Declarațiile Radu-Andrei Morărașu, student, președinte Asociația Forul Studențesc de Inventică și Cercetare coordonat de prof. univ. dr. ec. Corneliu Bârnea, președinte de onoare, Asociația Forul Studențesc de Inventică și Cercetare la evenimentul cu tema: „ROMÂNIA 2026-2040. INDUSTRIA 4.0-5.0 organizat de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și Institutul Român de Inovare Smart Industry (IRISI) – Iași, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) în data de 24 martie 2026 la Camera de Industrie și Comerț a României, Sala Aurel GHIBUȚIU.
În contextul transformărilor economice, sociale și geopolitice din ultimele decenii, România se află într-un moment în care necesitatea consolidării unei autonomii economice reale devine din ce în ce mai evidentă. O astfel de autonomie presupune valorificarea coerentă a avantajelor structurale de care statul român dispune în mod natural, dintre care cele mai importante sunt poziționarea geografică favorabilă, resursele semnificative ale subsolului, potențialul agricol extins și existența unor centre universitare capabile să susțină dezvoltarea tehnologică. În pofida acestor avantaje, România nu a reușit până în prezent să își construiască o strategie coerentă de exploatare și valorificare a acestui potențial, dezvoltarea economică realizându-se adesea fragmentar, fără o viziune unitară asupra direcțiilor de evoluție ale statului.
Situația actuală este marcată de două dificultăți majore. Prima constă în diminuarea interesului și a atașamentului cetățenilor față de propria țară, fenomen determinat atât de dificultățile economice cu care se confruntă o parte semnificativă a populației, cât și de degradarea progresivă a identității culturale și a mecanismelor de coeziune socială. A doua problemă ține de lipsa unei independențe reale în domenii fundamentale ale subzistenței naționale (energie, producție alimentară, apărare sau administrarea resurselor naturale) ceea ce a generat percepția unei dependențe structurale față de actorii economici externi.
La acestea se adaugă modul necoordonat în care s-a realizat dezvoltarea regională. Proiectele de infrastructură, investițiile industriale sau politicile agricole au fost adesea concepute fără o expertiză integrată asupra potențialului real al regiunilor. Rezultatul este un peisaj economic dezechilibrat, în care zone cu resurse importante rămân slab valorificate, iar investițiile nu sunt corelate cu specificul local.
România dispune însă de câteva avantaje structurale majore care pot fundamenta un proces de dezvoltare coerent: poziția geografică la intersecția unor coridoare comerciale importante, accesul la Marea Neagră și la sistemul navigabil al Dunării, potențialul agricol extins și resursele energetice diversificate. În contrapondere, fragmentarea administrativă excesivă, infrastructura insuficient dezvoltată și exportul resurselor în stare brută constituie dezavantaje care limitează valorificarea acestui potențial.
În aceste condiții, dezvoltarea economică a României trebuie să se bazeze, pe termen scurt și mediu, pe trei piloni principali: agricultura, energia și turismul. Turismul reprezintă în mod firesc cartea de vizită a unei țări, primul contact pe care lumea externă îl are cu spațiul cultural și natural al acesteia. Agricultura și energia constituie însă fundamentul material al dezvoltării economice, domenii capabile să susțină pe termen mediu și lung apariția altor sectoare productive și industriale.
Primul pas în această direcție îl reprezintă elaborarea unui studiu național de consolidare și dezvoltare, realizat de specialiști ai Academiei Române, ai mediului universitar și ai institutelor de cercetare. Acest studiu ar avea rolul de a identifica potențialul real de dezvoltare al fiecărei regiuni, analizând resursele naturale, structura demografică, infrastructura existentă, specificul economic și potențialul turistic sau cultural.
Analiza ar trebui să includă evaluarea resurselor de subsol și de suprafață, capacitatea forței de muncă locale, tradițiile economice ale regiunilor și posibilitățile de dezvoltare a unor sectoare emergente. O componentă importantă o reprezintă valorificarea patrimoniului cultural și istoric, inclusiv prin restaurarea unor situri aflate într-o stare avansată de degradare, precum Băile Herculane, centrul istoric al Sighișoarei sau cel al stațiunii Vatra Dornei.
Pe baza acestui studiu ar putea fi conturat un plan național de dezvoltare, coordonat de un comitet de stat al planificării, instituție cu rol strategic în stabilirea marilor direcții de evoluție economică ale țării. Acest organism ar avea atribuții în domenii precum infrastructura majoră, direcțiile industriale prioritare, dezvoltarea regională și coordonarea investițiilor publice.
Complementar acestuia, comitetul de stat al prețurilor ar avea rolul de a monitoriza evoluția piețelor și de a preveni creșterile abuzive ale prețurilor, stabilind, acolo unde este necesar, limite sau plafonări temporare pentru bunurile esențiale.
Administrarea resurselor naturale reprezintă un alt element central al securității economice. În prezent, o parte importantă a resurselor minerale ale României este exportată în stare brută, la valori mult inferioare celor rezultate în urma procesării industriale. În aceste condiții, devine necesară introducerea unui cadru legislativ care să limiteze exportul materiilor prime neprelucrate și să încurajeze dezvoltarea capacităților interne de rafinare și procesare.
Simultan, se impune revizuirea tuturor contractelor de concesionare a resurselor naturale și a unor obiective economice strategice. Contractele care nu respectă legislația în vigoare sau care nu sunt îndeplinite conform termenilor stabiliți ar trebui renegociate sau, după caz, reziliate.
Economia agricolă reprezintă unul dintre cele mai solide fundamente ale dezvoltării economice a României. În acest sens, propunem înființarea unei agenții naționale de comerț agricol, instituție care să faciliteze achiziția produselor de la micii fermieri și de la cooperativele agricole și să asigure distribuția acestora către marile rețele comerciale, cu rol de retailer ce ar introduce statul ca actor economic stabilizator în domeniul agroalimentar.
În paralel, este necesară stimularea formării de cooperative agricole locale și comasarea voluntară a terenurilor, pentru a crește eficiența exploatării agricole. Structura actuală a proprietății funciare, extrem de fragmentată, limitează randamentul producției și descurajează investițiile tehnologice.
Dezvoltarea agriculturii trebuie însoțită de o extindere orizontală a industriei tehnice conexe: producția de utilaje agricole adaptate terenurilor românești, dezvoltarea unor sisteme de agricultură de precizie, utilizarea dronelor în monitorizarea și îngrijirea culturilor și extinderea capacităților interne de procesare a produselor agricole. Un rol esențial în acest proces îl are cercetarea academică aplicată, orientată către dezvoltarea unor tehnologii și varietăți agricole adaptate condițiilor climatice locale și către optimizarea echipamentelor tehnice utilizate în producția agricolă.
În plan energetic, România dispune de resurse suficiente pentru a-și asigura independența energetică și chiar pentru a deveni un exportator regional de energie. Pentru atingerea acestui obiectiv este necesară modernizarea rețelelor de transport energetic, eliminarea unor verigi intermediare redundante din lanțul de distribuție și reorganizarea administrativă a sectorului energetic.
Energia nucleară reprezintă una dintre cele mai stabile și eficiente surse energetice pe termen lung. În acest context, finalizarea și modernizarea reactoarelor de la centrala de la Cernavodă, precum și dezvoltarea unor noi centrale sau microreactoare nucleare moderne, ar putea constitui piloni importanți ai securității energetice naționale sustenabile, în detrimentul, spre exemplu, sistemelor fotovoltaice, ce ocupa suprafețe mari de teren și produc deșeuri nereciclabile, în schimbul unei cantități mici de energie. De asemenea, hidroenergia ar reprezenta un punct cheie al infrastructurii energetice al României, lacurile de acumulare având atât rolul energetic intrinsec, cât și rolul de stocare naturală a rezervelor de apă potabilă, de prevenire a torenților și de promovare a turismului zonal.
Reorganizarea administrativ-teritorială reprezintă o condiție esențială pentru eficientizarea aparatului de stat și pentru corelarea dezvoltării regionale. Reforma ar trebui să urmărească reducerea fragmentării actuale a unităților administrative și stabilirea unor criterii unitare de funcționare. Printre acestea se pot număra praguri minime de populație pentru fiecare formă de așezare administrativă, viabilitatea economică a unităților teritoriale, continuitatea geografică și interconectarea infrastructurală. În mod orientativ, comunele ar trebui să dispună de o populație minimă care să permită susținerea serviciilor publice locale, iar orașele și municipiile să fie definite în funcție de nivelul de dezvoltare economică și de capacitatea de a funcționa ca poli locali de servicii. Comasarea unor unități administrative mici sau insuficient dezvoltate ar putea conduce la crearea unor structuri teritoriale mai eficiente, capabile să gestioneze investiții și proiecte de infrastructură într-o manieră coerentă. În paralel, stabilirea sau modificarea denumirilor administrative ar trebui realizată în mod unitar, ținând cont de tradiția istorică, de identitatea locală și de realitățile geografice ale teritoriului.
În plan guvernamental, reorganizarea instituțională ar trebui să urmărească simplificarea structurii executive și reducerea suprapunerilor administrative. Aceasta poate include comasarea unor ministere cu domenii de activitate apropiate, reorganizarea agențiilor și autorităților subordonate și transformarea unor structuri administrative complexe în servicii integrate în cadrul altor instituții existente. O astfel de reformă ar permite reducerea aparatului birocratic, redistribuirea resurselor administrative către domenii prioritare și creșterea eficienței procesului decizional. În același timp, consolidarea aparatului tehnic al administrației publice trebuie însoțită de introducerea unor criterii clare de competență profesională pentru ocuparea funcțiilor din cadrul instituțiilor statului.
În plan extern, poziționarea geografică a României permite dezvoltarea unor coridoare economice majore. Coridorul Marea Neagră – Europa Centrală, axa Dunării, conexiunile dintre Europa de Nord și Balcani sau sistemul economic al arcului carpatic pot transforma România într-un nod logistic regional.
În interiorul acestui sistem, orașe precum București, Constanța, Brașov și Cluj-Napoca pot forma un nucleu economic major. Privite împreună, aceste centre configurează un veritabil „romb strategic”, capabil să susțină dezvoltarea infrastructurală, industrială și tehnologică a întregii țări.
În esență, progresul economic al României depinde de capacitatea de a corela planificarea strategică, valorificarea resurselor naturale, dezvoltarea agriculturii și a energiei și consolidarea capitalului uman prin educație și cercetare. O asemenea abordare poate transforma avantajele structurale ale țării într-un fundament solid al dezvoltării pe termen lung.
În lumina considerentelor prezentate, dorim să ne exprimăm deschiderea deplină pentru continuarea dialogului instituțional și pentru orice formă de cooperare constructivă menită să contribuie la analizarea, dezvoltarea și eventual implementarea direcțiilor expuse. În acest sens, rămânem disponibili pentru discuții suplimentare, clarificări sau contribuții ulterioare.
