Alina Dimitriu este noul lider al departamentului de Audit şi servicii conexe al EY România

Date:

Alina Dimitriu, Partener şi lider al departamentului de Audit din cadrul EY România din iulie 2021, preia, începând cu luna iulie 2022, rolul de lider al liniei de servicii Assurance (Audit şi servicii conexe).

Alina Dimitriu are o experiență de peste 25 de ani în audit extern și intern pentru clienți din sectorul bancar, asigurări, imobiliare și alte sectoare, inclusiv companii listate. Ea a coordonat diverse proiecte locale și internaționale, cooperând îndeaproape cu mai multe linii de servicii din cadrul companiei și cu autoritățile de reglementare locale și europene.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale (CESA): „Alina a avut o contribuţie importantă la creșterea practicii noastre de assurance și la realizarea priorităților noastre în ceea ce privește transformarea auditului. Sunt încrezător că abilitățile și pasiunea ei ne vor ajuta să ne atingem obiectivele și să rămânem concentrați pe furnizarea de servicii excepționale clienților noștri, atât în serviciile de audit, cât şi în cele conexe.”

„După doi ani de pandemie şi în contextul geopolitic actual, mediul de afaceri se găseşte, cu siguranţă, în faţa multor provocări. Strategia noastră rămâne aceea de continua să ne adaptăm şi să ne transformăm serviciile, astfel încât să răspundem atât aşteptărilor clienţilor noştri şi organismelor de supraveghere, oferindu-le încredere, stabilitate şi calitate la cele mai înalte standard, cât şi aşteptărilor echipelor noastre de a avea o experienţă excepţională în EY”, a declarat Alina Dimitriu, Partener, lider Audit şi servicii conexe, EY România.

Alina Dimitriu are o diplomă de licență în Inginerie și este Expert Contabil Autorizat (FCCA), Auditor Intern Certificat (CIA), Auditor Extern Certificat (CAFR) și Expert Contabil (CECCAR).

Echipa de Assurance a EY România are în prezent 350 de specialiști, care oferă companiilor locale şi internaționale o paletă diversă de servicii integrate în rețeaua EY la nivel global – de la audit extern, la asistență contabilă și financiară, raportare contabilă de conformitate și investigarea contabilă a fraudelor, sustenabilitate.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...