China încrezătoare să-și mențină comerțul exterior într-o sferă rezonabilă pentru anul 2022

Date:

China este convinsă că își va menține comerțul exterior într-o sferă rezonabilă pentru întregul an, aducând mai multe contribuții pentru stabilitatea economiei naționale, relatează Ministerul Comerțului al Chinei la data de 16 iunie.

Volumul total al exportului și importului a înregistrat o creștere de 9,6% în luna mai în comparație cu perioada asemănătoare a anului trecut, în timp ce în luna aprilie creșterea a fost doar 0.1%, realizând astfel un impuls de redresare.

Această redresare se realizează în măsură ce reluarea activității a firmelor de comerț exterior se desfășoară în mod coordonat iar măsurile pentru susținerea creșterii economice încep să-și iau efectul, spune Shu Jieting, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului într-o conferință de presă.

Remarcând că incertitudinile precum redresarea economică mondială fragilă și problemele legate de costuri, lanțurile de aprovizionare și logistică încă există, Shu spune că coordonarea eficientă a controlului epidemiei, a dezvoltării economice și sociale și a măsurilor de sprijin vor ajuta la propulsarea creșterii comerțului exterior.

Reducerea impozitelor și facilitarea comerțului aduse de acordurile de liber schimb vor juca un rol și mai important în promovarea comerțului exterior, spune Shu, menționând că China are un număr tot mai mare de parteneri cu acorduri de liber schimb.

Articol preluat de pe Xinhua: https://english.news.cn/20220616/d508d9b25098498999dfb1f8c6792707/c.html

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...