Pe 14-15 noiembrie are loc Top Talents Romania. Peste 50% dintre participanți s-au angajat în urma prezenței la eveniment

0

Catalyst Solutions organizează în această toamnă Top Talents România – cea mai mare conferință dedicată tinerilor cu potențial. Pe 14-15 noiembrie 2025, la InterContinental Athénée Palace Bucharest, cei mai buni 250 de studenți și absolvenți din țară – selectați dintr-un pool de 1.600 de candidați – vor avea acces gratuit la training-uri exclusive, sesiuni de networking și oportunități de angajare oferite de 10 companii multinaționale. Aceștia nu excelează doar din punct de vedere rezultate academice, ci demonstrează o implicare puternică în activități extracurriculare și inițiative internaționale, precum Erasmus, burse de performanță sau diverse programe de voluntariat.  

Ediția din acest an pune accent pe competențele esențiale pentru Gen Z într-o piață dominată de AI și transformare digitală. Tema centrală – Beyond the degree: the Leaders of tomorrow explorează trecerea de la studenție la carieră, impactul tehnologiei și inteligenței artificiale asupra pieței muncii și dezvoltarea abilităților esențiale pentru liderii de mâine. Toate activitățile din eveniment vor fi realizate în jurul acestei teme. Printre companiile care au confirmat prezența la eveniment, se numără: Lidl Romania – Partener principal alături de BAT Romania, DB Global Technology, Finastra, ING Bank Romania, JTI Romania, L’Oreal Romania, Vodafone Romania, Michelin România și Unicredit Bank.

Agenda de două zile include:

Ziua 1 (14 noiembrie) – Networking & Development:

  • Keynote-uri inspiraționale: Directori și lideri de succes din companiile partenere vor împărtăși strategii concrete de leadership digital și dezvoltare de carieră;
  • Workshop-uri interactive: Career Design pentru planificarea carierei la început de drum;
  • Sesiuni Q&A de 60 de minute: Participanții pun întrebări directe reprezentanților Lidl România, BAT România, JTI România, L’Oreal Romania, ING Bank Romania și Vodafone România;
  • Treasure Hunt de carieră: provocări gamificate cu premii pentru cei mai implicați participanți.

Ziua 2 (15 noiembrie) – StartUp Competition:

O provocare practică care simulează interviuri de grup reale, unde tinerii lucrează în echipă pentru a genera și prezenta idei de business inovatoare în fața unui juriu format din lideri de industrie.

Mai multe detalii despre eveniment și agenda completă sunt disponibile pe www.hipo.ro