„Energie pentru Viață”, un proiect de „10”. Zece etape în care Asociația Energia Inteligentă a aprins lumina în case care nu au fost niciodată electrificate

Date:

Asociația Energia Inteligentă a finalizat săptămâna trecută cea de-a zecea etapă a proiectului „Energie pentru Viață” prin care a electrificat prin montarea de panouri fotovoltaice, 11 gospodării izolate, situate în cătunele Gura Mili și Bontu Sec, aparținând comunei Siriu și Groapa Ceciliei, Mățara și Aluniș din comuna Colți, județul Buzău, care nu au fost niciodată conectate la rețeaua de energie electrică și care nu aveau șanse reale de a primi energie în viitorul apropiat.

Conform „Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” (RENGEER) care cuprinde inventarierea locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică din România, în județul Buzău existau, la momentul lansării sale, în aprilie 2024, 55 de locuințe fără electricitate.

Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România a fost elaborat, cu sprijinul Ministerului Energiei ca instrument de măsurare a gradului de sărăcie energetică extremă din țara noastră și reprezintă un pas important spre eradicarea acestui fenomen deoarece constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră, cât și pentru întreprinderea unor acțiuni de reducere efectivă a acestui fenomen precum proiectul „Energie pentru viață”. 

RENGEER a fost publicat în aprilie 2024 și a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 cu vârste de până în 18 ani. Îngrijorător este faptul ca 87% din casele fără energie electrică nu au cadastru ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme. Mai mult, 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri estimate sub venitul minim per persoană și gospodărie în România, ceea ce ar face dificilă plata energiei electrice consumată. De asemenea,  în 53% din cazuri accesul la imobilele fără energie electrică este dificil, iar pentru 10% nu există drumuri de acces.

„Energie pentru Viață este un proiect de «10» și mă refer aici atât la faptul că am reușit să implementăm până în acest moment zece etape ale acestui demers, cât și la mobilizarea impresionantă de care s-a bucurat. Încă de la prima etapă derulată în iunie 2021, proiectul a coagulat în jurul său o comunitate impresionantă de susținători – companii, voluntari, reprezentanți mass-media. Mai mult, am obținut sprijinul Ministerului Energiei în inventarierea locuințelor neelectrificate din România și astfel avem o evidență clară a zonelor în care este mai multă nevoie de implicarea noastră și, in același timp, un instrument cu care să putem măsura progresele pe care România le face în reducerea fenomenului sărăciei energetice extreme. «Zero locuințe fără energie electrică» în România rămâne în continuare dezideratul nostru și ne-am propus să continuăm acest proiect și să aducem o picătură de «normalitate» în casele neelectrificate, prin instalarea de panouri fotovoltaice”, declară Monica David, Președinte, Asociația Energia Inteligentă, Coordonator proiect Energie pentru Viață.

„În cadrul OMV Petrom, credem că tranziția energetică durabilă începe cu proiecte concrete, construite în parteneriat cu comunitățile și mediul academic. Sprijinul nostru pentru inițiative precum Energie Pentru Viața reflectă angajamentul de a investi în inovație, eficiență energetică și educație pentru un viitor mai sustenabil”, a declarat despre aceasta colaborare echipa OMV Petrom.

SNTGN Transgaz S.A este un partener implicat și dedicat inițiativelor care generează impact pozitiv și real în viața oamenilor și susținem proiectele care aduc transformare în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Implicarea Transgaz în proiectul «Energie pentru Viață», ajuns la cea de-a zecea etapă, reflectă angajamentul nostru constant față de responsabilitatea socială și sprijinul concret acordat comunităților aflate în situații de vulnerabilitate. Prin implicarea activă în proiectul «Energie pentru Viață», Transgaz își reafirmă rolul de partener strategic în promovarea coeziunii sociale și a echității energetice, aliniindu-se totodată obiectivelor naționale și europene în domeniul sustenabilității. Prin colaborarea cu actori relevanți din sectorul public și privat, urmărim nu doar să răspundem unor nevoi imediate, ci și să contribuim la construirea unui viitor mai echitabil, mai sustenabil.  Proiectul Energie pentru Viață este un exemplu de acțiune concretă care traduce în practică valorile pe care Transgaz le promovează: solidaritate, responsabilitate și progres” transmite echipa Transgaz.

„Energie pentru viață” a fost lansat în vara anului 2021 cu scopul de a trage un semnal de alarmă privind sărăcia energetică extremă din România. Proiectul s-a bucurat de un ecou puternic și a primit sprijin din partea companiilor și reprezentanților mass-media, care a făcut posibilă implementarea lui. În urma încheierii Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice din România între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei în toamna anului 2023, proiectul „Energie pentru Viață” se derulează sub umbrela acestui acord.

În ultimii 5 ani de activitate, Asociația Energia Inteligentă a electrificat un număr de 71 de imobile din 35 de cătune, situate în 8 județe.

Cea de-a zecea ediție „Energie pentru Viață” a fost posibilă datorită susținerii partenerilor de proiect: OMV Petrom și Transgaz. 

Parteneri media: Economistul, Financial Intelligence, The Diplomat, Spot Media, Club Antreprenor, InvesTenergy, Focus Energetic, Energy Industry Review, Energy Center, Energy Magazine, NewsEnergy, Ziarul Pozitiv, EM 360 Studio, Club Economic si Romania Durabila. 

Împreună am adus o rază de speranță în viața familiilor care trăiesc în case lipsite de „normalitate”, cea mai mare parte dintre ei aflându-se la limita sărăciei. Vă mulțumim tuturor pentru implicare! 

Galerie foto – „Energie pentru Viață” – Etapa X

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valorificarea potențialului României în domeniul dronelor de apărare: De la achiziții strategice la inovație locală

de Siemon Smid, Director PwC RomaniaȘtefan Mărgăritescu, Senior Associate Transformarea...

Începe Frequenza Festival – patru concerte inedite în inima Bucureștiului

Între 22 și 25 mai 2025, Sala Auditorium a...

CEC Bank continuă digitalizarea și finalizează implementarea Proiectului E-Factoring

CEC Bank continuă procesul de digitalizare și anunță finalizarea...

PPC: profit net ajustat de 0,077 miliarde de euro

Grupul PPC anunță rezultatele financiare pentru primul trimestru...