România ar putea atrage un volum de investiții de cel puțin 2 mld. euro până la finalul anului, ca urmare a contextului geopolitic

Date:

_________________

Analiză ONV LAW

• De la începutul anului, volumul investițiilor străine a crescut cu peste 50%, în comparație cu aceeași perioadă din 2021, potrivit analizei ONV LAW.
• Zonele de interes pentru investitori cu capital străin sunt cele din proximitatea Capitalei, cele din Banat și Crișana, datorită apropierii de vestul Europei, dar și cele din Moldova, din vecinătatea Ucrainei.
• Domeniile agribusiness, IT&C, retail, auto sau logistic sunt cele în care se prefigurează noi investiții.

Ca urmare a noului context geopolitic, România ar putea atrage noi investiții în volum de până la 2 mld. euro până la finalul anului, conform datelor publice și negocierilor existente în piață la jumătatea anului, analizate de ONV LAW.

Potrivit analizei, România avansează pe un trend ascendent în ceea ce privește atractivitatea investițională, volumul investițiilor străine crescând cu peste 50% până la jumătatea anului curent, în comparație cu aceeași perioadă din 2021.

Ucraina a reprezentat până nu de mult un punct strategic important pentru multe companii globale care au avut în plan investiții majore de business în țara vecină, în principiu datorită facilităților fiscale și a forței de muncă accesibile. Războiul declanșat la începutul anului a schimbat însă aceste perspective, iar România se numără acum printre țările care absorb o mare parte a capitalului străin disponibil, alături de Polonia. Alături de noi investiții preconizate, mai multe companii și-au relocat sau au în plan să își mute activitatea din Ucraina sau Rusia în țara noastră, ceea ce reprezintă de asemenea noi investiții locale.

Capitala, Moldova și zonele din vestul României
sunt preferate de investitori

Domenii precum sectorul automotive, IT&C, retail sau logistic sunt cele în care se prefigurează noi investiții. Zonele care prezintă interes pentru investitori cu capital străin sunt cele din apropierea Capitalei, cele din Banat și Crișana, datorită apropierii de vestul Europei, dar și cele din Moldova, din vecinătatea Ucrainei.

Și sectorul agribusiness va înregistra o creștere a investițiilor străine în perioada următoare, în special pentru producția de îngrășăminte sau procesare, apreciază specialiștii ONV LAW. Deja 4 companii din Ucraina și Rusia au anunțat relocarea activităților în zona de sud a României.

Radu Nemes, Managing Partner, ONV LAW

„România se află într-o poziție avantajată în acest moment, așa cum nu a fost de multe ori în istoria sa. Alături de siguranța teritorială, România trebuie să asigure investitorilor străini stabilitate fiscală și predictibilitate, precum și un mecanism birocratic mai flexibil. De asemenea, este necesară o strategie de educație solidă, pentru pregătirea următoarelor generații care vor constitui forța de muncă locală. Acesta ar putea fi un moment determinant pentru România, pentru mulți ani de acum înainte”, declară Radu Nemeș, managing partner, ONV LAW.

Între companiile care intenționează să investească în România în perioada următoare se numără grupuri originare din Italia, Germania, Franța și SUA, potrivit analizei.


ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală. Fondată în 2000, ONV LAW acordă consultanță juridică clienților privați și instituționali în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital. Website: www.onvlaw.ro.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...