BCR Social Finance lansează, în parteneriat cu Clubul Fermierilor Români, un program pentru susținerea tinerilor antreprenori din agribusiness

0

BCR Social Finance, în parteneriat cu Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, lansează Youth Agri Scaling, un program dedicat susținerii tinerilor antreprenori din agricultură și domeniul agroalimentar, activi în mediul rural și în orașele mici. Proiectul este finanțat printr-un grant de aproximativ 1,3 milioane de euro, acordat de Uniunea Europeană prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, și urmărește sprijinirea antreprenorilor cu vârsta sub 35 de ani printr-un mix de educație antreprenorială aplicată și facilitarea accesului la finanțare.

Programul se adresează unui grup de 240 de tineri antreprenori din agribusiness, care vor beneficia de formare, mentorat și coaching. Cel puțin 80 dintre participanți vor avea, de asemenea, acces la microcredite cu dobândă subvenționată pentru susținerea și dezvoltarea afacerilor. Impactul acestei inițiative se bazează pe crearea de locuri de muncă, susținerea economiei rurale și reducerea migrației, dar și consolidarea securității alimentare pentru comunitățile locale.

Programul dezvoltat de BCR Social Finance și Clubul Fermierilor Români se întinde pe o perioadă de 12 luni și include:

  • Cursuri de management pentru agribusiness și educație financiară personalizată
  • Mentorat de grup și coaching individual
  • Vizite de studiu la ferme performante
  • Sprijin pentru dezvoltarea și structurarea planului de afaceri

„Pentru BCR Social Finance, obiectivul acestui program este ancorat în dezvoltarea unei noi generații de afaceri agricole competitive, conectate la piață și tehnologie. Punem la dispoziția tinerilor antreprenori din agribusiness instrumente concrete, de la educație aplicată și finanțare adaptată realităților din teren, susținându-i astfel să genereze valoare economică și încredere în comunitățile rurale din România. De asemenea, le mulțumim partenerilor de la Clubul Fermierilor Români pentru profesionalism, susținere și motivația de a crește afaceri sustenabile”, a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.

„Transferul generațional reprezintă una dintre provocările strategice majore ale agriculturii românești. În următorii 10-15 ani, peste 60% din fermierii actuali vor ieși din sistem, iar fără o pregătire adecvată a noilor generații, riscăm să pierdem atât expertiza acumulată, cât și competitivitatea sectorului. Programul YAS, dezvoltat în parteneriat cu BCR Social Finance, nu doar că facilitează accesul tinerilor la finanțare, ci construiește un ecosistem integrat de competențe antreprenoriale adaptate realităților agricole moderne. Investim în tinerii care vor transforma agricultura românească într-un sector competitiv la nivel european”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Români.

Proiectul va fi implementat în perioada februarie 2026-2028, la nivel național, prin serii regionale dedicate. Inițiativa beneficiază de sprijin din partea Uniunii Europene, în cadrul Fondului InvestEU și al programului FSE+.