Un eveniment memorabil: omagierea profesorului Marin Dinu

Date:


Dr. Nicolae Bud, Doctor în economie și doctor în inginerie,
consilier al președintelui Grupului de firme „Astra”,
Membru Corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR)
Dr. Teodor Brateș, Doctor în economie

În condițiile în care se desfășoară neîntrerupt o adevărată ofensivă a nonvalorilor în vederea ocupării unor poziții de frunte în spațiul public este cu atât mai meritorie preocuparea unor instituții de prestigiu de a pune tot mai bine în valoare exemplul strălucit al unor personalități care au contribuit esențial la progresul României moderne și contemporane. În acest spirit, Academia Română, Academia de Științe Tehnice din România, alte academii de ramură, Asociația Generală a Inginerilor din România, institute de învățământ superior, asemenea Academiei de Studii Economice din București (ASE), au organizat și organizează sistematic reuniuni științifice și publică studii consacrate unor veritabili savanți români a căror amintire se păstrează cu venerație, constituind modele demne de urmat pentru toate generațiile.

Aceste considerații și considerente sunt prilejuite de lansarea în Aula Magna a ASE a unui volum omagial intitulat „Portret cu suprasens, profesorul Marin Dinu”, volum apărut în Editura ASE, în colecția „Mari personalități ale Academiei de Studii Economice”. Pornind de la titlu, pătrundem în universul unei cărți încărcate cu o cantitate și o valoare a ideilor remarcabile, inspirate din însăși opera celui omagiat IN MEMORIAM, prof. univ. dr. Marin Dinu. 

Este cel care a lăsat în urma sa o operă științifică cu totul deosebită, caracterizată prin originalitate, vastitate, percutanță, ceea ce l-a situat, incontestabil, în rândurile celor mai de seamă contemporani în sfera științelor economice (și nu numai), un om credincios – până la ultima sa suflare – profesiei pe care a îmbrățișat-o, din vocație, cu talent și dedicare totală. Volumul surprinde cele mai diverse preocupări și realizări ale celui omagiat, de la autor de tratate, de publicist al clipei până la cele de creator de școală economică românească, de dascăl, toate înmănunchiate într-o personalitate care a dat măsura civismului la superlativ. 

Chiar și simpla citare a titlurilor și autorilor textelor incluse în volum are darul să reliefeze tocmai zestrea ideatică legată indisolubil de viața și activitatea profesorului Marin Dinu. Redăm titlurile primelor zece texte și numele autorilor lor: „Profesorul Marin Dinu sau Școala ca mod de viață”, prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR (coordonatorul întregii lucrări); „Portret în mișcare”, acad. Mugur ISĂRESCU; „Exercițiu de admirație intelectuală”, conf. univ. dr. Florina MOHANU (care a îngrijit volumul, asigurând, astfel, apariția unei producții editoriale de o calitate excepțională); „Marin Dinu: cetățeanul implicat, profesionistul devotat, eminentul economist, soțul, părintele și bunicul iubitor, prietenul loial”, prof. univ. dr. Adrian SEVERIN; „Timpul și spațiul într-o relație cauzală relativistă de cunoaștere și recunoaștere a bunului-simț”, prof. univ. dr. Gheorghe HURDUZEU; „Câteva repere despre relația mea cu un intelectual complex și implicat plenar în treburile cetății”, prof. univ. dr. Dumitru MIRON; „Profesorul Marin Dinu. Amintire”, prof. univ. dr. Pavel NĂSTASE; „Profesorul Marin Dinu. Mistere economice”, prof. univ. dr. Dragoș HURU; „Marin Dinu și construcția cunoașterii: o perspectivă epistemologică”, prof. univ. dr. Grigore Ioan PIROȘCĂ, prof. univ. dr. Liana BADEA, prof. univ. dr. George-Laurențiu ȘERBAN-OPRESCU; „Prof. univ. dr. Marin Dinu (1950-2023). Creator de școală economică românească”, prof. univ. dr. Cristian SOCOL, prof. univ. dr. Aura Gabriela SOCOL, prof. univ. dr. Marius MARINAȘ. 

O parte dintre autorii menționați au luat cuvântul la lansarea volumului, cuvântul lor fiind caracterizat printr-o emoție autentică și o admirație nedezmințită față de tot ceea ce ne-a lăsat moștenire profesorul Marin Dinu.

Referindu-se tocmai la acest aspect, autorii însemnărilor de față (dr. Nicolae Bud și dr. Teodor Brateș, ale căror amintiri sunt incluse în volum) sunt, credem, în măsură să aprecieze că, în comparație cu sutele de lansări de carte la care au participat ani îndelungați în calitate de cercetători științifici și publiciști, solemnitatea de la ASE s-a detașat net atât prin conținut, cât și prin modalități de expresie, așezându-se astfel, firesc, la loc de seamă în memoria participanților. Folosirea achizițiilor noilor tehnologii la prezentarea filmică a unor momente care l-au readus pe ecrane pe cel omagiat, alături de alte moderne modalități de expresie, dar mai presus de toate sinceritatea, căldura care au dominat atmosfera, au conferit evenimentului aura inconfundabilă a respectului profund față de valorile care înnobilează nu numai viața academică, universitară, ci și existența cotidiană a noastră, a tuturor.

Suntem convinși că nu poate exista o încheiere mai potrivită pentru cele ce avem de comunicat în aceste rânduri decât citatul din scrierile profesorului Marin Dinu care deschid volumul omagial: 

Orice s-ar întâmpla în jurul nostru, să încercăm să rămânem noi înșine; în tabloul creionat de ceilalți să păstrăm misterul adevărului din care suntem alcătuiți. Timpul faptelor are sens când ne umplem de conștiență, dar aceasta se produce doar dacă vom avea puterea intuiției de a vedea timpul nu numai ca un adversar, ci și ca un prieten”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

TVA în era digitală: Pachetul de măsuri ViDA UE reduce radical posibilitățile de fraudă cu TVA intra și interstatal

de Georgiana Iancu, Partener, liderul departamentului Impozite indirecte, EY...

Rețele Electrice România inaugurează stația Mamaia, în urma unei investiții de aproximativ 43 milioane lei

Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România,...

Business Breakfast CCIB – Impactul noilor tehnologii asupra pieței de afaceri: AI, BLOCKCHAIN și AUTOMATIZARE

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București vă...