Tranzacțiile globale s-au intensificat în industria a bioștiințelor în 2025, iar investițiile în fuziuni și achiziții (M&A) au totalizat 240 de miliarde de USD, o creștere de 81% comparativ cu 130 miliarde de USD în 2024, stimulată de reluarea tranzacțiilor de amploare în rândul marilor companii din industria farmaceutică.
Potrivit celei mai recente ediții a raportului anual EY M&A Firepower, care urmărește investițiile globale în tranzacțiile M&A din sectorul bioștiințelor, în pofida unei scăderi de 12% a volumului total al tranzacțiilor (reducere cu 19% în segmentul biofarmaceutic, creștere cu 6% în domeniul tehnologiilor medicale), valoarea medie a tranzacțiilor a crescut, întrucât companiile acordă prioritate inovațiilor de top, care sunt gata sau aproape gata de lansare. Creșterea cheltuielilor cu M&A se reflectă în majorarea accentuată a investiției medii per tranzacție, care a ajuns la 2,1 miliarde de USD, o creștere de 107% față de valoarea medie a tranzacțiilor din 2024.
Subin Baral, lider EY-Parthenon Global Life Sciences Deals, a declarat: „Fundamentele generale ale acestui sector rămân solide, susținute de pierderea exclusivității și de puterea de achiziție a companiilor biofarmaceutice. Activitatea M&A rămâne esențială pentru creștere și, în pofida obstacolelor, printre care incertitudinile legislative și geopolitice, evaluările de preț ridicate și compromisurile privind alocarea capitalului, anticipăm un an 2026 intens. Liderii pieței vor continua să acumuleze inovații de top, oriunde apar acestea, și să le transforme în rezultate mai bune pentru pacienți”.
Mărirea decalajului de creștere și prudența analiștilor
Deși echipele de conducere din companii rămân optimiste în privința perspectivelor de creștere, analiștii sunt prudenți. Raportul organizației EY evidențiază un decalaj de creștere estimat la 100 miliarde de USD până în 2028, care se va majora la 370 miliarde de USD până în 2032, odată cu dispariția exclusivității pe piață a produselor cu performanțe comerciale mari și intensificarea riscurilor geopolitice. Peste 50% dintre prognozele analiștilor pentru primele 25 de companii farmaceutice sunt neutre sau negative în ceea ce privește evoluția portofoliilor de produse, iar peste 40% dintre analiști sunt pesimiști cu privire la perspectivele în materie de M&A și parteneriate. Aceste probleme percepute fac mai stringentă necesitatea ca sectorul să identifice ținte cu potențial ridicat în vederea achiziției pentru a își reface portofoliile și a își desfășura activitatea mai eficient.
Ascensiunea Chinei ca pol global în cercetare-dezvoltare
China a devenit rapid un actor central în alianțele din domeniul biofarmaceutic. În 2025, China a atras 34% din investițiile totale în alianțe provenite din industria biofarmaceutică din SUA și Europa, comparativ cu 4% în 2020, iar cinci dintre cele mai valoroase zece alianțe ale acestui an au fost încheiate cu companii având sediul în China. Ecosistemul chinez de inovare oferă o cale mai rapidă și cu costuri mai reduse de la cercetare-dezvoltare, la comercializarea globală. Având în vedere amploarea și viteza inovării în China, aceasta reprezintă o oportunitate semnificativă pentru companiile care doresc diversificarea și accelerarea dezvoltării portofoliilor.
Inteligența artificială remodelează tranzacțiile
Inteligența artificială continuă să transforme peisajul tranzacțional. Raportul EY M&A Firepower evidențiază o creștere de 256% a valorii potențiale a tranzacțiilor din sectorul bioștiințelor care vizează accesul la platformele tehnologice cu inteligență artificială. Această tehnologie este acum esențială pentru accelerarea și optimizarea întregului ciclu de tranzacționare, de la identificarea țintelor până la integrarea noilor active. Raportul arată că doar 32% dintre tranzacții au atins cel puțin 100% din obiectivele de venituri estimate, cu rate de succes mai ridicate în cazul achizițiilor din arii terapeutice în care compania cumpărătoare era deja activă. Companiile au, astfel, o oportunitate semnificativă de a optimiza execuția tranzacțiilor prin utilizarea inteligenței artificiale.
Perspective privind tranzacțiile din 2026
Cu un nivel record de putere de achiziție disponibilă, în valoare de 2,1 trilioane de USD, sectorul bioștiințelor este bine poziționat pentru a intensifica activitatea de tranzacționare în 2026 și ulterior. Raportul EY indică faptul că organizațiile trebuie să plaseze inteligența artificială în centrul strategiilor lor de fuziuni și achiziții pentru a reduce decalajele de creștere și a obține rezultate într-o piață tot mai complexă și mai competitivă.
Ecosistemul „Bioweave”
Raportul subliniază că, pentru a avea succes pe termen lung, sectorul trebuie să își regândească fundamental abordarea față de parteneriate, evidențiind modelul „Bioweave”. Potrivit acestui model, liderii din sectorul bioștiințelor colaborează și orchestrează rețele de inovare mai fluide. Potrivit raportului, companiile își pot consolida poziția pe piață devenind lianți, catalizatori și cocreatori ai inovării, colaborând cu un ecosistem dinamic de parteneri, atât din interiorul, cât și din afara sectorului bioștiințelor. Prin adoptarea acestei abordări agile și interconectate, organizațiile vor fi mai bine poziționate pentru a obține o creștere susținută și pentru a reacționa eficient la noile provocări și oportunități din acest sector.



