de Mircea Coșea,
Profesor universitar doctor,
analist economic, membru al ASPES
Patriotismul economic este în general perceput ca o invitație adresată actorilor economici precum statul, consumatorii sau întreprinderile de a promova activitățile naționale. Patriotismul economic nu este doar un instrument care servește puterea industrială și comercială a unui stat sau un vector al puterii sale financiare, este și perfect compatibil cu dimensiunile sociale și de mediu ale dezvoltării durabile. Conceptul de patriotism economic, în acest sens, a fost examinat în logicile sale tradiționale de inspirație mercantilistă, listiană și keynesiană.
– Patriotism economic de inspirație mercantilistă
Patriotismul economic, dezvoltat de mercantiliști industriași în secolul al XVII-lea a fost o formă de intervenție a statului în domeniul economic, fie că este vorba de stimulente sau cadru de reglementare. Acest patriotism necesită apariția unui stat puternic și cuceritor, capabil să facă alegeri strategice în scopul dezvoltării industriei sale.
– Patriotism economic de inspirație Friedrich List
Patriotismul de inspirație listiană are trei obiective: crearea unui protecționism educațional, întărirea sentimentului de apartenență națională și înființarea unui stat de dezvoltare și catalizator energetic. Un puternic sentiment patriotic față de națiunea germană, care se regăsește la mulți autori romantici și istorici germani, a influențat fără îndoială opera lui Friedrich List.
– Patriotism economic de inspirație keynesiană
Patriotismul de inspirație keynesiană se bazează pe trei principii: independența politicilor economice naționale, primatul finanțelor naționale și posibilitatea de a reconcilia justiția socială și eficiența economică.
Un apel la patriotism economic a fost lansat în Franța de Dominique de Villepin la o conferință de presă în iulie 2005, în urma zvonurilor despre o posibilă ofertă de preluare ostilă pentru Danone. Politicienii francezi s-au referit în mod repetat la acest concept de patriotism economic, în special în 2006, pentru a apăra industriile emblematice franceze, amenințate de multinaționale străine.
Cum a apărut treptat acest patriotism economic?
Cum îl putem caracteriza?
Care sunt expresiile sau manifestările sale la nivelul comportamentului actorilor, în special state sau chiar uniuni regionale?
Care sunt, de altfel, adevăratele sale temelii? Se poate justifica, din punct de vedere etic, când are uneori consecința inevitabilă de a prejudicia interesele celor care nu aparțin comunității naționale?
De la începutul anilor 1990, am asistat la dezbateri acerbe în țările occidentale despre rolul pe care ar trebui să-l aibă statul în competiția economică, și mai ales în sectoarele strategice.
Globalizarea permite ca marile companii să nu mai fie protejate de granițele de stat.
Fiind legitimă, această observație este punctul de plecare al reflecțiilor politice având ca obiect structurarea lumii viitoare și locul pe care trebuie să-l ocupe în ea fiecare dintre actori, state, companii și indivizi. O primă observație este necesară: globalizarea a dus la o nepotrivire între spațiul instituțional și cel funcțional; marja de manevră și inițiativă a acestuia din urmă a fost redusă considerabil din cauza „deteritorializării” provocate de globalizare.
Pe baza acestei observații, mai multe dezbateri au alimentat reflecții care pot fi clasificate în trei categorii.
Prima abordare consideră începutul războiului economic al anilor ’90 „o strategie agresivă bazată pe utilizarea alocărilor economice în vederea realizării obiectivelor naționale”. Statele trebuie deci să-și susțină companiile naționale în lupta economică globală. Economia este înțeleasă ca un joc cu sumă zero în care nu poate exista decât un câștigător. Fără a intra în dezbaterea despre existența sau nu a unui astfel de război, nimeni nu poate nega astăzi faptul că anumite piețe strategice sunt câștigate datorită ajutorului foarte activ al guvernelor.
Este clar că situația economică actuală, uneori marcată de o anumită neloialitate, este departe de a îndeplini standardele liberale. Prin urmare, trebuie efectuată o reflecție puternică asupra locului statului în organizarea economiei.
A doua abordare vede deschiderea unei noi ere, cea a geoeconomiei.
A treia și cea mai recentă, sintetizându-le pe primele două, vorbește despre necesitatea patriotismului economic
Această noțiune este însă neclară și, așa cum mulți susțin, chiar perplexă. Într-adevăr, acest nou concept are potențialul de a speria și de a-i determina pe partenerii economici să fie precauți.
În fața „vagului” conceptului este necesar un efort de definire și înțelegere. Întrebarea pusă în ideea înțelegerii patriotismului economic este în primul rând dacă statul ar trebui să intervină în economie.
Dacă acesta este cazul, este necesar să se poată explica, pe de o parte, de ce, iar pe de altă parte, să se determine cum și ce potențiale riscurile implicate. Problema comună în aceste trei abordări ale globalizării este de a pune sub semnul întrebării rolul pe care statul îl poate și trebuie să îl joace în menținerea sau chiar creșterea statutului în contextul economiei globale.
Statul nu se poate dezinteresa de fapt (în sensul de a lăsa numai piața să acționeze) de producția companiilor naționale. Dar acest interes nu trebuie, și acesta este riscul, să cadă în corporatism sau protecționism. Dimpotrivă, trebuie să dea naștere unor politici voluntare sau, și mai bine, politici cu efecte strategice. Pe lângă aceste politici, statul trebuie să poată oferi o anumită securitate companiilor sale, nu prin declanșarea unor acțiuni ofensive agresive, ci ajutându-le să facă față amenințărilor reprezentate de practicile uneori neloiale ale concurenților lor ajutați de statele lor. Așadar, deși este cert că statul, garant al binelui comun, trebuie să fie interesat de fenomenele economice, intervenția sa trebuie să se limiteze la stabilirea condițiilor de securitate economică a țării și să nu se amestece în concurența dintre companii.
Un concept poate servi drept bază pentru politică numai dacă definiția sa este precisă. Dificultatea cu patriotismul economic este că e confuz. Pare să sugereze că statul ar dori să restabilească un anumit protecționism în beneficiul anumitor sectoare.
Statul ar trebui să susțină sau să prefere producția unor companii – cele care, în opinia sa, sunt importante pentru interesul național. Nu ar fi vorba de protecționism, ci de sprijin, fie pentru sectoarele cheie pentru viitorul național, așa numitele sectoare strategice, fie pentru sectoarele cheie, strategice, care se confruntă cu condiții de concurență neloială.
Definirea și identificarea sectoarelor strategice pot varia în funcție de zonele geografice și perioade. Cu toate acestea, ea răspunde în general la o dublă logică: continuitatea activității economice și protecția intereselor economice ale națiunii. Ideea de continuitate a activității economice include toate sectoarele care sunt absolut necesare existenței economice, cum ar fi sectoarele, alimentar, medicamente, energie și apă, transport și telecomunicații. Controlul complet asupra acestor domenii ale economiei este crucial pentru a evita să ne aflăm la cheremul altor jucători care ar putea acționa în așa fel încât să submineze competitivitatea unei țări. Pe de altă parte, un sector poate fi definit ca fiind strategic dacă răspunde unei logici de protecție a intereselor economice ale unei națiuni. Aceasta înseamnă, în special, că predarea controlului asupra unei companii dintr-un sector strategic unei entități externe, ale cărei interese nu sunt în mod clar în concordanță cu interesele națiunii de care societatea a fost atașată, nu va fi permisă de acea națiune.
Opțiunile făcute de țări cu privire la sectoarele strategice de protejat sunt, de altfel, susceptibile să se schimbe în timp. Pentru o țară, protejarea și sprijinirea sectoarelor strategice îi permite să-și mențină sau să-și restabilească locul în economia globală.
Așa după cum s-a văzut, patriotismul economic este un concept care nu are o referință teoretică clară în rândul economiștilor. Prin urmare, este susceptibilă la diverse interpretări care ar trebui distinse. Este necesar să se plaseze conceptul de „patriotism economic” într-o perspectivă istorică și de a încerca actualizarea întrebărilor adresate acestei forme de păstrare a interesului național.
Conceptul de patriotism economic presupune mobilizarea statului, a autorităților locale și a întreprinderilor în scopul dezvoltării sau întăririi competitivității acestora în contextul actual de globalizare și întărirea relațiilor competitive. Acesta cuprinde două componente, una defensivă, constând în definirea sectoarelor strategice de protejat, cealaltă ofensivă, desemnând capacitatea de a pune în aplicare manevre de sprijinire a sectoarelor identificate ca fiind strategice. Patriotismul economic se află, așadar, în centrul strategiei unei mari majorități a țărilor de astăzi. Prin urmare, este legitim să acordăm atenție problemelor legate de un astfel de concept.
Poate să placă sau poate să nu placă expresia „patriotism economic”, dar urgența pe care o semnifică este incontestabilă.
În fața războiului comercial declanșat de Donald Trump este util să reamintim câteva principii fundamentale. Actorii de stat concurează acum acerb pentru controlul surselor de energie, cucerirea piețelor strategice și controlul celor mai inovatoare tehnologii. Pe scurt, „războiul economic” există într-adevăr, iar competiția internațională dezvăluie strategii de creștere a puterii economice naționale. Acestea se bazează pe obiective și soluții ale problemelor economice și dezvăluie alianța intereselor publice și private pentru atingerea obiectivelor comune. Nimic din toate acestea nu este nou, dar stilul lui Trump și tabla de șah a confruntărilor dintre Statele Unite, China și Rusia le fac evident pentru toată lumea.
Să observăm, de asemenea că punerea împreună a acestor două cuvinte: „patriotism” și „economie” trezește inevitabil vechile fantezii ale unei reveniri la protecționism și la paternalismul statal. Problema este că această dezbatere sterilă ascunde adevărata problemă a actualității, și anume nevoia urgentă de a pune în aplicare o adevărată strategie de securitate și creștere a puterii economice (industriale, comerciale și financiare). Ceea ce trebuie admis este că dezbaterea asupra cuvintelor este aici total incidentală. Putem să ne placă formula „patriotismului economic” sau să o judecăm puțin depășită, chiar stângace: dar urgența pe care o desemnează este incontestabilă.
Desigur, patriotismul economic, sau ceea ce s-ar numi mai bine strategia de securitate națională și competitivitate economică, va trebui inserat în cadrul european. Prin urmare, ar fi necesar să se ia în considerare un sistem al Uniunii bazat pe reciprocitatea condițiilor impuse investițiilor străine și activității economice. Acesta nu ar trebui să fie un dirijism înăbușitor, ci o strategie de sprijin pentru afaceri (formare, producere de cunoștințe, cadru legal adaptat etc.).
În cele din urmă, cu titlul de concluzie, iată ce ar trebui să fie „patriotismul economic” și ce nu este:
Patriotismul economic nu trebuie să fie protecționism sau dirijism. Trebuie să meargă mână în mână cu o politică de deschidere către lume și inovare. Obiectivul său principal este să ne permită să beneficiem de schimburi, nu să le condamnăm steril și fără discriminare.
Patriotismul economic trebuie să urmărească reconcilierea intereselor sferei publice cu cele ale afacerilor prin sinergii îndrăznețe: este vorba despre construirea unui stat strategic și partener. Nu este refuzul oricărei dependențe, ci dorința de a construi dependențe reciproce și de a stabili logici ale reciprocității.
Patriotismul economic se bazează pe forme reînnoite de politică industrială și planificare regională (din care clusterele de competitivitate au fost o ilustrare majoră).
Patriotismul economic trebuie să fie național, dar și european. El este unul dintre pilonii fondatori ai Europei puternice, ai Europei politice. Mai mult ca niciodată, în sectoare strategice precum apărarea, preferința europeană trebuie să constituie un orizont de atins.
Ce nu este și nu ar trebui să fie „patriotism economic”?
O retragere naționalistă, un sistem protecționist, pretextul unui intervenționism dezordonat sau o birocrație digitală invazivă și ineficientă.
Ce ar trebui să urmărească „patriotismul economic”? Păstrarea perimetrului economic strategic al suveranității, vitalitatea și dezvoltarea teritoriilor, construirea unei Europe cu adevărat puternice.
Ce ar trebui să aducă „patriotismul economic”? O cultură a succesului și a puterii naționale și europene care depășește decalajul absurd public/privat și dă substanță proiectului unei Europe a națiunilor, unită și solidară, un parteneriat public/privat în beneficiul întreprinderilor, adică al ocupării forței de muncă și al cetățenilor, un mecanism de influență la scară europeană și internațională menit să promoveze ideea nobilă a Uniunii ca forță de echilibru în jocul global.
Ce necesită „patriotismul economic”? O formă reînnoită de politică economică și planificare regională: management strategic mai degrabă decât o înlocuire a actorilor, o obsesie pentru previziune, anticipare strategică și inovare controlată, o revoluție a elitelor și o metamorfoză a culturii politice pe termen scurt.
În încheierea acestei scrieri care a încercat, pe baza consultării unei largi surse bibliografice, să cuprindă principalele idei referitoare la acest controversat concept al patriotismului economic, ar fi necesară o referire și la modul cum el este înțeles de către politica economică românească actuală.
Ultima perioadă s-a caracterizat și prin referirea destul de frecventă în declarațiile actualilor decidenți politici guvernamentali la promovarea patriotismului economic îndemnând consumatorii spre „cumpărați mărfuri românești”. Evident, este o copie a bine cunoscutului „Buy American”. Că este o copie n-ar fi rău, dar este doar o copie semantică, nu este nici pe departe o „copie” a politicii „Buy American”. Buy American este politica implicării pieței naționale, adică a consumatorului american în finalizarea (vezi valorificarea) unei strategii ample și bine fundamentate de susținere a competitivității industriei americane, de selectare și de stimulare a sectoarelor strategice, de abținere a sprijinului consumatorului american (vezi raportul stat-privat) prin oferirea de produse la cel mai bun raport calitate/preț în comparație cu sortimente similare importate.
„Cumpărați românește” ar putea fi o dovadă a patriotismului economic dacă românii ar avea ce cumpăra din producția rezultantă a unei strategii coerente, pe baza evidențierii și stimulării sectoarelor strategice naționale, dar, în lipsa unei astfel de gândiri și politici de asigurare a securității economiei naționale în context de competitivitate global și consecințe ale războiului economic, când consumul intern este cca 70% asigurat prin import, ce se poate cumpăra cu adevărat românește?!
„Cumpărați românește” este, din păcate, doar o alăturare a două cuvinte fără nicio relevanță economică reală. Dovada? Cumpărați din supermarket cel mai accesibil produs românesc: 200 gr de brânză telemea într-un ambalaj pe care este desenat ostentativ tricolorul și se precizează că este produs în România. Dacă citiți cu atenție veți vedea mai mult: este brânză produsă în România cu lapte din Ungaria.
