civice ale tinerilor 2020” susținut de Institutul Francez şi Ambasada Franţei în România, hackathon-ul internațional UniHack, își desfășoară online a doua ediție în perioada 20-22 noiembrie 2020. Organizatori sunt Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara șiBanat IT. Hackathonul este beneficiar al unei cofinanţări în valoare de 6000 de euro.

Competiția este dedicată studenților și elevilor de liceu pasionați de IT din întreaga lume, așteptată cu soluții informatice pe teme precum protecția mediului, dezvoltarea comunității, activismul civic: „Participanții vor fi grupați în echipe de maximum 5 persoane și vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a concepe și implementa soluții software sau hardware pentru probleme civice, sub îndrumarea unor mentori experimentați și a reprezentanților companiilor partenere. Pe lângă partea de programare efectivă, sunt pregătite numeroase activități și provocări, dar și sesiuni de conferințe și workshop-uri susținute de traineri și speakeri internaționali, care vor aborda atât teme tehnice, cât și de interes civic sau antreprenoriat”. Cele mai bune echipe vor fi premiate în funcție de teme și de tehnologiile folosite, într-unul sau mai multe dintre track-urile Best Mobile App, Best Web App, Digital Education și Safe Urban Mobility. Premiile track-urilor vor fi oferite de sponsori, iar organizatorii vor oferi premiul cel mare, în valoare de 2000 euro.

Înscrierile se fac la https://unihack.eu, unde se pot găsi și mai multe informații despre eveniment.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

ROMGAZ: Profitul net consolidat mai mic cu 23,64% în T1 2025 față de T1 2024

Cifra de afaceri a ROMGAZ din primul trimestru (T1)...

Criza plăților întârziate: companiile pierd timp, bani și clienți 

10 recomandări Atradius care pot preveni riscurile de neîncasare Experții...

Guvernanță Corporativă: Din nou în atenția legiuitorului

de Monica Popa, associate, Roxana Tiugan, associate –...

Freedom Holding Corp. atinge o evaluare bursieră de 10 miliarde de dolari, odată cu un nou record al prețului acțiunilor

Freedom Holding Corp. (FRHC), grupul internațional de investiții...