Acordul Verde European – mit sau realitate?

Alexandra Diala
-
1
Acordul Verde European – mit sau realitate?

Energia a fost importantă încă de la fundamentarea proiectului Uniunii Europene, atunci când statele membre fondatoare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda și Luxemburg) au creat Comunitatea Cărbunelui și Oțelului (CECO), în anul 1951. Atât CECO, cât și Tratatul Euratom privind instituirea unei Comunități Europene a Energiei Atomice (1957) au abordat cu precădere importanța a două surse de energie – cărbunele și energia nucleară. Ulterior, rolul decisiv al petrolului, al gazelor naturale și a energiei electrice a menținut energia în topul agendei economice și politice a Comunității generând o intensificare a activității de reglementare la nivel comunitar, în scopul creării unei piețe energetice europene, dar și a elaborării treptate a unei politici energetice la nivelul UE. Câțiva ani mai târziu, în 2007, prin Tratatul de la Lisabona, sectorul energetic a căpătat o bază juridică, iar UE a dobândit competențe partajate cu statele membre. În anul 2011, Comisia Europeană a lansat comunicarea privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperare internațională, ceea ce a marcat totodată și formalizarea dimensiunii externe a politicii UE privind energia. Crearea unei dimensiuni externe a politicii UE pentru energie a fost realizată atât în scopul unei mai bune coordonări în rândul statelor membre, cât și pentru consolidarea profilului UE în relația cu partenerii externi. Măsurile de combatere a schimbărilor climatice și îngrijorările generate de acest fenomen au apărut mai târziu.

În prezent, energia și schimbările climatice sunt abordate în strânsă legătură, pornind de la faptul că producția de energie – în principal prin arderea combustibililor fosili și consumul de energie – în industrie, în rândul gospodăriilor și în sectorul transporturilor generează o cantitate semnificativă de emisii de gaze cu efect de seră.
Europa cunoaște o trecere de la un sistem energetic bazat pe combustibili fosili la un sistem energetic cu emisii reduse de dioxid de carbon, digitalizat și orientat către consumator.

Dinamica deosebit de activă a sectorului energetic la nivel mondial a determinat schimbări majore generate de factori precum implementarea unor politici de combatere a fenomenului de încălzire globală (de exemplu, semnarea Acordului de la Paris la sfârșitul anului 2015, prin care statele semnatare și-au asumat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră) sau adoptarea de noi tehnologii.

Continue

Inovatorii anului 2020

Economistul
-
0
Inovatorii anului 2020

UiPath reprezintă mai mult decât liderul global în domeniul RPA (robotic process automation), UiPath reprezintă modelul de care generații de antreprenori români aveau nevoie pentru a-și scala inovațiile în domeniul tehnologiei la nivel european și global; iar anul 2019 nu a dus lipsă de antreprenori care și-au propus să depășească bariera națională și să gândească global, poate și datorită lui Alexandru Mihailciuc, global head of pre-sales la UiPath – Robotic Process Automation, unul dintre cei mai implicați mentori ai InnovX.

Iată mai jos câteva companii de care sigur veți auzi în 2020:

indexAR este o companie de inovare în domeniul AR (Augmented Reality) fondată de Răzvan Boldis, antreprenor din grupa de Startups a InnovX în 2019. Pentru el anul finalizat a fost un adevărat roller-coaster deoarece a trebuit să se mute din Timișoara în București peste noapte, pentru a participa la programul InnovX. Repere:

  • Roadshow național împreună cu BCR pentru promovarea programului Startup Nation cu sprijinul mentorului InnovX Ana Crețu – head of social banking la BCR;
  • Participarea la Europe Conference, organizată de Startup Grind la Londra;
  • Dezvoltarea a două soluții de AR pentru Banca Comercială Română: Startup Nation și Școala de Bani;
  • Înscrierea în programul Microsoft IP Co-sell Ready și participarea la conferința globală Microsoft Inspire din Las Vegas, SUA, unde a fost introdus de către mentorul InnovX Bogdan Ștefan, tech & innovation advisor;
  • Pregătirea unei experiențe AR de prezentare a Forumului Anual al Plăților organizat de Banca Națională a României;
  • Participarea la VRDays Amsterdam, cea mai importantă conferință de VR din Europa (unde a avut stand de
  • expoziții datorită lui Jean Philippe Sangare, președinte al Swiss Society for VR, mentor și partener al InnovX);
  • Acceptarea indexAR în programul Microsoft for Startups;
  • Selectat de European Center for Services, Investments and Financing, ECSIF, la Startup Grind Global Conference în Silicon Valley, unde va lansa în premieră mondială un produs inovator scalabil la nivel global dezvoltat în urma câștigării unui grant de CDI în cadrul celui mai competitiv program european: Horizon 2020 SME Instrument, cu sprijinul mentorului InnovX Gyorgy Bodo, innovation expert la ECSIF. Produsul de AR va utiliza platforma de cloud Microsoft Azure și va utiliza Microsoft HoloLens.

iziBAC este o companie de edtech fondată de Raluca Bacinschi-Stratulat, antreprenor din grupa de Grinders a InnovX în 2019. Pentru ea 2019 a fost un an de consolidare la nivel național și de extindere globală a soluției dezvoltate. Repere:

  • Dezvoltarea împreună cu Banca Comercială Română a unei platforme de edtech cu ajutorul mentorului InnovX Anca Luca – senior brand manager la BCR și business grower @BCR – InnovX Accelerator;
  • Câștigarea locului doi în cadrul conferinței Europe – Asia Connect, organizată de Startup Grind în Tbilisi, Georgia;
  • Nominalizată la categoria Women in Tech de un juriu internațional de investitori din Silicon Valley;

Continue

Dacă vârsta de pensionare ajunge la 70 de ani, cât crește șomajul în rândul tinerilor?

Ionuț Bălan
-
0
Dacă vârsta de pensionare ajunge la 70 de ani, cât crește șomajul în rândul tinerilor?

Atunci când s-a vorbit c-o jumătate de gură de mărirea vârstei de pensionare la 70 de ani, m-am întrebat de ce 70 și nu 75,56, 72,11 la bărbați și 79,07 la femei. Dacă vârsta de retragere ajunge la același nivel cu speranța de viață, politicienii nu mai au absolut nicio responsabilitate, ba crește în acest fel și PIB pe locuitor.

Ca să surprindem fenomenul, sistemul piramidal pay-as-you-go se bazează pe contribuțiile lucrătorilor activi, care se constituie în pensii și față de care poartă răspunderea clasa politică. Bineînțeles că dacă fiecare economisește pentru el și nu pentru alții n-ar fi trebuit să tot urce vârsta de pensionare pentru ca politicienii să încerce apoi să fie responsabili față de cât mai puține persoane prin majorarea vârstei.

Problema este însă că tot mărindu-se vârsta la care ies oamenii la pensie crește șomajul în rândul tinerilor. Dar această chestiune nu-i pasionează prea mult pe oamenii politici, pentru că nu față de aceștia au ei obligații și atunci îi sacrifică pe cei tineri.

În România, de pildă, șomajul văzut ca întreg se plasează mult sub media europeană, însă cel în rândul tinerilor e de patru ori mai mare ca rată și peste media comunitară. Nu avem nivelurile duble față de media UE din Grecia, Spania și Italia, dar e destul de mare pentru ca migrația în străinătate să se producă la noi încă de pe băncile școlii. Deși chiar dacă termină o universitate în străinătate și doresc să profeseze în domeniu, românii și ceilalți estici tot nu-și găsesc de lucru și atunci generează start-up-uri.

Și una peste alta, la nivel național și regional mai intervine și salariul minim, care condiționează angajatorul să-i atribuie tânărului absolvent o sumă de bani care n-are legătură cu pregătirea și productivitatea sa. Așa că mai bine nu-l angajează. Situație care-i avantajează pe cei aflați deja în sistem, în dauna celor nou-intrați.

Nu înseamnă că România nu se confruntă cu o anomalie. Pe de o parte, procesul de îmbătrânire se accentuează. Pe de alta, tinerii nu prea reușesc să le ia locul celor mai în vârstă. Pentru un manager e mai ieftin să înlocuiască munca necalificată, cauzată de slaba pregătire sau lipsa de experiență, cu aceea calificată a actualilor angajați, cărora le poate mări salariile și le poate cere o productivitate mai mare.

E limpede, cunoștințele dobândite pe băncile școlii nu-l ajută pe tânărul absolvent. Dovadă stă faptul că, la nivelul Uniunii Europene, recunoscută pentru salariile minime generoase, 40% din tineri sunt angajați vânzători, chelneri sau personal hotelier. Sunt însă state în est, precum Polonia, unde rata șomajului în rândul tinerilor s-a micșorat de la 40% la 12%. E adevărat că până la 6%-9%, nivelul din Germania, Olanda sau Austria, e cale lungă. Și Cehia sau Slovenia se plasează în acest interval, ca dovadă că e important și cât de restructurată e o economie. Este adevărat că România a fost constrânsă să mai apeleze la tineri în condițiile în care s-a confruntat cu plecări masive în străinătate, deși probabil că nu matematicieni și fizicieni s-au angajat într-o țară în care cel mai mare angajator e un retailer. Dar important de zis este că, pe ansamblu, șomajul în rândul tinerilor e mare în Europa, dublu cât în Statele Unite.

Ca să rezolve problema celor față de care aveau obligații, politicienii europeni au sacrificat viitorul, cu precizarea că și în aceste condiții, în care vizează perspectiva pe termen scurt, de regulă între un mandat și altul, se pot confrunta cu dificultăți. Pay-as-you-go nu e funcțional în context de criză, pentru că are nevoie de un număr stabil de angajați cărora să le tot crească salariile. De războaie nici nu poate fi vorba, deoarece atunci sistemul piramidal pur și simplu intră în colaps. Iată deci de ce e nevoie ca fiecare să cotizeze pentru el!

În fine, Adam Smith a postulat că principala condiție pentru prosperitatea unei țări este creșterea numărului locuitorilor săi. Iar populația și economia pot crește pe seama sporului natural, dar și artificial – pe baza imigrației. De aceea UE a integrat în 1973 Irlanda, țară care avea o rată a fertilității (copii născuți de o femeie pe parcursul vieții) dublă față de media celor 11 state care compuneau Uniunea: 3,9. Iar în 1981 și 1986, când rata scădea la 1,5, venea rândul aderării Greciei, Spaniei și Portugaliei – țări în care femeile aduceau pe lume doi copii.

Firește că valurile de extindere au conferit conducătorilor Vestului suficient răgaz pentru a elabora o strategie demografică și trecerea de la o dezvoltare extensivă la una intensivă, însă ei au preferat, mai departe, să birocratizeze și să hiperfiscalizeze Uniunea. În locul unei piețe unice, așa cum visa Winston Churchill, a ieșit doar o uniune vamală. Cu mențiunea că traiul subvenționat i-a făcut pe greci și spanioli să ajungă din frunte la coada ratei fertilității. Mai mult, potențialul viitorului pentru motivele egoiste ale prezentului a fost grevat în aceste țări, ca și în Italia, nu doar de șomajul masiv în rândul tinerilor, derulat în paralel cu creșterea vârstei de pensionare, ci și de supraîndatorare.

Am tot reluat ideea că Brexitul a vrut să sugereze clasei politice corupte din UE că a venit momentul să se restaureze reperele capitaliste, piețele și respectul față de proprietatea privată. Și am adăugat că acesta urmărește ancorarea caracterului europenilor și eliminarea discreționarismului.
Acum, dacă tot am pomenit de Churchill, cu atât mai mult e bine de subliniat că Brexitul reprezintă o reacție la corupția din Europa continentală și se poate face o paralelă cu retragerea de la Dunkerque.
Dar la fel de important este de amintit de influența exercitată de Rusia asupra Europei, fiindcă aceasta a răspândit într-o mare parte a Uniunii modul ei de a fi. Scriam la un moment dat că spre deosebire de socialismul suedez, olandez, danez, britanic sau elvețian, cel sudic rezonează cu acela din Federația Rusă. La fel se întâmplă însă și-n Germania, care folosește condițiile economice pentru a-i subjuga pe alții și din acest motiv socialismul e de tip leninist.

Și explicam că socialismul rusesc, ce încearcă să domine UE, seamănă mult cu feudalismul. Niște caste, oligarhii, pun mâna pe putere și se organizează în afara piețelor. Privilegiile se moștenesc ca în Evul Mediu într-o lume corporatistă ajunsă așa cu reglementări și prin intervenționismul statului. Realocarea resurselor se numește redistribuire și o face bugetul, nu piața. Și ca întotdeauna când diviziunea muncii și cooperarea pașnică suferă, coerciția face să fie activ în societate cultul violenței.

„The Economist” nota, la rândul său, că UE e sufocată de fenomenul marionetelor politice: „Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-ați putea aștepta în Europa. Șoferii de pe bancheta din spate cârmuiesc Polonia, România și Cehia în direcția greșită”.

Fără a uita să precizeze că: „Europenii s-au obișnuit să aibă de-a face cu șoferii de pe bancheta din spate, atunci când Vladimir Putin a condus Rusia în calitate de prim-ministru în 2008-2012, în timp ce omul bun la toate, Dmitri Medvedev, a ținut cald tronul prezidențial”.

Ca să rezum, Rusia a răspândit în întreaga Uniune Europeană modelul ei, în loc să o facă UE cu Federația. Iar una ca asta îi nemulțumește pe britanici, care își justifică decizia de a părăsi spațiul comunitar prin aceea că ei nu discută cu marionete.

Regatul Unit nu are nemulțumiri legate de socialism în sine, ci cu acel tip practicat în țările mediteraneene, estice și Germania. Ocazie cu care sunt nevoit să-l readuc în discuție pe Vilfredo Pareto pentru a remarca diferențele de viziune. În societățile capitaliste există „mobilitate socială”, circulația elitelor. În vârful scării sociale persoanele sunt bogate și importante din punct de vedere politic, dar aceste persoane – aceste elite – sunt mereu altele. Spre deosebire de feudalism, când aristocrații dețin averi importante sute de ani, independent de calitățile, talentele, caracterul sau morala lor.

La fel ca în feudalism, în spațiul menționat se cultivă iobăgia. Deosebirea dintre UE și Rusia e doar aceea că prima e condusă de seniori care se prevalează de republici prezidențiale, pe când, la ruși, stăpânii feudelor sunt, la rândul lor, controlați autoritar de un țar. La ei e republică prezidențială și poate că e un model ceva mai reușit în măsura în care „împăratul” își asumă.

Oricum ar fi România, e posibil să fie un experiment, pentru ca Rusia să vadă diferența dintre o republică parlamentară și una prezidențială.
Închei reamintind că spuneam la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, că lui Nicolae Ceaușescu – unul dintre promotorii socialismului de inspirație rusească – i-ar fi plăcut în UE, fiindcă e imposibil ca citind 3-4 sloganuri europene să nu ne amintim de vreunul din vremea lui. Ceea ce pentru noi constituie un complex de superioritate față de irlandezul sau olandezul neinstruit, care abia acum învață ce-i socialismul.
Sigur că și reciproca e adevărată. Ceaușescu a zis că, în România, capitalismul se va întoarce când o face plopul pere și răchita micșunele. Aplauze! Scandări! Însă șomajul în rândul tinerilor trădează feudalismul.

 

Vor construi fondurile de pensii private autostrăzi?

Radu Crăciun
-
0
Vor construi fondurile de pensii private autostrăzi?

Posibilitatea fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul 2) de a investi și în proiecte de infrastructură i-a făcut pe nu puțini să mă întrebe dacă putem spera ca, în lipsa statului, fondurile de pensii private ar putea construi autostrăzi.

În primul rând, trebuie explicat noul context. Conform ultimelor schimbări legislative, fondurile de pensii private Pilon 2 vor putea investi în trei clase noi de active: fonduri de tip private equity (până la 10%), în acțiuni ale unor emitenți cu expunere la piața imobiliară (până la 3%) și în infrastructură (până la 15%). O socoteală rapidă pe care unii au făcut-o este: 15% din 13 de miliarde de euro, suma acumulată în Pilonul 2, reprezintă aproape 2 miliarde de euro. Pentru o autostradă care s-ar construi cu 5 milioane de euro pe kilometru, ar rezulta că s-ar putea construi 400 km cu cei 2 miliarde de euro. Așa să stea lucrurile?

Scenariul de mai sus are la origine câteva ipoteze extrem de optimiste. Prima este aceea că toate fondurile de pensii vor fi interesate să investească, iar a doua, aceea că vor investi până la limita maxim permisă. Lucrurile sunt de fapt mult mai nuanțate.

În primul rând, fiecare administrator de fond de pensii are propria strategie de investiții pe baza analizelor de oportunitate pe care și le face. Așa cum o arată rapoartele ASF, chiar și acum, strategiile de investiții nu sunt similare. Există fonduri de pensii cu investiții exclusiv în România, în timp ce altele au investiții și în străinătate. Există fonduri de pensii cu expunere apropiată de 30% pe acțiuni, în timp ce altele au o expunere ușor peste 20%. Un fond de pensii are expunere la aur, altele nu.
Din acest motiv, este greu de spus în ce măsură investițiile în infrastructură vor fi considerate a fi interesante de către toți administratorii. În al doilea rând, o expunere de 15% la o astfel de clasă de active ar fi un demers foarte îndrăzneț. Confruntați fiind cu o nouă clasă de active, investitorii sunt mai degrabă prudenți. Nu riscă sume mari de bani înainte de a înțelege foarte bine cum funcționează investiția făcută și cum vor recupera banii investiți, precum și randamentul aferent. Până la urmă, administratorii de fonduri investesc banii clienților și trebuie să își asume niște riscuri extrem de bine calculate.

Iar din perspectiva riscurilor, istoria nu arată prea bine. România nu prea are cu ce parteneriate public-private să se laude, motiv pentru care orice proiect de acest tip are șanse să fie privit cu scepticism. Iar fondurile de pensii private e puțin probabil să aibă acel apetit de risc care să le facă să experimenteze.

Din acest motiv, probabil că dintre cele trei clase de active, investițiile de tip private equity și cele în fonduri imobiliare vor fi considerate mai atractive, având în vedere oferta bogată și funcționarea testată. Investițiile în companii nelistate prin intermediul fondurilor private equity vor da posibilitatea plasării de bani în sectoare ale economiei care nu pot fi găsite la bursă. Cel mai evident exemplu în acest sens este sectorul de IT, un sector extrem de dinamic format din firme mai degrabă mici și care se finanțează mai ales prin intermediul fondurilor de tip private equity. Ofertele din partea managerilor unor astfel de fonduri pentru administratorii Pilonului 2 sunt numeroase, așa că premisele finalizării unor tranzacții în care să fie implicate și fondurile de pensii sunt favorabile.
Și investițiile în fonduri imobiliare sunt tentante. În general, fondurile de pensii sunt clienți constanți ai unor astfel de fonduri, având în vedere că astfel de investiții pot fi asociate unor instrumente cu venit oarecum fix pe termen lung prin chiriile percepute. Este acel cash-flow constant pe termen lung, care se suprapune perfect peste orizontul de investire pe termen lung al fondurilor de pensii.

Înseamnă aceasta că finanțarea infrastructurii va fi neglijată? Nu neapărat, dar diavolul e în detalii. Emiterea de obligațiuni garantate dedicate finanțării unor proiecte ar putea fi o variantă mai atrăgătoare decât investițiile directe. Administratorii fondurilor de pensii nu au experiență în infrastructură, iar angajarea unor experți nu se justifică pentru niște proiecte punctuale. Crearea unui fond specializat conduși de experți credibili ar putea fi un alt „vehicul” de investire, dar pentru a avea credibilitate mai are nevoie și de un cadru legal stabil care să asigure predictibilitatea randamentelor investiționale pe termen lung.
Ceea ce mă duce la o altă temă: necesitatea unei schimbări importante de mentalitate la nivelul opiniei publice fără de care investițiile în clasele de active de mai sus au șanse mici să se concretizeze. De 10 ani, discuția predilectă legată de fondurile de pensii private a fost legată de performanța lor pe termen scurt. Au performat mai bine decât depozitele bancare? Au performat mai bine decât inflația din anul respectiv? Au avut o pierdere în luna X sau Y?

După aproape 11 ani fondurile de pensii private au demonstrat că au performat excelent și pe termen scurt și mediu și lung. E momentul să le încurajăm să investească cu predilecție pe termen lung, făcând abstracție de volatilitatea pe termen scurt. Modificarea legislației în sensul măsurării performanței pe 5 ani în loc de 2 ani a fost o decizie oportună exact în această direcție.

O astfel de schimbare de mentalitate este extrem de importantă pentru ca administratorii să facă investiții și în clasele de active de mai sus, care dau randamente doar pe termen mediu și lung. Diversificarea investițiilor este în primul rând în interesul participanților. Banii lor sunt investiți astfel în sectoarele economice cele mai dinamice, iar managementul riscului se poate face mai eficient. Fără o schimbare a orizontului de așteptări, activele de mai sus riscă să fie mai degrabă ignorate.

Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naționale a României din 7 februarie 2020

Economistul
-
0
Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naționale a României din 7 februarie 2020

Membri ai Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României prezenți la ședință: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de Administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de Administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Leonardo Badea, membru al Consiliului de Administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de Administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Csaba Bálint, membru al Consiliului de Administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de Administrație; Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație; Dan-Radu Rușanu, membru al Consiliului de Administrație.
În cadrul ședinței, Consiliul de Administrație a discutat și adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind caracteristicile recente și prognoza actualizată a evoluțiilor macroeconomice pe termen mediu prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.

Referitor la evoluția recentă a prețurilor de consum, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației a continuat să crească în decembrie 2019, la 4,0 la sută, de la 3,8 la sută în noiembrie, urcând astfel deasupra intervalului țintei ceva mai mult decât s-a anticipat. S-a observat că mersul ascendent al dinamicii inflației din ultimul trimestru al anului trecut este atribuibil în principal creșterii variației prețurilor combustibililor, inclusiv pe fondul unui efect de bază, dar și scumpirii considerabile a fructelor, precum și accelerării inflației de bază.

S-a sesizat că rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a reaccentuat în mod neașteptat ascensiunea în trimestrul IV 2019, avansând la rândul ei dincolo de limita superioară a intervalului țintei – la 3,7 la sută în decembrie, de la
3,4 la sută în septembrie –, chiar dacă subcomponenta mărfurilor nealimentare a cunoscut o dezinflație ușoară, probabil pe seama unor promoții specifice perioadei. Accelerarea a venit, astfel, aproape integral de pe segmentul alimentelor procesate – în condițiile scumpirii
consistente a cărnii de porc și ale majorării altor prețuri sensibile la mișcări ale cotațiilor internaționale –, dar tendințe ascendente au manifestat și categorii de servicii relevante din perspectiva presiunilor cererii, au remarcat unii membri ai Consiliului, cvasineutralizate însă ca impact de câteva ieftiniri atipice, posibil conjuncturale, survenite în pofida ușoarei slăbiri a leului în raport cu euro.

S-a apreciat că evoluția inflației de bază continuă să indice presiuni inflaționiste semnificative din partea factorilor fundamentali, în concordanță cu dimensiunea, trendul și determinanții poziției ciclice a economiei, precum și cu dinamica costurilor cu forța de muncă. A fost evidențiată în acest context creșterea anuală de două cifre ce a caracterizat costul salarial unitar din industrie în cursul anului trecut, precum și trendul ei continuu ascendent, care s-a prelungit și în ultimul trimestru din 2019, pe fondul deteriorării persistente a productivității muncii, evoluții considerate preocupante de către membrii Consiliului, inclusiv din perspectiva implicațiilor asupra competitivității unor ramuri. Totodată, s-a arătat că, pe ansamblul economiei, câștigul salarial mediu brut nominal, dar și cel net real au continuat să crească în ultimele luni într-un ritm anual de două cifre, doar marginal încetinit în raport cu trimestrul anterior. S-a convenit că presiunile asupra salariilor vor rămâne relativ ridicate în perioada imediat următoare, fiind evocate situația încordată a pieței muncii și determinanții săi structurali, precum și intențiile mai solide de angajare pe orizontul scurt de timp relevate de sondaje de specialitate, dar și noile majorări aplicate în acest an salariului minim brut pe economie și salariilor din sectorul bugetar, cu potențial de propagare asupra sectorului privat.

Indicative pentru presiunile inflaționiste au fost considerate și relativa accelerare în octombrie-noiembrie 2019 a creșterii anuale a prețurilor de producție din industrie pentru piața internă pe segmentul bunurilor de consum, precum și mărirea ușoară a deflatorului PIB, relevată de noile date statistice aferente trimestrului III, alături de cotele ridicate ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt sau chiar în creștere în ultimele luni, evidențiate în cazul unor categorii de agenți economici.
În ceea ce privește poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au observat că noile date statistice reconfirmă decelerarea mai pronunțată a creșterii economice în trimestrul III, în condițiile unei temperări modeste și sub așteptări a ritmului ei trimestrial, și atribuibilă inclusiv contracției producției agricole, ceea ce implică o creștere suplimentară, neanticipată, a excedentului de cerere agregată în acest interval, dar și plasarea lui pe o traiectorie ușor mai înaltă decât cea prognozată anterior. Totodată, se reconfirmă accelerarea creșterii cumpărărilor de mărfuri și servicii, au subliniat unii membrii ai Consiliului, cu toate că aportul adus la avansul economic de consumul privat scade ceva mai vizibil decât în evaluarea anterioară – pe seama altor subcomponente –, și este mai consistent depășit de cel al formării brute de capital fix, a cărei dinamică anuală este revizuită în sens ascendent. Noile date relevă însă și o majorare mai pronunțată a impactului contracționist al exportului net, pe fondul reaccelerării mai evidente a creșterii importurilor, în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii, reflectată și de reamplificarea dinamicii anuale a soldului negativ al balanței comerciale. La rândul său, deficitul de cont curent continuă să se adâncească în trimestrul III, într-un ritm anual doar ușor încetinit, iar acoperirea lui cu investiții străine directe și transferuri de capital își prelungește deteriorarea – tendințe considerate din nou deosebit de îngrijorătoare de către unii membri ai Consiliului, inclusiv în condițiile în care slăbirea exporturilor s-a asociat cu accentuarea declinului producției industriale, în principal pe seama segmentului auto.

Membrii Consiliului au convenit că pe orizontul foarte scurt de timp gap-ul pozitiv al PIB se va menține probabil în apropierea valorii atinse în trimestrul III 2019, implicit peste nivelurile prognozate în noiembrie 2019, în condițiile în care se anticipează o relativă accelerare a creșterii economice pe ansamblul trimestrelor IV 2019 și I 2020, inclusiv în raport cu proiecția precedentă. Cei mai recenți indicatori cu frecvență ridicată sugerează și o restrângere în trimestrul IV 2019 a decalajului negativ dintre contribuția adusă de consumul privat la avansul economic și cea aparținând investițiilor, au remarcat unii membri ai Consiliului, în timp ce în cazul exportului net e posibilă o diminuare ușoară a aportului negativ, dată fiind temperarea dinamicii anuale a deficitului balanței comerciale în
primele două luni din interval, pe fondul unei pierderi de ritm mai evidente a importurilor în comparație cu cea a exporturilor de bunuri și servicii. Deficitul de cont curent și-a accelerat însă creșterea pe ansamblul celor două luni, ca urmare a înrăutățirii balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare, iar gradul de acoperire a acestuia cu fluxuri de capital autonom a continuat să scadă.

Evaluând caracterul condițiilor monetare, membrii Consiliului au arătat că principalele cotații ROBOR și-au conservat în ianuarie ajustarea crescătoare din luna anterioară, iar media ratelor dobânzilor la tranzacțiile interbancare a coborât doar marginal sub rata dobânzii de politică monetară după creșterea înregistrată în decembrie 2019, evoluțiile reflectând, potrivit sublinierilor unor membri ai Consiliului, impactul mărit al operațiunilor Trezoreriei asupra lichidității de pe piața monetară, alături de efectele atragerii consecvente de depozite la termen de către BNR. Nivelul IRCC s-a redus însă la începutul trimestrului I 2020 la 2,36 la sută, de la 2,66 la sută în trimestrul IV 2019, iar rata medie a dobânzii la creditele noi și-a accentuat declinul în luna decembrie 2019, media ei trimestrială continuând astfel să se reducă, mișcările fiind de natură a spori incertitudinile privind transmisia și conduita politicii monetare.
În același timp, s-a observat că rata de schimb a leului a rămas practic stabilă în prima lună a anului curent, în condițiile relativei calmări a îngrijorărilor investitorilor legate de deteriorarea poziției fiscale, coroborată cu diferențialul considerabil al ratei dobânzii, dar și ca urmare a persistenței sentimentului favorabil pe piața financiară internațională, inclusiv pe fondul deciziilor/așteptărilor privind prelungirea conduitei acomodative a politicilor monetare ale BCE și Fed, și a atitudinii unor bănci centrale din regiune. Unii membri ai Consiliului au atenționat însă că, în contextul deficitelor gemene, o reamplificare a presiunilor asupra ratei de schimb este foarte posibilă, mai ales în ipoteza unor evoluții adverse ale mediului internațional care s-ar suprapune unei eventuale reevaluări a riscului asociat de investitori pieței financiare locale, ceea ce reclamă în continuare vigilență din partea băncii centrale.

Totodată, membrii Consiliului au remarcat că încetinirea ceva mai vizibilă a creșterii creditului privat în luna decembrie 2019 – implicând scăderea mediei ei trimestriale la 7,1 la sută, de la 7,9 la sută în trimestrul III – este atribuibilă în principal contracției în termeni anuali a componentei în valută, context în care ponderea în total a creditelor în monedă națională s-a mărit la finele anului trecut la 67,6 la sută.

Referitor la evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că presiunile inflaționiste sunt anticipate să slăbească vizibil în prima parte a anului curent, pentru ca apoi să cunoască o ușoară reintensificare graduală, ceva mai estompată totuși decât în evaluările anterioare. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să se reducă semnificativ în primele luni din 2020, dar să se reînscrie în semestrul II pe o traiectorie lent crescătoare, ce rămâne în jumătatea superioară a intervalului țintei până la finele orizontului prognozei, ajungând la 3,0 la sută în decembrie 2020 și la 3,2 la sută la finele orizontului proiecției – marginal sub valorile din prognoza publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2019.

S-a observat că ampla corecție descendentă anticipată a avea loc în primele luni din acest an este atribuibilă integral acțiunii factorilor pe partea ofertei, ea având ca principali determinanți efecte de bază dezinflaționiste asociate evoluțiilor precedente ale componentelor exogene ale IPC, precum și introducerii taxei în sectorul telecomunicații. Amplitudinea corecției se prezumă a fi mai mare decât cea previzionată anterior, au sesizat unii membrii ai Consiliului, date fiind eliminarea în luna ianuarie a supraaccizei la carburanți, precum și evoluțiile relativ mai temperate anticipate în cazul prețurilor volatile ale alimentelor, compensate doar parțial ca impact de descreșterea probabil mai lentă a dinamicii prețurilor produselor din tutun, în condițiile devansării cu un trimestru a majorării accizei specifice. A fost semnalată și semnificativa scădere neașteptată consemnată recent de cotațiile petrolului, și în mai mică măsură de prețurile altor materii prime, în contextul epidemiei de coronavirus, de natură să inducă riscuri în sens descendent la adresa actualei perspective a inflației. În schimb, majorări peste așteptări sunt posibile în cazul prețurilor unor produse alimentare procesate, au avertizat unii membri ai Consiliului, dar și pe segmentul prețurilor administrate, în eventualitatea liberalizării în perspectivă nu foarte îndepărtată a pieței gazelor naturale și a celei a energiei electrice, implicând scumpiri ale utilităților destinate consumatorilor casnici.

Totodată s-a arătat că din partea factorilor fundamentali sunt de așteptat presiuni inflaționiste ceva mai mari decât cele anticipate anterior, și cvasiconstante pe orizontul prognozei, date fiind previziunile privind poziția ciclică a economiei, costurile salariale, precum și dinamica prețurilor importurilor, reflectând inclusiv evoluția așteptată a cursului de schimb al leului. Suplimentar, la nivelul inflației de bază vor fi probabil resimțite temporar și efecte inflaționiste mai pregnante decurgând din șocuri pe partea ofertei, localizate în sectorul agro-alimentar, de natură să contrabalanseze parțial efectul de bază dezinflaționist asociat introducerii taxei din telecomunicații, ce se va manifesta mai intens în trimestrul II 2020. S-a remarcat că pe acest fond rata anuală a inflației CORE2 ajustat este așteptată să se mențină la valori mai înalte decât cele previzionate anterior, mai cu seamă în prima parte a orizontului de proiecției. Astfel, ea va coborî probabil doar ușor sub limita de sus a intervalului țintei în primul semestru din acest an, pentru ca apoi să își reia creșterea și să urce în decembrie 2020 deasupra previziunilor anterioare, respectiv la 3,4 la sută, iar ulterior să rămână practic stabilă la acest nivel, similar celui prognozat anterior pentru finele orizontului proiecției.

În ceea ce privește viitorul poziției ciclice a economiei, potrivit evaluărilor membrilor Consiliului, creșterea economică va cunoaște probabil o decelerare în 2020-2021 în raport cu anul 2019, dar va rămâne solidă, cu un ritm așteptat să coboare doar în 2021 vizibil sub cel potențial, perspectivă ce implică o plafonare inițială a excedentului de cerere agregată la valori superioare celor prognozate anterior, urmată de înscrierea lui pe o traiectorie lent descendentă.

Totodată, s-a observat că, similar evaluării precedente, consumul gospodăriilor populației va redeveni probabil în 2020 și își va consolida apoi poziția de principal determinant al creșterii economice, pe fondul dinamicii alerte a venitului disponibil real – susținută și de scăderea ratei inflației și de majorarea transferurilor sociale –, precum și în condițiile unor rate reale ale dobânzilor bancare presupuse a se mări foarte lent pe orizontul prognozei. La rândul ei, dinamica investițiilor este anticipată să rămână relativ robustă – deși în scădere față de 2019 –, date fiind inclusiv previziunile privind creșterea cheltuielilor publice cu această destinație, asociată cu o ameliorare a absorbției fondurilor europene.

Incertitudinile ce decurg din conduita politicii fiscale și a celei de venituri, precum și riscurile astfel induse la adresa perspectivei creșterii economice, implicit a celei a inflației, continuă însă să fie deosebit de mari, au subliniat în mod repetat membrii Consiliului. S-au făcut referiri la creșterea mult peste 3 la sută din PIB a deficitului bugetar în anul 2019, evoluție îngrijorătoare inclusiv din perspectiva costurilor de finanțare, dar și cu posibile implicații asupra execuției bugetare curente, mai ales în contextul calendarului electoral și al prevederilor noii legi a pensiilor. În același timp însă, a fost evocat cadrul de guvernanță fiscală al UE, implicând o posibilă inițiere a consolidării fiscale în cursul acestui an, de natură să impună măsuri corective suplimentare celor deja încorporate în programul bugetar. S-a arătat din nou că o corecție bugetară graduală și nerecurgerea în acest an la majorări de taxe/impozite ar fi de natură să prevină o frânare bruscă a economiei și cu atât mai mult o recesiune, implicit o potențială agravare pe un asemenea fond, a dezechilibrului intern și a celui extern.

Membrii Consiliului au apreciat că incertitudini crescute provin și din mediul extern, date fiind dinamica scăzută a economiei zonei euro și a celei globale și riscurile la adresa perspectivei acestora induse de epidemia de coronavirus, dar și eventuala reacutizare a conflictului comercial global și a incertitudinilor legate de Brexit. Inclusiv pe acest fond, perspectiva continuării deteriorării contului curent și a poziției externe de ansamblu a economiei a fost considerată din nou deosebit de preocupantă, prin riscurile induse la adresa macrostabilității, dar și a sustenabilității creșterii economice. În evaluările realizate, membrii Consiliului au făcut noi referiri la discrepanța dintre robustețea absorbției interne și slăbirea cererii externe, precum și la probleme de competitivitate nonpreț ale unor sectoare, dar și la pierderile de competitivitate prin preț înregistrate de unele companii, pe fondul majorării susținute a costurilor salariale și al cvasistabilității cursului de schimb al leului. Totodată, membrii Consiliului au reafirmat nevoia corectării controlate a dezechilibrului extern, prioritar printr-o ajustare bugetară, complementată de reforme structurale consistente, care solicită însă timp, subliniind din nou necesitatea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, care să evite o supraîmpovărare a politicii monetare, cu efecte indezirabile în economie.

În acest context, a fost reiterată importanța unui dozaj și a unei cadențe adecvate de ajustare a conduitei politicii monetare, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a readucerii și menținerii ratei anuale a inflației în linie cu ținta de inflație, în condiții de protejare a stabilității financiare. În același timp, s-a apreciat că, date fiind condițiile macroeconomice și riscurile interne și externe, păstrarea controlului strict asupra lichidității de pe piața monetară este esențială.

În aceste condiții, Consiliul de Administrație al BNR a decis în unanimitate menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută, concomitent cu păstrarea controlului strict asupra lichidității de pe piața monetară; totodată, a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 3,50 la sută, precum și păstrarea nivelului actual ale ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale instituțiilor de credit. În același timp, date fiind evoluția creditului în valută și nivelul adecvat al rezervelor valutare, Consiliul de Administrație a decis în unanimitate reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 6 la sută de la
8 la sută, începând cu perioada de aplicare 24 februarie – 23 martie 2020. Măsura vizează inclusiv continuarea armonizării mecanismului rezervelor minime obligatorii cu standardele și practicile în materie ale Băncii Centrale Europene și ale principalelor bănci centrale din statele membre ale Uniunii Europene.

Guvern pentru mai multă eficiență economică

Cornel Almășan
-
0
Guvern pentru mai multă eficiență economică

Demisia neașteptată a guvernului Federației Ruse, condus de Dmitri Medvedev, și desemnarea ca nou premier a lui Mihail Mișustin, fostul șef al Agenției Fiscale Federale, este considerată de observatorii de la Moscova ca un eveniment cu semnificații greu de descifrat. După unii, faptul că șefia guvernului nu a mai fost încredințată unor liberali înveterați, cum sunt Dmitri Medvedev sau Aleksei Kudrin, este un semn bun, marcând o posibilă reorientare a strategiei de dezvoltare economică a țării. După alții, numirea lui Medvedev ca adjunct al președintelui Consiliului de Securitate a Federației lasă deschise și alte variante.

În opinia unor comentatori, schimbările promit continuarea strategiei anterioare, dar înfăptuită cu pași mai fermi, prin abandonarea unor metode de conducere inadecvate. În opinia altora, ar fi vorba de o „antiperestroika”, de o reconsiderare a reconstrucției statale declanșate de Mihail Gorbaciov în urmă cu trei decenii, cu alte cuvinte de amendarea unor principii care s-au dovedit păguboase, mai ales în domeniul social-cultural. Din punctul de vedere al național-conservatorilor, schimbarea ar putea fi „marea contrarevoluție din ianuarie”, în măsură să pună capăt regresului economiei, culturii și vieții sociale, precum și colosalelor pierderi financiare (vezi „Zavtra”, din 29 ianuarie 2020).

Prestația guvernului Medvedev în materie de economie este considerată unanim ca insuficient de aplicată, promptă și elastică, cel mai supărător fiind faptul că nu s-a reușit creșterea contribuției sectorului industrial la realizarea PIB. În 2019, sporul producției industriale a fost de doar 2,4 la sută. Sectorul extractiv și cel al prelucrării au ocupat poziții egale în dinamica anului (vezi „Kommersant”, din 24 ianuarie 2020). Desfacerea produselor industriale autohtone continuă să fie nesatisfăcătoare. Faptul că ministrul de externe, ministrul apărării, ministrul de interne, ministrul finanțelor, viceprim-ministrul responsabil de sectorul social și încă câțiva miniștri și-au păstrat, însă, pozițiile și în noul guvern este pus în seama considerentelor de continuitate.

Continue

Caracterul ciclic al riscului sistemic în sectorul bancar: câteva observații empirice

Economistul
-
0
Caracterul ciclic al riscului sistemic în sectorul bancar: câteva observații empirice

Pentru istorici fiecare eveniment este unic. Spre deosebire, economiștii susțin că există tipare în date și evenimente particulare care pot induce răspunsuri similare. Istoria se referă la evenimente particulare; economia are în vedere evenimentele în general. (Kindleberger și Aliber, 2005, p. 24)

Dacă ciclurile economice (sau de afaceri) sunt în general definite ca fluctuații nonsezoniere în activitatea economică agregată a unei țări (Burns și Mitchell, 1946; Zarnowitz, 1992), unde PIB-ul real este în mod obișnuit folosit ca principal indicator în caracterizarea acestora, subiectul ciclurilor financiare a fost mai puțin dezbătut și, prin urmare, investigat empiric. Motivația decidenților politici și a cercetătorilor de a încorpora factorii financiari în analiza lor derivă în principal din evenimentele petrecute în primul deceniu al anilor 2000. Borio (2014) punctează că nu există o definiție a ciclului financiar care să fie larg acceptată, însă consensul este că aceste fluctuații sunt declanșate de schimbările în variabile precum creditul acordat la nivelul unei economii și prețurile proprietăților (Drehmann et al., 2012; Borio et al., 2018), în timp ce prețurile acțiunilor joacă un rol mai puțin important, fiind mai puțin sincronizate cu ciclurile de afaceri.

În condiții economice propice băncile, având un grad de îndatorare ridicat, sporesc excesiv de mult creditarea, finanțând proiecte de investiții nerentabile și riscante (din cauza excesului de lichiditate, resursele împrumutate au un preț scăzut, iar valoarea colateralului este umflată artificial), asumându-și riscuri mult prea mari care devin ulterior sistemice din cauza corelării expunerilor acestora. Acest comportament poate fi indus de un acces facilitat la fonduri externe, derivat din sporirea creditării în sectorul bancar și de nivelul crescut al datoriilor din economie, în condițiile expansiunii cererii agregate.

În contextul unei creșteri a valorii colateralului, băncile își vor relaxa criteriile de selecție a clienților, ceea ce va conduce la o deteriorare a calității debitorilor. În fundalul acestui proces, dezechilibrele financiare se vor amplifica, iar riscul sistemic[1] se va dezvolta neobservabil. Atunci când un șoc exogen lovește economia și valoarea colateralului se prăbușește, iar prețurile activelor intră pe o pantă descendentă, profitabilitatea debitorilor se înrăutățește și băncile intră într-un proces de reducere a gradului de îndatorare (deleverage) vânzând simultan active la prețuri sub valoarea lor contabilă (fire sales). În consecință, se acumulează credite neperformante, rata de adecvare a capitalului se diminează semnificativ dând naștere unui nivel crescut al pierderilor în sectorul bancar, cu efecte de contagiune la nivelul economiei reale.

Magnitudinea acestui fenomen este mai mare în sistemele financiare unde predomină intermedierea bancară întrucât deținătorii de acțiuni și obligațiuni sunt mai puțin îndatorați decât băncile, ceea ce le permite să absoarbă pierderile mult mai ușor, fără o reducere simultană a gradului de îndatorare care să afecteze economia în ansamblu.

În acest studiu ne-am propus să îmbunătățim cunoașterea curentă cu privire la comportamentul prociclic al băncilor. Prociclicitatea este înțeleasă aici ca tendința de mișcare în aceeași direcție cu PIB-ul real sau orice alt agregat macroeconomic sau financiar (creștere în perioade de expansiune și scădere în perioade de recesiune), i.e. o corelație constantă și pozitivă cu PIB-ul real sau orice alt agregat macroeconomic sau financiar. Mai specific, abordarea noastră este orientată către contribuția și expunerea băncilor la riscul sistemic (și implicit stabilitatea financiară) și modul în care acestea fluctuează pe parcursul ciclurilor economice și financiare.

Fundamentul în analizarea riscului sistemic rezidă, de obicei, în analizarea sistemului bancar. Acest lucru se datorează rolului semnificativ jucat de bănci în intermedierea financiară, transformarea maturității și a operațiunilor ce implică resurse mari împrumutate. Astfel, riscul sistemic nu poate fi definit ca o simplă instabilitate financiară, ci ca un șoc financiar neobișnuit care cauzează șocuri puternice negative către economia reală: ocuparea forței de muncă, nivelul bogăției dintr-o țară și nivelul tuturor bunurilor și serviciilor produse și furnizate în acea țară (Freixas et al., 2015).

Continue

V.I. Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România: „Obiectivul nostru pentru 2020 este dezvoltarea relațiilor ruso-române pe baza cooperării pragmatice reciproc avantajoase și a tradițiilor de prietenie și bună vecinătate”

Economistul
-
0
V.I. Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România: „Obiectivul nostru pentru 2020 este dezvoltarea relațiilor ruso-române pe baza cooperării pragmatice reciproc avantajoase și a tradițiilor de prietenie și bună vecinătate”

Cu ocazia Zilei Diplomatului Rus (10 februarie), ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în România, V.I. Kuzmin, a răspuns câtorva întrebări ale redacției Economistul:

Economistul: Care este valoarea economică a Federației Ruse în contextul reașezării puterilor economice la nivel global?
V.I. Kuzmin: Rusia a încheiat anul 2019 cu un excedent semnificativ al bugetului federal, care a fost de
1,932 trilioane ruble (30 miliarde de dolari). Proporția datoriei de stat la PIB este de 14%. Conform rezultatelor anului, inflația nu va depăși indicatorul țintă de 4%. A fost finalizată construcția mai multor facilități de infrastructură dintre cele mai importante: autostrada federală Moscova – Sankt Petersburg, a doua linie a Podului Crimeei (asigurând comunicarea feroviară cu peninsula), gazoductele Puterea Siberiei și Turkish Stream, noile capacități de producție de gaze naturale lichefiate ale Novatek în regiunea Mării Baltice și altele. Crearea complexului cosmodromului Vostocini a progresat semnificativ.

Creșterea industrială anul trecut a fost de 2,3%. Cea mai bună dinamică a fost demonstrată de agricultură. În anul 2020, se estimează că exporturile agricole vor atinge un nivel record de aproximativ 25 de miliarde de dolari.
Economia Rusiei ocupă în prezent locul 12 în lume, iar rezervele valutare ale țării la 31 ianuarie 2020 au ajuns la 562,3 miliarde de dolari, inclusiv rezervele de aur – peste 2.271 tone (locul 5 în lume între state). În același timp, dinamica PIB-ului (+1,3%) nu poate fi considerată satisfăcătoare și în acest context a avut loc o reînnoire substanțială a guvernului, pentru care s-a stabilit sarcina strategică de accelerare a ritmului de creștere economică. În legătură cu acumularea de mijloace bănești semnificative în Fondul Național de Bunăstare – 7.773,06 miliarde de ruble (125,56 miliarde de dolari) sau 6,9% din PIB – a fost luată decizia de a se institui un fond major de investiții de infrastructură de dezvoltare, cu un capital de până la 3% din PIB, adică aproximativ 60 de miliarde de dolari. (…) Este oportun să menționăm că, în ultimul raport „Doing Business” al Băncii Mondiale, Rusia și-a îmbunătățit performanța, ridicându-se de la poziția 35 la poziția 28, în timp ce România a parcurs același drum, dar în direcția opusă: de la poziția 36 la poziția 55.

Continue

Sondaj BestJobs: Un sfert dintre angajatori îngheață salariile în acest an, iar o treime oferă o majorare de cel mult 5%

Economistul
-
0
Sondaj BestJobs: Un sfert dintre angajatori îngheață salariile în acest an, iar o treime oferă o majorare de cel mult 5%

Deși majoritatea angajaților speră să câștige mai mult în acest an, unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.
Salarii mai mari cu până la 10% vor oferi 13% dintre angajatori, iar doi din zece și-au bugetat creșteri de până la 15% pentru angajații din companie. Doar 6,5% dintre respondenți au afirmat că vor majora salariile peste acest prag.

Totodată, circa un sfert dintre angajatori spun că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie le va afecta bugetul de personal, astfel că vor lua măsuri precum restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale, comasarea unor funcții, automatizarea unor procese și restructurarea unor poziții.

În privința beneficiilor extrasalariale, cei mai mulți dintre angajatori (64,5%) mizează în continuare pe tichetele de masă, iar 58% spun că vor acorda prime pentru ocazii speciale, în timp ce 39% vor organiza petreceri pentru angajați. În plus, 38,7% dintre respondenți vor susține cheltuielile cu transportul ale angajaților, iar 35% vor investi în cursuri și traininguri de dezvoltare personală pentru angajați. Alte beneficii: team buildinguri, abonamente la clinici medicale private sau abonamente la săli de sport. Aproximativ doi din zece respondenți susțin că vor oferi un program flexibil de muncă.

Continue

Geopolitica 3D a Rusiei

Economistul
-
0
Geopolitica 3D a Rusiei

Federația Rusă, în ciuda disparităților față de alte mari și mici puteri, și-a definit și își urmărește abil interesele în toate direcțiile, în baza unei viziuni unitare asupra provocărilor sale de securitate. Vorbim de geopolitica 3D a Rusiei pentru că aceasta este definită și practicată unitar la nord, la sud, la est și la vest, în adâncimile oceanelor, dar și în sus, către spațiul cosmic.
Rusia își urmărește interesele printr-un instrumentar al tuturor mijloacelor, combinând elemente infrastructurale, economice, diplomatice, militare, culturale și psihologice pentru a-și consolida puterea și a deveni un partener indispensabil în marile dosare ale momentului. Acolo unde aceste mijloace sunt folosite coercitiv, pentru a-și impune voința asupra altuia, abordarea aceasta multidimensionată a fost denumită „război hibrid” și, în Rusia, „război de generație nouă”.

Capacitatea de implementare a strategiilor, tacticilor și operațiunilor de politică transfrontalieră ale Rusiei depinde de mobilizarea predictibilă a unor resurse, chiar restrânse, fie ele economice, umane sau politice. Din acest motiv, Rusia rămâne dedicată unui model autohton de organizare economică și politică descris în Vest drept autoritar, dar care corespunde și din perspectivă istorică dezvoltării organice a Rusiei ca actor global.

Atât China, cât și Rusia (și toate economiile avansate, într-o măsură mai mică) prezintă și inclusiv articulează în documente oficiale fenomene de tipul fuziunea dintre stat și economie, integrarea sau fuziunea civil-militar și altele, în care există o abordare holistică a problemelor și priorităților identificate de către stat. Un exemplu în acest sens este „diplomația vânzărilor de armament” practicată de Rusia, în care politica de export se îmbină cu diplomația militară și cu politici industriale interne, Dmitri Rogozin declarând că agenția de vânzări de armament (FSVTS) este, în acest moment, „a doua agenție de politică externă a țării, al doilea Minister de Externe, a doua piață Smolensk, pentru că sprijină ceea ce fac diplomații nu doar în termeni politici, ci și parafat în metal, prin acorduri, contracte, servicii de mentenanță și reparare”.

În aceste condiții, Rusia are mijloacele pentru a planifica și executa o strategie ambițioasă și proactivă în plan extern, bazată și pe o forță diplomatică și de intelligence de temut.

Continue
1...1.6051.6061.607...1.962Pagina 1.606 din 1.962