Dreptul la Fericire – Drept la viață, la gând, la suflet și la inimă

Economistul
-
0
Dreptul la Fericire – Drept la viață, la gând, la suflet și la inimă
International Scientific Conference „THE EUROPEAN HUMAN RIGHTS CULTURE. THE RIGHT TO HAPPINESS” – 5th Edition – Conferința Internațională privind dreptul la fericire, desfășurată la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, între 14 și 16 decembrie 2017, aflată la cea de a 5-a ediție, a constituit un bun prilej pentru a continua dezbaterile pe marginea unui concept de mare anvergură pentru civilizația umană – dreptul la fericire –, drept natural, sensibil, universal și intrinsec și, în același timp, efect al cunoașterii, al sensibilității umane și al înțelepciunii. Anvergura dialogului, calitatea comunicărilor și gradul de implicare al participanților într-un astfel de excurs cultural, uman și civilizațional relevă valoarea și consistența participanților și instituțiilor din care fac parte și asigură crearea și dezvoltarea unui adevărat brand al fericirii umane pe planeta Pământ. Între 14 și 16 decembrie, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, în organizarea Universității, prin Institutul Internațional pentru Drepturile Omului, și a Academiei Române, prin Institutul Român pentru Drepturile Omului, s-au desfășurat lucrările celei de a 5-a Conferințe Internaționale „The European Human Right Culture. The Right to Happiness”. Acest eveniment științific cu totul și cu totul special, cu rezonanțe profunde și de mare actualitate în mediul academic și în cel al cercetării științifice fundamentale și aplicate, adună, în fiecare an, în universul aceluiași concept (dreptul la fericire), academicieni, cadre didactice, cercetători, scriitori, oameni de cultură, reprezentanți de marcă ai statului de drept și ai societății civile, masteranzi și studenți, minți strălucite care se apleacă asupra celui mai complex și mai uman dintre drepturile omului pe planeta Pământ, un drept natural, intrinsec, sensibil, de mare impact asupra condiției ființei și ființării umane, familiei, comunității, statului și, bineînțeles, asupra culturii și civilizației, în noua sa eră bazată pe cunoaștere, pe responsabilitate și pe solidaritate: dreptul la fericire. În plen și în cele cinci secțiuni (Repere conceptuale ale dreptului la fericire; Rolul și funcțiile dreptului în formarea unor modele de comportament social; Dezvoltarea economică și bunăstarea socială; Relația dintre calitatea vieții și fericire; Corelația dintre împlinirea dreptului la fericire și apariția statelor naționale unitare), au fost prezentate 88 de comunicări științifice, care au cuprins, practic, întregul areal al conceptului și stării de fericire umană. IMG_4647_1 IMG_4692_1 IMG_4706_1 IMG_4734_1 Filosofi, economiști, juriști, lingviști, din țară și din străinătate și din toate cele cinci centre universitare ale Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, au prezentat viziuni diversificate, rezultate dintr-un îndelungat și laborios efort de cercetare pe această temă, cele mai multe dintre ele inedite și de o foarte largă transparență la semnificație, la interpretare și la reflecție. Toate comunicările prezentate în această ediție a conferinței internaționale pe tema dreptului la fericire au adus un plus de valoare la patrimoniul deja creat de-a lungul anilor pe această temă eternă. Desigur, fericirea este un concept cu geometrie complexă și, adesea, extrem de fluid. Criteriile de evaluare a fericirii și, mai ales, a dreptului la fericire sunt, de cele mai multe ori, în majoritatea lor, subiective, nu totdeauna concludente și nici măcar mereu utilizabile. Într-o lume în care sărăcia și bogăția sunt extrem polarizate, în care milioane de oameni mor anual de foame și de malnutriție, în care crizele și războaiele, migrația ilegală, ca și fenomenul terorist, se succed aleatoriu și extrem de primejdios, e greu să evaluezi starea de fericire. Pentru că ea nu are același conținut și aceeași configurație pretutindeni. Bogatul este fericit că e bogat, săracul este fericit când reușește să-și procure un colț de pâine, soldatul este fericit când învinge sau când scapă cu viață dintr-o luptă crâncenă, profesorul este fericit când studentul trece cu brio examenul, țăranul este fericit când rodește pământul… Și tot așa… Pentru că fericirea este ca mâna lui Dumnezeu, ca aripa îngerului, ca ideea creatoare sau ca ploaia binefăcătoare… Mereu prezentă, universală și variabilă, dar niciodată la îndemână. Comunicările prezentate au detaliat, inteligent și, cele mai multe dintre ele, inedit, variația și multitudinea suporturilor acestui concept, sistemele sale de ancorare și de proliferare, dar mai ales universalitatea, sinergia și sinteza. În comunicarea doamnei profesor universitar dr. Corina Adriana Dumitrescu, președintele Senatului Universității, spre exemplu, se aduce în prim-plan viziunea atât de bine elaborată a lui Pitagora privind fericirea, aceasta fiind strâns legată de starea de armonie, văzută și concepută la scară cosmică. Această stare cosmică, în concepția școlii pitagoreice, trebuie să se regăsească în fiecare ființă umană. În aceeași generoasă viziune, noi, astăzi, referindu-ne la dreptul la fericire și la valoarea ființei umane, spunem că fiecare om este unic și irepetabil pe planeta Pământ și în Univers. De aceea, și modul în care el își construiește fericirea, ca stare de armonie a sinelui cu sine și cu lumea, cu Nimicul și cu Universul, este tot așa, unic și irepetabil. Pentru că, așa cum bine se știe, summum-ul ființei umane nu este agonisirea, ci fericirea. Profesorul universitar dr. Dumitru Mazilu, membru de onoare al Academiei de Științe Juridice, își intitulează comunicarea într-un mod extrem de sugestiv: „În exercitarea dreptului la căutarea fericirii, ne naștem cu șanse, trăim cu speranță și murim cu regrete”. Profesor univ. dr. hab. Gabriela Pohoață relevă căile conceptului și creării stării de fericire în România, iar Angelo Chielli, conf. univ. dr. la Departamentul de Științe Politice, Universitatea „Aldo Moro” din Bari, Italia, răspunde, prin comunicarea sa, la tulburătoare întrebare dacă fericirea poate să aibă (sau nu) o formă politică. „Dreptul la cultură în contextul fericirii personale și al drepturilor și libertăților omului” este tema comunicării prezentate de Maryia I. Viarenichi, cercetător asociat la Institutul de Sociologie al Academiei de Științe din Belarus. Aurelia Petru Bălan, cercetător științific coordonator la Institutul de Cercetări Juridice și Politice din cadrul Academiei de Științe din Republica Moldova, tratează, în comunicare sa, sensibila problemă a dreptului la fericire, între abordarea filosofică și cea social-politică în țara de lângă inima noastră cea mai frumoasă, Republica Moldova. Și lista ar putea continua, pentru că, la această conferință, au fost prezentate, așa cum deja am relevat, nu mai puțin de 88 de comunicări, într-un adevărat maraton al unei problematici de mare amploare și de certă valoare, care nu are nici frontiere, nici embargouri, nici prejudecăți. Libertatea, bunăstarea, securitatea, responsabilitatea, cultura, civilizația, universalitatea, specificitatea și, mai ales cunoașterea sunt ele însele, totdeauna, condiții necesare și universuri congruente, sinergice și consistente ale dreptului la fericire și ale stării de fericire, oriunde, pe planeta Pământ și în Univers. Și chiar dacă oamenii nu au ajuns încă să considere că fericirea, dincolo de un dar dumnezeiesc, este un construct al lor, cu o arhitectură frumoasă, armonioasă și la îndemână, dreptul la fericire există peste tot în această lume, ca o conștiință a pietrei însuflețite, cum spunea poetul, sau ca o însuflețire în piatra indestructibilă a duratei a gândurilor și idealurilor nemărginite.

Concluzii

1. Comunicările prezentate și dezbaterile pe marginea lor s-au înscris într-un trend de dezbatere realistă, cuprinzând cvasitotalitatea domeniilor dreptului la fericire și stării de fericire, la noi și pe mapamond. 2. Și această conferință, ca și celelalte care au precedat-o, a contribuit, în mod substanțial, la dezvoltarea unei culturi a domeniului fericirii umane, a dreptului la fericire și a expresiilor concrete ale acestui drept în diferite culturi, regimuri și stări de fapt, întrucât, chiar dacă, principial, are aceleași repere, fericirea nu reprezintă același lucru peste tot, iar globalizarea ei, la ora actuală, pare, practic, imposibilă, deși orice om, oriunde s-ar afla, aspiră la fericire. Această aspirație universală îi reunește pe oameni într-o uriașă psihologie a formei ideale și a sufletului nemărginit. 3. Comunicările prezentate și dezbaterile pe marginea lor au reactualizat speranța și chiar convingerea că eternul deziderat al antichității, care configura, de când se știe lumea, o posibilă societate umană bazată pe fericire, este realizabil.
Conferentiar univ.dr. Agatador Popescu, director al Institutului International pentru Drepturile Omului din cadrul Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir”.

Managementul public: profesie sau profesionalism? (I)

Anton Parlagi
-
0
Managementul public: profesie sau profesionalism? (I)

1. Profesionalismul și legitimitatea managerului

Profesionalismul este, din ce în ce mai mult, o condiție sine qua non pentru stabilirea unei ierarhii sociale, în virtutea căreia conducătorii de instituții publice se situează mai sus sau mai jos în structura piramidală a statului. Legitimitatea unei anumite poziții sociale este cu atât mai solidă, cu cât profesionalismul managerului este mai mare. Totuși, reciproca nu este valabilă, pentru că o anumită poziție socială, nu determină în mod automat valoarea profesională a managerului. Pe de altă parte, legitimitatea unei anumite poziții sociale se apreciază potrivit unor argumente diferite: fie de natură economică (averea), fie de natură politică (puterea de decizie în stat), fie de natură ereditară (nobiliară) și altele. Statutul social-economic al unui manager nu poate genera calități profesionale prin sine însuși; el este doar un criteriu pentru a diferenția indivizii între ei. În fine, nici poziția de comandă de la nivel social, nu presupune, în mod necesar, o aumită capacitate profesională, deoarece exercitarea raporturilor de putere este reglementată prin lege, indiferent de calitățile celui ce exercită puterea. Datorită confuziei dintre semnificația ideonomică a valorii (profesionalismul) și semnificația socionomică (validitatea), un manager poate fi considerat un „profesionist” pentru merite fictive; așa se explică faptul că un manager primește atît onoruri publice (funcții), cât și onoruri private (respect), în virtutea poziției sociale, și nu a valorii lui socio-profesionale. Cea mai gravă consecință este faptul că managerul caută să atingă o anumită poziție socială, pentru a se auto-legitima, pentru a beneficia de o poziție socială pe care nu merită, în loc să-și ridice gradul de pregătire profesională, pentru a merita acea poziție. Profesionalismul trebuie abordat și apreciat, în sfera managementului, din trei perspective diferite. Primo, din unghiul ideonomiei, profesionalismul definește calitatea unui manager de a acționa conform unor idei, principii și teorii ale conducerii [1]. Secundo, din unghiul socionomiei, profesionalismul definește calitatea socio-profesională managerului, demostrată prin competența și eficiența activității într-un anumit domeniu. Trebuie să precizăm că profesionalismul este adesea circumscris prin norme și proceduri care exced legii; unele norme cu caracter profesional sunt aplicabile și altor categorii de subiecți de drept, formând ceea ce se numește codul etic al profesiei. Așadar, capacitatea profesională se întemeiază (dincolo de valorile sociale pe care le respectă) și pe valori specifice unei profesii; însă nimic nu se opune, spune N. Popa, ca aceste norme de conduită să fie edictate și înzestrate cu puterea coercitivă a legii, devenind astfel norme de lege [2]. Terzo, profesionalismul trebuie recunoscut, în sens politonomic, în virtutea faptului că este o calitate socială, reglementată prin lege, care garantează juridic raporturi de putere, atât între stat și cetățeni, cât și între conducătorii de instituții publice și funcționari. Caracterul politonomic al profesionalismului se manifestă prin faptul că acționează ca un sistem de constrângere (normativ), care produce discriminare între conducător și subordonat. Cea mai spinoasă problemă a managementului constă în stabilirea criteriilor după care poate fi recunoscut profesionalismul. În economia capitalistă sunt folosite criteriile de apreciere de tip „utilitarist”, deoarece acestea compară mărimi specifice, prin intermediul cărora se poate determina eficiența economică a activității unui manager. Metodele utilitariste de apreciere a valorii profesionale inversează raportul real dintre calitatea profesională a managerului și calitatea activității lui; de pildă, câștigurile obținute de un manager sunt considerate o dovadă a profesionalismului său, deși, în realitate, raportul de cauzalitate este invers. În același mod, se consideră că frecvența și continuitatea unor succese profesionale sunt dovezi de valoare; din păcate, dacă nu adăugăm și un criteriu moral, ajungem în situația absurdă de a recunoaște profesionalismul unui infractor, care întregistrează „succese” fără a avea nicio calitate morală. Ca urmare, varietatea și complexitatea metodelor de recunoaștere a valorii profesionale nu trebuie să excludă valorile morale tradiționale; menținerea tradițiilor este importantă, pentru că permite recunoașterea socială a profesionistului, nu doar recunoașterea lui ca manager util social. Deși această distincție este subtilă, ea este importantă din perspectivă socionomică, pentru că surprinde corelația dintre calitățile socio-profesionale și motivația care a stat la baza acțiunii managerului. O motivație imorală nu poate legitima o calitate profesională, chiar dacă succesul unei activități dovedește profesionalismul unui manager. Valoarea managerului depinde direct de modalitatea în care un manager își respectă profesia, în primul rând prin îndeplinirea obligațiilor conform cu normele specifice domeniului în care activează. Respectul pentru o profesie devine un model pentru ceilalți indivizi care practică aceeași activitate; altfel spus, managerul care-și respectă profesia își legitimează funcția (poziția) de conducere socială. Profesionalismul poate să ofere un model de valoare, în sens socionomic, numai dacă se exercită în conformitate cu normele specifice meseriei, a deontologiei; în sens contrar, nu putem aprecia drept calitate profesională nici o activitate neconformă cu principiile moralei sociale. Caracterul imoral al unei activități pune sub semnul întrebării însăși legitimitatea unei profesiuni; de pildă, a preoților care efectuează slujba religioasă pentru a obține foloase materiale, nu pentru a-l slăvi pe Dumnezeu; a funcționarilor care-și exercită funcția în interes personal, în loc să servească interesele cetățenilor; a polițistului corupt etc. Legitimitatea unui manager are și o semnificație socionomică, care este apreciată, de regulă, prin prisma nivelului de pregătire intelectuală (școli, universități, specializări etc.), ceea ce nu înseamnă că trebuie să confundăm ierahia socială cu aceea a diplomelor. Legitimitatea trebuie corelată, printre altele, și cu statusul managerului [3]. În sfera managementului ne interesează statusurile profesionale, care se pot clasifica, la rândul lor, în statusuri formale (potrivit atribuțiilor din organigramă) sau informale, (dobândite pe baza caracteristicilor psiho-morale) ale managerului. Pe de altă parte, conform teoriei lui Ralph Linton, trebuie să ținem seama că statusul profesional, achiziționat de către un manager, trebuie corelat (integrat) cu celelalte statusuri: al originii sale sociale, al etniei, al religiei, al averii, ca și cu statusul rezidențial, care i-au fost „atribuite” prin naștere și apartenență, definind astfel un status global. Cu alte cuvinte, statusul profesional este doar unul dintre elementele care conferă legitimitate unui manager. Nu trebuie să neglijăm faptul că statusurile nu au aceeași importanță la nivel social; de regulă, managerul este definit de un status principal, un status cheie, care joacă rolul determinant în relațiile sociale și definește identitatea lui socială. Faptul că valoarea profesională este apreciată ca merit social, devine o motivație existențială pentru unele categorii sociale; de pildă, pentru oamenii de artă, pentru cercetători, pentru tehnicieni care se implică în management, nu și pentru liderii politici. Din cauza faptului că această capacitate profesională nu este întotdeauna recunoscută ca valoare socială, între statusul specific de manager și statusul formal atribuit de societate apare o discrepanță. Această contradicție are efecte nocive, atât în plan ideonomic, pentru că managerul își atribuie o valoare imaginară, cât și în plan socionomic, pentru că grupul (comunitatea) îi atribuie formal unui manager calități inexistente. Unele statusuri sociale sunt generatoare de conflicte prin însăși natura lor; în acest sens, pot fi amintite pozițiile ierarhice intermediare pe care le ocupă un manager, cum ar fi statusul profesional de maistru (nici muncitor, nici inginer) sau statusul de asistent universitar (nici student, nici profesor). Mai mult decât atât, în cazul în care statusurile profesionale se bazează pe impostură, și nu pe calități, atunci nu se falsifică doar statusul de valoare, ci și ierarhia socială bazată pe statusuri.

Continue

Un interesant proiect de țară

Daniel Apostol
-
0
Un interesant proiect de țară

Interviu cu Dorel Fronea – fost conducător al Autorității Vamale a României

  Vorbim des de proiect național. Care este proiectul național? Un proiect național firesc este să eradicăm sărăcia, să sporim nivelul de trai al cetățeanului român. Dar un alt proiect național este ideea de a reedita misiunea lui Ștefan cel Mare. Într-adevăr, România ar trebui, și am mai spus acest lucru, să înceapă să își regăsească locul și rolul în Uniunea Europeană. Dacă ne uităm în istorie, România tot timpul a avut în această regiune rolul de a păzi fruntariile țării și, exact cum spuneai, încă de la Ștefan cel Mare noi am cam ținut piept tuturor vicisitudinilor vremii. Contextul în care ne aflăm este un context destul de frumos, nu numai interesant, dar și un context stimulativ pentru inimile românilor. Ne apropiem de anul centenarului, 2018, ne apropiem de anul președinției Consiliul Uniunii Europene, 2019, dar în acești doi ani noi avem mai multe evenimente. Pe lângă centenar, avem președinția Consiliul Uniunii Europene cu două mari evenimente în cadrul președinției – BREXIT-ul, gestionarea acestuia sub mandatul românesc și alegerile europarlamentare. În același an, spre sfârșitul anului 2019, avem alegerile prezidenţiale, dar în același an avem 30 de ani de la revoluția din 1989. Deci avem doi ani în care noi românii ar trebui să ne regăsim unii pe ceilalți, să ne regăsim rolul în România și în Uniunea European și să încercăm să venim cu plus valoare, să aducem și noi plus-valoare valorilor Uniunii Europene și bunului mers al treburilor. Și poate n-ar fi rău, în acest context, să facem mult mai mult pentru Uniunea Europeană din punctul de vedere a ceea ce putem noi să facem. Care este proiectul de țară care s-ar potrivi? România gestionează cea mai lungă frontieră non-comunitară, 2070 de kilometri, este a doua ca lungime după Finlanda, dar aflată la răscrucea multor coridoare de transport licite sau mai puțin licite. Avem o dată frontiera terestră cu Ucraina, avem frontiera terestră cu republica Moldova, avem frontiera maritimă cu Marea Neagră și avem frontiera cu Serbia, Balcanii de Vest, frontiera cu parteneriatul estic; avem frontiere sensibile, frontiere la care noi putem aduce plus-valoare, fiindcă politica de vecinătate va fi un aspect extrem de important pentru președinția Consiliului Uniunii Europene și, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în Uniunea Europeană în ultimii ani, putem ajunge la concluzia că Uniunea Europeană nu și-a securizat bine frontierele. Ce am putea noi să facem? Punctul meu de vedere este că România ar trebui să vină cu un proiect de țară pentru președinția Consiliului Uniunii Europene de propunere, înființare și găzduire a unei agenții europene vamale. O agenție europeană vamală care să gestioneze integrat și să coordoneze activitatea vamală. Să ne înțelegem: ideea pe care o lansați în spațiul public este aceea de creare a unei agenții, nu de mutare a unei agenții care există, este funcțională. Ideea ar fi ca România să vină de data asta la masa europeană cu inițiativa și să spună „vrem să construim ceva pentru Europa”. De ce? Deoarece gestionăm cea mai lungă frontieră non-comunitară, deoarece suntem într-o zonă extrem de sensibilă, deoarece suntem vecini cu parteneriatul estic și parteneriatul estic capătă un rol din ce în ce mai important în politica de vecinătate a Uniunii Europene și deoarece această agenție nu există și dacă noi nu o vom înființa ea oricum va fi înființată din punctul meu de vedere.
Continue

Executarea silită privind creanțe bugetare se realizează exclusiv de către executorii fiscali

Economistul
-
0
Executarea silită privind creanțe bugetare se realizează exclusiv de către executorii fiscali
Prin Decizia1 nr. 66/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunțat o hotărâre prealabilă cu privire modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 623 din Codul de procedură civilă raportat la art. 220 alin. (3) și (5) și art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 18 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, în sensul că: Executarea silită a titlurilor executorii – hotărâri judecătorești privind creanțe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, ca organe de executare silită ale statului. Jurisprudența: Decizia este obligatorie pentru toate instanțele începând din 7 decembrie 2017 prin publicarea în: Monitorul Oficial nr. 969 din 7 decembrie 2017. Emiterea Deciziei 66/2017 a fost determinată de constatarea unei practici neunitare la nivelul instanțelor în ce privește competența executării silite, pornind de la cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, un executor judecătoresc care a solicitat încuviințarea executării silite, în baza titlului executoriu – în vederea evacuării debitorului din spațiul proprietatea creditorului și a executării obligației de plată reprezentând contravaloarea chiriei, cheltuielilor de întreținere și majorărilor de întârziere. Însă instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc. A reținut că titlul executoriu constată o obligație datorată unității administrativ-teritoriale, astfel că trebuie clarificată problema dacă aceasta reprezintă o creanță bugetară și, deci, o creanță fiscală ce se poate pune în executare doar în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Continue

Socoteala de-acasă și cea din târg

Cornel Almășan
-
0
Socoteala de-acasă și cea din târg
Ca și în alte țări, majoritatea locuitorilor Rusiei întâmpină dificultăți în gestionarea veniturilor, care, mai întotdeauna, sunt neîndestulătoare pentru satisfacerea tuturor necesităților. Alegerea celor mai fericite opțiuni pentru a împăca și capra și varza dă bătaie de cap cu prilejul oricărei cumpărături. În pofida majorărilor salariale și a indexării pensiilor, veniturile rușilor de rând nu pot ține pasul cu inflația și de aici, necesitatea unei interminabile „strângeri a curelei”. După scăderea impozitelor cuvenite, salariul mediu pe țară ajunge la 38.000 ruble (60 ruble = 1 dolar). La Moscova media este 92.000 ruble, datorită salariilor de peste 100.000 ruble ale miniștrilor și altor înalți demnitari. Dar nici angajații care primesc sume mai consistente, cum ar fi personalul bancar (la Moscova 62.000 ruble sau la Sankt Petersburg – 47.000 ruble), nu sunt mulțumiți, deoarece în orașele mari și viața este mai scumpă. Pentru a-și completa veniturile, mulți salariați recurg la angajări suplimentare, cele mai frecvente fiind în cadrul instituțiilor științifice și de învățământ. Foarte rău o duc angajații cu salariu minim, respectiv, cam 12.000.000 persoane (16,8 la sută din totalul populației active), mai ales dacă au de întreținut familii cu mulți copii. Venind în sprijinul lor, Guvernul federal a decis ca, de la 1 ianuarie 2018, acesta să fie majorat la 9.489 ruble, reprezentând 85 la sută din plafonul minimului existențial, iar, de la 1 ianuarie 2019, ele să se egalizeze la nivelul de 11.163 ruble. Dar, potrivit multor comentatori, și un asemenea venit este neîndestulător, un nivel de viață normală necesitând o sumă de trei ori mai mare. Din raportările Comisiei federale de statistică („Rosstat”), reiese că, în prezent, circa 2.000.000 persoane primesc salarii sub minimul existențial. Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere este faptul că, în urma crizei economice, un mare număr de angajați (circa 13.400.000, în 2017) au ajuns să lucreze „la negru”, primind salariile în plic, adică fără ca patronul să plătească și impozitele aferente, ceea ce face ca salariatul să rămână descoperit în eventualitatea pensionării, a unei îmbolnăviri sau a șomajului. Pe de altă parte, datorită faptului că în Rusia nivelul de îndatorare bancară a populației este relativ ridicat (32 la sută din totalul populației), o bună parte din salariul încasat de către mulți angajați se duce pe plata ratelor bancare, ajungându-se, uneori, ca acestora să nu le mai rămână mare lucru pentru acoperirea celorlalte nevoi.
Continue

Lumea 2018 în topuri și previziuni

Corneliu Vlad
-
0
Lumea 2018 în topuri și previziuni
2017 a fost un an al contrastelor, afirma universitarul american Michael Spence. Răspunsul pare banal, general, facil, comun, dar el detaliază: „contrast între accelerarea creșterii și fragmentare, polarizare și tensiuni politice, care se manifestă și pe plan intern, și pe scena internațională”. Parcă tot cam vag… Urmează, de aceea, o punere în gardă. E tot mai greu de crezut că, în perspectivă, economia va putea evita efectele acțiunii unor forțe politice și sociale centrifuge (sau, după alții, ale celor două mari falii geopolitice planetare: cea verticală, canonică am zice, între Vest și Est care-or mai fi ele acum) și mai noua falie, orizontală, creată de decalajele economice, sociale, culturale, civilizaționale etc. Noroc că, deocamdată cel puțin, piețele și economiile s-au arătat destul de insensibile la turbulențele politice, iar riscul unei contralovituri nu e nici el – încă – prea consistent, susține universitarul american (pentru alți viitorologi, acest tip de preocupări vor deveni însă tot mai acute începând din 2019). Așadar, ni se prezice precum că, deocamdată, nu va fi chiar atât de rău și, după cum suntem asigurați, în 2018 lumea ar putea evolua cât de cât liniștit. Chiar dacă la orizont se conturează tot mai distinct un munte de datorii (întrucât „tradiționalei” datornice America i se alătură și China), ceea ce va induce nervozitate pe piețe și va spori vulnerabilitatea sistemului în fața crizelor, care se apropie și ele. În sfârșit, centrul de greutate al puterii economice și politice va continua să basculeze lent dinspre Occident către Orient, „probabil fără convulsii în viitorul previzibil”, își încheie, totuși prudent, profesorul Spence previziunile. OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este și ea ceva mai optimistă ca în ultima perioadă. Ea constată că activitatea economică planetară cunoaște cel mai rapid ritm de creștere din 2010. Se apreciază că PIB-ul mondial a avut o creștere de 3,6 la suta în 2017 și va urca la 3,8 în 2018. Motoarele creșterii: relansarea comerțului mondial și a investițiilor, crearea de locuri de muncă, consum sporit. Dar tabloul global nu e pe de-a-ntregul roz. Țările emergente și-au încetinit creșterea, productivitatea la nivel mondial se împotmolește și ea, iar în țările dezvoltate, și salariile. Ceea ce poate duce la nemulțumire populară.
Continue

Estonia propune lansarea primei criptovalute naționale din lume. România nu a reușit încă să-și creeze Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului

Andreea Paul
-
0
Estonia propune lansarea primei criptovalute naționale din lume. România nu a reușit încă să-și creeze Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului

Oricine cu acces la internet, din orice colț al lumii, își va putea deschide o afacere în Estonia fără a pune piciorul fizic în acestă țară. Tot Estonia își propune și lansarea primei criptovalute naționale din lume. În schimb, România nu a reușit încă să-și creeze Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului, pierdută fiind în „meandrele statului paralel”. 

La începutul anului 2018, think-tank-ul INACO – Inițiativa pentru Competitivitate readuce în atenția publică propunerea lansată anul trecut Guvernului României, mediului academic, antreprenorial, universitar, civic, social, politic și mass-mediei de a crea Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului – GLEV – pentru a nu rămâne iremediabil paraleli cu viitorul. Modul în care lumea va face afaceri și va crea locuri de muncă în viitor se schimbă radical în plină revoluție industrială 4.0. România nu mai poate face abstracție de aceste transformări tehnologice radicale cu impact uriaș asupra economiei, educației și a calității vieții. România nu mai poate propune soluțiile secolului trecut la problemele viitorului. Estonia este cea mai bine conectată la viitor dintre țările din regiunea noastră. Renumitul program Skype s-a născut în Estonia. Digitalizarea ca politică națională a împrietenit statul cu cetățenii, ajungând până la votul on-line, cetățenie oferită electronic sau sănătatea digitalizată în sistem blockchain. Pe scurt, digitalizarea a crescut vizibil calitatea afacerilor și a vieții. Estonia a reușit cel mai mare salt în calitatea vieții în rândul celor mai dezvoltate state ale lumii din grupul OECD în ultimul deceniu și a fost cotată cea mai antreprenorială națiune din Europa în anul 2017. Deciziile publice avansează alert. GLEV
Continue

Ce se va întâmpla cu Bitcoin?

Economistul
-
0
Ce se va întâmpla cu Bitcoin?
Păi, ce să se întâmple. Înțeleg că se va termina de fabricat în anul 2033, când cantitatea de bitcoin va ajunge la 21 de milioane. Dar ce se va întâmpla cu valoarea sa? Aici povestea e mai complicată. Vedeți, bitcoin nu e o monedă. Moneda este un mijloc de plată general acceptat. Monedă, adică mijloc de plată general acceptat, nu poate ajunge decât un bun a cărui valoare este relativ stabilă sau, cel puțin, foarte predictibilă și îndeplinește alte câteva calități. Ca principiu, nici un bun nu ajunge monedă dacă nu are o valoare intrinsecă. Banii de hârtie neconvertibili pe care îi folosim de aproape un secol sunt bani doar fiindcă statul te obligă să-i folosești, altminteri nu i-ar folosi nimeni. Tot statul îți cere să-ți plătești impozitele în ei – și le creează astfel o utilitate.
Continue

ASF: Redefinire funcțională

Economistul
-
0
ASF: Redefinire funcțională

Interviu Leonardo Badea, președinte Autoritatea de Supraveghere Financiară

Multă lume vorbește de necesitatea reformării modului de funcționare a ASF, de aducere „la zi” a reglementatorului, conform cu necesitățile europene. Care sunt principalele direcții de reorganizare pe care credeți că trebuie să le traverseze ASF?
Eu cred că ASF este o instituție europeană. Funcțiunile și modelul organizațional sunt, mai mult sau mai puțin, similare cu cele ale organismelor de supraveghere din Europa. Sigur, avem încă lucruri de pus la punct, dar ca principii de funcționare suntem la nivel european.
Nu cred că cuvântul „reorganizare” este cel mai potrivit, ci mai degrabă aș folosi expresia „redefinire funcțională”. Odată cu preluarea mandatului am făcut o analiză a modului în care funcționează instituția și am operat deja câteva schimbări, pentru a-i spori atât eficiența, cât și capacitatea de a răspunde cât mai rapid evoluțiilor din cele trei piețe.
În ceea ce privește activitatea Autorității, mi-aș dori să facem și mai mult în domeniul protecției consumatorului. S-au făcut pași foarte mari în acest sens, cred însă că Autoritatea nu este încă percepută ca un partener real al consumatorului de servicii financiare non-bancare. Trebuie să fim mult mai aproape de consumator, să răspundem rapid și în mod profesionist nemulțumirilor lui și să ne asigurăm că entitățile supravegheate de noi au un comportament onest și că respectă toate prevederile legale în raporturile contractuale cu clienții lor. Responsabilitatea noastră în raport cu consumatorul este uriașă întrucât piețele reglementate de ASF însumează peste 10 milioane de utilizatori de servicii financiare.
Este important de aceea să continuăm să dezvoltăm proiectele de educație financiară pe care ASF le-a început deja. Un consumator bine informat și educat din punct de vedere financiar este un partener mult mai puternic în relația cu o societate de asigurare sau cu o firmă de intermediere care activează pe piața de capital.
Bineînțeles că vom acorda o atenție sporită activităților de supraveghere și control pentru a ne asigura că nu ne vom confrunta cu derapaje ale piețelor, în fapt protecția consumatorului este rezultanta activităților menționate anterior.

ASF reglementează trei piețe financiare extrem de complicate, fiecare cu particularități aparte. De ce această centralizare? Multe voci susțin că spargerea ASF în 3 reglementatori ar eficientiza activitatea…
Înființarea Autorității de Supraveghere Financiară a fost voința legiuitorului, care a considerat că activitățile de autorizare, de reglementare și de supraveghere sunt mai eficiente dacă sunt exercitate în mod integrat, pentru toate cele trei piețe. La nivel european, nu există un model unic aplicabil pieței financiare non-bancare. Sunt țări care au un model similar cu noi, sunt altele care au instituții separate, iar în alte state aceste activități se fac consolidat, la nivelul băncii centrale. Din analiza mea am observat că la nivel european, indiscutabil, tendința este spre integrare și concentrare a organismelor de supraveghere financiară.
Personal, optez pentru acest ultim mod de organizare pentru că, deși diferite, cele trei piețe sunt interdependente și este important să poți avea o imagine de ansamblu corectă, mai ales atunci când vorbim despre monitorizarea unor elementelor de risc comune.

Leonardo Badea (4)

Care este problema majoră a pieței asigurărilor pe care va trebui să o administrați în 2018?
Din fericire, piața asigurărilor din România se află pe un trend ascendent. Având în vedere datele din acest moment, pot afirma faptul că este o piață stabilă, care dă semne evidente de maturizare. Prin urmare, nu cred că vom vorbi despre probleme în anul 2018, ci mai degrabă despre o consolidare a evoluțiilor din 2017. Și mă refer aici în principal la „așezarea” pieței RCA și la menținerea ritmului de creștere a pieței asigurărilor de viață. După cum cred că ați observat, nu mai există dezechilibre în ceea ce privește tarifele polițelor auto obligatorii. Pe anumite segmente au fost înregistrate chiar scăderi de tarife. Asta înseamnă că măsurile adoptate de ASF, precum și elementele introduse în noua legislație care reglementează piața RCA (tarifele de referință, regândirea sistemului de bonus/malus, clienții cu risc ridicat, decontarea directă etc) și-au produs efectele. De asemenea, am constatat din analizele pe care le facem periodic că piața asigurărilor de viață a crescut semnificativ. Spre exemplu, în primele nouă luni ale anului, vorbim despre o creștere de 30% față de perioada similară a anului 2016.

Continue

Propaganda șterge instinctele corecte

Ionuț Bălan
-
0
Propaganda șterge instinctele corecte
Nu știu dacă acum, când unii recomandă să se rescrie cărțile de economie, mai are sens să discutăm de anticipații raționale. Fiindcă nu e musai ca așteptările să fie de acest fel. Expectațiile pot avea încărcătură emoțională, când intră în scenă politicul și denaturează prin reglementări comportamentul natural. Sigur, cu acest prilej se poate trece de la teoria anticipațiilor raționale la asimetria informațională, care intervine atunci când nivelul educațional scăzut le permite propagandiștilor să inducă în eroare, să-și asigure un avantaj comparativ și să conserve o formă de putere. Da, dar știți ce primesc în schimb cei manipulați, ca să nu perceapă cultivarea asimetriei? Democrația. Lor li se întărește sentimentul – așa cum zicea Aristotel – că cine-i egal dintr-un anumit punct de vedere este din toate, fără a se ține cont că postulatul filosofului grec nu e funcțional în absența educației și a bunului simț dat de cei 7 ani de acasă. Acestea fiind spuse, se poate merge mai departe, la legătura ciudată dintre impozitarea progresivă și dobânzile negative. Adică cine are un job și își mai ia încă unul e penalizat pentru că-i harnic cu un impozit de pe următorul nivel de taxare al grilei. După care, dacă are capacitatea să economisească și finanțează deficitele societății, mai e o dată „pedepsit”, cu dobânzi negative. În așa fel încât dobânzile nu se mai constituie într-un obstacol în calea risipei de resurse, ci o încurajează.propaganda
Continue
1...1.8641.8651.866...1.969Pagina 1.865 din 1.969