Lucrări efectuate de Romsilva pentru combaterea omizilor defoliatoare pe 2.700 de hectare fond forestier

0
©Romsilva

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a desfășurat, în luna mai, lucrări de combatere a omizilor defoliatoare pe o suprafață totală de 2.789 hectare. 

Romsilva precizează că „lucrările au fost efectuate pe o suprafață de 1.404 hectare fond forestier la Direcția Silvică Ialomița, 887 hectare la Direcția Silvică Giurgiu, 367 hectare la Direcția Silvică Călărași și 131 hectare administrate de Direcția Silvică Ilfov.

În urma prognozelor realizate și a verificărilor în teren efectuate de specialiștii Romsilva, au fost identificate mai multe specii de omizi defoliatoare într-o proporție care a impus efectuarea lucrărilor.

Aceste intervenții au fost necesare pentru protejarea pădurilor de foioase aflate în administrarea regiei și au avut ca scop prevenirea unei potențiale calamitări a acestora”.

Romsilva subliniază că, pentru combaterea omizilor defoliatoare, „a utilizat un insecticid biologic pe bază de bacterii care acționează selectiv asupra larvelor dăunătorilor, fără a afecta sănătatea oamenilor, vegetația forestieră sau fauna sălbatică din pădurile tratate. 

Aplicarea insecticidului s-a realizat cu ajutorul avioanelor utilitare.

Astfel de lucrări au fost efectuate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și anul trecut, pe o suprafață cumulată de 7.088 de hectare fond forestier la direcțiile silvice Giurgiu, Ialomița și Călărași”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva reamintește că „administrează 3,13 milioane de hectare fond forestier proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru 1,1 milioane hectare păduri aflate în alte forme de proprietate, pe baze contractuale.

Toate pădurile aflate în proprietatea publică a statului beneficiază de certificarea managementului forestier conform celor mai exigente standarde internaționale”.