de Adrian Mitroi,
Director științific PNEFR
Director științific ASPES
Inteligența artificială a devenit, în ultimii doi ani, cea mai vândută promisiune economică a lumii moderne. Companii, guverne, consultanți, burse și investitori vorbesc despre AI ca despre o nouă electricitate industrială, capabilă să schimbe fundamental productivitatea, piața muncii și însăși structura economiei globale. Cu toate acestea, dacă privim rece cifrele macroeconomice, productivitatea agregată nu a explodat încă, iar randamentele vizibile întârzie să apară.
Motivul este simplu și incomod: multe companii au adoptat tehnologia înainte să înțeleagă problema pe care vor să o rezolve.
Astăzi, AI este folosită de foarte multe ori mai degrabă ca simbol de modernitate, ca „mojo” corporativ și instrument de diferențiere de imagine, decât ca infrastructură reală de producție economică. Există o confuzie majoră între adoptarea unui instrument și transformarea autentică a unui model operațional.
Inteligența artificială nu creează valoare de una singură. Ea funcționează ca un levier operațional și intelectual care amplifică procesele deja existente. Dacă procesele unei companii sunt slabe, fragmentate sau construite pe date mediocre, AI nu le repară. Le accelerează. Rezultatul final este o versiune mai rapidă a aceleiași ineficiențe.
Aici apare una dintre cele mai mari iluzii ale momentului: multe organizații cred că simpla implementare a unui chatbot sau achiziția unui abonament software echivalează cu transformarea digitală. În realitate, în majoritatea firmelor, AI este încă un experiment izolat, nu o infrastructură strategică integrată în ADN-ul companiei.
Datele internaționale confirmă acest lucru. Doar un procent redus dintre companii folosesc AI profund și transversal în procesele lor de business. Restul operează la nivel cosmetic: prezentări, asistenți conversaționali, automatizări minore și instrumente de marketing. Este, de multe ori, un exercițiu de „signaling” pentru bursă și investitori, nu o schimbare structurală autentică.
Transformarea reală nu înseamnă un nou tool. Înseamnă restructurare organizațională.
În orice mare revoluție tehnologică, capitalul este investit inițial într-o manieră haotică și aparent ineficientă. Exact asta vedem și acum. Miliarde de dolari sunt aruncate simultan în infrastructură, centre de date, cipuri, modele lingvistice și startup-uri care, foarte probabil, nu vor supraviețui.
Acest lucru nu este o anomalie. Este mecanismul normal al capitalismului de inovație.
Venture capital-ul funcționează pe logica randamentelor disproorționate: o fracțiune foarte mică dintre proiecte produce câștiguri uriașe, iar restul reprezintă costuri de învățare și selecție. Practic, asistăm la un proces natural de igienizare financiară și tehnologică.
Marile companii tehnologice – așa-numitele „Magnificent 7” – investesc anual sume colosale în infrastructura viitorului. Miza lor nu este profitul trimestrial imediat. Miza este supraviețuirea sistemică.
Istoria economică ne oferă un precedent clar. În perioada bulei internetului și a infrastructurii de fibră optică, s-au investit miliarde în rețele care păreau inutile și supraevaluate. Mulți au declarat atunci că investițiile au fost o risipă monumentală. În realitate, exact acea infrastructură aparent „inutilă” a făcut posibil ulterior întregul imperiu al economiei Cloud și al platformelor digitale globale.
La fel se întâmplă acum cu AI.
Da, multe investiții vor eșua. Da, numeroase companii mici nu își vor recupera niciodată costurile. Mai ales cele care caută obsesiv un ROI imediat, într-un orizont de 12-24 luni. Dar infrastructura construită acum va deveni fundația economică a următoarelor decenii.
Există astăzi o decuplare temporară între narațiune și productivitate. Entuziasmul este imediat. Câștigurile reale apar mai târziu.
Istoric, efectele economice majore ale unei tehnologii apar abia în faza de integrare profundă, iar această etapă este lentă, costisitoare și aproape invizibilă mediatic. Exact aici ne aflăm.
Mai există și un paradox important: pionierii consumă, de regulă, cele mai multe resurse și fac cele mai scumpe greșeli. De multe ori, cei care intră ulterior pe piață câștigă mai mult, pentru că învață din erorile primilor și construiesc modele mai eficiente.
AI-ul de astăzi este încă, în multe organizații, un accesoriu. Nu un motor economic central.
Utilizarea fragmentară nu schimbă funcția de producție a unei companii. Inteligența artificială produce efecte macroeconomice doar atunci când devine rutină operațională permanentă, nu când este folosită ocazional pentru câteva sarcini punctuale.
Dacă AI este utilizată „din când în când”, impactul va rămâne marginal.
Însă există domenii unde transformarea va fi radicală și inevitabilă. Medicina, sistemul juridic, educația și analiza financiară vor fi reconstruite aproape complet pe noi baze de eficiență. Acolo, AI nu va funcționa ca un instrument secundar, ci ca infrastructură operațională permanentă, 24/7.
În România observ deja un lucru interesant: societatea este mult mai emancipată tehnologic decât cred mulți. Adoptarea este rapidă în sectoarele agile și în companiile flexibile.
În următorii 2-3 ani, AI va ieși din zona slide-urilor de prezentare și va intra direct în coloana vertebrală a business-ului.
Pe termen scurt, avantajele vor fi captate în special de companiile care reușesc să își optimizeze rapid modelele de business. Valoarea economică se va concentra masiv la nivelul firmelor capabile să automatizeze, să reducă fricțiunile operaționale și să ia decizii mai rapide și mai precise.
Pe termen lung însă, câștigătorii vor fi oamenii care devin complementari tehnologiei.
Piața muncii se schimbă deja sub ochii noștri. Astăzi, lipsa proiectelor, studiilor de caz sau competențelor legate de AI începe să devină un handicap real. Nu discutăm despre o tendință viitoare abstractă. Discutăm despre o nouă formă de alfabetizare economică și profesională.
Câștigul nu va fi distribuit uniform nici de această dată. Se va concentra la cei adaptați.
Trăim într-un paradox economic și psihologic extrem de interesant. La suprafață există o spumă densă de marketing, exagerare și promisiuni speculative. În profunzime însă, se construiește o schimbare structurală autentică.
De fapt, economia algoritmilor funcționează de ani de zile. Doar că acum a primit o interfață umană, conversațională și accesibilă publicului larg.
Inteligența artificială produce deja o ruptură importantă: sparge lenea cognitivă în care multe organizații și profesii începuseră să se complacă. Forțează regândirea modului în care producem idei, analizăm informații și luăm decizii.
Ca orice tehnologie revoluționară, AI poate fi supraevaluată pe termen scurt și subevaluată masiv pe termen lung.
Exact cum s-a întâmplat cu internetul în anii ’90.
Întrebarea reală nu este dacă AI este „prea scumpă” astăzi. Întrebarea este cine va supraviețui economic și comercial până în momentul în care inteligența artificială va deveni la fel de indispensabilă precum electricitatea.
Iar cei care ignoră acest val acum își semnează, foarte probabil, propria irelevanță economică de mâine.
