Cifra de afaceri a producătorilor de bere din România a crescut în anul 2019 cu 5,2% față de anul anterior și cu 51% comparativ cu anul 2010, atingând un nivel record de 4,5 miliarde de lei, potrivit analiștilor de la KeysFin. Cu toate acestea, pentru 2020 specialiștii de la KeysFin estimează o scădere de aproximativ 1,6%, în baza datelor de la INS, însă în 2021 trendul este unul ascendent.
Astfel, analiza KeysFin „Piața berii din România” arată că această industrie va atinge un nou nivel record, de 4,6 miliarde de lei, în 2021.

„Piața berii din România a reușit să treacă peste pandemia de COVID-19, înregistrând o mică scădere în contextul anului trecut, comparativ cu alte industrii care au fost puternic afectate de criza sanitară. Mai mult, în ciuda scăderii dramatice din sectorul HoReCa, jucătorii prezenți pe plan local au mizat pe creșterea consumului domestic, iar planurile lor s-au dovedit realiste având în vedere creșterea estimată pentru anul curent. În continuare, potențialul pieței este unul de creștere, mai ales odată cu relaxarea măsurilor antipandemie din această vară, iar rezultatele aferente anului în curs au toate șansele să contribuie nu numai la revenirea la cifrele de dinainte de martie 2020, ci chiar la depășirea acestora”, a declarat Roxana Popescu, managing director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament