Reff & Asociații obține, în fața Direcției de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP, anularea unei decizii de impunere emise de organele fiscale fără respectarea principiilor de efectuare a inspecției fiscale

Date:

Reff & Asociații | Deloitte Legal obține o nouă soluție favorabilă contribuabilului în fața Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP, respectiv anularea unei decizii de impunere emise de organele fiscale fără respectarea principiilor de efectuare a inspecției fiscale

Reff & Asociații| Deloitte Legal obține, încă din etapa soluționării contestației fiscale la Ministerul Finanțelor Publice, o soluție favorabilă pentru un jucător important din sectorul agricol autohton, respectiv anularea unei decizii de impunere emise în cadrul unei inspecții fiscale pentru operațiuni derulate într-o perioadă pentru care a intervenit prescripția și care a mai făcut obiectul unei inspecții fiscale anterioare. Victoria obținută, care reafirmă importanța respectării principiilor și garanțiilor procedurale ale contribuabililor în cadrul inspecției fiscale, este cu atât mai importantă cu cât sancțiunile prevăzute de lege pentru nerespectarea regulilor de procedură a inspecției fiscale sunt, de regulă, mai constrângătoare pentru contribuabil decât pentru organele fiscale.

Disputa fiscală a presupus analiza unui număr mare de aspecte juridice și fiscale privind exigențele procedurale la care este supusă echipa de inspecție în procesul de stabilire a obligațiilor fiscale în cadrul controlului. 

În esență, este vorba de o inspecție fiscală începută la contribuabil în cursul anului 2021, în care, deși perioada vizată pentru verificarea impozitului pe profit era 2016-2020, organul de inspecție fiscală a analizat documente și operațiuni economice derulate în 2013. În acel an, contribuabilul beneficiase de o scutire de datorie, dar, întrucât datoria figura, în integralitate, în sold, și în anul 2016, organele de inspecție fiscală au considerat că se pot impune sume suplimentare cu titlu de impozit pe profit în 2016, an care intră în perioada fiscală supusă verificării. Pe de altă parte, obligațiile fiscale aferente anului 2013 au mai fost analizate în cadrul unei inspecții fiscale anterioare, ocazie cu care nu au fost identificate deficiențe cu privire la tratamentul fiscal aplicat de contribuabil și, în consecință, nu au fost stabilite sume suplimentare de plată.

În consecință, echipa de avocați a Reff & Asociații| Deloitte Legal a convins Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice că organele de inspecție fiscală nu pot impune obligații suplimentare de plată pentru o perioadă fiscală pentru care a intervenit prescripția, cu atât mai puțin pentru o perioadă care a mai făcut obiectul unei inspecții anterioare. În acest context, instituția a anulat decizia de impunere pe motiv că organul fiscal a încălcat principiul unicității inspecției fiscale, după ce a constatat că există multiple acte administrativ-fiscale cu privire la același tip de impozit și aceeași perioadă care au fost verificate în cadrul a două inspecții fiscale distincte.

Importanța soluției decurge și din faptul că, în cadrul inspecțiilor fiscale, instituțiile de control tind să interpreteze într-o manieră extinsă limitele dreptului lor de apreciere, mergând uneori până la ignorarea propriilor constatări formulate cu prilejul unor inspecții fiscale anterioare, deși acestea au vizat același tip de impozit și aceeași perioadă fiscală. 

Echipa de litigii fiscale care a obținut această soluție pentru client a fost formată din Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, și Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

„Soluția obținută reconfirmă importanța respectării regulilor de procedură cu ocazia efectuării inspecției fiscale, reguli a căror încălcare poate atrage anularea actului de impunere fără a mai fi necesară analiza argumentelor de fond. Ne bucură o astfel de decizie din partea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor atât pentru importanța sa juridică, cât și pentru că a tranșat disputa fiscală încă din faza administrativă de contestație, clientul evitând astfel investirea unor resurse suplimentare de timp și costurile aferente unui litigiu de contencios fiscal”, a declarat Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezervările pentru sezonul de iarnă sunt încă sub nivelul de dinaintea pandemiei în Europa 

Abia întorși din vacanța de Ziua Națională a României,...

Relațiile bune cu colegii, al doilea cel mai important motiv pentru a rămâne conectat la job pentru aproape 60% dintre angajați

Reconectarea cu echipa și valorile companiei, după provocările...

Garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată acordate de EximBank

EximBank anunță că de la 15 decembrie 2022, companiile...