Tranziția reprezintă noțiunea care desemnează procesul de trecere, schimbare, a unui sistem din starea A în starea B, păstrând elemente reconfigurate din starea inițială și adăugând segmente benefice funcționării în noua conjunctură. Reziliența noii construcții se presupune că este cel puțin egală cu ceea ce exista în trecut, iar performanța este superioară, adaptată mediului curent și, pe cât posibil, celui din viitorul apropiat.

Utilitatea unui model de gestionare a etapelor schimbării constă cu predilecție în înțelegerea teoretică a fiecărei etape, în construirea de alternative și alegerea unor soluții eficiente și eficace la problemele pe care orice tranziție le presupune, evitând bună parte din consumurile inutile de resurse. Modelul propus de profesorul de psihologie socială Kurt Lewin în lucrarea „Frontiere în dinamica grupului: concept, metodă și realitate în științele sociale; echilibru social și schimbare socială” (iunie 1949 ) este unul de actualitate. Deși scris în contextul sfârșitului celui de-al Doilea Razboi Mondial, etapele decelate – destructurarea, schimbarea și restructurarea – și conținutul acestora s-au dovedit viabile în analiza transformărilor sociale ulterioare. Pentru a prezenta teoria sa, profesorul Lewin a folosit analogia cu transformarea formei unei bucăți de gheață. Pentru a-i da o altă formă, trebuie topită, așezată în noua formă și reînghețată.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI