Performanța românească la nivel creativ și economico-științific are un solid promotor la scară globală în compania Ekkou VP România, condusă de Petru Schipor. Departe de a fi o simplă susținere promoțională, promovarea asigurată înseamnă demers profesionist, bazat pe studiere directă a domeniului abordat, pe înțelegere cuprinzătoare a fenomenelor la zi și pe evaluare rațională a perspectivelor. O dovadă – și un succes – de dată recentă îl constituie participarea companiei Ekkou VP România, prin persoana lui Petru Schipor, la reuniunea Global Forum organizat de Atlantic Council la Varșovia (6-7 iulie 2017). Calitatea de sponsor consecvent al reuniunilor de acest fel și de exponent al propriului concept al canalului navigabil care să unească Marea Baltică și Marea Neagră pe o rută de la Gdansk la Galați a fost întregită de prezentarea complexității și oportunităților proiectului ELI-NP – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics/ Infrastructura Luminii Extreme-Fizica Nucleară de la Măgurele, impus de acum nu numai vizionar, ci și tot mai aproape de concretizare drept cel mai puternic laser creat până în prezent în lume. O imagine de ansamblu asupra integrării românești în perspectivele generate de evenimentul din capitala Poloniei ne oferă Petru Schipor.

 

Ca participant și sponsor de-a lungul anilor la Global Forum, cum ați perceput acum elementele de consonanță cu tematica ediției din acest an?
De data aceasta, am participat cu onoarea și bucuria de a-l avea ca invitat pe academicianul Nicolae Zamfir, directorul proiectului de anvergură mondială ELI-NP. Într-o vreme în care puține proiecte de amploare apar la noi, acest minunat om al României se implică decisiv într-o realizare cu mari perspective de a deveni – împreună cu complexul Valea Laserului – un ansamblu de cercetare, economic, social și cultural de referință în lume. Încadrarea în esența reuniunii Global Forum din acest an a beneficiat de o susținere sporită prin tema ediției – „Stronger with Allies/Mai puternici, împreună cu aliaţii”– o temă amplă, frumoasă. Întregul eveniment a avut în acest an o valoare deosebită, întrucât a fost onorat de prezența președintelui SUA, Donald Trump, ceea ce a determinat organizarea evenimentului pentru prima oară la Varșovia, nu la Wrocław.

Cum a decurs efectiv prezentarea de către dumneavoastră a proiectului ELI-NP la Global Forum 2017?
Am prezentat unor persoane de anvergură în lumea politică și economică performanțele acestui laser, urmând ca ele, la rândul lor, să identifice parteneri în țările lor – SUA, Anglia, Croația, Polonia și multe altele, prezente la forum. Adresarea este către oameni de afaceri, oameni politici, oameni cu posibilități de a veni cu idei. Deja unii au intrat în contact personal cu domnul academician Nicolae Zamfir, care a prezentat ce înseamnă acest uriaș laser. A fost un prim pas în prezentarea ELI-NP în interiorul organizației Atlantic Council. Personal, mă angajez ca laserul de la Măgurele să constituie în fiecare an unul dintre punctele importante ale prezenței companiei Ekkou VP România la forumurile Atlantic Council la care voi participa. Suntem mai mult decât susținători ai marii realizări ELI-NP, suntem unul dintre parteneri.

În ton cu genericul și țelul companiei pe care ați fondat-o și o conduceți, ce ecouri ați receptat la actualul forum?
Pentru persoanele participante acolo, un laser în sine nu înseamnă o noutate, dar tocmai pentru că se știe foarte bine ce reprezintă un laser pentru viitor, interesul a fost extraordinar. Am avut marea satisfacție să constat recunoașterea faptului că România deține prin acest laser o performanță de prim nivel mondial. Ni s-a reconfirmat că țara noastră se situează pe un loc de frunte pe harta științifico-tehnică a lumii.

S-au conturat elemente concrete de interes?
În prima fază, cei interesați au aflat despre performanțele pe care ELI-NP le va atinge. Prin corespondența pe care o vom iniția, prin cea pe care deja o avem, urmează să identificăm companii care își vor trimite reprezentanți aici, pentru a semna contracte, memorandumuri. Potențialii parteneri vor vizita laserul, obţinând astfel deschidere către o multitudine de oportunităţi pentru colaborare, deoarece utilitatea laserului cuprinde o gamă largă de domenii: economic, tehnico-ştiinţific, medical etc.
Pentru susținerea proiectului de la Măgurele și – după cum ați spus, pentru implicare în reliefarea valorii lui – vizați și ridicarea propriului nivel de cunoaștere a esenței acestuia?
Ceea ce facem noi nu este o simplă promovare. Eu particip activ la tot ce înseamnă dezvoltarea acestui proiect, la forumurile care se organizează la nivelul ELI-NP. Am cunoscut la fața locului construcția, instalațiile, dotările. Am luat legătura cu specialiști de la ELI-NP pentru a obține informația necesară și pentru a înțelege care pot fi partenerii și clienții necesari laserului de la Măgurele. De la sfârșitul anului 2019, când se vor finaliza lucrările, acest laser va dezvolta o putere care poate echivala cu a zecea parte din puterea Soarelui, aşa că unicitatea sa poate să genereze o reală dezvoltare. De aceea, laserul are nevoie de un sprijin constant din partea autorităţilor şi a decidenţilor politici ai României, pentru crearea unei infrastructuri adecvate cerinţelor de dezvoltare a Văii Laserului, proiect despre care mi-a vorbit academicianul Nicolae Zamfir. În acest mod, laserul va putea să aducă mulți investitori, mulți cercetători, care au nevoie de o asemenea tehnologie pentru descoperirile lor. De pe acum putem considera că laserul de la Măgurele se află în elita mondială a cercetării științifice.