Transportul mondial de mărfuri indică o încetinire a economiei 

Date:

Piețele financiare înregistrează noi maxime în aceste zile, dar îngrijorările legate de încetinirea economiei continuă să crească. Pentru moment, investitorii par înclinați să își asume mai multe riscuri, indicele “fricii”  sugerand un sentiment de lăcomie extremă pe piață, ceea ce duce la creșterea prețurilor unor acțiuni. Însă datele din comerțul mondial arată că economia globală încetinește, ceea ce indică o posibilă scădere a consumului.

În România, cele mai recente date arată că vânzările cu amănuntul au scăzut cu 1,5% în aprilie 2023, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, inversând o creștere de 5,4% în luna anterioară. Scăderea este și mai mare în comparație cu luna martie a acestui an, de 5,2%. A fost primul declin al activității de vânzare cu amănuntul din februarie 2021, cauzată de scăderea vânzărilor de carburanți pentru autovehicule (-5,1% față de 4,7% în martie) și de produse nealimentare (-0,3% față de 4,8%).

Dacă ne raportăm la alte țări europene, vânzările cu amănuntul din UE au scăzut cu 2,6% în aceeași perioadă. Cea mai mare scădere din UE s-a înregistrat în Ungaria, 12,6%, urmată de Estonia și Slovacia cu peste 10%. Vânzările cu amănuntul au crescut, totuși, în SUA cu 1,6% și în China cu 18,4%.

Industria de transport naval derulează 90% din comerțul mondial, ceea ce o face un barometru în timp real al evoluției economiei. Atât tarifele de transport maritim de mărfuri uscate în vrac, cât și cele de transport maritim de containere au scăzut față de maximele pandemice. La apogeu, transportul unui container TEU standard (de 6 metri) din China în SUA a costat peste 10.000 de dolari. Pe măsură ce lanțurile de aprovizionare și cererea de bunuri s-au normalizat, aceste prețuri au scăzut. Prețul de expediere pe mare a unui astfel de container pe ruta China-Europa a scăzut sub 1.000 de dolari. Costul transportului maritim al unui container din China către America de Nord s-a prăbușit și el la 1.200 USD/TEU, iar pe ruta China-Orientul Mijlociu la aproximativ 1.000 USD/TEU. Prețurile mărfurilor fungibile în vrac rămân sub presiune, deoarece redeschiderea Chinei a dezamăgit piețele, iar cererea de importuri din SUA și Europa se situează sub nivelurile anterioare pandemiei. Partea bună a situației este că acest lucru a reprezentat o ameliorare a îngrijorărilor legate de inflația globală.

Marii transportatori, de la giganții de containere Maersk și Hapag Lloyd până la liderii din domeniul transportului în vrac ZIM și Star, sunt afectați de o dublă lovitură: prețuri mai mici și volume mai reduse. Volumele de containere rămân sub presiune din cauza reducerii  stocurilor comercianților cu amănuntul. Există speranța unei stabilizări a cererii în a doua jumătate a anului, dar și un anumit risc ca noile capacități de transport de containere să stimuleze oferta și să fragilizeze prețurile. Îngrijorările transportatorilor ar putea fi confirmate de un alt obiect banal surprinzător: cutia de carton.

În 2022, în SUA, cererea de cutii din carton și de alte materiale de ambalare a scăzut la niveluri nemaiîntâlnite de la criza din 2008. Nici în 2023 perspectivele nu sunt grozave. Un sondaj realizat de FreightWaves pe 32 de producători independenți de cutii din SUA a arătat că livrările lor au fost mai mici în primul trimestru din 2023, comparativ cu cel de-al patrulea trimestru din 2022. În primul trimestru, livrările lor de cutii au înregistrat o scădere substanțială de 12% față de T1 al anului trecut. Aceste companii nu se așteaptă la o îmbunătățire succesivă prea mare nici în al doilea trimestru, ceea ce întărește îngrijorările legate de încetinirea economiei.

Bogdan Maioreanu
Bogdan Maioreanu
Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic...

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii...

Vulcan Value Centre găzduiește un eveniment dedicat siguranței rutiere

Pe 10 mai 2025, între orele 11:00 și 14:00,...

FoodIntelForum 2025: Business la cote înalte și oportunități valoroase

Cea de-a opta ediție a FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru...