Rolul științei economice și al învățământului de profil în evoluția societății a fost reliefat, din nou, cu ocazia Zilei Economiștilor și a Zilei Profesorului de Economie – 23 noiembrie, sărbătorite sub egida Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), a Asociației Facultăților de Economie din România (AFER) și a Societății Române de Statistică (SRS). Sesiunea științifică desfășurată cu acest prilej a abordat, în workshopurile ei, teme privind „Dezvoltarea de competențe antreprenoriale pentru economia viitorului”; „Industria 4.0 și șansele României în contextul locurilor de muncă ale viitorului”; „Economia circulară în contextul îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă”; „Impactul tehnologiilor blockchain asupra economiei”.

În plenul reuniunii, prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Economie Națională, președintele Asociației Generale a Economiștilor din România, a susținut următoarea expunere:
„A devenit o tradiție ca, de Ziua Economistului, sărbătorită în fiecare an la 23 noiembrie, să adresăm urările noastre de succes profesional, prosperitate și bunăstare națională și personală. Tot tradiție a devenit, cu această ocazie aniversară, dezbaterea unor probleme actuale teoretico-metodologice și practic aplicative ale științei și cercetării economice ca țintă, prioritate și urgență pe termenele scurt, mediu și lung. Voi încerca să vă supun atenției câteva probleme cu care se confruntă și se va confrunta știința economică, în prezent și în perspectivă, pentru care noi, economiștii, avem obligația profesională și morală de a ne implica într-un fel sau altul, în funcție de domeniul de activitate și capacitatea profesională. Nu doresc să dau exemple, care sunt cu duiumul, vreau să afirm cu tărie că o astfel de situație trebuie să ne mobilizeze, să ne îngrijoreze, nu doar în a le identifica, dar și în a încerca să găsim soluții pentru stoparea și eventual reducerea lor. Pe plan mondial, se manifestă de mai mulți ani o tendință de adâncire a decalajelor economice și sociale intra și interțări. Potrivit calculelor economistului american Rodrik Dany, în cadrul decalajului total mondial, decalajul intrațări ar reprezenta 75%, iar cel interțări 25%. De aici rezultă concluzia că strategia diminuării decalajelor trebuie focusată pe cele intrațări, ceea ce vizează implicarea cu prioritate a primatului intern al factorilor de influență și al politicilor la nivel național, racordat desigur la acțiuni, mecanisme și factori de influență pe plan internațional, dar mai ales pentru România la oportunitățile și rigorile funcționale ale Uniunii Europene.

Strategia ONU 2030 marchează o schimbare de paradigmă a dezvoltării durabile în sensul situării în prim-planul preocupărilor a reducerii decalajelor de venit și implicit a sărăciei. Cunoașterea cauzelor decalajelor și ale sărăciei, inechităților și inegalităților este o condiție sine qua non pentru diminuarea acestora prin acționarea directă și imediată asupra cauzelor respective. Strategia dezvoltării durabile a României până în 2030 este elaborată ținând seama de cele 17 obiective ale Strategiei ONU 2030, cu adaptare și particularizări specifice cazului economiei noastre. Cea de a patra etapă a Revoluției Industriale, bazată pe digitalizare, robotizare, automatizare, inteligență artificială, internetul lucrurilor, platformele colaborative, va substitui munca necalificată sau slab calificată cu mașini, roboți etc. Pe cale de consecință, este de presupus că disponibilizarea forței de muncă va conduce la dezechilibre pe piața muncii și la creșterea șomajului, care presează asupra inechităților sociale. Ce politici vor fi în măsură să atenueze astfel de presiuni sociale? După părerea mai multor economiști, capitalismul și piața concurențială nu pot reglementa excesele inerente acestora, liberalizarea financiară sau financiarizarea excesivă, creșterea puterii pieței, managementul defectuos al globalizării, informația imperfectă, asimetrică, rent seeking, corupția etc. De aceea este nevoie de recurgerea la parteneriat public-privat, întrucât piața nu produce suficiente bunuri publice.

Încercările de a găsi soluții la situația de creștere a inechităților și inegalităților se află într-o stare incipientă. Între aceste încercări, aplicarea principiului de dezvoltare durabilă pentru toți este insuficient operațional. Introducerea formulei de echivalență (mutualitate) a eficienței în sensul corelării dintre câștig (output sau rezultat), pe de o parte, și contribuție (efort, input), pe de alta, oferă elemente de echitate economico-socială. Ca măsuri concrete posibil de aplicat în ceea ce privește atenuarea decalajelor și disparităților de venit, menționăm ocuparea activă, salariul minim pe economie, redistribuirea de venit prin fiscalitate (taxe și impozite), transferurile bănești, transformarea salariaților în acționari, impozitarea progresivă, diferențiată etc.

J. Stiglitz, laureat al premiului Nobel, afirma că legile care permit abuzuri ale puterii monopolului corporațiilor sau care favorizează CEO să-și însușească pentru sine părți mari ale venitului conduc la mai multă inegalitate și mai puțină creștere. Întotdeauna transmiterea unui anumit avantaj între generații are loc în condițiile în care inegalitățile excesive de venit și avuție ale generației prezente se vor transforma în inegalități de nivel și mai înalt la veniturile și avuția generațiilor viitoare. Modelarea actuală a identităților noastre individuale și naționale se produce, afirma același J. Stiglitz, într-o manieră aflată în contradicție cu valorile noastre perene, având ca rezultat lăcomia, egoismul, turpitudinea morală, disponibilitatea de a exploata pe alții și lipsa de onestitate, care se manifestă cu precădere în sectoarele financiar-bancare și care subminează încrederea, coeziunea socială și performanța economică.

Foto Cornel Constantin