Ce trebuie să facă România pentru a trece cu bine prin tranziția energetică

Economistul
-
0
Ce trebuie să facă România pentru a trece cu bine prin tranziția energetică

Politica Energetică a Uniunii Europene este la răscruce de drumuri, dar marea dilemă nu este dacă suntem hotărâți să reducem emisiile poluante, ci cu cât. Cu 90%, comparativ cu nivelul din 1990, ceea ce ar însemna să captăm emisiile de carbon, devenind, astfel, „neutri” din punctul de vedere al emisiilor de CO2? Putem atinge acest obiectiv până în 2050?

Comisia Europeană a elaborat, în anul 2018, opt scenarii pentru a testa viabilitatea obiectivului de a atinge „neutralitatea climatică” din perspectiva emisiilor de dioxid de carbon la nivelul 2050.
Rezultatul? Vor da rezultate doar cele care iau în considerare politicile agresive precum electrificarea în masă, renunțarea la combustibili fosili, inclusiv la gaze naturale, la finalul perioadei.

Eurocrații au numit aceste politici foarte sugestiv: „no regret policies”. Adică, un plan de acțiune fără rețineri, fără regrete și fără să ne uităm în urmă.
Comisia Europeană ar vrea să dăm uitării actualul mod de viață si să adoptăm un altul, în care, între altele, reciclăm tot ce producem (economie circulară), folosim numai electricitate, dacă se poate numai din surse regenerabile și nepoluante, stimulând, în același timp absorbția accelerată a carbonului din atmosferă.

Conștientă de decalajul de dezvoltare și capacitate administrativă între estul și vestul Uniunii Europene, Comisia a propus să sprijine această tranziție către o economie nepoluantă prin alocarea unor sume substanțiale de bani, de ordinul trilioanelor de euro, din bugetul multianual al Uniunii.

Mai mult, printr-o inițiativă legislativă recentă, eurocrații au reușit introducerea unei clasificări a sustenabilității investițiilor din punctul de vedere al contribuției la combaterea schimbărilor climatice, care categorisește ca nesustenabile investițiile în combustibili fosili dar și pe termen lung, pe cele în gaze naturale sau în energie nucleară.
Ultimele două sunt considerate surse de energie de tranziție, care nu conduc efectiv la combaterea schimbărilor climatice. Folosindu-se de această clasificare, instituții precum BERD și BEI vor sta departe de proiectele europene din sectorul gazelor naturale și al energiei nucleare.
Ce face România? A aprobat cu două mâini mai toate inițiativele Comisiei Europene care vizează decarbonarea accelerată, deși nu are încă o imagine clară cu privire la cum se va derula tranziția energetică la nivel național.
Adică ce perspective vom oferi Gorjului și Văii Jiului după închiderea accelerată a exploatărilor de cărbune?

Dovada că nu avem încă un plan este că România a trimis la Bruxelles un Plan Național Integrat pentru Energie și Schimbări
Climatice care ignoră, cel puțin în prima fază, ponderea crescută substanțial a energiei regenerabile în consumul național, aprobată chiar cu concursul nostru, în 2018.

Negocierile sunt în curs, dar este de așteptat ca România să renunțe la poziția refractară și să se conformeze noilor cerințe.
România nu are, încă, o schemă de ajutor de stat prin care să ofere sprijin financiar capacităților de producție a energiei electrice foarte poluante și vechi până spre 2030, când acestea vor fi decomisionate. Este foarte posibil ca grupurile de producere a electricității din cărbune să rămână fără niciun suport după 2025, ceea ce va deteriora situația din regiune fără doar și poate.

Strategia Energetică Națională, propusă în 2016, a făcut o estimare a costurilor de tranziție, între 0,5 și 1 miliard de euro anual, în funcție de tehnologiile pe care alegem să le implementăm în locul celor poluante， dar și în funcție de viteza de implementare a tranziției.
Bugetul de stat pe anul viitor nu arată că ține cont de acest deziderat, iar legislația actuală, mai ales OUG 114, dar și regimul restrictiv impus de ANRE pe piața de energie, nu permite dezvoltarea investițiilor private.
Am băgat capul în nisip, precum struțul, și continuăm să pretindem că lucrurile vor rămâne neschimbate. Amânând o dezbatere serioasă cu privire la ritmul de implementare a tranziției energetice și a costurilor ei nu facem decât să lăsăm la voia întâmplării soarta câtorva sute de mii de români care își vor pierde locurile de muncă. Îi apărăm azi, chipurile, ținându-i în neștiință și încurajându-i perfid să își exacerbeze propria ignoranță.

Există însă și semne bune. Sectorul privat a generat în 2019 cea mai solidă inițiativă de reconversie profesională în zonele miniere, vizând să reorienteze 10.000 de lucrători către sectorul regenerabilelor. Tot în acest an care se încheie am văzut cea mai mare inițiativă privată de susținere a eficienței energetice, care pune în umbră programele guvernamentale de profil, inoperabile cu totul.

Anul 2020 ar trebui să aducă trei lucruri în domeniul combaterilor climatice: recunoașterea incapacității statului de a fi singurul actor în acest domeniu și acceptarea unui parteneriat social și antreprenorial larg, care să scoată România din actual imobilism și din starea iresponsabilă de negare a realității; democratizarea procesului decizional în privința strategiei de decarbonare pe termen scurt și mediu prin implicarea actorilor privați relevanți, cu greutate reală și dovedită și transferarea unor atribute sau atribuții specifice către aceștia; și, nu în ultimul rând, asumarea unui pact național pentru 2050, având în vedere impactul devastator pe care lipsa combaterii schimbărilor climatice îl poate avea asupra societății noastre.

2020 în învățământul superior

Economistul
-
0
2020 în învățământul superior

Voi încerca să configurez câteva perspective personale pe această temă, bazate pe experiența mea de peste 25 de ani de cadru didactic universitar, 8 ani de prorector și aproape 4 ani de rector. Voi porni de la premisa că responsabilitatea noastră majoră, a universităților, a tuturor celor care prin deciziile lor sunt implicați, direct sau indirect, în acest proces, este educația tinerei generații și pregătirea ei pentru a performa la nivelul cerut de piața forței de muncă și a fi cât mai aproape de cerințele reale ale angajatorilor și profesiilor deceniului ce urmează.

Sigur că există, incontestabil, multe aspecte pozitive pe care le înregistrează învățământul superior din țara noastră în acest moment, există tradiții și rezultate care atestă faptul că România are universități care se situează – prin studenții, absolvenții, cadrele didactice și cercetătorii lor – pe poziții onorabile în edițiile recente ale clasamentelor bine cotate internațional, precum și în aprecierile angajatorilor. Mă refer, în primul rând, la membrii Consorțiului „Universitaria”, cu o activitate comună de 10 ani, reunind cinci universități de top ale României, respectiv: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București. La cea mai recentă reuniune a Consorțiului, care a avut loc la Timișoara (locul unde, acum zece ani, a fost înființat Consorțiul), rectorii celor cinci universități au semnat o rezoluție în 10 puncte, care formulează probleme, așteptări și propuneri concrete de implicare a noastră în procesul educațional și în „viața cetății” și care vizează orizontul relativ apropiat și necesar de optimizat al învățământului superior pentru anul 2020. Doresc să menționez pentru cititorii revistei „Economistul” patru din cele 10 puncte, și anume:

  • Solicitarea ca universitățile noastre și Consorțiul, în ansamblu, să devină parteneri reali de dialog în elaborarea politicilor publice și a strategiilor naționale în domeniul învățământului superior și al cercetării.
  • Asigurarea creșterii finanțării învățământului românesc, astfel încât să acopere necesitățile universităților în deceniul 2020-2030. Pentru realizarea obiectivelor învățământului românesc este necesară alocarea a 1% din PIB pentru cercetare și 6% pentru educație. Am formulat, totodată, propunerea de alocare de resurse de către guvern pentru cercetarea universitară printr-un mecanism de tip finanțare instituțională de bază.
  • Intensificarea eforturilor noastre în procesul de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și oferirea de asistență și implicarea în creșterea nivelului de pregătire profesionale a acestor categorii de formatori ai tinerei generații.
  • Determinarea universităților de top ale României de a dezvolta relația cu mediul de afaceri, pentru a beneficia de expertiza și de opiniile specialiștilor în elaborarea ofertei educaționale pentru studenții noștri, în acord cu cerințele pieței muncii și dezvoltarea culturii antreprenoriale.


Tema generică România Orizont 2040 promovată de dumneavoastră este, însă, despre modelul economic al perioadei următoare, despre faptul că educația tinerei generații este condiția esențială a evoluției în toate domeniile. Într-un mod particular, sistemul de învățământ superior economic, care îmi este cel mai apropiat și la care mă voi referi în cele ce urmează, trebuie privit ca o piață concurențială pe care se întâlnesc diferiți jucători ce interacționează, fiecare cu dorința de a obține un rezultat eficient – absolventul performant. Școala superioară economică trebuie abordată ca fiind unul dintre principalele motoare ale societății în dezvoltarea sustenabilă, în sporirea nivelului de trai și a calității vieții, respectiv a bunăstării umane.

Așa cum am prezentat în intervenția mea de la dezbaterea „Educația tinerei generații din perspectiva anilor 2040. Resurse de cercetare, creativitate şi inovare”, organizată la ASE în cadrul demersului Academiei Române desfășurat sub genericul „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, consider că există două aspecte majore pentru încadrarea educației tinerei generații în modelul economic românesc, și anume:
a) Pregătirea tinerei generații după principii moderne, cu unități de învățământ adaptate noilor cerințe de pe piața muncii, beneficiind de o legislație coerentă și sustenabilă. Nu cred în eficiența elaborării și acțiunii unor legi separate pentru învățământul preuniversitar, universitar și statutul cadrelor didactice și nici în existența a două ministere, al educației și al cercetării (problemă care momentan s-a rezolvat). Cred că trebuie să existe o viziune și abordare globală a educației tinerei generații (aflată într-o îngrijorătoare descreștere demografică), respectiv o asumare a ei la nivel de politică strategică a țării și o transpunere coerentă a acesteia, indiferent de frecvența modificărilor la nivelul administrativ al educației în România.
b) A doua preocupare majoră este promovarea de politici publice pentru menținerea absolvenților în țară pentru a implementa cu succes modelul pe care noi vrem să-l construim acum. Consider că politica de resurse umane a țării trebuie să ofere absolvenților de facultate soluții de menținere în țară prin asigurarea de locuri de muncă bine plătite și prin programarea politicilor de personal. România se confruntă cu un fenomen mai mult decât îngrijorător, chiar dramatic prin consecințele pe termen mediu și lung: scăderea numărului populației, generată atât de scăderea natalității, cât și de migrație. Populația României a ajuns la cel mai scăzut nivel de după 1968, iar în anul 2022 se preconizează ca numărul de locuri oferite de universități pentru admiterea la facultate să fie foarte apropiat de numărul de absolvenți de liceu cu bacalaureat.

Este cunoscut faptul că toate regiunile și județele țării sunt afectate de scăderea populației rezidente, dar cu intensități diferite. În ultimii ani s-au constituit şi consolidat într-o serie de aglomerări urbane adevărați „poli de dezvoltare economică”, fapt de natură să atragă tineri prin oferta mai generoasă de locuri de muncă, dar una din urmările negative ale acestui proces va consta în depopularea drastică a zonelor rurale şi accentuarea discrepanțelor de dezvoltare, diminuând, şi pe această cale, șansele copiilor din aceste zone pentru a accede la o pregătire superioară.
Complexitatea dezvoltării specializărilor face imposibilă cuantificarea cu exactitate a aportului valoric al absolvenților/specialiștilor într-un anumit domeniu absolvit, dar se poate afirma cu certitudine că atât ca aport, cât și ca rol în societate, absolvenții din domeniul economic și IT reprezintă piloni ai dezvoltării și sustenabilității unei economii moderne.
Pe fondul crizei forței de muncă curente, dacă luăm în calcul nivelul de înstrăinare a capitalului uman specializat, respectiv dacă luam în analiză rata/nivelul plecărilor absolvenților pe domenii, în străinătate, atunci numărul economiștilor și al IT-urilor se situează mult sub nivelul emigrărilor absolvenților de medicină sau inginerie, ceea ce presupune că efortul financiar depus de țara noastră în formarea de economiști și IT-iști, comparativ cu alte specializări, este mai sustenabil.

În acest context, considerăm că pentru anul 2020 și pentru perioada imediat următoare sunt demne de luat în seamă următoarele măsuri de îmbunătățire a managementului educațional în țara noastră:

  • alocările bugetare ar trebui să se realizeze în funcție de costurile reale pe student, luând în calcul inclusiv reducerea numărului de studenți bugetați și creșterea finanțării pe student;
  • intensificarea eforturilor de internaționalizare a universităților;
  • continuarea politicii de alocare a locurilor bugetate pe domenii prioritare (dar să avem mare grijă care sunt acele domenii prioritare);
  • punerea unui accent deosebit pe antreprenoriat și pe rolul consiliilor consultative în îmbunătățirea planurilor de învățământ și a fișelor disciplinelor;
  • îmbunătățirea procesului de admitere în toate universitățile publice și private;
  • finanțarea cu prioritate a temelor de doctorat provenite dintr-o nevoie economico-socială;
  • elaborarea de politici publice menite să contribuie la menținerea tinerilor absolvenți în țară, respectiv la întoarcerea tinerilor plecați la studii sau la muncă în străinătate (experiența lor fiind benefică în armonizarea modelului românesc cu cel european).

În ceea ce privește Academia de Studii Economice din București, apare ca necesară în perspectiva mai largă descrisă mai sus proiectarea paletei de specializări ținând seama de dinamica realităților economiei noastre. Prioritară în această direcție este conceperea programelor de studiu pentru a asigura armonia în universul profesiei noastre dintre gândirea economică exigentă, logica acțiunii eficiente și participarea responsabilă la viața societății. Ca accent al nucleului ideatic al poziției societale a universității noastre se relevă a fi de neevitat remodelarea funcției educative în scopul de a avea absolvenți pentru care performanța se judecă atât după criteriile de expertiză profesională, cât și după abilități de inserție pe piața muncii.
Cheia către societatea cunoașterii o reprezintă comunicarea, prin care se alimentează înțelegerea corectă a evoluțiilor, explicarea bazată pe argumente întemeiate pe adevăr. În fapt, ca orice proces transformațional, societatea cunoașterii este, în primul rând, un proces de învățare. Universitatea noastră știe să răspundă adecvat satisfacerii exigențelor învățării clasice, formative, pe termen mediu, unde este vizat individul și microgrupul, dar și structurării potențialului pentru învățarea procesuală, centrată pe implicarea conștientă în contexte complexe de natură dinamică a macrogrupurilor, pe termen lung. Consider că aici sunt marile probleme a căror rezolvare ajută la adaptarea misiunii universității la cerințele economiei viitorului aparținând societății cunoașterii.

În final, putem concluziona că suntem încrezători în reușitele noastre viitoare și suntem pregătiți să dăm răspunsul adecvat provocărilor tot mai importante ale societății cunoașterii. Academia de Studii Economice din București se va afla în avanpostul gândirii imaginative a procesului de modernitate, va asigura suportul științific pentru transformarea tinerelor generații de specialiști în agenți ai smart power, resursa viitorului așteptat de oameni.

Așteptări economice de viitor, izvorâte din lecția trecutului…

Pop Ioan Aurel
-
0
Așteptări economice de viitor, izvorâte din lecția trecutului…

Am fost rugat să fiu prezent și eu – alături de prestigioși experți – în paginile primului număr din 2020 al revistei „Economistul”, cu o opinie personala asupra așteptărilor de la anul 2020, din perspectiva dezbaterilor desfășurate sub egida Academiei Române (Secția Științe Economice, Juridice si Sociologie și Secția de Științe Medicale), pe tema modelului economic românesc în Uniunea Europeană. Evident, nu pot să fac acest lucru așa cum s-ar cuveni, ci numai prin prisma meseriei mele de istoric, în general, și a celei de medievist, în special. Pentru majoritatea contemporanilor, Evul Mediu este o epocă întunecată, dar dinspre această lume revolută ne vin și unele lumini. Viitorul nu se naște niciodată din nimic, ci se construiește din înțelepciunea unor tradiții. Pentru unii analiști grăbiți, ancorați exclusiv în prezent și viitor, nici nu există un model economic românesc. Ideea acestor rânduri mi-a fost furnizată de această negare nejustificată a modelului economic românesc, dar și din explicația unui coleg occidental dată protestelor aproape continue de stradă din multe țări europene: stingerea dorinței de a munci într-o societate tot mai rău condusă de către elite tot mai puțin responsabile.

*


Pe teritoriul locuit de români, în numeroasele lor țări medievale, structurile economice și sociale erau altele decât în Occident, deși esența vieții era aceeași. Oamenii simpli aveau două preocupări esențiale: producerea celor necesare traiului de pe lumea aceasta (privită drept „umbră și vis”) și pregătirea pentru trecerea în lumea veșnică. Îndeplinirea acestor scopuri presupunea concentrarea oamenilor asupra a două realități, anume pământul și biserica. În acest cadru ne vom concentra asupra pământului. Se presupunea că orice om trebuia să aibă o bucată de pământ și zbaterea cea mare a oricui era să fie sau să ajungă proprietar (de fapt posesor) de pământ. Proprietarul absolut al pământului era – în concepția medievală – Dumnezeu, de aceea pământul (nu proprietatea!) era considerat sfânt. Dumnezeu a dat oamenilor pământul său spre folosință (posesie). Oamenii fără pământ erau, de regulă, străinii, prizonierii de război, robii. Oamenii locului aveau, aproape toți, pământ (mai mult ori mai puțin). Pământul era folositor când rodea. Cea mai mare amenințare contra rodirii pământului au fost, în cazul daco-romanilor și apoi al românilor, pentru vreo șapte-opt secole, migratorii sau „barbarii”. Modul de trai al acestora se baza pe jaf și pradă, pentru că ei nu arau și nu semănau. Raziile lor periodice erau, de obicei, spre toamnă, când se strângea recolta. Mare parte din aceasta era confiscată, restul fiind lăsat localnicilor dintr-un motiv practic: ca să nu moară de foame, spre a putea semăna, tot pentru „barbari”, în primăvara următoare. Urma o nouă razie, o nouă confiscare și așa mai departe. Firește, când localnicii se opuneau cedării tainului, se produceau violențe, incendieri, distrugeri, robiri și crime. În raporturile pașnice dintre autohtoni și migratori și-a găsit rostul o categorie de fruntași locali care tratau cu liderii jefuitorilor și care erau, mulți dintre ei, conducătorii satelor, adică juzii (judecătorii)/ cnezii, „oamenii buni și bătrâni”, ducii/voievozii, crainicii, vatamanii etc. Prin cedarea sub presiune a unei părți a producției, satele noastre, cu liderii lor buni, au supraviețuit secole la rând. Nu au viețuit, ci au supraviețuit!

Altminteri, dincolo de aceste atacuri de jaf, viața în interiorul comunității se derula fără tulburare, după vechile tradiții romane, influențate de lumea romano-bizantină și de cutumele slave. Satul avea mecanismele instituționale necesare ca să funcționeze. „Funiile” sau „bătrânii” se trăgeau la sorți periodic, iar pădurile, pășunile, apele, morile etc. intrau în folosința comună. Primăvara, la semnul seniorilor (bătrânilor), se porneau plugurile. „Pornirea plugurilor” se făcea concomitent de către toți sătenii și însemna trecerea la ciclul agricol de peste an. La fel se proceda și cu strânsul roadelor (poamei). Mai toate elementele lexicale din limba română legate de agricultură sunt de origine latină.

A fost, probabil, o perioadă, de la finele mileniului I al erei creștine, când, pe alocuri, românii au fost supuși slavilor, mai exact unei pături subțiri de slavi, de unde s-a păstrat și înțelesul social al etnonimului de român/rumân. Ulterior, însă, după Evul Mediu, acest înțeles social s-a pierdut. Cele mai grave confiscări de pământuri în defavoarea românilor s-au produs în Transilvania, mai ales după 1204, dar nu din rațiuni etnice (naționale), ci confesionale. În 1204 (Cruciada a IV-a), Constantinopolul și Imperiul Roman de Răsărit (în mare parte) au fost cucerite de creștinii latini occidentali. Papa a cerut ca toți „schismaticii” să revină la „dreapta credință” a Apusului, urmând să fie iertați pentru „marea lor abatere”. Cei „încăpățânați”, însă, aveau să nu mai fie tratați drept „schismatici” (rupți de Roma), ci drept „eretici” (abătuți de la canon, de la normă) și pedepsiți conform rânduielii de pedepsire a ereticilor: „darea spre jaf și pradă” (confiscarea bunurilor și drepturilor). Toate izvoarele care-i pomenesc pe români în primele 3-4 decenii după 1204 conțin răpiri de țări, de pământuri, de mănăstiri, de eparhii. Nemulțumiți, românii s-au revoltat și, cel mai adesea, și-au reluat cu forța roadele muncii lor, fiind caracterizați drept răufăcători și hoți. Astfel, s-a ajuns în Transilvania la o pătură de stăpâni străini (confesional și etnic), situați peste masa de lucrători români. Românii au fost discriminați în Transilvania, la început ca ortodocși, iar apoi și ca români.

În Țările Române libere (extracarpatice) stăpânii și supușii erau de aceeași confesiune și etnie. Ciclul muncii a fost aici amenințat mai ales de atacurile externe ale ultimelor valuri migratoare și, cu prioritate, de tătari și de turci. Când presiunea acestora era foarte mare și pretențiile lor erau exagerate, domnii și boierii porneau lupta. Când românii era să fie copleșiți de inamic, ei cereau pace și nu așteptau să fie învinși pe câmpul de bătălie. Cu alte cuvinte, românii alternau concilierea (tratativele) cu rezistența (luptele). Un motiv al întreruperii războaielor prea lungi era ciclul muncii (al cultivării plantelor și creșterii animalelor), care, dacă se oprea, periclita viața fizică a comunităților, conducând la foamete. Prin acest sistem s-au salvat economia locală și ființa statală.

Marii noștri istorici, începând cu Nicolae Iorga, au subliniat importanța unui factor economic, anume drumurile comerciale, pentru un proces politic, adică formarea statelor medievale românești. Drumul comercial „de la varegi la greci”, care lega nordul Europei de sudul ei și care trecea pe Valea Nistrului și pe Valea Prutului, a ajutat mult la închegarea Moldovei ca voievodat medieval, iar drumul comercial care lega vestul Europei de Marea Neagră și de Marea Marmara a fost prioritar pentru structurarea Țării Românești. „Culoarul Brăilei”, care pornește din Țara Bârsei și ajunge până la vestita schelă dunăreană, ca segment dinspre finalul acestei vaste artere comerciale, a asigurat în parte prosperitatea tânărului voievodat sud-carpatin, introducându-l în circuitul continental.

Mulți istorici ai economiei s-au întrebat de ce, cu o țară așa de generoasă în produse ale solului și subsolului, nu au ajuns românii să fie mari negustori, lăsându-i pe alții să le valorifice mărfurile. Evident, cauzele acestei situații sunt complexe, dar o împrejurare istorică specială, ignorată adesea, explică bine această situație. În Transilvania, românii, inițial din motive confesionale (cum s-a văzut), au ajuns să fie lipsiți de propriile pământuri. Cum să produci bunuri pentru piață dacă pământul nu-ți mai aparținea? În Țara Românească și Moldova, pământurile au rămas în stăpânirea românilor, adică a boierilor și a țăranilor liberi (moșneni și răzeși). Chiar și țăranii supuși pe moșiile domnești, ale boierilor și ale mănăstirilor erau stimulați să producă și puteau să trăiască decent.

De unde vine atunci dezinteresul pentru producția de piață? Dintr-o împrejurare păcătoasă, care începe cu jaful instituit de migratori (mai ales de valurile de pecenegi, cumani și tătari) și continuat la scară largă de turci. Tătarii au jefuit periodic – mai ales în Moldova – de la 1241 până la 1717, prădând recoltele și luând robi. Turcii au făcut la fel, mai ales în Câmpia Română, de la Vidin și Calafat până la Galați și Brăila, confiscând tot surplusul de producție. Când tributul către Poartă, mucarerurile, sumele pentru cumpărarea domniilor, monopolul comercial otoman etc. au ajuns la forme inimaginabile ( 155.000 de galbeni plătea Țara Românească drept tribut înainte de domnia lui Mihai Viteazul!), producția a scăzut considerabil. De ce să mai produci, din moment ce nu te puteai bucura deloc de roadele muncii tale? Orice surplus ajungea la stăpânii din țară și din afară. Lipsa de cointeresare a fost fatală pentru dezvoltarea spiritului concurențial, pentru competiție, pentru acumularea de capital etc. Și așa am ajuns să fim „săraci în țară bogată” și să cultivăm proverbe de genul: „Munții noștri aur poartă, / Noi cerșim din poartă-n poartă” (versuri valorificate de Octavian Goga).

Firește, împrejurările s-au schimbat și, cu toate că s-ar fi putut îmbunătăți multe astfel de tare moștenite, handicapul istoric a rămas. Aceasta nu scuză lipsa noastră de performanță economică de-acum, dar explică multe. Cu toate acestea, strămoșii românilor au muncit, iar românii de azi se străduiesc și ei și fac să rodească acest pământ. Munca cea grea au făcut-o, de obicei, ei, românii, dar produsele pământului le-au împărțit mereu cu alții, de voie sau de nevoie. Nu ne mai gândim la țăranul român în spirit sămănătorist și poporanist, nici nu mai putem visa la sate idilice, cu fete care înfloresc altița și cu flăcăi osteniți de trasul la coasă, când soarele se ridică de-o suliță pe cer. Azi satul este cu totul altul, pe-acolo pe unde el mai există și nu s-a stins în ruină și uitare. Dar să ne amintim de sat, de cei care au dat viață satului și de marii intelectuali care au adus laudă țăranului român și care au făcut elogiul satului românesc nu poate să facă rău nimănui. „Nunta Zamfirei”, deși este una țărănească, pare împărătească. Botezurile copiilor și prohodirile morților, fetele cu marame de borangic și cu părul mirosind a flori de primăvară, muierile vajnice care erau talpa casei și bărbații dedicați muncii tăcute, bunicii cu argint în plete și bunicile torcând fus după fus, senine și tăcute, suspinând din când în când, la amintirea vreunui gând din viețile lor trecute – și câte altele! – fac parte din moștenirea noastră și ni s-au transmis în memoria colectivă. Toate acestea au fost viață, iar viața, fie ea și trecută, tot viață rămâne. Dacă ajungem să știm și să prețuim ceea ce au făcut strămoșii nu devenim, probabil, mai deștepți și nici nu putem prevedea viitorul, dar putem dobândi o altă virtute, aceea de a ne adapta mai bine vieții prezente. Așteptările de la anul 2020, pe tema generică „deconstrucție și reconstrucție” în Uniunea Europeană, nu pot ignora munca și truda înaintașilor, care reprezintă experiență acumulată.

În consecință, se cuvine să ne integrăm în Europa viitorului cu modelul nostru de viață, adaptat acum spiritului concurențial și competiției. Cea mai mare bogăție a oamenilor rămâne și astăzi pământul, care ne ține pe toți și care, în cazul României, este plin de resurse. Dar și viceversa: cea mai mare bogăție a pământului sunt oamenii, pentru că, în lipsa lor, pământul, oricât de roditor ar fi, rămâne sterp. Nici pământul și nici oamenii nu sunt realități suficiente în sine, fără muncă. Munca stăruitoare este fundamentală pentru economia viitorului. Cultul muncii se obține printr-o educație adecvată, iar aceasta se produce în familie și în școală. Europa de azi trece printr-o mare cumpănă din mai multe motive, dar unul dintre ele este, fără îndoială, diminuarea setei de muncă, insinuarea dorinței de câștig facil, refuzul multora de a face toate muncile necesare bunului mers al comunității, iluzia că alții trebuie să facă ceea ce nouă nu ne place să facem. Oamenii, de la începuturile istoriei, s-au bucurat de prosperitate atunci când au muncit, iar muncile se leagă toate – direct sau indirect – de suportul acesta de sub noi, de țărâna pământului, de comorile ascunse în măruntaiele pământului, în apele de deasupra pământului, în aerul atmosferei pământului.

Pentru noi, pământul acesta se cheamă România. Dacă vrem ca el să producă, trebuie să-l iubim, adică să-l muncim. Țăranul român l-a muncit cu atâta pasiune, încât a ajuns să-l iubească împătimit, sărutându-l ca pe o ființă (vezi emoționanta scenă din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu). Și dacă nu reușim cu toții să facem asta – adică să ne iubim pământul muncindu-l – și dacă ne luăm, unii dintre noi, din disperare, lumea în cap, măcar să nu urâm țara și oamenii ei. Nicio țară și niciun popor de pe lumea asta nu merită și nu trebuie să trezească ură, iar înțelepții noștri ne transmit – trebuie doar să învățăm a le descifra mesajele – un testament minunat: iubirea de pământ se conjugă cu munca stăruitoare.

Leroy Merlin, acţiuni pentru protecţia mediului

Florin Antonescu
-
0
Leroy Merlin, acţiuni pentru protecţia mediului

Retailerul în construcții, decorațiuni și grădinărit Leroy Merlin îşi reafirmă grija pentru protecţia mediului printr-o serie de acțiuni care au ca obiectiv reducerea consumului de plastic: înlocuire pungilor mici de plastic de la casele de marcat cu sacoșe de hârtie 100% biodegradabile, produse în România, la Bistrița, în fabrici acreditate FSC, din lemn provenit din zone fără tăieri ilegale, cu replantări sistematice, fără folosirea pesticidelor; folosirea de containere pentru reciclare selectivă de hârtie, plastic, sticlă, aluminiu la sediu și în magazine.

Frédéric Lamy, CEO al Leroy Merlin România, subliniază: „Suntem foarte entuziasmați de acest nou pas privind implicarea noastră în procesul de transformare globală. Ne dorim ca alinierea la standardele internaționale să fie benefică și utilă pentru mediul înconjurător și în special pentru România.”

Bune practici constructive pentru București

Florin Antonescu
-
1
Bune practici constructive pentru București

Salvarea patrimoniului urban al Bucureştilor este vizată de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) – „care a deschis și întreține zi de zi un dialog istoric pe tema viețuirii urbane de calitate, pentru cultură și trăire cu rezon pentru București” – printr-un experiment artistic produs „în jurul Caietelor de Bune Practici Constructive pentru zonele istorice ale Capitalei – Catalog București”. Evenimentul are loc pe 7 februarie 2020, de la ora 19.30, într-un spaţiu care asociază economicul şi artisticul: o hală revitalizată pentru cultura și comunitatea artistică, Galeria SENAT/ Combinatul Fondului Plastic, din str Băiculești nr. 29. Prezentarea va fi făcută printr-o instalație concepută de arhitectul Mircea Barac, care va asigura și proiecțiile video din cadrul acesteia. Dansatoarea și coregrafa Oana Mureșan va susține patru poeme coregrafice în lectura lui Edmond Niculușcă Grupul „Sentiment” va prezenta patru experimente muzicale cu sintetizatoare.

Edmond Niculușcă apreciază că „pentru București, anul 2020 este un an critic. Ceea ce se mai poate face azi nu se va mai putea face niciodată. Degradarea patrimoniului, riscul seismic iminent, poluarea și traficul sunt probleme urgente care afectează vital orașul și viața locuitorilor lui. Dacă nu acționăm acum, va fi prea târziu pentru viața noastră și pentru cultura și identitatea Bucureștiului. Al doisprezecelea ceas este momentul în care nu trebuie să ne abandonăm în resemnare. The time is now e despre timpul potrivit pentru curaj, pentru acțiune, pentru solidaritate. E timpul să ne regăsim stima de sine și să trezim Bucureștiul la viață. The time is now este o celebrare a curajului de a  acționa pentru viitorul Bucureștiului”.

Parteneri în organizarea evenimentului sunt Galeria SENAT, Forte Partners, F64, Oma Vision; partenerii Caietelor de Bune Practici Constructive Catalog București sunt Ordinul Arhitecților din România prin timbrul de arhitectură, Expo Arte, Lindab Romania, HeidelbergCement Romania, CA Immo, Semmelrock Romania.

Green Deal, pe agenda de lucru a României

Florin Antonescu
-
0
Green Deal, pe agenda de lucru a României

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor informează că la Bruxelles s-a desfăşurat conferința publică la nivel înalt privind implementarea Pactului Ecologic European (Green Deal) și a Legii privind clima la nivel european, din perspectiva implementrii la nivelul Uniunii Europene: „Oameni politici, reprezentanți ai ONG-urilor, ai companiilor și societății civile au discutat aspecte legate de beneficiile tranziției către o economie verde și emisii nete zero în 2050, precum și modalitatea de a atinge acest obiectiv ambițios”. România a fost reprezentată de o delegație condusă de secretarul de stat Iulian Octavian Stana (foto) din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care a subliniat: „Pactul Ecologic European și Legea europenă a climei vor face parte din agenda de lucru a României pentru anii ce vor urma. Pentru Romania, îndeplinirea noilor ținte ale Uniunii Europene, stabilite prin Pactul Ecologic European, implică schimbări majore ce vizează următoarele domenii: mediu, schimbări climatice, energie, industrie, transport, agricultură, digitalizare și sectorul financiar. România sustine obiectivul UE de a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2050, dar, în același timp, trebuie sa acordam atenție deosebita costurilor sociale si economice asociate acestei tranziții”.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor accentuează că „a inițiat și va continua discuțiile cu celelalte entități publice, operatori economici și societatea civilă, pentru abordarea cea mai potrivită a implementării Pactului Ecologic European în România”.

Pachetele turistice achitate online, creştere cu 40% faţă de 2019

Florin Antonescu
-
0
Pachetele turistice achitate online, creştere cu 40% faţă de 2019

Vânzările online de pachete turistice au crescut cu 40% la actualul de început de an faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor înregistrate de Christian Tour, cel mai mare operator român de chartere de pe piața autohtonă.Cristian Pandel, CEO Christian Tour, apreciază că „în general, românii sunt încă reticenți când vine vorba despre cumpărături online, mai ales dacă vorbim despre sume mai mari, așa cum sunt cele la pachetele turistice. Din fericire, atitudinea față de e-commerce se schimbă, iar cifrele înregistrate în online de Christian Tour arată că turiștii încep să se obișnuiască nu doar să caute informații pe site-urile agențiilor de turism, ci și să achiziționeze efectiv vacanța din mediul online. Astfel, de la începutul anului, valoarea totală a vacanțelor cumpărate online, de pe christiantour.ro, depășește 1 milion de euro, ceea ce ne încurajează să facem și mai multe investiții în zona online, ȋn sensul îmbunătățirii serviciilor oferite clienţilor noştri, dar mai cu seamă ȋn optimizarea experienţei de cumpărare online”.

Cele mai solicitate destinaţii prin online sunt, în ordine, Antalya, Thassos, Zakynthos, Nisipurile de Aur, Creta Heraklion, Hurghada, Lefkada, Eforie Nord, Mamaia, Halkidiki.

Valoarea medie a unui pachet achiziționat online pe christiantour.ro este 1.100 de euro pentru două persoane (1.500 de euro, pentru unele destinații, precum Antalya și Egipt, unde turiștii caută și hoteluri de lux). În această perioadă, reducerile early booking maxime sunt de până la 52% din valoarea pachetului.

Ajutor de 30.000 euro prin asigurare pentru tratament onclogic

Florin Antonescu
-
0
Ajutor de 30.000 euro prin asigurare pentru tratament onclogic

Compania Aegon România anunţă extinderea pachetelor oferite prin asigurarea medicală Optimist, realizată în colaborare cu clinicile private de radioterapie Amethyst: „La pachetul inițial, prin care beneficiarul primea un sprijin financiar de 5.000 lei, achitând o primă anuală de 135 lei, au fost adăugate alte trei. Acestea pun la dispoziția asiguratului care a fost diagnosticat cu o formă de cancer sume de 10.000, 20.000 și 30.000 lei”. Detalii ne oferă Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România: „Statisticile sunt îngrijorătoare, dar faptul că milioane de vieți pot fi salvate în fiecare an prin accesul rapid la servicii medicale de calitate cred că ar trebui să ne facă pe toți mult mai preocupați să luăm din timp măsuri și să ne construim o plasă de siguranță. Depistarea într-o fază incipientă şi accesul rapid la tratament corespunzător sunt două elemente esenţiale în lupta cu această boală. Din păcate, din momentul primirii diagnosticului apar costuri care pot fi greu de suportat, chiar dacă ești asigurat în sistemul de sănătate publică. Am luat în calcul toate aceste aspecte atunci când am decis să creștem numărul de pachete disponibile prin asigurarea Optimist. Dacă plătești anual o sumă care se încadrează între 135 și 350 lei, în cazul unui diagnostic oncologic vei primi un sprijin financiar de 5000, 10.000, 20.000 sau 30.000 lei în funcţie de pachetul ales. Este momentul ca românii să devină mult mai conștienți de importanța încheierii unor polițe de asigurare pentru sănătate care le simplifică foarte mult accesul la servicii medicale de calitate!”.

Asiguratorii subliniază că asigurarea Optimist „oferă patru variante de sprijin financiar destinate să acopere atât nevoile imediate ale clienților, cât și acces rapid la tratament oncologic de cea mai bună calitate, cu ajutorul echipelor multidisciplinare din rețeaua de clinici Amethyst si al echipamentelor medicale de ultimă generație. Pentru tratament, persoanele care au achiziționat unul dintre pachetele Optimist se pot programa rapid, fără liste de aşteptare, la clinicile private de radioterapie Amethyst. Pacientul va fi consultat de specialiştii din clinică în maximum 72 de ore din momentul programării. Clinicile dispun de tehnologie medicală modernă şi oferă clienților Aegon accesul la şedinţe de consiliere psihologică şi la consultaţii de nutriţie personalizate, fără costuri suplimentare. Pentru a putea beneficia de această asigurare, trebuie să ai vârsta cuprinsă între 18 și 64 ani, să nu fi avut boli de natură oncologică diagnosticate până în momentul încheierii poliței de asigurare și să fii contribuabil la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Asigurarea Optimist este distribuită prin intermediul brokerilor de asigurări care sunt parteneri ai Aegon România: Campion Broker, Safety Broker, Inter Broker, ZürichBroker şi Transilvania Broker. De la începutul anului 2020, Asigurarea Optimist poate fi achiziţionată online, simplu şi rapid, de pe www.aegonmarket.ro. Mai multe detalii despre acest produs se găsesc pe site-ul Aegon România: https://www.aegon.ro/RO-Homepage-Viata/Produsele-noastre/ asigurarea_Optimist/”.

România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

Florin Antonescu
-
0
România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

România va participa la Expoziția Internațională de Arhitectură La Biennale di Venezia 23 mai-29 noiembrie 2020 (ediţia 17), cu proiectul „Fading Borders”, desemnat câștigător prin concurs național. Echipa proiectului este formată din arhitecţii Irina Meliţă, Ştefan Simion, Cristi Bădescu, Ştefania Hîrleaţă, Radu Tîrcă, membri ai biroului de arhitectură „Poster”. Proiectul se încadrează în tema ediției din acest an a Bienalei, „Cum vom trăi împreună?”, prin tratarea subiectului reprezentat de „părăsirea României de mai mult de 3,4 milioane de cetățeni în perioada 2007-2019. Fading Borders documentează această realitate aducând împreună două proiecte de cercetare: Plecat – care analizează fenomenul complex de conviețuire a emigranților români în  cadrul diferitelor comunități locale din Europa și Shrinking Cities – care vorbește despre declinul și contracția orașelor românești, privite ca fenomen de amploare”.

Participarea României la Bienală este asigurată de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Uniunea Arhitecților din România. Comisarul participării României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2020 este arhitectul Attila Kim.

Cu ocazia prezentării proiectului, ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, a subliniat că România este unica ţară care deţine două spaţii expoziţionale la Veneţia: pavilionul naţional, cumpărat și construit, cu eforturi personale, de Nicolae Iorga în 1940 (foto) și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția.

La rândul său, Mirel Taloș, președinte interimar al Institutului Cultural Român, a reamintit că participarea cu tradiţie de peste o sută de ani a României la Bienala de la Veneţia (Bienala de artă şi, în ultimele decenii, şi cea de arhitectură) reprezintă „cel mai vechi proiect de promovare culturală a României, prin care promovăm creativitatea”. Actuala participare are un caracter deosebit, înscriindu-se în succesiunea Sezonului România-Franţa şi a prezenţei la Europalia.  

Enel intenționează să vândă pachete minoritare la companiile din România

Economistul
-
0
Enel intenționează să vândă pachete minoritare la companiile din România

https://www.economica.net/exclusiv-enel-ar-fi-inceput-discu-iile-pentru-vanzarea-de-pachete-minoritare-la-companiile-din-romania-surse_179187.html

Grupul Italian Enel, unul dintre cei mai mari investitori străin din sectorul energetic din România, face pași înainte în încercarea sa de a vinde pachete minoritare de acțiuni la firmele pe care le deține în România, scrie Economica.net.

De asemenea, italienii doresc să coopteze în acționariatul firmelor din România fonduri de investiții care au experiență pe zona energetică, potrivit unor surse din piață.

Totodată, Enel ar dori să vândă pachete de 10% din capitalul companiilor din România.

1...1.6161.6171.618...1.957Pagina 1.617 din 1.957