Paradigma rezumată în sintagma „Economie albastră” presupune, în esență, REGENERARE. Reprezintă un model economic bazat pe utilizarea resurselor într-un sistem „cascadă”, ceea ce înseamnă că deșeul rezultat în urma realizării/consumării unui produs poate deveni materie primă pentru obținerea unui nou produs, procesul repetându-se natural până la epuizare. Economia albastră presupune menținerea ecosistemelor într-o evoluție firească, astfel încât oamenii să beneficieze sustenabil de abundența naturii. Mai mult, presupune o structură socială și economică nouă, bazată preponderent pe inovație și pe valorificarea spiritului antreprenorial, combinând orientarea spre piață cu produse și servicii sustenabile în raport cu limitarea resurselor disponibile și protecția mediului.
Spre deosebire de „Economia verde”, care s-a dovedit costisitoare și care presupune, corelativ, taxe și subvenții ce echilibrează externalitățile negative/pozitive – cu efecte directe în profiturile investitorilor și costurile consumatorilor –, noul tip de economie propune analize amănunțite ce eficientizează ex ante procesele de producție, simultan cu identificarea întregului lanț de utilizare integrală a materiei prime și asigurarea unei calități sporite.
Un exemplu relevant, uzitat pentru exemplificarea unui proces specific Economiei albastre, este acela al utilizării în cascadă a produsului „cafea”, având în vedere că ceea ce rezultă din prăjirea, măcinarea și fierberea boabelor de cafea reprezintă una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial. Astfel, plecăm de la constatarea conform căreia din biomasa din care este produsă cafeaua, doar 0,2% este consumată, restul de 99,8% fiind, de obicei, deșeu menajer. Fiind bogat în fibre și cofeină, zațul de cafea este utilizat ca substrat pentru cultivarea ciupercilor de lemn tare (cunoscute sub denumirea de ghebe tomnatice, ciuperca ulmului, enoki, enokitake, ciuperca de aur, ciuperca de catifea, ciuperca brodată cu aur etc.). Datorită calităților nutritive deosebite ale acestui tip de substrat, se reduce perioada de creștere de la 9 luni (creștere normală) la 3 luni. Substratul ciupercilor, rămas după recoltare, este bogat în proteine și poate servi ca îngrășământ superior sau adaos în hrana animalelor. Acest mod de tratare a deșeurilor de cafea este prezent pe scară mică în Columbia, Olanda și Germania, iar rezultatele sunt foarte bune. Ministerul Mediului din Germania a ales să folosească în acest mod zațul de cafea, iar producția de ciuperci se realizează în subsolul clădirii și este vândută în magazinele locale.
Conceptul didactic „Firma de exerciţiu“ se bazează pe învăţarea prin practică, fiiind un model de simulare a proceselor interne desfăşurate într-o firmă reală şi a relaţiilor acesteia cu alte firme şi instituţii. „Firma de exerciţiu” reprezintă o metodă interactivă de învăţare ce asigură premisele dezvoltării spiritului antreprenorial al elevilor. Este o concepţie modernă de integrare şi aplicare interdisciplinară a cunoştinţelor, o abordare a procesului de predare-învăţare care oferă condiţii optime pentru probarea şi aprofundarea practică a competenţelor dobândite în pregătirea profesională. Rolul firmelor de exerciţiu este de a dezvolta competenţele de antreprenoriat dinamic elevilor asemănător unui mediu concurenţial real. Implementarea conceptului de firmă de exerciţiu permite fundamentareai tipului de întreprinzător capabil să dezvolte un nou proces de producţie, să aducă pe piaţă un nou produs sau serviciu, să descopere o nouă cale de distribuţie.
Proceduri economice reale, cu bani şi mărfuri virtuale
Obiectivul general al învăţării prin „Firma de exerciţiu” este dezvoltarea spiritului antreprenorial prin simularea operaţiunilor şi proceselor economice specifice mediului real de afaceri și dezvoltarea de competenţe şi aptitudini necesare unui întreprinzător dinamic: creativitate, gândire critică, rezolvare de probleme, luare de decizii, asumare de responsabilităţi, lucru în echipă, iniţiativă, perseverenţă, autoorganizarea şi autoevaluarea resurselor individuale, flexibilitate. Activităţile în firmele de exerciţiu sunt identice cu cele din firmele reale, utilizând aceleaşi proceduri economice, dar cu bani şi mărfuri virtuale, în conformitate cu practica şi legile specifice economiei naţionale. Fiecare firmă de exerciţiu se concentrează pe situaţii reale sau pe un cadru antreprenorial, într-un domeniu economic bine precizat. Participanţii îşi desfăşoară activitatea într-o atmosferă productivă reală şi învaţă să îndeplinească sarcinile primite, fiecare decizie luată oferind situaţii de învăţare. Firma de exerciţiu devine astfel o firmă de învăţare pe baza principiului învăţării după un model. Metoda didactică „Firma de exerciţiu“ reprezintă un mijloc de predare multidisciplinar în care cunoştinţele de cultură generală se îmbină cu cele de management, contabilitate şi marketing, făcând posibilă dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale elevilor prin experimentare (Learning by doing). Instruirea în firma de exerciţiu oferă competenţe în ceea ce înseamnă comportamentul profesional, determinând verificarea practică şi aprofundarea cunoştinţelor dobândite în anii de studiu. Dimensiunea extracurriculară se realizează prin activități de învățare în afara curriculumului național, prin participare la târgurile firmelor de exercițiu la nivel național și internațional.
Interviu cu Radu Vîlceanu – CEO Founder ContentSpeed
Toate companiile trebuie să se conformeze cu această nouă legislație, GDPR. Înainte de toate să facem o radiografie de ansamblu pe e-commerce-ul românesc.
Este singura nișă din zona de comerț, s-ar putea chiar din economie, în general, care anul trecut a avut o creștere de 38% în total venituri. Cu alte cuvinte, tocmai prinsese un mare avânt. Avem o creștere bună și față de ce se întâmplă în zonă, adică începusem să recuperăm față de Turcia sau Polonia, care sunt să zic mai avansate din punct de vedere e-commerce. Și acum, nu este neapărat un lucru pozitiv această nouă lege, care practic obligă operatorii de magazine online să-și revizuiască uneori întreaga prezență online ca să poată să respecte legea. Deci, într-un fel, ne aflăm într-o perioadă foarte bună în care per ansamblu comerțul electronic crește. Însă eu cred că această nouă lege poate, prin aplicarea ei, exact așa cum este formulată, să atragă unele scăderi pentru e-commerce, mai ales că se coroborează cu faptul că legea intră pe 25 mai, adică înainte de vară, când comerțul electronic are o scădere de 30% pentru că românii sunt la mare.
O scădere sezonieră explicabilă, ușor explicabilă.
Pe de altă parte, mă gândesc că magazinele online, proprietarii de magazine online care o să devină complaint, ca să continui cu termenii din engleză, care o să respecte legea, pot folosi treaba asta ca pe un avantaj competitiv pentru că pot să spună consumatorului: cumpără de la mine că datele tale sunt în siguranță aici.
Ce au avut Polonia și Turcia în plus față de noi de s-a creat acest decalaj?
Din păcate, nu aș putea să spun concret un singur lucru. Sunt mai multe aspecte care au contribuit. Unul major a fost că au fost investiții în zona aceasta, adică companii tradiționale au investit în e-commerce. Rețelele de magazine cu 10-20 de magazine prezență fizică, în momentul în care își fac un magazin online fac un transfer de încredere către online. Specificul pieței românești este că mai întâi au apărut ceea ce s-ar numi early adopters, care nu aveau un business offline, ci pur și simplu credeau în e-commerce și ei au fost până la urmă, dacă vrei, liderul pieței actuale. eMAG este un astfel de player al momentului.
O platformă de e-commerce este un organism viu. Ce înseamnă asta din perspectiva expertului care construiește platforma de comerț?
Activitatea asta de comerț online prin prisma site-ului necesită o comunicare perpetuă cu diverși terți. Adică pentru a livra o comandă trebuie să faci un AWB de curier sau trebuie să accepți plata cu card. Asta înseamnă integrare cu un furnizor de plată cu card și cu un curier. De ce sunt necesare aceste integrări? Pentru că altfel activitatea de zi cu zi înseamnă să faci foarte mult copy/paste ca să îți faci treaba, în loc să ai e-commerce. Ar trebui să fie ceva complet aproape automatizat. Ai foarte multă muncă manuală. De asta spun că platforma de e-commerce este un organism viu. În afară de partea asta de integrări, noi trebuie să ținem perpetuu seama de ce fac player-ii globali în ceea ce privește partea de promovare. Și aici mă refer la Google sau Facebook – imediat ce apare o nouă metodă de promovare platforma trebuie să o aibă ca să poți avea un avantaj competitiv. Și, finalmente, acest GDPR este o lege care intră în vigoare într-un spațiu în care este obligatoriu să o implementezi, și o platformă vie adoptă ceea ce cere legea fără ca tu să îți bați capul. Din păcate, introducerea GDPR pentru majoritatea magazinelor online care poate nu sunt la fel de vii înseamnă discuții, audituri etc. Un proces anevoios.
Spuneați că în 2017 e-commerce-ul românesc este sectorul care a avut o creștere de aproape 40 de procente pe cifra de afaceri, pe venituri. Cam care este perspectiva pentru anul în curs și care este perspectiva pentru următorii ani?
Eu mă gândesc că ritmul de creștere va rămâne la fel sau va crește în sine pentru că cred că s-a atins un punct critic. Mai multe afaceri au dovedit că modelul acesta de business prin magazine online este viabil, și mă refer la faptul că în fiecare nișă de comerț acum există un player care a acaparat o parte din piață. Vă dau câteva exemple, care nu sunt neapărat clienții noștri: Piatra online este lider pe vânzare de piatră online, Farmacia Tei de care a auzit toată lumea este lider și a ajuns în Top Five sau Top Ten în lanțul de farmacii offline datorită online-ului. Deja fiecare nișă are un player care a dovedit că acest business este viabil, și acum perioada aceasta de early adopters s-a terminat și începe early majority. Adică atunci când intră toată lumea pentru că are riscuri minime.
România riscă să cadă în capcana creşterii fără dezvoltare, a atras atenţia preşedintele Klaus Iohannis în discursul prezentat cu ocazia lansării de către Banca Mondială a Raportului Dezvoltării Globale (WDR) 2018. Tema ediţiei actuale este „Learning to Realize Education’s Promise”. Lansarea a fost organizată la București, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Evenimentul s-a desfăşurat în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” şi a reunit exponenţi ai Băncii Mondiale şi ai Guvernului României, miniştri ai educaţiei naţionale care în timp au conlucrat cu Banca Mondială, rectori şi alţi profesori din mediul academic şi din cel preuniversitar, profesionişti din economie şi cercetare.
Explicând termenul de „middle income trap”, președintele Iohannis a subliniat că vizează „capcana unei țări cu venit și cu capacitate medie” cum este România şi „descrie statele care pot crește până la un punct, dar nu reușesc să devină real dezvoltate. Astfel de state nu reușesc să pună pe picioare o economie bazată pe cunoaștere și cu o suficientă capacitate competitivă. Noi riscăm să devenim o astfel de țară și riscăm să intrăm într-un astfel de blocaj dacă nu rezolvăm cât de curând problemele de echitate din învățământ, dacă nu creștem calitatea actului didactic și dacă nu stabilim obiective educaționale bazate pe exigențele lumii moderne, nu pe exigențele lumii în care am trăit noi în tinerețea noastră”. Preşedintele s-a referit şi la deficitul de educație economică, „necesară pentru a sprijini asumarea valorilor specifice economiei capitaliste de piață, dar și pentru a ne apăra tinerii de falsele promisiuni ale populismului”. În acest sens, a dat exemplul necesităţii de a înţelege rostul pentru dezvoltare al unui fond cum este cel de pensii administrat privat: „Este clar că într-o țară cu natalitate redusă și cu migrație negativă, un sistem de pensii gestionat preponderent de stat pur și simplu nu este sustenabil”.
Miniştri ai educaţiei şi experţi ai Băncii Mondiale în aula BCU Carol I
Lumea de după războiul rece nu și-a găsit un echilibru rezonabil. Este labilă, imprevizibilă, și – prin aceasta – încărcată de riscuri. Autori americani susțin că sistemul internațional se află în criză, autori ruși afirmă că războiul rece, de fapt, nici nu a încetat o clipă, iar incertitudinea care înconjoară intențiile internaționale ale Chinei sunt un factor preocupant de nesiguranță și precaritate în lumea de azi – fostă bipolară, acum monopolară, dar tot mai presată să-și găsească o nouă formulă cât de cât stabilă, care să dea satisfacție numărului tot mai mare de protagoniști emergenți de pe scena mondială.
Într-un asemenea tablou incert, perpetuu mișcător și mereu susceptibil de surprize este nevoită și România să-și conceapă și să-și desfășoare propria politică externă. O politică externă promotoare a interesului național, adică una care să asigure securitatea și bunăstarea în interiorul granițelor țării și pentru care trebuie – de asemenea – asigurat cadrul regional, european și internațional favorabil proiectului național de țară.
Interesul național merită, însă, o discuție aprofundată, care să antreneze și oficialitățile, și specialiști din multele domenii în diverse feluri implicate. Între timp însă, vorba poetului, „veacul înaintează” și prestația internațională a țării nu poate aștepta concluziile celor care de aproape trei decenii nu au reușit să definească ori să ajungă la consens asupra definiției interesului național. Marele deziderat în materie și-ar putea află o oportunitate în textul Proiectului de țară, în curs de elaborare de către o Comisie creată de președintele țării. Acțiunea va fi una lungă și laborioasă, iar între timp, în țară și în lume, evenimentele și procesele se precipită și aglomerează, solicitând adesea decizii care nu suportă ezitări și întârziere.
„Cadrul major de acțiune în plan extern” (cum formulează Președinția României) este definit de Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenența la NATO și apartenența la Uniunea Europeană. Opțiunea internațională a României este esențialmente (sau poate chiar exclusiv) euroatlantică și ea se întemeiază pe valorile și rigorile democrației și statului de drept, economiei de piață și drepturilor omului. Iar faptul că libertatea și democrația, normele și valorile lor, trebuie promovate și garantate zi de zi, impune activitate continuă, susținută, consecvență și în domeniul politicii externe, unde problematica de gestionat este pe cât de vastă, pe atât de complexă.
Principalul aliat al României în lume sunt Statele Unite ale Americii, iar includerea României în sistemul global SUA/NATO de apărare antirachetă a dat un plus de consistență ancorării țării la alianțele și instituțiile euroatlantice. Cu toate acestea, deși de la lansarea Parteneriatului Strategic româno-american s-au împlinit 20 de ani, rămân încă de gestionat importante deficite în relațiile bilaterale, începând cu cel din domeniul economic și al investițiilor (unde nivelul de conlucrare este la cote stânjenitor de scăzute) și încheind, să zicem, cu deficitul de încredere (manifestat, între altele, în diferitele moduri de interpretare și nuanțare, la Washington, a faimosului Art. V din Carta Atlanticului de Nord, privind sprijinirea reciprocă a aliaților în caz de agresiune asupra unuia dintre ei). România s-a conformat propunerii americane, aprobată de NATO, de alocare a 2 la sută din PIB pentru apărare, a achiziționat și va achiziționa în continuare înzestrare militară din SUA, își îndeplinește angajamentele asumate în Afganistan și în alte zone fierbinți, dar în domeniul colaborării economice nivelul cronic scăzut în care se mențin relațiile bilaterale contrastează net cu nivelul remarcabil al conlucrării în plan militar. În zona relațiilor economice și de investiții româno-americane apar – sau mai degrabă dispar – din ochii opiniei publice o serie de episoade sulfuroase care se pretează unor interpretări defavorabile interesului comun, iar modalitățile și aria de conlucrare economică reciproc avantajoasă întârzie să aibă impact favorabil asupra României.
O atmosferă de insecuritate și instabilitate s-a instalat de ceva vreme la frontierele NATO și chiar și dincolo de frontiere. Cu toate acestea, misiunea sa internațională rămâne neschimbată: asigurarea în cadrul Comunității Nord-Atlantice a libertății, păcii, securității și valorilor comune prin apărarea colectivă, gestiunea situațiilor de criză și cooperarea pe linie de securitate. Aceste obiective rămân în vigoare, sunt complementare și contribuie la asigurarea libertății și securității Aliaților.
La Summit-ul din Țara Galilor din 2014 a fost aprobat Planul de Reacție Rapidă (RAP) în vederea adaptării la schimbările fundamentale în mediul de securitate de la granițele NATO și alte zone din sfera de interes a Aliaților. Planul de Acțiune răspunde cuprinde un set de măsuri pe termen mai lung:
– întărirea Forțelor de Reacție NATO (NATO Response Force – NFR);
– crearea unei Forțe de Reacție Foarte Rapidă (Very High Readiness Joint Task Force – VJTF);
– înființarea Unităților Multinaționale de Integrare NATO pe teritoriul Aliaților în Zona de Est a Alianței;
– creșterea capacității de intervenție prin noi proiecte de infrastructură și flexibilitate crescută în deplasarea rapidă a forțelor pe teritoriul național;
– operaționalizarea Comandamentului Multinațional din nord-estul Poloniei a Comandamentului Multinațional din România;
– consolidarea Forțelor Navale NATO prin adăugarea de noi capacități;
– definirea unui program de exerciții mai ambițios;
– eficientizarea procesului de planificare avansată și luare de decizii pentru a crește puterea de reacție militară și politică;
– adoptarea unei strategii cu privire la rolul NATO în Combaterea Conflictelor Hibride.
Dar cum sunt integrate aceste măsuri acum? Care sunt marile provocări ale NATO în acest context evolutiv? Pe ce viziune trebuie să se sprijine? Ce decizii trebuie luate? Ce acțiuni sunt întreprinse? Care vor fi resursele cheie ale NATO și cum vor trebui acestea alocate? Cum intervine NATO în afara granițelor sale? Pe ce organizare se sprijină? Cum apare Uniunea Europeană în acest ansamblu? De ce elemente cheie trebuie să țină cont România?
În primul rând, Alianța se află într-un punct crucial de decizie și acțiune. Va fi esențială adoptarea și implementarea unei strategii cu o viziune capabilă să clarifice modul în care NATO va face față provocărilor unei lumi impredictibile și rapid schimbătoare. Atât Aliații, cât și structurile politice și militare ale Organizației Nord-Altantice trebuie să se convingă de necesitatea unor acțiuni ce constituie elemente cheie ale unei astfel de strategii:
– acceptarea noilor realități geopolitice, asumarea costurilor asociate. Adaptarea va avea succes doar dacă Alianța înfruntă noile realități, inclusiv nevoia de a ține piept și de a dialoga cu o Chină și o Rusie avansate din punct de vedere militar, de a proiecta stabilitate la frontiere și de a îndepărta amenințările generate de terorism sau state agresive. Pentru a asigura o distribuție echitabilă a eforturilor între Statele Unite și aliații săi, respectarea principiilor Acordului de Investiții în Apărare semnat cu ocazia Summit-ului din Țara Galilor din 2014 a devenit o prioritate;
– consolidarea măsurilor de descurajare. Aici avem două elemente importante: eficientizarea vitezei de reacție și a capacității de intervenție a forțelor convenționale NATO și modernizarea strategiei și capacităților nucleare ale Alianței;
– stabilirea unor obiective militare ambițioase în domenii diverse. Elementele fundamentale ale forțelor convenționale non-nucleare trebuie să fie radical îmbunătățite, inclusiv prin integrarea mai eficientă a noilor tehnologii cibernetice. Într-adevăr, consolidarea forțelor convenționale ale Alianței este o condiție sine qua non a procesului de adaptare. Deși adoptarea unei noi strategii nucleare este o provocare politică serioasă, Grupul de Planificare Nucleară al NATO trebuie să încerce să avanseze cât mai mult și în această direcție. NATO trebuie să fie, pe de altă parte, capabilă să comande operațiuni simultane pe fondul unor conflicte internaționale de anvergură și să deruleze o campanie strategică de stabilizare durabilă la sud de granițe. Mecanismele NATO de gestiune a situațiilor de criză sunt în continuare mult prea complexe. Rolul NATO în apărarea resurselor comune globale trebuie să fie întărit prin înființarea de forțe multi-domeniu capabile să opereze eficient în toate mediile (aer, apă, teren, spațiu, spațiu cibernetic, cunoștințe și informații);
– consolidarea rolului NATO în combaterea terorismului. Amenințarea teroristă ce vizează Zona Euro-Atlantică se va intensifica și este, în opinia mea, cel mai mare pericol cu care se confruntă țările NATO în acest moment. Politicile NATO de Combatere a Terorismului și suportul pe care îl poate acorda NATO Coaliției Globale împotriva ISIS sunt vitale. Atentatele din ultimii ani din Europa Occidentală, cât și rolul destul de timid jucat în coaliția împotriva Statului Islamic sau în combaterea focarelor teroriste din Africa Subsahariană ne arată că pericolul terorist nu a fost tratat de NATO ca pe o prioritate până acum. Totuși, NATO ar trebui să se concentreze mai mult pe prevenirea atacurilor teroriste asupra membrilor săi, inclusiv atacurile conduse din interiorul statelor membre. Nou modernizata Divizie de Informații și Securitate, ce beneficiază de conexiuni sigure de comunicare cu capitalele Aliaților, ar putea deveni o platformă pentru schimbul de informații secrete privind amenințările teroriste;
– diplomația și raportul de forțe în relația cu Rusia și China. Politica strategică a NATO vizează, de asemenea, o comunicare mai bună cu Rusia. Se vorbește în schimb foarte puțin despre China sau despre o alianță ruso-chineză ce ar fi foarte greu de suportat. În ciuda declarațiilor oficiale, opiniile țărilor NATO față de aceste teme sunt destul de diferite și nu am sesizat până în acest moment o viziune ce poate să integreze dinamica relației cu Rusia și China în întreaga sa complexitate geopolitică, economică și militară;
– promovarea unei agende extinse de securitate a NATO. Misiunea de lungă durată din Afganistan este o dovadă a faptului că rolul Alianței de asigurare a securității nu se oprește la granițele sale. NATO trebuie să aibă un rol extins de menținere a păcii pentru a reafirma angajamentul Alianței în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și dincolo de aceste teritorii;
– Centre de Excelență. NATO ar trebui să integreze mai eficient multiplele sale centre de excelență într-o rețea globală. Această abordare ar aduce mai multă coerență în caz de război și ar permite combinarea eforturilor în ceea ce privește studierea și utilizarea Inteligenței Artificiale și a instrumentelor de apărare cibernetice;
– crearea unui Parteneriat Strategic NATO – UE ambițios și extins. UE va deveni un actor de securitate și un partener NATO din ce în ce mai important, iar parteneriatul strategic dintre NATO și UE va fi esențial pentru gestionarea relațiilor transatlantice. Ar trebui organizat anual un Summit NATO – UE la nivel de șefi de stat și guverne;
– standarde comune. NATO trebuie să creeze o rețea globală de parteneriate și instituții strategice. În contextul unei securități globalizate, NATO are nevoie să pună bazele unor parteneriate durabile de natură politică, civilă și militară pe tot mapamondul. NATO ar trebui să promoveze un standard unic de evaluare comună, cerințe și specificații armonizate, să încurajeze utilizarea fondurilor comune, precum și să implementeze un sistem de audit la nivelul tuturor membrilor;
– consolidarea relațiilor cu industria tradițională de apărare a noilor actori privați. NATO trebuie să se implice mult mai mult în înțelegerea impactului noilor tehnologii precum inteligența artificială și analiza de date, împreună cu aplicațiile lor în sfera apărării. Multe din companiile care produc noi tehnologii nu sunt giganți ai sectorului de apărare și multe din ele nici nu sunt concentrate pe apărare. Aceste companii ar trebui să fie asigurate că nu există niciun pericol dacă investesc resurse limitate în proiecte ale NATO;
– pregătirea NATO pentru viitor. NATO trebuie să își îmbunătățească strategia viitoare de război pentru a integra tehnici de război hibrid, război cibernetic, contra-terorism și hiper război, precum și combinații ale acestora. NATO trebuie să profite de impactul noilor tehnologii asupra mediului de securitate și asupra spațiului de conflict. Alianța trebuie să exploateze mai bine noile tehnologii de comunicare și să analizeze sistematic tehnologia care are la bază inteligența artificială pentru a exploata „big data”.
Banca Comercială Română pune pe roți strategia de dezvoltare a conceptelor de orașe inteligente și, implicit, a unor noi concepte de mobilitate urbană. Banca a introdus în toamnă BCR eGO, primul serviciu de car sharing 100% electric, oferit de o instituție financiară, în parteneriat cu BCR Leasing și Mojito. BCR susține, de asemenea, și Ape Rider, cel mai inovator sistem de bike sharing din România fără stații de parcare fizice, lansat în mai 2018 de Atelierele Pegas.
BCR eGO a pornit la drum cu 20 de automobile 100% electrice BMW i3 și oferă mașini care pot fi conduse de orice persoană fizică, deținătoare de cont și card Mastercard contactless de la BCR. Astfel, clienții BCR au la dispoziție autovehicule premium de ultimă generație printr-o aplicație dedicată, care permite localizarea și rezervarea autoturismelor, în timp ce cheia este înlocuită exclusiv de cardul bancar.
„BCR eGO poate fi descris prin trei cuvinte: simplu, verde, online. Dincolo de ele, se află felul în care ne propunem să contribuim la revoluționarea transportului urban din România, alături de toate proiectele de educație, infrastructură și tehnologie pe care le derulăm deja de ani de zile în beneficiul comunităților locale. Ca bancă ancorată puternic în realitățile cotidiene, am decis să ne implicăm și în mobilitatea clienților noștri și să oferim, în premieră, un altfel de model de servicii, unul eficient și mai ales prietenos cu mediul. eGO devine astfel parte integrantă amplului eco-sistem digital BCR, prin care punem la dispoziție servicii și produse digitale moderne consumatorilor din România”, a declarat Dana Demetrian, vicepreședinte Retail & Private Banking, BCR.
Flota inițială de 20 de autoturisme BMW i3, BCR eGO este disponibilă, într-o primă fază, în București. Însă acesta este doar primul pas. Pe parcurs, numărul mașinilor urmează să fie reglat în funcție de cererea clienților.
Totodată, chiar dacă vorbim despre mașini electrice și eco-friendly, flota auto BCR eGO nu îi dezamăgește nici pe cei mai pretențioși clienți. BMW i3 este un automobil electric care se remarcă printr-o serie de inovații absolute în industria de automobile, dintre care se distinge o arhitectură care combină un șasiu din aluminiu cu o structură a caroseriei din fibră de carbon. Cu o baterie de înaltă tensiune, automobilul poate fi încărcat la o stație publică DC (curent continuu) de 50 kW în doar 40 de minute la 80% din capacitatea totală, aceasta fiind suficientă pentru o autonomie de aproximativ 200 de kilometri în condiții normale de utilizare. Totodată, modelul BMW i3 este și puternic, acesta ajungând de la 0 la 100 de km/h în 7,3 secunde, datorită unui motor cu putere maximă 170 CP și cuplu maxim de 250 Nm.
Pentru a dispune de acest serviciu, clienții BCR trebuie să instaleze aplicația BCR eGo, disponibilă atât utilizatorilor de Android, cât și de iOS. Serviciul este conceput atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru companiile care doresc să ofere salariaților un serviciu modern de mobilitate urbană. În aplicația BCR eGO, utilizatorii vor putea localiza și rezerva mașina cea mai apropiată de locația în care se află. De asemenea, vor putea vedea care este gradul de încărcare al fiecărui autovehicul electric și, mai ales, unde pot găsi stațiile de încărcare.
Utilizatorii pot ridica și lăsa mașinile în orice punct al Bucureștiului, dar există totuși recomandarea de a fi parcate într-o zona predefinită (zona centrală și de nord a Bucureștiului). Clienții care vor lăsa mașinile conectate la una dintre stațiile de încărcare disponibile vor beneficia de bonusuri suplimentare. Planurile tarifare pentru utilizarea serviciului BCR eGO pot fi consultate prin aplicație; acestea vor varia în funcție de alegerea unor pachete predefinite (retail, corporate). Prețurile de utilizare ale serviciului BCR eGO, presupun un cost de pornire fix pe cursă de 10 lei, plus 0,4 lei/minut TVA inclus, fiind tarifate segmente de câte 30 de minute. Astfel, primul slot de 30 de minute va costa 24 de lei, iar următoarele sloturi de 30 de minute vor fi taxate cu câte 12 lei fiecare.
Ape Rider, cel mai inovator sistem de bike sharing din România
Atelierele Pegas au lansat, la începutul lunii mai, cel mai inovativ sistem de bike sharing din România, Ape Rider powered by Pegas, și unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate urbană susținute și de BCR. Ape Rider este un sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite, urmând astfel trendul global de smart bike sharing.
Aplicația Ape Rider este disponibilă în acest moment în Google Play și App Store, iar utilizarea ei este extrem de intuitivă. După instalarea propriu-zisă, este nevoie de înregistrarea utilizatorului cu card bancar. Pentru moment, utilizatorii pot activa serviciul cu doar 1 leu, tarif promoțional, și primesc un voucher în aplicație, în valoare de 100 lei. În pasul următor, o hartă a bicicletelor disponibile și a parcărilor virtuale se încarcă pe telefon, așadar e foarte simplu să găsești bicicleta Ape Rider.
În acest moment, 2.000 de biciclete sunt disponibile prin sistemul propus de Ape Rider, în funcție de cerere urmând ca numărul acestora să fie suplimentat pentru București și apoi pentru restul țării. Cele 2.000 de biciclete sunt monitorizate prin GPS, ceea ce înseamnă că în orice moment știm unde se află fizic oricare dintre cele 2.000 de biciclete Ape Rider. De asemenea, toate bicicletele sunt dotate cu senzori de mișcare, principalul atribut al sistemului antifurt.
S-a făcut mult zgomot în presă în ultima perioadă pe tema fuziunii a două mari grupuri financiare europene. Aceste informații nu au fost însă confirmate oficial. Dar dincolo de aceste speculații, fuziunile și achizițiile din industria financiar-bancară europeană par să capete o nouă dinamică. La 10 ani după o criză ce a zguduit din temelii și remodelat finanțele mondiale, băncile încep să-și pună din nou probleme existențiale. Un fenomen rar de un deceniu încoace capătă o altă magnitudine în aceste zile. Fuziunile și achizițiile vor marca spiritele sistemului bancar european în următoarele luni, după mulți ani de liniște. Se observă deja nașterea unei orientări generale de concentrare a capitalurilor.
Dar care sunt explicațiile acestor tendințe? De unde apare acest fenomen? Ce „valuri” au transformat grupurile financiar-bancare ale Europei ultimilor ani? A venit oare momentul să se creeze bănci gigant în Uniunea Europeană, ca să se poată ține piept mastodonților americani sau chinezi? Ce alte bănci mai pot să apară în joc? Ce impact vor avea aceste transformări asupra sistemului bancar din România?
Răspunsurile la aceste întrebări au la bază în primul rând explicații de ordin statistic. Conform studiilor, fuziunile și achizițiile de bănci în Europa se sprijină pe o anumită ciclicitate. Se observă astfel că „mariajele” din sectorul bancar au loc în general în perioada de prosperitate economică. Ponderea lor scade însă drastic în timp de criză, ceea ce este de altfel explicabil. După criza financiară din 2007-2008, nimeni nu a mai dorit să accepte ideea ca băncile să poată să destabilizeze economia la scară planetară. S-au luat astfel ca prime măsuri consolidarea fondurilor proprii și a rezervelor de lichidități ale băncilor. Sunt transformate modelele de business și mai bine reglementate practicile comerciale sau cele legate de remunerație. Efectivele departamentelor de Conformitate (Compliance) au crescut, în vederea monitorizării modului cum sunt respectate ad-litteram reglementările. Mai mult decât atât, în cadrul unui raport al G30, grup de reflecție planetară al regulatorilor și bancherilor centrali, bancherii comerciali sunt „chemați la ordin” și rugați să-și revadă principiile de a face business. Astfel, conform experților, slabele fundamente culturale ale băncilor au stat la baza apariției crizei financiare […]. Metodele de lucru nesănătoase au antrenat pierderea de încredere a clienților și costuri sociale enorme. Reinstaurarea încrederii a devenit deci o necesitate. Pentru aceasta, multe din marile grupuri financiare europene s-au inspirat din Raportul G30 și s-au asigurat că s-a făcut totul pentru ca noile principii de a face afaceri să fie însușite până la cel mai de jos nivel.
Dar nu a fost suficient, pentru că de la o vreme banii încep să aibă „miros” la scară planetară, iar băncile europene au plătit mult pentru acest lucru. Autoritățile judiciare ale marilor puteri occidentale încep să se pună de acord pentru a face anchete comune în vederea impunerii de sancțiuni marilor corporații financiare ce nu respectă regulile. Monitorizarea se face într-un mod foarte minuțios. Acest fenomen reprezintă deja un avertisment major. Peste tot, din Europa până în Statele Unite, urmele banilor operați de marile grupuri financiar-bancare sunt analizate „cu lupa”. Conform unor studii foarte credibile, primele 20 de bănci din lume au fost condamnate să plătească amenzi între 2012 și 2016 de peste 200 de miliarde de euro (mai mult decât PIB-ul actual al României!) pentru a fi achitate în scandaluri îndoielnice, nerespectarea sau ocolirea embargourilor americane impuse Iranului, Cubei sau Sudanului. Dincolo de aceste cauze, amenzile au sancționat și comportamentele echipelor unor bănci europene, care, conform unor surse oficiale de peste Ocean, ar fi făcut eforturi pentru disimularea tranzacțiilor interzise și înșelarea autorităților americane. Războiul comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, „oficializat” în acest moment, există de ceva vreme în industria financiar-bancară.
Perioada ce a urmat crizei din 2007-2008 a încetinit foarte mult fenomenul de concentrare a capitalurilor bancare și pentru că regulatorii au impus noi reguli prudențiale. Creșterea semnificativă a necesarului de fonduri proprii solicitată băncilor prin acordul Basel III a limitat în mod considerabil posibilitatea ca instituțiile financiar-bancare să-și utilizeze propriul capital pentru fuziuni-achiziții. Dar constrângerile nu s-au oprit aici. Mai trebuie adăugate, pe de o parte, nivelul foarte scăzut al dobânzilor impus de Banca Centrală Europeană, ce a redus considerabil marjele băncilor, inclusiv pentru operațiunile efectuate pe piețele financiare și, pe de altă parte, controalele foarte stricte ale Comisiei Europene privind concentrările de capital.
Lucrurile par să evolueze însă. Mai întâi la nivelul regulatorilor, care, după ce au trăit în ultimii ani emoțiile «too big to fail» („prea mare pentru a eșua”), văd acum cu un ochi bun apariția unor noi coloși financiari la nivel european. „Avem nevoie de mai multe alianțe și apropieri între bănci. […] Aș dori să văd fuziuni în următoarele 12 luni. Sunt o persoană optimistă”, declara la sfârșitul anului trecut Danièle Nouy, președinta Consiliului de Supraveghere a Băncii Centrale Europene și a Mecanismului Unic de Supraveghere în cadrul unui eveniment. Acest comentariu nu a fost deloc trecut cu vederea de analiști, pentru că el reflectă voința autorităților de supraveghere de a încuraja, prin fuziuni și achiziții, emergența unor mari instituții financiare paneuropene, într-un context în care marile bănci au în momentul de față o „bază națională” (BNP Paribas și Société Générale în Franța, UniCredit în Italia, Banco Santander în Spania, DeutscheBank în Germania, RaboBank în Olanda, Raiffeisen și Erste în Austria…). Chiar dacă potențialele noi fuziuni se pot înscrie într-o logică de concentrare a capitalului bancar la nivel european, se va pune în continuare problema riscului sistemic ce ar putea fi generat de apariția acestor noi giganți. Noile concentrări de capital la nivel european nu se vor realiza însă de pe o zi pe alta. Ele se vor efectua treptat și regulatorii vor avea timp să facă analize și să se poziționeze în consecință.
„Nu îmi ajung banii de la un salariu la altul”, „Nu am bani de vacanță”, „Îmi doresc să îmi cumpăr ceva și iar nu îmi ajung banii”. Acestea sunt cele mai frecvente probleme auzite în familie, la colegi și prieteni. Școala de bani de la BCR îți oferă câteva ponturi despre cum îți poți rezolva astfel de probleme.
1. Fă-ți un fond de rezervă
Te-ai gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă de mâine ți-ai pierde locul de muncă sau cineva drag ție ar avea o problema de sănătate? Dacă ai avea un fond de rezervă, ai găsi mai ușor puterea să treci peste toate aceste probleme. Fondul de rezervă este o sursă de lichidități care acoperă o parte sau toate cheltuielile tale din perioadele când veniturile sunt mai scăzute, în caz de șomaj temporar sau când apare o urgență neprevăzută. În caz de forță majoră, este de preferat să îți poți acoperi cheltuielile pe cel puțin 3-6 luni doar din fondul de rezervă. Poți folosi acest fond doar în caz de pierdere a locului de muncă, urgențe medicale, daune care afectează locuința, reparații auto neprevăzute sau costuri neprevăzute de călătorie. Dacă suntem prevăzători din timp, putem trece cu încredere peste orice obstacol.
2. Informează-te bine înainte de orice achiziție
Primul pas spre conștientizarea costurilor pe care le presupune stilul tău de viață este să faci cumpărături inteligente. În primul rând, înainte de a pleca la cumpărături informează-te despre produsul pe care vrei să-l cumperi, mai ales dacă e vorba de un produs costisitor pe care vrei să îl folosești pe termen lung. În al doilea rând, citește cu atenție etichetele și asigură-te că înțelegi cum se întreține produsul.
Nu uita de reduceri! Majoritatea magazinelor pun produsele la reducere după ce trece o sărbătoare importantă pentru a aduce clienții înapoi în magazin, așa că e momentul propice să profităm de aceste cumpărături. Nu în ultimul rând, analizează cu atenție calitatea unui produs, nu prețul. Degeaba îți cumperi un frigider ieftin dacă trebuie să-l repari din 2 în 2 ani. Un cumpărător bine informat poate reduce costurile pentru întreținerea și repararea produselor, așa că întotdeauna trebuie să faci cumpărături cu cap și sigur bugetul tău nu va avea de suferit foarte mult.
3. Practică regula zgârcitului
Știai că există o regulă a zgârcitului? Spune așa: Amână o achiziție până a două zi. Poate te răzgândești. Această regulă este foarte utilă pentru că de multe ori avem tendința să cumpărăm din impuls. Dacă amânăm achiziția unui lucru, avem timp să ne gândim dacă acel lucru este într-adevăr util pentru noi. În acest fel o ne fie mai ușor să ne dăm seamă dacă avem cu adevărat nevoie de bunul respectiv sau este o simplă dorință. De multe ori ne este greu să facem această diferență, însă trebuie să ne găsim echilibrul dintre ceea ce ne dorim și ceea ce avem nevoie. Este important să fim informați despre produsul pe care îl dorim – mai ales dacă este costisitor și îl vom folosi pe termen lung.
4. Monitorizează-ți cumpărăturile prin cardul de credit
Mulți oameni află cu stupoare că au probleme financiare fiindcă nu au monitorizat atent achizițiile făcute prin intermediul cardurilor de credit. Pentru a evita această situație îți propunem o soluție în 4 pași. În primul rând, stabilește o sumă rezonabilă pe care o poți cheltui folosind cardul de credit în fiecare lună și limitează-te la acea sumă. Asigură-te că îți monitorizezi cheltuielile asociate cardului tău de credit în mod regulat, la fel cum îți monitorizezi bugetul personal și scade fiecare sumă cheltuită din limita stabilită în prealabil. Și, mai ales, nu mai folosi cardul de credit dacă te apropii periculos de mult de această limită sau dacă ai atins-o.
5. Comunicarea în cuplu e esențială
Banii ocupă primul loc în topul motivelor de ceartă în cuplu. De multe ori, banii sunt scânteia care aprinde discuții despre ambiții, obiective ratate, frica de viitor și balanța puterii în cuplu.
Prin urmare, comunicarea este esențială. Decideți împreună dacă ambele salarii vor fi puse în același cont sau în contul individual al fiecăruia. Hotărâți o sumă pe care, lunar, fiecare din voi o va pune într-un cont comun, pentru cheltuieli ce țin de casă. Stabiliți împreună cine va plăti facturile și cine acoperă celelalte cheltuieli ale casei. Discutați modurile în care veți finanța achiziții majore precum o mașină, o casă sau diverse electrocasnice. Este recomandat să evitați însă o îndatorare care va diminua o mare parte din câștigurile voastre. Creați, tot împreună, un plan de economii și de investiții. Indiferent de mărimea venitului, un plan coerent de venituri, cheltuieli și investiții vor ajuta orice cuplu să se mențină deasupra liniei de plutire.
„Chiar dacă se împlinesc 10 ani de la primirea primelor contribuții în fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul 2), nu cred că este momentul unor prezentări festiviste. Iar desfășurarea acestui eveniment în aula ASE, cred că ne obligă la rigoarea specifică mediului academic. Din acest motiv, cred că este un loc bun ca să vorbim despre abordările superficiale, inexacte și pe alocuri ipocrite din spațiul public. Căci, din păcate, suntem înconjurați de suficient de multe exemple de acest tip, chiar și dacă este să ne limităm la comentariile legate de pilonul 2 de pensii.
Fondurile de pensii private sunt acuzate că investesc în titluri de stat din comoditate, în condițiile în care tocmai legislația este cea care le obligă să aibă un profil de risc scăzut.
Fondurilor de pensii private li se reproșează că „recirculă bani de la buget” prin finanțarea datoriei publice a României, dar finanțarea datoriei publice a altor țări, legal posibilă, e întâmpinată cu indignare.
Se dorește creșterea expunerii pe acțiuni a fondurilor de pensii, dar, în același timp, suntem obsedați de volatilitatea pe termen scurt al fondurilor, tresărind la perioadele cu randamente negative.
Se dorește o implicare mai mare a fondurilor de pensii în economia românească, în timp ce se dorește o stagnare sau chiar micșorarea a fondurilor pe care le au în administrare.
În concepția unora, fondurile de pensii ar trebui să spargă legea fundamentală a oricăror investiții, randament ridicat – risc ridicat, motiv pentru care sunt acuzate că nu furnizează randamente mari cu risc scăzut.
Sunt exprimate preocupări în spațiul public legate de preluarea economiei românești de către capitalul străin, dar se pregătește distrugerea celei mai importante surse de capital autohton: fondurile de pensii private.
