Rețeaua de Centre Medicale EMERALD anunță inaugurarea Centrului Medical EMERALD Timișoara, prima clinică a rețelei din vestul țării și a treia la nivel național: „Deschiderea noii unități reprezintă un pas strategic în misiunea de a oferi pacienților servicii medicale personalizate, bazate pe tehnologie avansată și expertiză în cardiologie, neurologie, imagistică performantă și genetică”.
După cum subliniază investitorii, „clinica din Timișoara are o suprafață de 450 mp, iar investiția se ridică la peste 3,1 milioane de euro. Situată pe Bulevardul Corneliu Coposu nr. 14, clinica vine cu o supraspecializare în cardiologie și neurologie, două domenii în care diagnosticul precoce și de precizie, precum și expertiza medicală de vârf pot face diferența în calitatea vieții pacienților. De asemenea, oferă și alte specializări importante, precum imagistică performantă și genetică, într-un model medical construit pe trei piloni fundamentali: precizie, prevenție și o abordare centrată integral pe pacient.
Noua unitate este echipată cu tehnologie medicală GE de ultimă generație, incluzând RMN Signa Voyager 1.5T, CT Revolution Maxima și ecografe premium dedicate investigațiilor cardiovasculare avansate și imagisticii cardiace RM și CT.
Unul dintre cei mai vizibili diferențiatori ai rețelei este durata consultațiilor: până la 45 de minute alocate fiecărui pacient, un interval care permite o evaluare medicală riguroasă, un dialog clinic real între medic și pacient și stabilirea unui plan de tratament personalizat. Echipa locală reunește peste 30 de profesioniști în sănătate integrați în echipa medicală a Rețelei EMERALD, un ecosistem profesional care încurajează colaborarea și abordarea multidisciplinară și care numără în prezent 165 de specialiști la nivelul întregii rețele”.
Anca FODULU, director executiv EMERALD: „Deschidem EMERALD Timișoara cu misiunea de a aduce pacienților din vestul țării același standard de excelență pe care l-am construit în celelalte clinici ale rețelei. Fiecare consultație EMERALD este o investiție reală de timp și atenție în sănătatea pacientului. Aceasta este promisiunea noastră și ceea ce ne definește.‟
Prof. dr. Adina IONAC: „Este o veste excelentă pentru comunitatea medicală din Timișoara. Expertiza EMERALD în imagistica cardiovasculară avansată vine să ofere pacienților din vestul țării acces la investigații de înaltă precizie, esențiale pentru diagnosticul precoce și pentru decizii terapeutice corecte. Prezența EMERALD în Timișoara ridică standardul îngrijirii cardiologice la nivel regional.”
Rețeaua de Centre Medicale EMERALD precizează că, de la lansare și până în prezent, „a realizat investiții totale de 8,5 milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii medicale, a tehnologiilor de imagistică avansată și a extinderii la nivel național. În aceeași perioadă, rețeaua a oferit servicii medicale pentru peste 60.000 de pacienți. Conform planurilor de dezvoltare, EMERALD estimează un ritm mediu anual de creștere de 25% în următorii cinci ani. Următorul pas în strategie este deschiderea unei noi clinici în București, cu același model bazat pe consultații extinse, supraspecializare, precizie, prevenție și echipe medicale de elită.
Centrul medical EMERALD este amplasat în clădirea MedCity Timișoara care se dezvoltă rapid ca un ecosistem medical integrat, reunind sub același acoperiș clinici și servicii medicale complementare. Odată cu deschiderea celei de-a treia clinici, Rețeaua EMERALD își confirmă planul de creștere și ambiția de a deveni un reper național în medicina de calitate”.




