Analiză Tradeville: Aurul rămâne o investiție atractivă, în contextul incertitudinilor politice și economice

Date:

Aurul a avut o evoluție spectaculoasă în ultimul an și jumătate, prețul său crescând cu peste 45% față de minimul din august 2018. Incertitudinile politice și economice din ultima perioadă, cât și ratele reale negative ale dobânzilor titlurilor de stat, au creat un cadru perfect pentru creșterea prețului metalului prețios, explică analiștii Tradeville. Pe de altă parte, avansul impresionant al aurului nu s-a reflectat în mod uniform în prețul companiilor miniere, acestea atingând, în urmă cu mai puțin de o lună, minimul ultimilor patru ani și înregistrând la scurt timp o revenire de aproximativ 100%.

Ovidiu Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, Tradeville

„În contextul în care piețele financiare sunt în prezent marcate de incertitudine, iar investitorii consideră instrumentele convenționale riscante, aurul rămâne o investiție atractivă. Este suficient de disponibil pentru comerț, dar în același timp, suficient de rar pentru a fi considerat valoros și, spre deosebire de alte metale, nu este coroziv, ceea ce îl face durabil.”, explică Tradeville.

Principalii factori care influențează prețul aurului sunt: rata reală a dobânzilor, masa monetară precum și incertitudinile și riscurile politice și economice. Astfel, situația din prezent generată de criza coronavirusului creează cadrul perfect pentru revenirea impresionantă a aurului. Însă, raliul curent a început în august—septembrie 2018, când a fost obținut un top al randamentelor titlurilor de stat în termeni reali.

În același timp, creșterea masei monetare are efectul de a reduce valoarea bancnotelor din circulație, producând inflație și/sau reducerea dobânzilor nominale, astfel influențând pozitiv prețul aurului. De altfel, băncile centrale din toată lumea au recurs, printre altele, la programe de relaxare cantitativă pentru a combate efectele crizei provocate de pandemia Covid-19. Analiștii Tradeville mai subliniază un factor pe care investitorii ar trebui să îl ia în considerare atunci când investesc în aur – pozițiile nete speculative ale traderilor pe contracte futures, care reflectă sentimentul pieței privind prețul acestui metal prețios.

Totuși, avansul prețului aurului nu a ridicat în mod uniform și proporțional prețul companiilor miniere, care au atins în urmă cu mai puțin de o lună, minimul ultimilor patru ani, urmând ca ulterior să înregistreze o revenire de aproximativ 100%. Sectorul de minerit aurifer, așa cum este el reprezentat în raportul Tradeville, avea un P/E (raportul preț/câștig) de aproximativ 15 pe 4 mai, comparativ cu un P/E de 20.3 pentru indicele S&P 500, ceea ce indică o posibilă subevaluare a companiilor din acest sector.

Vă invităm să consultați concluziile detaliate ale analizei Tradeville despre evoluția recentă a cotației aurului și a companiilor miniere în documentul atașat.

Raportul aici

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic...

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii...

Vulcan Value Centre găzduiește un eveniment dedicat siguranței rutiere

Pe 10 mai 2025, între orele 11:00 și 14:00,...

FoodIntelForum 2025: Business la cote înalte și oportunități valoroase

Cea de-a opta ediție a FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru...