Tendințe în soluțiile de ambalare și etichetare dedicate sectorului retail și FMCG

0

Compania Rottaprint, caracterizată drept „cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și folii imprimate în România, companie de familie cu acționariat 100% local”, identifică „principalele tendințe de anul acesta în soluțiile de ambalare și etichetare dedicate sectorului retail și FMCG. Creșterea cererii pentru ambalaje sustenabile, etichete specializate și soluții cu impact vizual ridicat reconfirmă rolul strategic al designului și inovației în decizia de cumpărare a consumatorului”.

Creștere pe segmente cheie din FMCG

Rottaprint arată că, „în 2024, a crescut cererea pentru ambalaje Private Label în industriile cărnii, lactatelor și produselor tartinabile, unde sunt preferate etichetele autoadezive, sleevurile și capacele de aluminiu sau PET. Pe zona de folii imprimate, top foil-urile pentru caserole, plicurile pentru ketchup și maioneză sau foliile pentru ambalarea batoanelor de suplimente alimentare sunt cele mai solicitate. 

Inovație și sustenabilitate în materialele folosite

Nevoia de diferențiere, sustenabilitate și funcționalitate a dus la o creștere a cererii pentru materiale speciale. În prima parte a anului, Rottaprint a înregistrat o creștere semnificativă pe segmentul etichete termocontractibile, alimentată de introducerea unor materiale inovatoare. De exemplu, rPET, cu 30% conținut reciclat post-industrial, dar și post-consumator sau OPS – apreciat pentru aspectul premium și aplicabilitatea facilă sau etichetele termocontractibile cu barieră de lumină sunt tot mai solicitate pentru băuturile proteice. 

Pe alte segmente se remarcă o creștere a blisterelor pentru suplimente sub formă de pilule și a etichetelor wrap-around pentru bidoanele de 5L – un format tot mai des ales de consumatori pentru eficiența sa logistică și lipsa taxei SGR”. 

Ambalajul ca factor decizional

Rottaprint evidențiază „și rolul etichetei în atragerea atenției la raft, în special pentru categoriile unde diferențierea vizuală este esențială. Eticheta, pe lângă funcția sa informativă, joacă un rol esențial în captarea atenției, stârnirea curiozității și declanșarea interesului de a încerca un produs. În ceea ce privește tipurile de etichete, în cazul celor înnobilate, folosite în special de segmentul vinurilor, a crescut varietatea, în linie cu solicitările clienților. Astfel, se folosesc mai multe tipuri de înnobilări pe aceeași etichetă, cu mai multe detalii, dintr-o varietate de materiale speciale sau materiale diferite plasate pe aceeași sticlă. 

Totodată, etichetele pentru copii sunt gândite cu elemente vizuale ludice, personaje licențiate și culori vibrante. În zona suplimentelor alimentare, securizarea produsului prin coduri QR, scratch-off și coduri alfanumerice crește încrederea consumatorului în autenticitatea produsului.

Optimizarea costurilor fără compromisuri de calitate

În contextul economic actual, brandurile caută soluții eficiente, dar fără a face rabat la calitate. Rottaprint oferă soluții de etichetare la viteze foarte mari, care cresc productivitatea în linie, dedicate industriei preparatelor din carne. Totodată, reducerea numărului de etichete, cum ar fi folosire unei singure etichete față-verso în locul etichetei frontale, plus a contraetichetei la vinuri și Cwrap, pentru etichetarea caserolelor, contribuie la eficiența operațională.

Sustenabilitate: provocări și soluții reale

Sustenabilitatea este un criteriu esențial în fiecare etapă, începând de la designul ambalajului și până la procesul de reciclare. În practică, adoptarea unor materiale reciclabile presupune adesea adaptări semnificative ale echipamentelor de producție, ceea ce implică investiții suplimentare. Cu toate acestea, Rottaprint se angajează activ în identificarea și implementarea de soluții care sprijină economia circulară și reduc impactul asupra mediului.

Astfel, compania dezvoltă și optimizează următoarele soluții sustenabile:

  • Etichete washable, cu adeziv care permite dezlipirea ușoară a etichetelor în procesul de spălare; acest adeziv este pe bază de apă, mult mai prietenos cu mediul față de adezivii clasici;  
  • Etichete cu detașare ușoară, concepute pentru a permite separarea eficientă a componentelor în vederea reciclării;
  • Ambalaje de tip monomaterial, fabricate din BOPP (polipropilenă biorientată), sau PE, care contribuie activ la economia circulară, deoarece sunt materiale reciclabile;
  • Shrink sleeve-uri din OPP, un material care are proprietatea de a pluti și de a fi ușor separabil în instalațiile de reciclare” 

Rottaprint subliniază că, în acest context, „așteaptă publicarea normelor de aplicare a Regulamentului nr. 40/2025, care transpune în legislația națională prevederile Regulamentului european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR). Aceste norme vor oferi un cadru clar pentru ecoproiectarea ambalajelor, astfel încât soluțiile propuse clienților să fie aliniate cerințelor de sustenabilitate și să contribuie eficient la atingerea obiectivelor de mediu. 

Etichete antifurt – tot mai frecvente în FMCG

Etichetele cu sistem antifurt integrat rămân o soluție solicitată, mai ales în retailul alimentar, în contextul inflației și al scăderii puterii de cumpărare. Produse precum preparatele din carne, brânzeturile, băuturi alcoolice sau chiar ciocolata sunt tot mai frecvent protejate, iar eticheta devine și un instrument de securitate, nu doar unul de marketing.

Tendințe emergente în retail și FMCG

Rottaprint urmărește cu atenție evoluțiile de pe piața locală și internațională, adaptându-și constant portofoliul la noile obiceiuri de consum. Printre formatele inovatoare nou introduse, care câștigă tot mai mult teren se numără vinurile și apa îmbuteliate la doză – ideale pentru festivaluri și evenimente outdoor –dar și ambalajele creative pentru gheață, vândută direct la pahar sigilat pentru consum imediat. De asemenea, se remarcă diversificarea semnificativă a sortimentelor de șervețele umede, care extind utilizarea dincolo de zona personală, către segmente precum home care și produse pentru îngrijirea animalelor de companie”.