Strategia – visul din viitor

Date:

Tranziția reprezintă noțiunea care desemnează procesul de trecere, schimbare, a unui sistem din starea A în starea B, păstrând elemente reconfigurate din starea inițială și adăugând segmente benefice funcționării în noua conjunctură. Reziliența noii construcții se presupune că este cel puțin egală cu ceea ce exista în trecut, iar performanța este superioară, adaptată mediului curent și, pe cât posibil, celui din viitorul apropiat.

Utilitatea unui model de gestionare a etapelor schimbării constă cu predilecție în înțelegerea teoretică a fiecărei etape, în construirea de alternative și alegerea unor soluții eficiente și eficace la problemele pe care orice tranziție le presupune, evitând bună parte din consumurile inutile de resurse. Modelul propus de profesorul de psihologie socială Kurt Lewin în lucrarea „Frontiere în dinamica grupului: concept, metodă și realitate în științele sociale; echilibru social și schimbare socială” (iunie 1949 ) este unul de actualitate. Deși scris în contextul sfârșitului celui de-al Doilea Razboi Mondial, etapele decelate – destructurarea, schimbarea și restructurarea – și conținutul acestora s-au dovedit viabile în analiza transformărilor sociale ulterioare. Pentru a prezenta teoria sa, profesorul Lewin a folosit analogia cu transformarea formei unei bucăți de gheață. Pentru a-i da o altă formă, trebuie topită, așezată în noua formă și reînghețată.

Destructurarea – a desființa structura a ceva – presupune, ca prim pas, identificarea nevoii de schimbare (motivul) și nivelul până la care structura existentă va fi desființată. Schimbarea nu este un proces superficial, ci unul profund, ce afectează valorile, atitudinile și comportamentele ce definesc structura și funcționarea inițiale. Demararea destructurării se poate realiza controlat sau ca urmare a unei crize, aspect ce depinde, în bună măsură, de inerția structurală și de mentalitatea dominantă. Un „mod de a fi” îndelung exersat, care a asigurat un oarecare confort și a permis rezultate satisfăcătoare va fi greu de destructurat cu promisiunea unei performanțe viitoare. Costurile asociate schimbării sunt mult mai ușor de vizualizat, beneficiile potențiale fiind ceva mai greu de asimilat. Motivația schimbării trebuie să se adreseze credințelor și valorilor personale și sociale, să releve un beneficiu general în raport cu situația existentă. Fără o dorință (socială) reală de schimbare, eșecul este garantat.

Destructurarea unei economii, drept consecință a destructurării unui sistem social, reprezintă un proces complex, care necesită expertiză, viziune și un amplu program de comunicare. Asumarea schimbării de către cei care legiferează și conduc instituțiile statului nu poate fi considerată un element preexistent, fapt ușor de constatat în economia românească, la 30 de ani de la declararea destructurării economiei centralizate și stabilirea ca țintă a economiei de piață. Haosul, lipsa de coerență, criza sunt inerente fazelor inițiale ale tranziției, însă durata trebuie limitată, iar schimbarea preluată cu șocuri cât mai mici. Destructurarea economiei centralizate a venit natural, ca urmare a dispariției sistemului social și de relaționare externă în care funcționa. Din păcate, lipsa expertizei, a viziunii și a unei comunicări permanente, care să ne amintească ce avem de făcut, a prelungit nepermis de mult prima fază a tranziției. Până astazi, regăsim industrii sau companii care, deși muribunde de o bună bucată de vreme, sunt ținute artificial în viață, cu un consum nejustificat de resurse. Statul este proprietar, încă, al unei părți importante din economie, fapt ce introduce distorsiuni semnificative în funcționarea piețelor. „Pierderea controlului” statului asupra unor mijloace de producție s-a dovedit a fi cel mai dificil aspect al destructurării economiei centralizate. Deși infuzate cu noțiuni și concepte de proveniență din zone cu economii de piață funcționale (guvernanță corporativă, profit, management ș.a.), companiile românești sunt tributare mentalității funcționărești, în detrimentul gândirii în termeni de business. Piața, ca esență a noii orânduiri, este bună și acceptabilă dacă legea și reglementările secundare favorizează capitalul de stat. Astfel, este evident că această etapă a tranziției a fost oarecum ratată, viziunea și vizionarii destructurării nereușind să „dezghețe” total vechea orânduire, pentru a așeza economia în noua formă.

Schimbarea – înlocuirea unui lucru cu altul – este etapa în care vechile interacțiuni sunt înlocuite cu unele noi, în care se fac tatonări, experimente și în care este acceptat mai ușor eșecul. Schimbarea socială (dar și cea organizațională) are ca element central comportamentul și atitudinea oamenilor. Înlocuirea legilor, a unor procese, a unor structuri sau a oricărui element exterior omului nu realizează schimbarea atâta timp cât factorul uman, mentalitatea, modul de gândire și de abordare a problematicii rămân neschimbate. Fiecare persoană implicată în schimbări suferă o perioadă de tranziție personală, care poate presupune anumite pierderi, diminuarea puterii, a veniturilor sau a prestigiului personal. Acestea sunt și principalele arme ale oponenților schimbării. Exacerbarea imaginii acestor potențiale pierderi induce teamă și radicalizează persoanele care ar putea pierde din implementarea schimbării. Unele partide politice au reușit să întrețină această stare și să își construiască doctrina politică în acest mod, frica de schimbare fiind, în esență, principala ideologie promovată către susținători. De aceea, schimbarea are nevoie de un important efort de comunicare, care să releve beneficiile comune și cele pentru fiecare categorie afectată în parte. Pentru promotorii schimbării nu este atat de important să fie convinși și reconvinși de importanța schimbării, ci este important să convingă, la rândul lor, cât mai multe persoane, cu argumente, cu răbdare și cu perseverență. Curba schimbării, cu ale sale patru stadii – negare, frică, acceptare, angajament – necesită timp. Cu cât schimbarea pare mai ușor de adoptat, iar beneficiile sunt evidente, cu atât mai repede va fi preluată și aplicată. Timpul, însă, este un factor determinant în coagularea masei critice favorabile schimbării. Pentru a accepta schimbarea și a contribui la succesul ei oamenii trebuie să înțeleagă care vor fi beneficiile schimbării pentru ei, să aibă o reprezentare pozitivă pentru ceea ce va aduce noua etapă. Schimbarea ar trebui să aibă loc într-o perioadă relativ scurtă și să fie oarecum clară. Este ceea ce nu reușește să facă societatea românească, iar economia nu face notă discordantă. Lipsa fundamentului ideologic – care să limiteze încercările de schimbări aberante – și neasumarea unui model economic, care ar direcționa căutările între limite rezonabile, lasă imaginația decidenților politici să consume inutil resurse prețioase.

Restructurarea – schimbarea structurii unui lucru – apare atunci când schimbările încep să se permanentizeze sub forma unor instituții funcționale, relații ierarhice bine definite, drepturi și responsabilități clare și stabile. Noua ordine este internalizată la nivelul indivizilor, care își asumă și respectă noile relații sociale, considerate, acum, naturale. Echilibrul dobândit nu este o stare inertă, de nemișcare, ci poate varia de la robustețea unui sistem suprareglementat la antifragilitatea unuia în bună măsură dereglementat. Important este ca acest nou echilibru să fie identificat ca atare și să permită sesizarea beneficiilor aduse de schimbare. Deși schimbările sunt prezente permanent în viața noastră, sunt necesare recunoașterea etapei de restructurare, celebrarea reușitelor majore și consolidarea elementelor importante, care susțin noua paradigmă. Fără a parcurge această etapă – psihologic necesară – oamenii pot ajunge să resimtă o permanentă și obositoare tranziție, neputându-se adapta la schimbările solicitate, ceea ce crește inerția pentru schimbările ulterioare. Este o descriere fidelă a situației în care se află societatea românească.
Promisiunile permanente de schimbare a paradigmei sociale au obosit societatea și au devenit necredibile. Economia se dorește a fi „de piață”, însă nu reușim să privatizăm și să liberalizăm pe cât ar fi necesar. Sunt inventate probleme și soluții care ne țin atenți, dar nu ne ajută sa progresăm. Dimpotrivă!

Situația de incertitudine și permanentă căutare a drumului către „nu ne-am hotărât ce” poate fi depășită prin stabilirea unor premise care să permită o viziune realistă pentru economia românească. Decelarea ideologiei politice dominante (mai apropiată de ideile marxiste sau de cele ale lui Adam Smith), asumarea acesteia și identificarea de analogii cu modele economice funcționale în țări cu economie de piață, liberalizarea piețelor și reducerea rolului statului în economie ar putea fi câteva obiective care să desăvârșească schimbarea începută în urmă cu 30 de ani.
Avem cu ce să construim o societate liberă și prosperă, cu oameni dornici să trăiască în țara în care s-au născut, cu tineri care să învețe și să performeze în țara lor. Strategia, ca instrument de planificare, ne poate ajuta să construim harta care să ne ducă la destinația dorită. Avem de ales acea destinație, de creionat drumul, de găsit soluții la problemele previzibile sau ascunse. Fără, însă, a stabili și respecta aceste lucruri, suntem și rămânem în situația prezentată de Ion Luca Caragiale în admirabila radiografie a societății românești la 1883, „O scrisoare pierdută”: „Iată dară opinia mea. Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale… Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!”.

Valeriu Ivan
Valeriu Ivan
Valeriu Ivan este analist la Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Financial Intelligence organizează a șasea ediție a evenimentului FORUMUL ROMÂNIA DIGITALĂ

Financial Intelligence, cu sprijinul Directoratului Național de Securitate Cibernetică...

O nouă provocare pentru Green Deal  

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Studiu: 38% din românii care își împart cheltuielile cu partenerul sau familia nu își monitorizează plățile

38% dintre românii care își împart cheltuielile cu partenerul...