Pe la începutul anului, cotidianul economic „Wall Street Journal” (WSJ) consemna ideea că, deși globalizarea trebuia să prevină războiul, Rusia ar putea să vină acum să demonstreze tocmai contrariul. Potrivit autorilor WSJ, liderul rus Vladimir Putin ar fi pariat pe faptul că aliații occidentali nu ar fi dispuși să plătească prețul economic pentru a preveni o mișcare a Rusiei asupra Ucrainei într-o lume din ce în ce mai interconectată. Unul dintre stâlpii de construcție ai globalizării economice este principiul potrivit căruia legăturile economice ar contribui la asigurarea păcii. Interdependența economică de pe tot globul ne face pe toți să fim mai legați din punct de vedere economic ca niciodată, toată lumea ar suferi de un conflict extins la scară largă, de aceea globalizarea trebuia să facă războaiele mai greu de pornit.
O analiză a CNN arată că, dacă judecăm măcar și simplist impactul unui conflict fierbinte asupra aprovizionării cu alimente, invazia rusă duce la o întrerupere a producției agricole a Ucrainei, iar acest fapt are un impact global, țara fiind unul dintre cei patru mari exportatori de cereale din lume, în timp ce Rusia este cel mai mare producător de grâu din lume. Producția mare de orz, porumb, floarea-soarelui și rapiță ar putea fi, de asemenea, afectată. Prețurile de pe piețele internaționale la cereale și la alte produse alimentare sunt, la rândul lor, aruncate în aer odată cu exploziile de pe frontul ucrainean.
Dar discuția mai complexă, mai întortocheată și mai plină de conotații și interese geo-strategice este legată de impactul potențial mai consistent asupra aprovizionării cu energie a Europei și de consecințele sancțiunilor dure ce sunt impuse de Occident asupra Rusiei, după invazia în Ucraina. Rusia furnizează aproximativ 30% din petrolul Europei și 35% din gazele sale naturale, livrările rusești jucând un rol vital în piața de energie și în încălzirea locuințelor în Europa Centrală și de Est. Închiderea robinetului rus de gaze naturale ca răspuns la sancțiunile ce penalizează la rândul lor invazia în Ucraina conduce la o puternică subaprovizionare cu energie a Europei, exacerbând problemele furnizării globale și ale prețurilor deja mari din piața energiei.
Sancțiunile impuse de occidentali vor avea impact indirect și asupra celor ce le impun. Știm deja că, la ora scrierii acestui text, Occidentul a impus un pachet larg de sancțiuni care afectează marile bănci și companii rusești, sectorul țițeiului și gazelor și importurile de tehnologie. Efectele asupra Europei și a restului lumii sunt resimțite, de asemenea, iar analiștii avertizează că „sunt subestimate” riscurile de război și chiar costurile unei „păci neplăcute”. Criza economică produsă de pandemia de COVID-19 și de persistența acesteia a împins deja în sus prețurile petrolului și gazelor, precum și prețurile principalelor metale folosite în producția a orice, de la fabricarea de mașini și electronice până la ustensile de bucătărie și construcții. Potrivit unor date citate de ABC, cota Rusiei din exporturile globale de nichel era estimată la aproximativ 49%, paladiu 42%, aluminiu 26%, platină 13%, oțel 7% și cuprul 4%. De asemenea, lanțurile de aprovizionare a producției industriale nu sunt și nu vor fi deloc imune la conflictul armat și la sancțiunile aplicate Rusiei.
Războiul fierbinte Rusia-Ucraina declanșează o nouă creștere masivă a prețurilor petrolului și gazelor, în special în Europa dar și cu impact global, iar impactul inflaționist va fi chiar și mai sever dacă toate țările ar opri achizițiile de energie rusească, ca sancțiune de evitare a conflictului. Dar, așa cum consemna un reportaj ABC, este puțin probabil ca toate țările să se conformeze: China e mai probabil să susțină Rusia prin achiziții mari și chiar și UE este puțin probabil să renunțe chiar în totalitate la energia rusă. Dar dacă o face, acest lucru ar putea însemna prețuri și mai mari în țările care aplică sancțiunile și prețuri ceva mai mici pentru cei încă dispuși sau forțați să cumpere petrol și gaze rusești.
Cât de jalnică poți să fii ca să aștepți ca SUA să îți găsească surse alternative de gaze după ce ai avut grijă cu obstinație să te pui pe tava Gazpromului? Cât de jalnică poți să fii ca să ai zeci de întâlniri la nivel de lideri înainte de invazia Ucrainei pentru a agrea o poziție comună, să declari că ai atins o poziție comună pentru măsuri dure, pentru ca apoi, după invazie, să trebuiască să discuți din nou ce măsuri vor fi luate și să constați că, de fapt, nu ai consens? Cât de jalnică poți să fii ca să anunți că ești pregătită pentru sistările de gaze pentru ca apoi să te opui excluderii Rusiei din sistemul SWIFT de teama că rămâi… fără gaze? Cât de jalnică poți să fii să „sancționezi” Rusia și să „descurajezi” războiul continuând să o finanțezi prin importurile masive de gaze pe care le realizezi și nu vrei să le oprești? Cât de jalnică poți să fii ca să anunți în avans sancțiunile asupra președintelui Putin, astfel încât acesta să aibă timp să își ia toate măsurile necesare pentru ca sancțiunile să rămână fără obiect? Cât de jalnică poți să fii ca să condamni, să ameninți, să condamni, și iar să ameninți și în final să faci un „ou” atât de mic? Cât de jalnică poți să fii ca să ai „generozitatea” să îți colorezi monumente istorice în culorile Ucrainei în semn de sprijin, să trimiți ajutoare umanitare, dar să te ferești cu mare grijă de costurile economice asociate sancțiunilor Rusiei? Cât de jalnică poți să fii să te autodefinești ca un campion al normelor de sustenabilitate, faimosul ESG, să îți asumi toate costurile asociate, dar să nu accepți costurile asociate pedepsirii unui invadator și ucigaș de vieți ucrainene? Cât de jalnică poți să fii ca să îți propui să capeți o relevanță geopolitică la nivel mondial (separată de NATO, nu-i așa?), dar la primul test serios să dai din colț în colț și să dai cu toată credibilitatea pe care o ai de pământ? Fără doar și poate România datorează mult UE pentru nivelul economic pe care l-a atins, dar în aceste zile îi datorăm UE doar marea rușine pe care o simțim cu toții pentru impotența sa.
Europa a început în anul 1968, prin semnarea contractului dintre Austria și URSS, construcția primului gazoduct pentru transportul gazelor naturale către Europa. A fost momentul începerii construcției dependenței de importurile de energie a Europei.
Necesarul de valută și bunuri al URSS și necesarul de energie al vestului Europei au deschis o colaborare reciproc avantajoasă, care a contribuit la bunăstarea ulterioară a Europei bazată pe energie suficientă și ieftină.
Anii au trecut, dependența Europei s-a accentuat, gazele și celelalte forme de energie ieftină din Rusia au adus venituri frumoase la bugetele țărilor europene prin sistemele de taxare și accizare impuse energiei (atunci când ai o energie ieftină există disponibilitatea de a veni cu adausuri până la limita puterii de cumpărare/ acceptate), dar și pentru firme și persoane fizice din vestul Europei. Astfel, lucrurile au evoluat până în anul 2020 la o dependență de importuri de 70,4% din energia primară a UE (inclusiv uraniu), din care 27,4% de energia primară din Rusia.
Accentuarea îngrijorării față de epuizarea resurselor de energie primară în lume, dar și în Europa, a determinat tragerea unui semnal de către UE, îmbrăcat într-o formă frumoasă și nealarmistă – Green Deal – prin care s-au promovat dezvoltarea unor surse alternative care să reducă dependența de importuri de energie primară. Astfel, în ultimii ani Europa și-a crescut ponderea energiei din resurse regenerabile, dar creșterea consumului de energie nu a redus semnificativ dependența de importuri.
Mixul de energie primară la nivelul UE în anul 2020
Noul set de indicatori naționali de dezvoltare durabilă a fost validat de Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, în cadrul unui workshop tehnic organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică.
László Borbély
„Continuăm să livrăm rezultate concrete pentru implementarea strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Setul de indicatori aprobat astăzi este important și prin prisma procesului de colectare a indicatorilor, unde este esențială colaborarea între instituții. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a demonstrat din nou că poate funcționa ca un catalizator. Avem o rețea puternică de oameni implicați cu care putem mișca lucrurile din loc acolo unde apar blocaje. Am lansat nu doar un set de indicatori, ci un site agregator care cred că este unic la nivelul UE. Site-ul este deschis publicului, așa că pe lângă specialiștii din administrația publică, datele pot fi valorificate și de alte entități: ONG-uri, cercetători, studenți și jurnaliști”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
Conferința tehnică s-a concentrat pe prezentarea generală a setului de indicatori naționali de dezvoltare durabilă și a vizat de asemenea analiza decalajelor de dezvoltare România și restul Europei.
Setul cuprinde un total de 291 de indicatori, dintre care 99 principali și 192 adiționali. 243 de indicatori sunt unici. Aceștia vor fi încărcați treptat pe site-ul agregator.romania-durabila.gov.ro, unde în momentul de față se găsesc indicatorii europeni de dezvoltare durabilă, actualizați automat din sursele Eurostat, indicatorii INS pentru 2020, cât și indicatori de percepție publică rezultați în urma barometrelor.
Pentru raportarea și monitorizarea indicatorilor se află în lucru un document formal de colaborarea DDD – INS – ministere (prin nucleele pentru dezvoltare durabilă), respectiv o convenție de colaborare interinstituțională pentru asigurarea cadrului adecvat de monitorizare a progresului în atingerea țintelor 2030 ale Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.
Începând cu decembrie 2020, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a sprijinit INS în acțiunea de scanare a indicatorilor la nivelul instituțiilor publice. Setul a fost realizat în cadrul proiectului România Durabilă, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitatea Administrativă 2014-2020.
Statusul aprobării planului de acțiune pentru implementarea SNDRR 2030
Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 a fost finalizat în urma unui amplu proces de consultare cu factorii interesați. Hotărârea de guvern pentru aprobarea planului a intrat în martie pe circuitul de avizare al ministerelor.
Planul de acțiune are o abordare adaptată la contextual instituțional și la capacitatea departamentului de a acționa ca un catalizator. Măsurile vizează în principal coordonarea interinstituțională astfel încât ministerele de linie și toate instituțiile să se implice activ pentru punerea în practică a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă 2030. Astfel, vorbim despre patru direcții prioritare:
consolidarea și extinderea cadrului de guvernanță pentru dezvoltare durabilă;
susținerea implementării SNDDR 2030 prin programe de educație și formare pentru dezvoltare durabilă;
promovarea principiilor și valorilor conceptului de dezvoltare durabilă;
monitorizarea și evaluarea implementării SNDDR 2030.
Principalul obiectiv al planului național de acțiune este crearea până în 2030 a unei structuri de guvernanță eficace, eficientă și transparentă a dezvoltării durabile. Principalele provocări ale planului de acțiune sunt:
elaborarea cadrului național de raportare a bugetării ODD la nivelul administrației publice, pentru a transparentiza alocările și eficiența eforturilor bugetare pentru dezvoltare durabilă, care vor contribui la încorporarea conceptelor dezvoltării durabile la nivelul proceselor productive din economie;
construirea unei societăți coezive, bazată pe principiul „nu lăsăm pe nimeni în urmă”, prin sisteme de educație, de sănătate publică și de protecție socială durabile;
formarea masei critice care își va însuși principiile de dezvoltare durabilă, prin implicarea tuturor părților interesate din mediul politic, administrația publică, mediul economic și de afaceri, din mediul social și a fiecărui cetățean, condiție esențială în atingerea țintelor SNDDR 2030.
Proiectele departamentului din cadrul Planului Național de Redresare Reziliență
Planul național de redresare și reziliență reprezintă o bună oportunitate pentru dezvoltarea durabilă a României. Implementarea proiectelor propuse ne va aduce îmbunătățiri pe majoritatea obiectivelor de dezvoltare durabilă, având în vedere specificul Mecanismului European de Redresare și Reziliență prin care sunt finanțate și care are o componentă puternică de înverzire, schimbări climatice și digitalizare.
Pe lângă proiectele specifice ministerului și altor instituții publice centrale, rolul departamentului de a produce schimbări la nivel sistematic este reflectat în PNRR prin trei proiecte pe care le vom coordona:
1. Profesioniști pentru dezvoltarea durabilă – program de dezvoltare a carierei pentru ocupația „expert dezvoltare durabilă”. Programul vizează formarea a peste 2.000 de experți în domeniul dezvoltării durabile, cu accent pe întărirea capacității de accesare și de absorbție a fondurilor europene, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile;
2. Centrul de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile, ce va asigura suportul digital pentru îndeplinirea tuturor funcțiilor centrului;
3. Ghișeu unic pentru sprijinirea abordării teritoriale a ODD (one-stop-shop on SDG localization).
În ceea ce privește formarea de experți în dezvoltare durabilă, în cadrul proiectului România Durabilă finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, va începe formarea a 150 de angajați din administrația publică centrală. Formarea se va face în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Administrație publică pentru dezvoltare durabilă”, în baza contractului cu Academia de Studii Economice din București. Cursurile postuniversitare vor demara în luna aprilie și includ 180 de ore de activități didactice, din care 60 de ore teorie și 120 de ore activități practice.
Cum se clasează națiunea Ucrainei în Europa și în lume:
Locul 1 în Europa în rezerve recuperabile dovedite de minereuri de uraniu – vital pentru energia nucleară;
Locul 2 în Europa și locul 10 în lume în ceea ce privește rezervele de minereu de titan;
Locul 2 în lume în ceea ce privește rezervele explorate de minereuri de mangan (2,3 miliarde de tone, sau 12% din rezervele mondiale);
A 2-a cea mai mare rezervă de minereu de fier din lume (30 de miliarde de tone);
Locul 2 în Europa în ceea ce privește rezervele de minereu de mercur;
Locul 3 în Europa (locul 13 în lume) în ceea ce privește rezervele de gaze de șist (22 de trilioane de metri cubi);
Locul 4 în lume după valoarea totală a resurselor naturale;
Locul 7 în lume în rezervele de cărbune (33,9 miliarde tone);
Ucraina este o țară agricolă:
Locul 1 în Europa în ceea ce privește suprafața de teren arabil;
Locul 3 în lume după suprafața solului negru (25% din volumul lumii);
Locul 1 în lume la exporturile de ulei de floarea-soarelui și floarea-soarelui;
Locul 2 în lume în producția de orz și locul 4 la exporturile de orz;
Al 3-lea cel mai mare producător și al 4-lea cel mai mare exportator de porumb din lume;
Al 4-lea cel mai mare producător de cartofi din lume;
Al 5-lea cel mai mare producător de secară din lume;
Locul 5 în lume în producția de albine (75.000 tone);
Locul 8 în lume la exporturile de grâu;
Ucraina poate satisface nevoile alimentare a 600 de milioane de oameni.
Ucraina este o țară industrializată:
Locul 1 în Europa în producția de amoniac;
A 2-a din Europa și al 4-lea cel mai mare sistem de conducte de gaze naturale din lume (142,5 miliarde de metri cubi de capacitate de transfer de gaze în UE);
Locul 3 ca mărime din Europa și al 8-lea ca mărime din lume în ceea ce privește capacitatea instalată a centralelor nucleare;
Locul 3 în Europa și locul 11 în lume în ceea ce privește lungimea rețelei feroviare (21.700 km);
Locul 3 în lume (după SUA și Franța) în producția de localizatoare și echipamente de localizare;
Al 3-lea cel mai mare exportator de fier din lume;
Al 4-lea cel mai mare exportator de turbine pentru centrale nucleare din lume;
Al 4-lea cel mai mare producător mondial de lansatoare de rachete;
Locul 4 în lume la exporturile de argilă;
Locul 4 în lume la exporturile de titan;
Locul 8 în lume la exporturile de minereuri și concentrate;
Locul 9 în lume în exporturile de produse din industria de apărare.
„Pădurea trebuie susținută!” este apelul pe care profesioniștii în domeniu îl transmit către autoritățile statului, într-un moment când resursa naturală pe care o reprezintă pădurea pare să fie ignorată, cu inevitabila perspectivă a risipirii potențialului ei. Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni Nostra Silva trage un semnal de alarmă argumentat științific.
Condamnare la subfinanțare cronică
Proprietarii de păduri consideră derizorie finanțarea domeniului lor cu 0,6% din totalul Planului Național Strategic 2023-2027. Argumente își extrag din date comparabile la nivel european și din lipsuri autohtone acumulate: studiul Uniunii Europene privind măsurile pentru domeniul forestier arată că 44 de state și regiuni ale UE (Spania, Franța, Germania aplică la nivel de regiune) au alocat domeniul pădurilor în exercițiul financiar 2014-2021 peste 5% din finanțările disponibile prin planurile de dezvoltare rurală, pe când România a alocat 1,5% din PNDR. Ca urmare, previziunea este că alocarea propusă pentru exercițiul financiar 2023-2027 „condamnă sectorul pădurilor la o subfinanțare cronică, cu afectarea negativă în plan economic și social pentru zona rurală și cu afectarea obiectivelor pe linie de mediu, climă și protecția biodiversității asumate de România”.
Gestionarea durabilă a pădurilor
Specialiștii în domeniu semnalează că „prin Regulamentul de implementare a planurilor strategice de dezvoltare rurală, Uniunea Europeană propune statelor membre să aloce finanțări pe domeniul pădurilor pentru o multitudine de măsuri care să susțină gestionarea durabilă a pădurilor și protecția biodiversității:
8.1. Sprijin pentru împădurirea/crearea de pădure
8.2. Sprijin pentru înființarea și întreținerea sistemelor agrosilvice
8.3. Sprijin pentru prevenirea daunelor aduse pădurilor din cauza incendiilor forestiere și a dezastrelor naturale și a evenimentelor catastrofale
Colliers: 2022 ar putea fi un an record, dar și o perioadă de tranziție pentru sectorul imobiliar din România
Piața imobiliară din România are suficiente resurse pentru o creștere puternică a activității în 2022, în funcție de evoluția pandemiei, dar și a altor teme noi, previzionează consultanții de la Colliers. Reevaluarea riscului și alte evoluții postpandemice vor influența în mare măsură apetitul și valoarea investițiilor imobiliare în acest an și pe termen mai lung. O oportunitate majoră de care România ar trebui să profite din plin este legată de fondurile UE: pachetul de ajutor pentru coronavirus, plus alocarea normală pentru perioada 2021-2027 pentru România ating aproximativ 80 miliarde de euro, adică o treime din PIB-ul țării. În consecință, 2022 ar putea fi un an record pentru investițiile imobiliare din perspectiva activității pieței, segmentul industrial fiind potențial pregătit să stabilească noi repere.
Creșterea rapidă a ratelor dobânzilor pentru dolarul american și posibilitatea unei evoluții similare pentru euro începând cu 2023 reprezintă, fără îndoială, cea mai vizibilă temă pentru piețele globale la începutul anului, în condițiile în care pare că și tema pandemiei trece pe plan secundar. Odată cu reevaluarea riscului, activele sigure (generatoare de numerar) și/sau cele rezistente la inflație vor fi favorizate în detrimentul celor care promit câștiguri mari în viitor, dar care nu au dovedit ceva până acum, anticipează consultanții de la Colliers. Țările emergente, cum este și România, și slăbiciunile lor structurale vor fi și ele în centrul atenției, ceea ce evidențiază un risc crescut de recesiune (deși acesta nu este nici pe departe scenariul de bază).
Liderii de business la nivel global sunt din ce în ce mai preocupați de schimbările climatice, potrivit raportului Deloitte CxO Sustainability 2022, 79% dintre respondenți considerând că planeta se află într-un punct critic și are nevoie de soluții pentru a combate efectele schimbărilor climatice, comparativ cu doar 59%, în urmă cu opt luni. În plus, 89% dintre aceștia sunt de acord că există un sentiment de urgență din perspectivă climatică la nivel global și 63% susțin că organizațiile sunt foarte preocupate de acest subiect. Studiul mai arată că organizațiile resimt în unanimitate o presiune tangibilă pentru a acționa ca răspuns la schimbările climatice, 97% dintre acestea afirmând că au fost deja afectate negativ de aceste schimbări, în primul rând în zona operațională (48%). Pe lângă impactul la nivel operațional, respondenții subliniază că toate părțile interesate (stakeholders), de la autoritățile de reglementare (77%) la clienți (75%) și angajați (65%), pun presiune tot mai mare pentru ca organizațiile să acționeze pentru a combate schimbările climatice.
Cu toate acestea, sentimentul de optimism în rândul liderilor de business a crescut, 88% dintre aceștia (față de 63%, în urmă cu opt luni) fiind de acord că, prin acțiuni imediate, pot fi limitate efectele schimbărilor climatice asupra planetei și că aceasta poate avea un viitor mai bun.
Alex Reff, Country Managing Partner, Deloitte Romania
„Organizațiile, industriile și țările încearcă să găsească formula potrivită pentru gestionarea schimbările climatice. Pentru a putea gestiona aspectele legate de climă în toate dimensiunile afacerii, companiile ar trebui să ia în calcul atât riscurile inacțiunii, cât și oportunitățile generate de abordările sustenabile, esențiale pentru a câștiga și menține încrederea investitorilor, finanțatorilor, clienților și angajaților. Organizațiile au nevoie să elaboreze planuri cu obiective măsurabile și să acorde prioritate indicatorilor climatici, alături de cei operaționali, încurajând colaborarea în interiorul ecosistemelor din care fac parte și amplificându-și impactul dincolo de propriile operațiuni”, a declarat Alexandru Reff (foto), Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Investitorii strategici au fost cei mai activi cumpărători pe piața locală de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) din 2021, cu peste 60% din numărul total de tranzacții, urmați de investitorii instituționali și privați (20%) și de firmele de private equity (17%), conform unei analize efectuate de Deloitte România. Dintre investitorii strategici străini implicați în tranzacții pe piața locală, cei mai mulți sunt din Franța (18%) și Austria și Germania (16%). Alte țări care au fost printre cele mai active pe piața locală în anii anteriori, cum ar fi SUA și Regatul Unit al Marii Britanii, au avut investitori implicați în 2021 în doar 8%, respectiv 3% din numărul tranzacțiilor. Datele se referă la cele 137 de tranzacții cu valoare de peste 5 milioane de euro anunțate în 2021, conform analizei Deloitte România, volum care marchează un nivel record al pieței în 2021. Din punctul de vedere al valorii totale estimate, calculate atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, piața locală a fost de aproximativ 4-4,4 miliarde de euro.
Printre tranzacțiile în care cumpărătorii au fost investitori strategici din Franța se numără preluarea Duraziv de către Saint-Gobain și preluarea Frigotehnica și a Megatech Trading & Consulting de către VINCI Energies. Investitorii strategici din Austria și Germania au fost activi în principal în sectorul imobiliar, fiind implicați în tranzacții precum preluarea Bucharest Financial Plaza de către Immofinanz sau preluarea clădirii The Light One de către UNIQA Real Estate GmbH.
Tranzacțiile de M&A din 2021 cu valori cumulate notabile au fost înregistrate în sectorul imobiliar (29% din valoarea totală a pieței, în scădere față de 37%, în 2020), urmat de energie (14%, în scădere de la 22%, în 2020) și tehnologie (11%, în scădere față de 19%, în 2020). O scădere semnificativă a fost vizibilă în domeniul sănătății, care a reprezentat 2% din valoarea totală a tranzacțiilor din România în 2021, similar cu nivelul din 2020, de 1%, dar la distanță mare de 12%, cât a reprezentat în 2019 și 2018.
Banca Naţională a României publică ultimul raport al inflaţiei. Activitatea economică a resimțit în mod direct atât atingerea unor maxime, în octombrie anul trecut, în ce privește propagarea variantei Delta a coronavirusului, succedată de o ușoară detensionare în a doua parte a trimestrului IV 2021, cât și debutul în formă accelerată a transmiterii variantei Omicron, la începutul anului curent. Ca urmare, a continuat funcționarea cu sincope a lanțurilor globale de producție și aprovizionare iar, în cazul României, s-au accentuat vulnerabilitățile din plan medical, induse de o rată de vaccinare care rămâne încă extrem de redusă, toate potențate de întârzierea normalizării piețelor de energie.
În aceste condiții, dinamica anuală a PIB a fost revizuită în sens descendent atât în 2021, cât și în 2022. Deși, în continuare, contribuția majoritară la creșterea economică va reveni consumului gospodăriilor populației, perspectivele indică o atenuare mai importantă de ritm a cererii de consum în trimestrele IV 2021 și I 2022, ca efect al creșterilor prețurilor energiei, care comprimă venitul disponibil real al populației. O atenuare a acestor evoluții ar putea fi indusă de majorarea punctului de pensie și a salariului minim de la începutul acestui an, precum și de implementarea unor măsuri sociale ce vizează categorii de populație cu o înclinație mai ridicată spre consum.
Pe termen mediu, revenirea economiei și, odată cu aceasta, redresarea mai substanțială a pieței muncii ar fi de natură să consolideze evoluțiile favorabile ale componentei de consum.
***
Ulterior publicării raportului asupra inflației din luna noiembrie 2021, au continuat să se materializeze o serie de riscuri decurgând în principal din majorări ale prețurilor energiei și altor materii prime. Chiar și în aceste condiții, persistă o multitudine de surse interconectate de incertitudini, cele din planul sănătății publice – în contextul noului val pandemic –, precum și cele asociate tensiunilor de pe piețele de energie recăpătând recent o pregnanță sporită. Pe acest fond, sprijinul acordat de autorități populației prin plafonarea prețurilor și, respectiv, compensarea facturilor, va implica rate anuale ale inflației IPC mai reduse în lunile de aplicare a acestor măsuri. Ulterior expirării acestor scheme, începând din luna aprilie și continuând apoi și pe parcursul anului, prețurile suportate de consumatorii casnici vor reflecta gradual, în funcție de momentul reînnoirii contractelor acestora, nivelurile mai ridicate din piețele de energie, care continuă să rămână relativ tensionate pe termen scurt. Astfel, prognoza indică o dinamizare a ratei anuale a inflației IPC în luna aprilie, urmată de o decelerare graduală pe parcursul trimestrelor următoare, când sunt așteptate ajustări de mai mică amploare ale prețurilor energiei.
Pe acest fond, traiectoria ratei anuale a inflației din noul scenariu de bază a fost încă o dată revizuită substanțial în sens ascendent (Grafic 1). Majorările ample și, totodată, persistente, ale prețurilor produselor energetice generează riscuri relevante și asupra evoluției activității economice. Deși seriile de date cu frecvență ridicată atestă continuarea avansului economiei și pe parcursul trimestrelor IV 2021 și I 2022, sunt preconizate atenuări de ritm ale acestuia. Din aceste motive, până la o normalizare a situației în plan medical și, respectiv, a evoluțiilor de pe piețele de energie, vor continua să predomine riscuri descendente la adresa activității economice și, respectiv, de sens opus asupra dinamicii prețurilor din economie. În plus, persistența unor astfel de turbulențe ar putea greva traiectoria variabilelor macroeconomice pe un orizont mai lung de timp.
Resurgența inflației – fenomen global
Evoluția inflației din România se înscrie în tendința pronunțat ascendentă a dinamicii prețurilor de consum evidențiată pe plan global în 2021. Creșteri semnificative s-au consemnat, de pildă, în SUA, unde dinamica anuală din decembrie 2021 (7 la sută) s-a mărit cu
5,7 puncte procentuale față de nivelul de la finele anului 2020, precum și în zona euro, unde variația anuală a inflației a avansat puternic în teritoriul pozitiv (5 la sută la finele anului trecut, de la -0,3 la sută în ultima lună a anului 2020).
Accelerări chiar mai mari au avut loc în țări din regiune, anul 2021 încheindu-se cu valori ale inflației de 6,6 la sută în Cehia, 7,4 la sută în Ungaria și 8,6 la sută în Polonia, în creștere de la 2-3 la sută în aceeași perioadă a anului precedent; în Lituania și Estonia s-a ajuns chiar în teritoriul cu două cifre (Grafic A).
Cu toate că influențele au fost multiple (funcționarea cu sincope a lanțurilor de producție și aprovizionare, creșterea cotațiilor materiilor prime, mai ales agroalimentare, recuperarea pierderilor din perioadele cele mai afectate de restricțiile destinate gestionării pandemiei, într-un context favorabil de cerere, susținut inclusiv de cererea reprimată), șocul de pe piața energiei se detașează ca principal factor explicativ. Dacă în prima parte a anului acesta a vizat cu precădere majorarea cotației țițeiului, în asociere cu redeschiderea economiilor, în cea de-a doua parte, determinantă – mai ales în Europa – a fost ascensiunea exponențială a prețurilor pentru energie electrică și gaze naturale. În spatele acestei evoluții se află majorarea cererii ca urmare a reluării graduale a activității, într-un context marcat de o serie de constrângeri pe partea ofertei (iarna lungă din sezonul precedent, depozitele limitate de gaze naturale, producția mai scăzută din surse regenerabile etc.) și de accelerarea procesului de tranziție către economia verde (în special pe plan european).
Ilustrativ cu privire la rolul tendinței pronunțat ascendente a prețurilor produselor energetice în resurgența inflației este faptul că, în zona euro, circa jumătate din creșterea ratei anuale a inflației s-a datorat acestei componente. Având în vedere amploarea mișcărilor de preț pe acest segment, majoritatea statelor europene au recurs în această perioadă la diferite măsuri de protejare a consumatorilor, cu o durată limitată de implementare, menite să acopere în special perioada sezonului rece, când costul facturilor cu încălzirea este mai ridicat.
În condițiile în care magnitudinea șocului a fost similară, piețele de energie din UE fiind puternic integrate (Grafic B), eterogenitatea evoluțiilor ratei anuale a inflației pe segmentul energetic la nivel european (Grafic C) poate fi explicată de mai mulți factori, precum gradul și viteza de transmisie diferite ale evoluției prețurilor en gros în cele de consum, care depind de mecanismul de stabilire a prețurilor sau de compoziția acestora, ponderea componentei energetice în coșul de consum, dar și de caracterul administrat sau nu al prețurilor pentru electricitate și gaze natural pentru consumatorii casnici. În plus, există diferențe între schemele de protejare a consumatorilor activate în majoritatea statelor: în unele, măsurile de sprijin au un impact direct asupra prețurilor de consum (de exemplu, prin reducerea taxelor), în timp ce în alte țări, iau forma transferurilor sociale (direcționate către gospodăriile vulnerabile, cu venituri mici) și, prin urmare, nu sunt luate în considerare în calculul IPC/IAPC (potrivit Eurostat).
Deși la debutul crizei energetice, prevalau abordările care îi atribuiau un caracter temporar, succesiunea și magnitudinea creșterilor de preț înregistrate generează efecte asupra principalelor variabile macroeconomice cu o acțiune mai persistentă față de cea evaluată inițial. Astfel, dimensiunea și multitudinea șocurilor produse pe piețele de energie au reprezentat pe parcursul anului 2021 principala cauză a revizuirilor succesive ale prognozelor de inflație realizate de băncile centrale (Grafic D).
Evaluarea acurateței prognozelor macroeconomice pentru rata anuală a inflației IPC din decembrie 2021
Caseta de față continuă prezentarea, cu frecvență anuală, a evaluării acurateței prognozelor realizate de BNR pentru rata anuală a inflației IPC la finele anului anterior (în acest caz, decembrie 2021). Aceasta a făcut obiectul a opt runde de prognoză corespunzătoare rapoartelor asupra inflațieipublicate în intervalul februarie 2020 – noiembrie 2021, valorile proiectate plasându-se sub nivelul înregistrat (8,2 la sută, din care contribuția componentelor exogene sferei de acțiune a politicii monetare a reprezentat aproximativ 5,5 puncte procentuale).
Rata anuală a inflației IPC a înregistrat o majorare accelerată în a doua jumătate a anului 2021, variațiile lunare ale prețurilor consemnând valori substanțiale în iulie, septembrie, octombrie și decembrie (Grafic A). Traiectoria a fost determinată în principal de scumpirea rapidă a bunurilor energetice, suprapusă unor șocuri de ofertă suplimentare (majorări substanțiale ale cotațiilor produselor agroalimentare, sincope în lanțurile globale de producție și aprovizionare). Aceste evoluții, dificil de anticipat (inclusiv în privința magnitudinii), au fost încorporate gradual în prognozele BNR, pe măsură ce informațiile au devenit disponibile, rata anuală a inflației IPC din decembrie 2021 fiind proiectată la un nivel plasat peste marginea superioară a intervalului țintei încă din raportul publicat în luna mai (Grafic A).
Anterior manifestării acestor șocuri, proiecțiile BNR pentru finele anului 2021 indicau, în linie cu prognozele altor instituții, o rată anuală a inflației IPC situată în jumătatea superioară a intervalului țintei, cu o contribuție a componentelor coșului IPC aflate în afara sferei de influență a politicii monetare de aproximativ 1,5 puncte procentuale. Ulterior, prognozele BNR au suferit revizuiri succesive ascendente, menținându-se însă sub nivelul înregistrat (8,2 la sută). De altfel, natura și magnitudinea unor astfel de șocuri sunt dificil de anticipat, singura cale rezonabilă de a le încorpora ex ante în procesul decizional al politicii monetare fiind prin intermediul scenariilor de risc asociate prognozelor macroeconomice, concepute și prezentate periodic de către direcțiile de specialitate factorilor de decizie[1].
Descompunerea erorilor de prognoză – definite ca diferență între valoarea previzionată și cea efectiv înregistrată – pe componente ale coșului de consum (Grafic B) relevă aportul dominant al bunurilor energetice (combustibili, gaze naturale și energie electrică) și al indicelui CORE2 ajustat la explicarea acestora (de altfel, acestea sunt componentele coșului de consum cel mai puternic afectate de șocurile mai sus menționate).
Astfel, o contribuție importantă la accelerarea inflației de pe parcursul anului 2021 a provenit din partea prețurilor produselor energetice. Pe de o parte, această evoluție a fost susținută de progresul consemnat la începutul anului 2021 în planul vaccinării la nivel mondial, care a permis relaxarea restricțiilor de mobilitate, făcând posibilă o revenire a activității economice într-un ritm ce a depășit așteptările. În consecință, cotațiile celor mai multe materii prime, inclusiv petrol și gaze naturale, s-au poziționat pe o traiectorie pronunțat crescătoare, în condițiile în care oferta de astfel de produse nu a putut acomoda ritmul de expansiune a cererii. Pe de altă parte, în cazul cotațiilor gazelor naturale de pe piața europeană, un factor important al ascensiunii a fost unul de natură conjuncturală, reprezentat de nivelul redus al stocurilor, dificil de suplimentat pe fondul unor cauze atât de natură structurală, cât și geopolitică[2]. În ceea ce privește avansul cotațiilor energiei electrice din a doua jumătate a anului 2021 pe piețele europene și, implicit, pe cea din România, determinante au fost majorarea amplă a costurilor de producție pentru centralele pe bază de combustibili fosili, dar și creșterea prețurilor certificatelor de emisii de CO2, în contextul măsurilor vizând accelerarea, pe plan european, a tranziției către o economie verde.
De asemenea, în cazul gazelor naturale și al energiei electrice, transmisia modificării cotațiilor externe asupra prețurilor finale interne a fost influențată și de liberalizarea completă a acestor piețe, în iulie 2020 și, respectiv, ianuarie 2021.
În ceea ce privește inflația de bază CORE2 ajustat, aceasta a resimțit în a doua parte a anului 2021 presiuni relativ ample provenind din partea costurilor de producție (induse de creșterea substanțială a prețurilor pe piețele de energie), dar și a majorării cotațiilor produselor agroalimentare și ale altor materii prime și materiale (Grafic C), inclusiv ca urmare a sincopelor înregistrate în funcționarea lanțurilor de aprovizionare. În același timp, evoluția favorabilă a cererii, pe fondul refacerii încrederii consumatorilor odată cu relaxarea restricțiilor de mobilitate, a facilitat transmisia creșterii costurilor în prețurile finale.
De o magnitudine considerabil mai redusă, la subestimarea ratei anuale a inflației IPC din decembrie 2021 a contribuit și componenta prețurile volatile ale alimentelor (LFO) a coșului de consum. În ciuda unei recolte bogate, dinamica anuală înregistrată de această componentă la finele anului trecut a fost relativ ridicată (8,6 la sută), pe fondul unor condiții favorabile de cerere (inclusiv ca urmare a redeschiderii industriei ospitalității), fapt care le-a permis agenților economici să recupereze o parte din pierderile înregistrate în contextul pandemic.
Prețurile administrate și cele ale produselor din tutun și băuturilor alcoolice au avut contribuții marginale la erorile de prognoză asociate ratei anuale a inflației IPC din decembrie 2021.
Impactul creșterii costurilor cu utilitățile asupra numărului de salariați
Creșterea substanțială din ultima perioadă a prețurilor materiilor prime și ale energiei a contribuit la perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare și la avansul incertitudinii privind evoluția economiei ulterior pandemiei. Aceste fenomene au un potențial efect negativ asupra locurilor de muncă și a deciziilor de investiții, predominant în cadrul companiilor intensiv consumatoare de energie. Prin urmare, caseta are ca scop estimarea impactului creșterii costurilor cu energia/utilitățile asupra numărului de salariați în cazul companiilor nefinanciare din România.
În general, literatura de specialitate identifică un impact negativ al creșterii prețurilor la energie asupra numărului de salariați[3], însă rezultatele variază destul de mult în funcție de țări și metodele de estimare. Marin și Vona (2021) concluzionează, pe baza unui eșantion de firme din industria prelucrătoare din Franța, că majorările prețurilor la energie reduc substanțial consumul de energie și emisiile de dioxid de carbon și scad ușor ocuparea forței de muncă (i.e. o elasticitate de -0,08). Bijnens et al. (2021) estimează elasticități medii ale numărului de salariați la majorări ale prețului electricității cuprinse între -0,02 și -0,06, unele sectoare fiind mai afectate (elasticitate până la -0,2), în timp ce în altele, numărul de salariați tinde chiar să crească ușor pe termen scurt (de ex. în industria textilă sau cea a prelucrării lemnului). Tot în cazul industriei prelucrătoare, Cox et al. (2014) constată, pe baza unui studiu microeconometric la nivelul Germaniei, că prețurile mai mari ale energiei electrice conduc la o reducere a ocupării forței de muncă, cauzată de contracția producției. Autorii estimează elasticități cuprinse între -0,06 și -0,69 în funcție de nivelurile de calificare ale forței de muncă. Deschenes (2010) estimează, pentru SUA, o relație negativă între prețurile la energia electrică și ocuparea forței de muncă (cu elasticități între -0,10 și -0,16).
Pentru estimările din caseta de față s-au utilizat date bilanțiere anuale pentru companiile nefinanciare cu capital majoritar privat din economie în perioada 2015-2019, excluzând companiile cu mai puțin de patru salariați.
Deși disponibile la acest moment, datele pentru anul 2020 suferă de potențiale probleme de subraportare[4], induse, cel mai probabil, de izbucnirea pandemiei, ceea ce conduce la o supraestimare a numărului de companii ieșite de pe piață în decursul anului.
Pentru a surprinde mai bine creșterea costurilor cu utilitățile, eliminând pe cât se poate efectul de volum al consumului (ajustări inerente introducerii unor tehnologii noi), eșantionul analizat cuprinde o perioadă relativ scurtă de timp (cinci ani), raportând costurile cu utilitățile la numărul de salariați ai companiei[5]. Astfel, după cum se observă din Graficul A, în perioada analizată, dinamica costurilor cu utilitățile/salariat ale companiilor din eșantion este asemănătoare celei a prețurilor la energie, mai ales electricitate. Estimarea are ca variabilă dependentă numărul de salariați, iar ca variabilă explicativă principală costurile cu utilitățile/salariat (ambele în formă logaritmată)[6].
Estimările indică o elasticitate a numărului de salariați la o creștere a costurilor cu utilitățile de aproximativ -0,04, i.e. o creștere într-un an cu 10 la sută a costurilor cu utilitățile resimțite de companii implică o scădere cu 0,4 la sută a numărului de salariați (Tabel A). Comparativ cu literatura de specialitate, această elasticitate se situează în partea inferioară a plajei estimărilor, indicând astfel un impact mai redus al costurilor cu energia/utilitățile asupra numărului de salariați al companiilor în România[7]. Astfel, având în vedere eșantionul de salariați cuprins în estimări (circa 3,1 milioane persoane), o creștere cu 10 la sută a costurilor cu utilitățile pentru companiile nefinanciare ar conduce, ceteris paribus, la reducerea cu aproximativ 12.000 a numărului de salariați față de situația în care aceste majorări de costuri nu ar avea loc[8].
Nu în cele din urmă, de subliniat este faptul că impactul efectiv al scumpirilor (recente și pe termen scurt/mediu) ale energiei asupra numărului de salariați la nivel agregat depinde totuși de o serie de factori pe care estimările din caseta de față nu îi pot lua în considerare: cadrul instituțional al pieței energetice (care influențează inclusiv contractele încheiate pentru livrarea de energie către companii), măsurile de sprijin acordate de guvern companiilor pentru o tranziție mai puțin abruptă spre noile prețuri[9], capacitatea celorlalte sectoare/companii de a absorbi (parte din) forța de muncă disponibilizată și schimbarea tehnologică, ce poate permite economii de energie, caracterul temporar/permanent al creșterii costurilor cu utilitățile.
Mai mult, perioada utilizată în estimare ar putea fi diferită din punct de vedere al transmisiei modificărilor costurilor cu energia față de perioada recentă și cea viitoare (în contextul adaptării la noul regim de prețuri ale energiei și al încercării de a promova și introduce tehnologii noi). De asemenea, trebuie subliniat faptul că efectul sectorial al creșterilor de preț la utilități va fi unul eterogen.
Graficul B prezintă ponderea costurilor cu utilitățile în costurile totale de producție și comercializare (engl. cost of goods sold, abr. COGS) ale companiilor din câteva sectoare ale economiei în anul 2019. Se observă că industria metalurgică, cea chimică și cea a fabricării hârtiei, dar și sectorul hotelier (afectat semnificativ și de pandemie) au o pondere (foarte) ridicată a costurilor cu utilitățile în totalul costurilor de producție și comercializare, atât comparativ cu întreaga economie, cât și cu sectoare precum comerțul cu amănuntul sau activitățile de servicii în tehnologia informației[10].
Referințe
Bijnens, G., Hutchinson, J., Konings, J., & Guilhem, A. S., „The Interplay between Green Policy, Electricity Prices, Financial Constraints and Jobs: Firm-level Evidence”, ECB Working PaperSeries No 2537 / April 2021. Accesată la adresa: https://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/scpwps/ecb.wp2537~002be51914.en.pdf
Cox, M., Peichl, A., Pestel, N., & Siegloch, S., „Labor Demand Effects of Rising Electricity Prices: Evidence for Germany”, Energy Policy, 75, 2014, pp. 266-277
Deschenes, O., „Climate Policy and Labor Markets”, NBER Working Paper No. 16111, 2010. Accesată la adresa: https://www.nber.org/papers/w16111
Henriksson, E., Söderholm, P., & Wårell, L., „Industrial Electricity Demand and Energy Efficiency Policy: The Role of Price Changes and Private R&D in the Swedish Pulp and Paper Industry”, Energy Policy, 47, 2012, pp. 437-446
Hille, E., & Möbius, P., „Do Energy Prices Affect Employment? Decomposed International Evidence”, Journal of Environmental Economics and Management, 96, 2019, pp. 1-21
Marin, G., & Vona, F., „The Impact of Energy Prices on Socioeconomic and Environmental Performance: Evidence from French Manufacturing Establishments, 1997-2015”, EuropeanEconomic Review, 135, 103739, 2021
[1] Cele mai importante surse de risc care pot conduce la abateri ale ratei inflației IPC de la traiectoria prognozată sunt prezentate în cadrul rapoartelor asupra inflației, în Secțiunea 4.4. Riscuri asociate proiecției.
[2] Pentru detalii, a se consulta caseta „Creșterea prețurilor energiei: impact asupra ratei inflației și a activității economice”, raportul asupra inflației, ediția din noiembrie 2021.
[3] Hille și Möbius (2019) constată efecte pozitive nete asupra forței de muncă la creșterea prețurilor la energie. Justificarea prezentată este aceea că pierderile de forță de muncă din sectoarele mai puțin eficiente energetic sunt mai mult decât compensate de sectoarele cu un consum mai redus de energie. Un alt mecanism prin care creșterea prețurilor la energie poate avea efecte pozitive asupra numărului de salariați constă în existența în cadrul companiilor a unor categorii de capital (utilaje consumatoare de energie) ce pot fi substituite printr-un aport sporit de forță de muncă (Henriksson et al. 2012), reducându-se astfel consumul de energie.
[4] Anticipate a se diminua odată cu efectuarea raportărilor pentru 2021, când pot apărea și revizuiri ale datelor istorice.
[5] Anticipate a se diminua odată cu efectuarea raportărilor pentru 2021, când pot apărea și revizuiri ale datelor istorice.
[6] Utilitățile includ, pe lângă electricitate și gaz natural, apa și salubritatea. Astfel, spre deosebire de alte lucrări din literatura de specialitate, această casetă nu analizează strict elasticitatea numărului de salariați la modificarea prețului la energie. Cu toate acestea, după cum arată și Graficul A, traiectoria costului cu utilitățile/salariat în cazul companiilor din eșantion este foarte asemănătoare cu cea a prețurilor la energia electrică și gazul natural pentru consumatorii industriali/noncasnici medii.
[7] Rigiditățile structurale ale pieței muncii, dar și capacitatea unor companii mari de a negocia prețuri avantajoase la energie sunt posibile explicații pentru valorile mai reduse, în termeni absoluți, ale acestei elasticități. Mai mult, lucrările din literatura de specialitate, utilizate ca bază de comparație, întrebuințează cu precădere în estimări companii din industria prelucrătoare, sector relativ intensiv energetic.
[8] Dacă presupunem o dublare a cheltuielilor cu utilitățile, atunci impactul, în absența altor măsuri compensatorii, ar fi o scădere cu aproximativ 120.000 a numărului de salariați.
[9] Modelul estimat este unul static, neluând în considerare costurile de ajustare.
[10] Pentru o discuție mai extinsă asupra intensității energetice a sectoarelor economiei, a se vedea caseta „Creșterea prețurilor energiei: impact asupra ratei inflației și a activității economice”, aferentă Raportului asupra inflației, ediția din noiembrie 2021.
