Studiu COFACE: Insolvențele în România au crescut cu 10% în 2021 față de anul precedent

0

Cel mai recent studiu Coface România arată că în anul 2021 s-au deschis 6.113 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 10% față de nivelul anului anterior, dar în continuare sub nivelul înregistrat înainte de impactul pandemiei Covid-19 pe plan local. Pierderile companiilor care au intrat în insolvență au înregistrat o creștere accelerată. Numărul de angajați raportat de firmele insolvente în perioada analizată este de aproape 30.000.

Numărul total de firme înființate în 2021 a fost de aproape 150.000, nivelul maxim al ultimului deceniu.

Evoluția firmelor insolvente

În 2021 s-a observat o creștere a numărului companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 mil. EUR (medii și mari). Astfel, numărul acestora s-a situat în 2021 la 322 companii, comparativ cu 301 în anul precedent. Această evoluție se reflectă și în creșterea pierderilor financiare de aproape 5,3 mld. RON față de 3 mld. RON în 2020, dar și la nivel social. Dacă în 2020 firmele intrate în insolvență raportau un număr de aproape 20.000 de angajați, acesta a crescut în 2021 la aproape 30.000.

Conform datelor publicate de CIP (Centrala Incidentelor de Plăți) furnizate de către Banca Națională a României, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul anului 2021 au fost în valoare totală de 1,2 mld. RON, la jumătate față de nivelul din anul precedent și aproape de opt ori mai puțin comparativ cu nivelul maxim al refuzurilor de plată înregistrat în criza financiară precedentă (2009-2010). În condițiile în care numărul incidentelor de plată în aceeași perioadă analizată a scăzut proporțional cu suma acestora, valoarea medie a incidentelor de plată înregistrate pe parcursul anului 2021 a scăzut la 42K RON, cu aproape o treime mai puțin decât în anul anterior.

„Creșterea insolvențelor în rândul companiilor mari poate genera efecte negative multiplicatoare în economie, din cauza contagiunii ridicate dintre afaceri. Creditul comercial, deci finanțarea companiilor prin extinderea termenelor de plată, a continuat să crească într-un ritm superior creditului financiar asigurat de sistemul bancar. În acest context, economia are nevoie de măsuri imediate pentru limitarea efectului de contagiune, adică vulnerabilitatea companiilor mici să amenințe imunitatea celor medii și mari”, a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface România.

Distribuția sectorială a insolvențelor

Cele mai multe insolvențe deschise în anul 2021 au fost înregistrate în sectorul construcțiilor (1.115), urmat de comerțul cu amănuntul (847) și comerțul cu ridicata (833). Astfel, ponderea primelor 3 sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare de insolvență pe rol a variat în ultimii 5 ani între 50% – 54%, iar pentru primele 5 sectoare între 65% – 70%.

Primele 5 sectoare care înregistrează cel mai ridicat număr al insolvențelor acoperă o pondere similară și din punctul de vedere al firmelor totale active. Din această perspectivă, cel mai afectat sector este cel al fabricării produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, care a înregistrat o rată a insolvențelor de 54 de companii la 1.000 de firme active. Sectorul construcțiilor a înregistrat 34 de insolvențe la 1.000 de companii active în anul 2021, 90% dintre acestea fiind companii mici cu venituri sub 0,5 mil. euro care nu au rezistat șocurilor de creștere a costurilor cu materia primă și presiunile salariale din ce în ce mai mari. Sectorul HoReCa completează podiumul industriilor cu cele mai multe insolvențe la 1.000 de companii active, fiind activitatea cea mai puternic afectată de restricțiile împotriva pandemiei Covid-19.

„Anii 2020 și 2021 sunt o excepție de la evoluția clasică a unei crize: 2020 a fost definit de o recesiune puternică dar cu insolvențe în scădere (minimul istoric), iar revenirea din 2021 a fost o creștere economică fără precedent, peste așteptări și cu un mediu extrem de volatil. Contextul a afectat mediul de business, generând multe insolvențe, însă în continuare se păstrează o diferență față de crizele anterioare. Provocările companiilor au crescut pe fondul presiunii creșterii inflației (costuri cu materiile prime, energie, gaz, combustibil sau majorarea dobânzilor). Presiunile se vor manifesta în continuare pentru că 2021 a fost doar o prefață pentru normalizarea mediului din 2022, accentuată de inflația care va continua să crească, dar și de accentuarea riscurilor politice și geo-politice. Având în vedere contextul economic actual, cel mai probabil anul curent va marca o creștere a insolvențelor la un nivel superior celui înregistrat înainte de pandemia Covid-19”, a declarat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România

Radiografia mediului de afaceri

Analizând evoluția pentru anul 2021, prin comparație cu anul precedent se observă o situație favorabilă pentru maturizarea mediului de afaceri. Practic, raportul dintre companiile care și-au întrerupt activitatea și cele nou înființate a scăzut la doar 1,14, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu și de aproape două ori sub media înregistrată în perioada 2010-2020.

Numărul companiilor care și-au întrerupt activitatea în anul 2021 a fost aproape de 118.000, în creștere cu 26% față de anul precedent. În același timp, numărul companiilor SRL nou înmatriculate în anul 2021 a crescut cu 31%, ajungând la cca. 100.000. Mai mult decât atât, numărul total de firme înființate în 2021 se apropie de 150.000, nivelul maxim al ultimului deceniu.

Analiza contextului economic

După un 2020 marcat de o recesiune vizibilă la nivelul mai multor sectoare de activitate, anul trecut a cunoscut o revenire economică semnificativă. Relansarea economică a fost susținută și de un maxim record al remitențelor românilor din diaspora, care au trimis 3,4 mld. euro [1]pe parcursul anului 2021, cu aproape 10% peste întregul nivel al investițiilor străine directe de 3 mld. euro. În același timp, relaxarea timpurie precipitată a restricțiilor împotriva Covid-19 în primăvara anului 2021 a contribuit la creșterea consumului și susținerea activității economice. Astfel, economia a înregistrat o creștere reală de cca. 7%. [2]

Pe de altă parte, inflația lunară înregistrată la finalul anului 2021 a fost aproape de 8,5%, în condițiile în care inflația medie pentru întreg anul se apropie de 6%. Presiunile inflaționiste au fost susținute și de creșterea prețurilor la gaze, energie și combustibil, generând efecte secundare.

Studiu realizat în ianuarie 2022


[1] Conform date ianuarie 2022

[2]  Idem.