de Bogdan Petre,
vicepreședinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES)
Coordonator al Programului Național de Educație Financiară pentru România (PNEFR)
Am inițiat Programul Național de Educație Financiară pentru România (PNEFR) dintr-o constatare simplă: ignoranța financiară erodează nu doar buzunarele cetățenilor, ci întregul sistem economic și social al României. Vedem familii prinse în capcana creditelor scumpe, tineri care risipesc primele salarii fără să înțeleagă dobânda compusă, antreprenori care ratează oportunități europene pentru că nu știu să calculeze costul real al capitalului și un stat care plătește cele mai mari dobânzi pentru împrumuturi și finanțarea deficitului din UE, și realizăm de fiecare dată că dezbaterea publică rămâne la nivel emoțional, nu analitic.
Concluzia rezultată din consultări și analize este clară: educația financiară nu este un lux curricular, ci o condiție de bază pentru stabilitate și reziliență economică. Fără ea, orice reformă fiscală, orice strategie industrială sau program de absorbție a fondurilor europene rămâne vulnerabil la aceeași problemă: lipsa înțelegerii mecanismelor economice fundamentale.
România a intrat în 2026 cu rating suveran BBB conform evaluării Fitch din februarie 2026 cu perspectivă negativă din cauza deficitelor persistente și creșterii datoriei. În acest context, inițiativele punctuale nu mai sunt suficiente. PNEFR este conceput ca infrastructură strategică națională, nu ca proiect izolat.
Strategia Națională pentru Educație Financiară 2024-2030 oferă un cadru util, dar implementarea rămâne fragmentată. PNEFR nu o înlocuiește, ci o transformă într-un mecanism operațional integrat, bazat pe parteneriat între sectorul public, mediul privat, zona academică și societatea civilă. Capitalul uman devine astfel motor de stabilitate, nu doar obiectiv declarativ.
De ce este educația financiară o problemă de securitate economică
O societate care nu înțelege diferența dintre deficit și datorie, dintre dobândă nominală și dobândă reală sau dintre cheltuială curentă și investiție productivă nu poate genera presiune publică pentru politici responsabile. În lipsa acestei presiuni informate, decizia publică devine vulnerabilă la cicluri electorale și la măsuri prociclice. Ajustările sunt amânate, apoi impuse brutal.
Evaluările internaționale arată constant că România se situează în zona inferioară a clasamentelor europene privind educația financiară. Consecințele sunt vizibile: grad redus de utilizare a asigurărilor, participare limitată la piața de capital, economisire scăzută pe termen lung, vulnerabilitate la șocuri inflaționiste și episoade repetate de supraîndatorare în perioade de credit ieftin.
La nivel macroeconomic, lipsa culturii financiare amplifică instabilitatea
Dezbaterea publică se concentrează pe creșteri sau reduceri de taxe, rar pe elasticitate fiscală, eficiența cheltuielii sau multiplicator investițional. În acest climat, disciplina bugetară este percepută drept austeritate arbitrară,
iar reformele devin dificil de susținut.
Investitorii analizează nu doar cifrele contabile, ci și calitatea instituțională și predictibilitatea deciziei publice. Volatilitatea legislativă și populismul fiscal se reflectă direct în prima de risc și în randamentele cerute pentru finanțarea datoriei publice. Educația financiară nu reduce automat dobânzile, dar contribuie pe termen lung la un mediu decizional mai matur și mai predictibil.
Impactul asupra capitalului intern și fondurilor europene
Fără competență financiară, capitalul autohton rămâne subdezvoltat. Economiile sunt păstrate în instrumente cu randament real negativ, iar participarea la piața de capital și la instrumente de economisire pe termen lung rămâne modestă. În paralel, administrația publică operează adesea cu analize cost-beneficiu formale, iar absorbția fondurilor europene suferă din lipsă de expertiză financiară solidă.
Educația financiară nu înseamnă doar protecția consumatorului. Înseamnă profesionalizarea decidentului public, creșterea capacității de evaluare a proiectelor, înțelegerea relației dintre deficit, costul datoriei și presiunea pe buget. Fără această bază, economia rămâne reactivă: relaxări în perioade de creștere, ajustări forțate în criză.
Arhitectura instituțională
Un proiect național autentic de educație financiară nu poate fi construit pe declarații protocolare, ci pe competență instituțională verificabilă.
Pentru fundamentarea și structurarea PNEFR au fost organizate consultări instituționale extinse între ASPES, în calitate de entitate care a inițiat programul cu principalele autorități și organizații relevante din domeniul financiar, academic și administrativ, respectiv: Banca Națională a României (BNR), banca centrală responsabilă cu politica monetară, stabilitatea prețurilor și supravegherea macroprudențială a sistemului financiar; Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care reglementează și supraveghează piețele de asigurări, pensii private și piața de capital; Institutul de Studii Financiare (ISF), entitate specializată în formare profesională și educație financiară; Institutul Bancar Român (IBR), centru de pregătire profesională pentru sectorul bancar; Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital din România; Bursa Română de Mărfuri (BRM), platformă de tranzacționare pentru mărfuri și energie; Asociația Română a Băncilor (ARB), organizația profesională a instituțiilor de credit; Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), mecanismul de protecție a deponenților; Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), instituția care protejează creditorii de asigurări în caz de insolvență a unui asigurător; Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), entitate care facilitează accesul IMM-urilor la finanțare; Institutul Național de Statistică (INS), autoritatea responsabilă cu producerea datelor statistice oficiale; Institutul Național de Cercetări Economice (INCE), structură de cercetare economică a Academiei Române; Academia de Studii Economice din București (ASE), principala instituție publică de învățământ superior economic din România, recunoscută ca lider național și regional; Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), cea mai veche și prestigioasă instituție de învățământ superior din România în domeniul științelor agronomice, silvice, zootehniei, ingineriei produselor alimentare și medicinei veterinare; Consiliul Național al Rectorilor (CNR), for de reprezentare a universităților; Institutul Național de Administrație (INA), instituție de formare pentru administrația publică; Curtea de Conturi a României, instituția supremă de audit public extern; Consiliul Concurenței, autoritatea națională în domeniul concurenței; Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituția care protejează drepturile consumatorilor; Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), autoritate responsabilă de managementul funcției publice; Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), instituția care reglementează și monitorizează achizițiile publice; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), centru național de cercetare în domeniul tehnologiei informației; Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), organizație de reprezentare a mediului de afaceri; precum și Federația Națională a Părinților (FNP), structură asociativă reprezentativă a părinților la nivel național.
Acest amplu proces de consultare interinstituțională a asigurat o fundamentare solidă, multidisciplinară și coerentă a PNEFR, integrând perspectiva autorităților de reglementare, a mediului academic, a sectorului financiar-bancar, a organismelor de control și a societății civile.
Programul Național de Educație Financiară pentru România (PNEFR) se structurează pe patru axe strategice interconectate, care împreună construiesc o infrastructură coerentă de competență economică, de la individ la instituții și de la copilărie la maturitate profesională. Aceste axe nu sunt compartimente separate, ci traiectorii care se intersectează pentru a transforma o vulnerabilitate sistemică într-un avantaj strategic durabil.
Prima axă, cea bancară, atacă direct una dintre cele mai costisitoare slăbiciuni ale populației: ciclurile repetitive de credit ieftin urmate de supraîndatorare, credite neperformante și presiune pe întregul sistem financiar. Accentul cade pe înțelegerea costului real al împrumuturilor – DAE, diferența dintre dobânda fixă și cea variabilă, riscul valutar, comisioane ascunse și pe reguli simple, dar eficiente de gestionare zilnică a banilor, așa cum este regula 50/30/20. Prevenirea fraudelor digitale, care au explodat în ultimii ani, devine o componentă esențială, mai ales în contextul în care phishingul și schemele online vizează tot mai agresiv populația tânără și cea cu venituri modeste. Prin această axă se urmărește reducerea ratei creditelor neperformante cu procente semnificative în următorii cinci ani și trecerea de la consum impulsiv la economisire conștientă și rambursare disciplinată.
A doua axă deschide calea către o cultură a protecției și a investiției responsabile
România rămâne cu mult sub media europeană la utilizarea asigurărilor și la participarea populației la piața de capital. Mulți adulți încă păstrează economiile exclusiv în depozite cu randament real negativ, în timp ce fondurile de pensii private și investițiile pe bursă sunt văzute ca ceva rezervat „specialiștilor”. Această axă promovează trecerea către protecție activă: asigurări de viață, sănătate, locuință, cyber și către investiții inteligente pe termen lung, cu accent pe puterea dobânzii compuse, diversificare și profilul personal de risc. Participarea la Pilonul II obligatoriu devine un punct de plecare firesc, iar Pilonul III voluntar: un instrument accesibil pentru securitatea la bătrânețe într-o țară confruntată cu declin demografic accelerat. Rezultatul dorit este mobilizarea masivă a capitalului intern către economie și reducerea dependenței cronice de finanțare externă.
A treia axă se adresează autorităților publice și administrației, acolo unde lipsa competenței financiare costă cel mai scump: proiecte europene slab fundamentate, analize cost-beneficiu formale, corecții financiare masive și o absorbție a fondurilor UE sub medie. Profesionalizarea decidentului public devine prioritate, de la funcționari locali până la manageri de proiecte naționale. Se pune accent pe înțelegerea legăturii directe dintre deficit, costul datoriei și presiunea pe buget, pe evaluarea riguroasă a multiplicatorilor investiționali și pe conceptul de „tax morale”: conformare voluntară bazată pe înțelegere, nu doar pe teamă de sancțiuni. Prin această axă se urmărește creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, reducerea risipei bugetare și eliberarea de resurse suplimentare pentru infrastructură, educație și sănătate.
A patra axă, cea educațională, reprezintă nucleul pe termen lung al întregului program. Educația financiară nu mai trebuie să fie un opțional sporadic sau o campanie punctuală: TREBUIE să devină materie integrată obligatoriu în curriculumul național, cu formare continuă a cadrelor didactice și o platformă digitală națională care susține învățarea pe tot parcursul vieții.
De ce un proiect național de educație financiară? Pentru că fragmentarea ne costă
PNEFR a fost gândit ca o platformă comună: curriculum integrat pe cicluri de vârstă, conținut coerent monetar-bancar-investițional-asigurări, evaluare standardizată, indicatori naționali, platformă digitală și corelare cu politicile fiscale. Nu pentru a dubla ce există, ci pentru a construi infrastructură de cunoaștere.
Un proiect are început și sfârșit; o infrastructură formează generații, copiii de azi vor deveni adulții de mâine mai responsabili financiar care nu vor mai putea fi manipulați în funcție de strategia anumitor interese.
Într-o economie cu disciplină fiscală fragilă, educația financiară devine esențială / indispensabilă.
Este componentă de siguranță economică națională pentru viitoarele generații.
Întrebarea nu ar trebui să fie: de ce un proiect național?
Întrebarea corectă este: cât ne mai permitem să funcționăm fără el?
