Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) anunță că „a acordat asistență juridică Holcim România cu privire la achiziția Uranus Pluton SRL, un operator de carieră de granit activ din 2004 în județul Tulcea.
NNDKP a asistat Holcim România în toate fazele tranzacției, de la efectuarea analizei de due diligence asupra societății țintă și a activităților sale miniere, până la asistența acordată în negocierea contractului de vânzare-cumpărare de părți sociale, precum și în procesul de redactare și revizuire a documentației contractuale relevante.
Ruxandra Bologa, Partener și unul dintre coordonatorii practicilor de Corporate/M&A și Energie și Resurse Naturale, a coordonat asistența juridică acordată în cadrul tranzacției. Ruxandra a beneficiat de suport din partea lui Emanuel Flechea, Asociat Manager Senior și a Georgianei Surdu, Asociat în cadrul acelorași practici, precum și din partea lui Vlad Tănase, Partener în cadrul practicii de Tranzacții Imobiliare”.
Ruxandra Bologa, partener: „Ne bucurăm pentru oportunitatea de a asista Holcim România într-o nouă achiziție pe piața materialelor de construcții, ce contribuie la consolidarea poziției sale în piață și diversificarea portofoliului de produse și soluții. Suntem încântați că am putut sprijini Holcim pe parcursul întregului proces, susținând viziunea companiei de creștere sustenabilă, și le mulțumesc pentru încrederea acordată echipei NNDKP și excelenta colaborare de până acum.”
NNDKP, cu experiență de peste 35 de ani pe piață, subliniază că avocații săi „oferă asistență integrată și specializată în toate ariile de drept relevante în tranzacții și proiecte de reglementare, contribuind la identificarea de soluții și strategii personalizate pentru fiecare client.
Echipa de Energie și Resurse Naturale a NNDKP și-a consolidat în ultimele trei decenii un portofoliu impresionant de proiecte de succes, inclusiv inițiative implementate pentru prima dată în România și mandate ce au implicat aspecte de noutate pe partea de reglementare. Experiența echipei, calitatea serviciilor oferite și complexitatea proiectelor gestionate au fost confirmate de publicațiile internaționale de specialitate, avocații NNDKP fiind incluși pe prima poziție a celor mai recente clasamente realizate de ghidurile juridice Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000”.



