Din perspectivă istorică, există două modele.
Primul este modelul românesc tradițional: așteptăm să vedem ce se întâmplă, discutăm mult, ne liniștim singuri că „nu e chiar atât de grav”, apoi reacționăm administrativ și punctual.
Al doilea este modelul polonez și baltic. Polonia, Estonia, Letonia și Lituania au pornit de la o concluzie simplă: Rusia nu trebuie analizată prin declarațiile sale, ci prin capacitatea sa militară și prin precedentul istoric. Din acest motiv au investit masiv în apărare, au construit rezerve strategice, au consolidat infrastructura critică, au dezvoltat sisteme de apărare antiaeriană și au introdus în societate o cultură a pregătirii pentru crize. Diferența nu este una de curaj. Este una de mentalitate. Polonezii au înțeles că securitatea nu începe în cazarmă, ci în societate. Balticii au înțeles că un cetățean informat și pregătit valorează uneori mai mult decât o piesă de tehnică militară.
Ce poate face statul?
În primul rând, să abandoneze iluzia că geografia ne va proteja la infinit. Galațiul a demonstrat deja că efectele războiului pot trece granița fără declarații oficiale și fără intenția explicită de a ataca România. O dronă căzută pe un bloc nu este un scenariu teoretic, ci un fapt.
În al doilea rând, să accelereze modernizarea apărării aeriene și a sistemelor de detectare. Nu este suficient să avem avioane moderne, ci trebuie să existe o arhitectură completă de supraveghere, identificare și reacție.
În al treilea rând, să investească în reziliență națională: educație, protecția infrastructurilor energetice, comunicații de rezervă, planuri de continuitate pentru instituțiile de bază, exerciții civile pentru situații de urgență. (nu vă mai spun desptre buncărele dintre blocuri).
În al patrulea rând, autoritățile să vorbească sincer cu populația. Polonia nu și-a mobilizat societatea prin panică, ci prin realism. Oamenii au dreptul să știe care sunt riscurile și ce trebuie făcut.
Iar noi, românii, ce să facem?
Unu: ar trebui să renunțăm la reflexul istoric de a privi securitatea ca pe o problemă exclusiv militară. În secolul XXI, apărarea unei țări începe cu seriozitatea instituțiilor, cu infrastructura funcțională, cu energia, cu economia și cu capacitatea societății de a rămâne lucidă atunci când lumea din jur devine tot mai puțin predictibilă.
Polonii și balticii nu au devenit mai puternici pentru că au avut mai puține amenințări decât noi. Au devenit mai puternici pentru că au decis să trateze amenințările înainte ca acestea să devină crize. România se află exact în punctul în care trebuie să aleagă dacă învață această lecție din experiența altora sau din propria experiență.
Memento: acum câteva zile, 3 transportoare blindate Pirania 5 (care ne costă averi) s-au ciocnit între ele pe o șosea din Sălaj, iar 11 militari au intrat în spital.
