Dimitris Raptis (foto) a fost numit în funcția de CEO al companiei imobiliareGlobalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de...
S-a încheiat campania „O pădure cât o ţară”, cea mai mare campanie de împăduriri din ultimul deceniu, derulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor,...
Votul PE confirmă acordul Consiliului EuropeanEurodeputații au negociat suplimentări semnificative pentru programele emblematice ale UE, cum ar fi EU4Health (sănătate), Orizont (cercetare), Erasmus+ (educație)...
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Energiei
și Mediului de Afaceri, a lansat lucrarea „Carta Albă a...
Miercuri, eurodeputații au salutat acordurile privind cadrul financiar multianual, fondul de redresare și obiectivele climatice pentru 2030.
Parlamentul a avertizat, de asemenea, că se așteaptă...