Colaborare științifică dintre România și Republica Moldova în domeniul integrării financiare și fiscale – Rezultate ale proiectului EFXIN în 2025

0

Institutul de Economie Mondială al Academiei Române și Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Studii Economice a Moldovei au realizat un Sondaj privind percepția procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, care și-a propus să exploreze modul în care este perceput acest proces, atitudinea față de sistemul fiscal și nivelul de încredere în instituțiile publice în rândul a două categorii de public din Republica Moldova: comunitatea de studenți, pe de o parte, și reprezentanții instituțiilor publice, pe de altă parte. Cercetarea a inclus, de asemenea, o serie de întrebări menite să măsoare nivelul de alfabetizare fiscală și financiară în rândul studenților din Republica Moldova. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 328 de studenți ai ciclului I/ studii universitare de licență (în perioada 3-18 aprilie 2025) și pe un eșantion de 57 de reprezentanți ai instituțiilor publice (în perioada 7 mai 2025 – 8 august 2025) și este parte componentă a proiectului bilateral româno-moldovean Consolidarea expertizei în integrarea financiară și fiscală (EFXIN), finanțat de către UEFISCDI. 

Rezultatele acestui sondaj vor fi analizate până la finele lunii mai 2026, în ultima etapă a proiectului, și vor fi expuse într-un document care va prezenta decalajele dintre așteptările publicului și obiectivele guvernamentale privind integrarea financiară și fiscală, precum și situația nivelului de alfabetizare fiscală și financiară în Republica Moldova.

Principalul obiectiv al etapei anului 2025, desfășurată în perioada 01.01.2025-31.12.2025, a fost de a analiza empiric legătura dintre integrarea financiară și mecanismele fiscale, de a dezvolta un set de instrumente cu acces deschis, care vizează creșterea nivelului de integrare financiară prin politica fiscală și de a valorifica potențialul de expertiză al cercetătorilor din România și Republica Moldova. 

Cercetătorii români și moldoveni au estimat nivelul de integrare financiară și fiscală prin intermediul analizei în oglindă pentru Republica Moldova și statele UE, vizând o serie de indicatori macroeconomici importanți și indicatori de integrare financiară, rezultatele fiind făcute publice în reviste recunoscute la nivel internațional precum Romanian Journal of European Affairs, Global Economic Observer, Economy and Sociology, precum și în cadrul unor conferințe internaționale.

Potențialul de expertiză a cercetătorilor de la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române a fost valorificat și în cadrul unui workshop internațional în domeniul integrării financiare și fiscale, cu participarea cercetătorilor din Republica Moldova și România, universități și reprezentanți ai guvernului din Republica Moldova, ținut la Chișinău, precum și prin participarea la a 4-a ediție a Expoziției Internaționale de Inovație și Transfer Tehnologic EXCELLENT IDEA – 2025, în cadrul căreia proiectul a fost premiat cu Diplomă și medalie de aur. 

Aceste activități au contribuit la schimburi importante de bune practici și transfer de cunoștințe, precum și la consolidarea pozițiilor profesionale ale cercetătorilor din Republica Moldova.

Echipa de cercetători a Institutului de Economie Mondială al Academiei Române este alcătuită din dr. Dorina Clichici (coordonator de proiect), dr. Mihai Nițoi, dr. Simona Moagăr-Poladian, dr. Miruna Pochea și dr. Alina Avram, iar echipa Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei de Studii Economice a Moldovei este reprezentată de conf. dr. Angela Timuș (coordonator), dr. Tatiana Covalschi, drd. Nicu Șargu, drd. Corina Chironachi.

Proiectul Consolidarea expertizei în integrarea financiară și fiscală (EFXIN), în valoare de 448.755 lei, se desfășoară în perioada 01.06.2024 – 31.05.2026, în cadrul Programului 5.8. Cooperare Europeană și Internațională, Subprogramul Bilateral/multilateral Proiecte de colaborare cu Republica Moldova – 5.8.3, Identificator: PN-IV-CEI-BIM-RM-2023-1. Cod Proiect: PN-IV-P8-8.3-ROMD-2023-0052. Contract de finanțare nr. 16ROMD/01/06/2024, încheiat cu UEFISCDI.