Transformarea digitală urcă pe primul loc în topul priorităților de investiții ale directorilor generali din România, după pandemie

Date:

Marea majoritate (85%) a directorilor generali din România planifică creșteri ale investițiilor în transformarea digitală în următorii trei ani, potrivit sondajului „CEO Survey 2021”, realizat de PwC România. Astfel, transformarea digitală urcă pe primul loc în topul domeniilor pentru care executivii vor aloca mai multe fonduri.

Întrebați despre modul în care și-au schimbat intențiile de investiții ca urmare a crizei provocate de pandemie, directorii generali din România au menționat în ordine, după transformarea digitală (85%), inițiativele în vederea eficientizării costurilor (83%), stilul de conducere – leadership și dezvoltarea talentelor (79%), securitatea cibernetică (76%).

Dinu Bumbăcea, country managing partner la PwC România

„Transformarea digitală a surclasat în 2021 eficientizarea operațională care a fost prioritară în ultimii ani și care ne-am fi așteptat să rămână dominantă, mai ales pe fondul crizei sanitare, așa cum a fost în criza financiară din urmă cu un deceniu. Orientarea spre digitalizare este atât un efect al situației din ultimul an și jumătate, în care tehnologiile au însemnat inclusiv supraviețuirea afacerilor, cât și o mai mare conștientizare, tocmai datorită acestui context recent, că viitorul aparține digitalizării”, a declarat Dinu Bumbăcea, country managing partner la PwC România.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezervările pentru sezonul de iarnă sunt încă sub nivelul de dinaintea pandemiei în Europa 

Abia întorși din vacanța de Ziua Națională a României,...

Relațiile bune cu colegii, al doilea cel mai important motiv pentru a rămâne conectat la job pentru aproape 60% dintre angajați

Reconectarea cu echipa și valorile companiei, după provocările...

Garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată acordate de EximBank

EximBank anunță că de la 15 decembrie 2022, companiile...