Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% în 2025

0

Cargus a încheiat anul 2025 cu o creștere de aproape 9% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 120 milioane euro. Evoluția a fost susținută de creșterea volumului de livrări, care a urcat cu 7,5%, în special pe segmentul clienților internaționali, dar și de dinamica accelerată a comerțului online și de schimbarea comportamentului de consum al clienților, tot mai orientați spre flexibilitate și control în livrare.

Pe parcursul anului trecut, compania a pus un accent puternic pe stabilitatea operațională și pe îmbunătățirea experienței clienților, într-un context de piață marcat de presiuni logistice și așteptări tot mai ridicate din partea consumatorilor. Optimizarea proceselor interne a contribuit la servicii mai previzibile și mai fluide, în timp ce investițiile în infrastructură au susținut capacitatea de a răspunde eficient volumelor în creștere.

Extinderea rețelei de puncte de ridicare și livrare out-of-home a fost una dintre direcțiile strategice majore ale Cargus în 2025. La finalul anului, rețeaua număra peste 2.100 de locații la nivel național, incluzând puncte SHIP&GO proprii și partenere, precum și lockere. În cursul anului 2025, Cargus a adăugat locații noi, strategice, prin parteneriate cu retaileri precum Agroland și Carrefour, consolidând prezența în proximitatea clienților și oferind mai multă flexibilitate în livrare. În paralel, compania a continuat investițiile în infrastructura logistică, inclusiv prin modernizarea centrelor operaționale, pentru a susține această extindere și a îmbunătăți capacitatea de procesare.

„Creșterea din 2025 ne confirmă că deciziile luate în ultimii ani au fost corecte și că direcția în care mergem este una sănătoasă pe termen lung. Anul trecut am lucrat atent la optimizarea operațiunilor, pentru a oferi clienților o experiență mai bună și mai predictibilă în relația cu Cargus. În paralel, am investit constant în extinderea rețelei de proximitate pentru a fi mai aproape de oameni, de traseele lor zilnice și de felul în care își organizează timpul. Privim 2026 ca pe o continuare firească a acestui parcurs, cu investiții în extinderea rețelei out-of-home la nivel național și susținerea unei infrastructuri de livrare moderne, accesibile și bine ancorate în realitățile de zi cu zi”, a declarat Belgin Bactali, CEO Cargus.

Un alt pilon important al dezvoltării Cargus în 2025 a fost modernizarea interacțiunii cu clienții, prin implementarea unei platforme omnichannel cu funcționalități AI. Această schimbare a simplificat accesul la serviciile Cargus și a eficientizat gestionarea relației cu clienții: timpul de preluare a apelurilor s-a redus cu 78%, durata medie a apelurilor cu 50%, iar 67% dintre solicitări sunt soluționate acum prin canale de self-service. În acest context, echipele din Contact Center se pot concentra pe situațiile care necesită intervenție umană, cu impact direct asupra calității și eficienței experienței oferite clienților.