Instalarea laserului de la Măgurele e aproape gata

Date:

„La partea de laser aproape s-a terminat instalarea”, a anunțat acad. Nicolae Zamfir, director general al ELI-NP – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics, la „Cafeneaua de inovare”, inițiativă a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), desfășurată la Impact HUB București. Cel mai mare laser din lume trece tot mai clar de la imaginație și proiect la materializare și aplicație. Acad. Nicolae Zamfir aduce elemente de ultimă oră: „Ne găsim la mijlocul ciclului de implementare a proiectului. De fapt, a fost inițiat în exercițiul bugetar 2007-2013, cu finalizare peste două cicluri, dar practic a început târziu, în ianuarie 2013. Acum avem clădirea gata, a trecut toate testele și a început instalarea aparaturii în interior. Avem echipamente la nivel mondial. Ne trebuie și oameni de același nivel. Posturile sunt deschise, s-au înregistrat 1.600 de aplicații din toată lumea, 150 de specialiști au fost admiși. Salarizarea este de asemenea la nivel mondial”. Pentru asigurarea resursei de cercetători, acad. Nicolae Zamfir accentuează că este stringentă dezvoltarea ingineriei laserelor, la care consideră că trebuie să conlucreze toate marile noastre universități, cu programe de specialitate organizate în comun.
Odată cu dezvoltarea infrastructurii, a capitalului tehnic și a celui uman, „interesul este foarte mare în mediul economic”, subliniază directorul general al ELI-NP: „Am fost contactați de zeci de firme străine. În această fază, interesul lor este să ne vândă produse; cercetarea e un mare consumator, cercetătorii cer mereu mai mult decât e posibil să se realizeze. Nivelul următor va fi ca firmele să fie ele interesate să folosească cercetarea de aici pentru produsele lor”.

Valea Laserelor, de la povești, la acțiune

Mediul care să facă posibilă cercetarea este prefigurat în conceptul Laser Valley/Valea Laserelor. Inițiator și vizionar al acestuia, prof. univ. dr. ing. Adrian Curaj, director general al UEFISCDI, oferă o definiție esențializată, pe care unii o consideră în acest moment și nițel idealizată: „Un loc în care să treci de la povești la acțiune, un loc pentru cei care au idei și pentru cei care au bani să investească”. Baza o va oferi orașul Măgurele. Invitația e către business high-tech într-un ecosistem, „o comunitate dincolo de a face știință, în care trebuie să trăiești, care să însemne dezvoltare tehnologică, socială, culturală”. Spunând asta, profesorul Adrian Curaj adaugă: „Avem nevoie să înțelegem teritoriul, să asigurăm infrastructura de acces, să realizăm sinergia valorificării fondurilor europene, să realizăm o guvernanță cu mai multe administrații locale, nu numai Ilfov și București, ci și Giurgiu, Teleorman, spre Călărași”.

Dezvoltare teritorială inteligentă

„Până la sfârșitul anului realizăm proiectarea”, răspunde din perspectivă locală Răzvan Curduman, consilier al președintelui Consiliului Județean Ilfov. Locul, spune că, în principiu, este identificat. O primă realizare va fi „parcul științific, unde se vor regăsi, împreună, cercetători, antreprenori, investitori”. Ideea fundamentală este aceea „de dezvoltare teritorială inteligentă, asociată infrastructurii paneuropene ELI-NP”.

Măgurele High Tech Cluster, știință și business

Valorificarea și explicarea a ceea ce poate să genereze ELI-NP este gata să le facă clusterul Măgurele High Tech; și le face efectiv, de trei ani, după cum subliniază directorul executiv Dragoș Șeuleanu: „Clusterul a pornit ca o parte a proiectului ELI-NP. Este un cadru pentru proiecte pe care cercetarea și mediul de afaceri le dezvoltă împreună. Sunt multe firme românești de calitate în cluster, condiția fiind să fi lucrat cu institute de cercetare, să aibă preocupări în inovare. Deja formăm o comunitate cu institutele de pe platforma Măgurele, creștem împreună, acumulăm experiență, încredere”.
O formă de coagulare știință-business, cu ecou reactualizat în contextul reuniunii de la Impact HUB, a fost conferința clusterului din noiembrie anul trecut, având ca partener Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).

Diplomație științifică

Dimensiunea internațională a oportunităților deschise de ELI-NP și de vizionara Vale a Laserelor este sugerată de către consilierul de stat Ligia Deca, de la Departamentul de educație și cercetare al Administrației Prezidențiale, prin reliefarea potențialului de valorificare europeană. Conceptul adus în atenție este diplomația științifică. Sensul este activ și pragmatic, inclusiv în ceea ce privește atragerea de potențial creator.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...