AD/01, studioul de tehnologie care dezvoltă soluții digitale pentru brandurile grupului Ahold Delhaize, anunță atingerea unui nou prag de creștere: o echipă formată din peste 200 de profesioniști în tehnologie, în București.
Lansat în 2024, AD/01 a evoluat rapid într-un centru de excelență pentru dezvoltarea de produse digitale, susținând inițiativele de transformare digitală și inovație ale Ahold Delhaize la nivel global.
„Brandurile noastre locale își propun să creeze cea mai bună experiență locală de cumpărături alimentare. Ca parte a ambițiilor noastre tehnologice, ne concentrăm pe a oferi experiențe digitale fluide, fie în magazin, printre rafturi, la casele de marcat sau în online. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de talente în domeniul ingineriei, iar astăzi suntem mândri să sărbătorim această etapă importantă alături de AD/01”, a declarat Gerhard van der Bijl, CTO Ahold Delhaize Europe & Indonesia.
„Atingerea pragului de 200 de colegi marchează un moment important pentru AD/01 și consolidează misiunea noastră de a construi un hub tehnologic puternic, agil și orientat spre inovație” – a declarat Adnan Olmez, General Manager AD/01 – „Suntem mândri de echipa noastră diversă, de cultura noastră colaborativă și de impactul semnificativ pe care îl avem în modelarea viitorului retailului alimentar.”
AD/01 reunește experți în inginerie software, cloud, analiză de date, QA, management de produs și design – toți concentrați pe dezvoltarea de tehnologii care îmbunătățesc experiența clienților și eficiența operațională.
Compania își propune să continue această traiectorie de creștere, vizând atingerea unui număr de peste 236 de angajați până la finalul anului 2025.
Planuri de extindere regională
După un prim an de succes, marcat de creștere rapidă și proiecte cu impact, AD/01 își continuă extinderea în Europa de Est. Următorul pas este stabilirea unei prezențe în Serbia, care va completa expertiza și capabilitățile hub-ului din București.
„Extinderea în Serbia reflectă viziunea noastră pe termen lung de a construi o organizație tehnologică distribuită și flexibilă ”– a adăugat Adnan Olmez. „Ne dorim să continuăm să atragem talente excepționale care să contribuie la dezvoltarea următoarei generații de produse digitale pentru retailul alimentar.”
Tehnologii pentru care compania recrutează
AD/01 caută în mod activ specialiști în diverse domenii tehnologice, inclusiv:
Java & Kotlin (Back-End Engineering), DevOps & Cloud Engineering (AWS, Kubernetes, Terraform), Administrare Baze de Date Oracle, Front-End Development (React, TypeScript), QA & Automatizarea Testării, Data Engineering & Analytics și Product Management.
Pentru mai multe informații despre posturile disponibile și pentru a aplica, vă rugăm să vizitați https://www.ad01.com/vacancies.



