Firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) anunță că „a fost desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” de către Chambers and Partners, la gala premiilor de excelență Chambers Europe 2025, ce a avut loc pe 29 mai, la Madrid.
Premiul acordat de către Chambers and Partners, unul dintre cele mai apreciate ghiduri dedicate pieței avocaturii la nivel global, este o recunoaștere a performanței NNDKP în domeniul consultanței juridice de business din România. Cu această nouă distincție obținută, NNDKP rămâne cea mai premiată firmă de avocatură din România de către prestigiosul ghid internațional”.
Ion Nestor, Co-Managing Partner, NNDKP: „Suntem extrem de onorați și mândri să fim prima și singura firmă de avocatură din România care primește această distincție pentru a șaptea oară. Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă. Activitatea noastră de zi cu zi este centrată pe nevoile și așteptările clienților noștri și lucrăm în mod constant pentru a ne menține angajamentul față de aceștia. Felicit fiecare membru al echipei noastre pentru contribuția la obținerea acestui succes și le mulțumesc, de asemenea, clienților noștri pentru sprijinul și încrederea acordate.”
După cum subliniază NNDKP, „acest premiu vine în completarea seriei de distincții acordate firmei în ultima ediție europeană a ghidului Chambers and Partners, pentru toate cele 9 arii de practică cercetate în România, în care 17 avocați și consultanți au fost evidențiați drept profesioniști de top în domeniile lor de activitate”.
Potrivit ghidului, firma „are capacitatea de a construi relații solide cu clienții, o înțelegere foarte bună a nevoilor acestora și abilitatea de a găsi soluții creative”, iar „nivelul înalt de specializare al echipei o face o opțiune de top pentru clienții care doresc consultanță în unele dintre cele mai complexe aspecte juridice”.
NNDKP reamintește că „premiile Chambers Europe recunosc performanța și realizările notabile ale caselor de avocatură în jurisdicții cheie din regiune din ultimele 12 luni, în baza cercetării riguroase efectuate pentru cea mai recentă ediție a ghidului Chambers Europe. În acest an, case de avocatură din 26 de jurisdicții și teritorii au primit premii individuale; totodată, au fost acordate premii pentru categoriile: DEI: Outstanding Contribution, DEI: Outstanding Firm și Pro Bono – Outstanding Firm, oferite atât unor case de avocatură, cât și la nivel individual”.