Am mai ratat o șansă! Nu contează, mergem înainte spre prăpastie

Date:

În inconștiența mea am crezut că acest șoc medical și economic prin care trecem ne va trezi la realitate. Că vom realiza nevoia urgentă a unei resetări, a renunțării la „lasă că merge și așa”.

Am crezut ca „elita” care ne conduce va realiza gravitatea momentului și, pe lângă lupta cu virusul, va gândi un adevărat plan de revenire a țării. Din toate punctele de vedere:sistem de sănătate, economie, politic, morală.
Am stat însăși m-am uitat puțin mai atent de la cine aveam așteptările legate de țară. Indiferent cât de sus au ajuns în ierarhie,indiferent de partid și doctrină, indiferent cum au ajuns să decidă destinele unei țări întregi, guvernanții și politicienii se comportă,ca întotdeauna, ca oamenii interesați prioritar să-și rezolve problemele și aranjamentele lor meschine. Nu contează gravitatea situației, important e interesul personal.

Cum altfel trebuie traduse câteva mici exemple:

  • ministrul economiei își angajează colegii (rețineți pluralul!) de liceu din Mehedinți ca directori de companii naționale. Nu tu concurs, nu tu expertiză, doar pile. Anunțați-ne dacă Mehedinți devine „noul Teleorman”. Altfel nimic nou.
  • ministrul mediului ne spune că trenurile de bușteni care ies din țară de fapt nu ies, ci intră. Mulțumim de informație și rugăm opriți importul de bușteni, curând nu o să-I mai putem depozita și o să trebuiască să mai defrișăm niște munți.
  • parlamentarii continuă netulburați alba-neagra cu Ardealul. Atâta incompetență, lipsă de profesionalism nu credeam că există. Există însă, la toate partidele, un patriotism fanfaronard și nimic altceva.
  • parlamentarii vin cu ideea umanitară ca pedepsele până în 7 ani să se facă la domiciliu.

Ce invitație mai bună la infracțiuni vreți? Să le spunem că se prevede oricum o creștere a fenomenului infracționalității ca urmare a efectelor crizei economice?

Cu astfel de oameni care să ne conducă, cu astfel de preocupări mărunte și meschine, mi-este greu să mai sper că ne facem bine. Credeam/speram că toți cei „de sus”, pătrunși măcar acum de importanța momentului prin care trece țara, vor da tot ce e de valoare din ei, vor munci din greu să ne scoată din criză. Vezi să nu, ei„muncesc” să-si rezolve aranjamentele.

Oameni buni, treziți-vă! Țara asta are nevoie în disperare de lideri care să o ghideze într-o directive, nu de nonvalori care să confuzioneze și să zăpăcească pe toți prin lipsa de decizie și incapacitate managerială.
Ne tot aruncați praf în ochi cu pomenile/măsurile pe care o să le luați; ar fi timpul să veniți cu fapte, cu planuri măcar pe termen mediu. Așteptăm să arătați că înțelegeți situația economică a țării, că lucrați la o strategie. Așteptăm un set de legi cu măsuri economice concrete, așteptăm programe vaste de dezvoltare a infrastructurii care să-și absoarbă șomerii și care să-și reducă decalajul de dezvoltare, așteptăm digitalizarea sectorului de stat și eficientizarea lui, așteptăm să tratați bugetarii la egalitate cu sectorul privat și să nu-i țineți în brațe în scopuri electorale.

Așteptăm ca la nivelul UE, dacă există solidaritate, să se manifeste acum și să cuprindă și estul Europei proporțional și nu doar pe principiul „pentru ei un miliard este enorm oricum”.

Peste toate astea așteptăm ca destoinicii noștri lideri să țină la țara asta și să tragă din toate puterile și competențele lor ca să ieșim din criză. Așteptăm să se dea startul pentru un nou „moment 0” în care prin brain storming, dezbatere publică și confruntări de idei să punem la punct un plan al revenirii naționale calibrat pe realitățile noastre.

Îmi pare rău pentru toate victimele virusului, dar cred că victimele crizei economice vor fi mult mai numeroase. Asta și pentru că, la felul cum o tratăm, criza economică va fi mult mai dură.

Marian Alecu, antreprenor în domeniul HoReCa

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...

Criza energetică a Europei a fost învinsă în primul rând datorită, reducerii voluntare a consumului de energie 

În februarie 2024 Comisia Europeană a recomandat statelor membre...