O premieră a cercetării și dezbaterii

Într-un efort de a stabiliza în România un cadru de dezbateri de cel mai bun nivel, Fundația Alexandrion (București) a inițiat Dezbaterile de la Sinaia. Edițiile acestora s-au bucurat de participare internațională și au avut ca teme Statul de drept. Premise, condiții, funcționare (2017), apoi Economia Estului. Postausteritate și perspective (2018) și Criza educației. Indicatori de stare și soluții (2019). Lucrările au fost publicate în trei volume cu titluri omonime, tipărite de editurile Meteor Presss din București și Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.

Pandemia de COVID-19 a împiedicat desfășurarea ulterioară a Dezbaterilor de la Sinaia. Ediția a IV-a a trebuit organizată online, în 2021.
Tema Uniunea Europeană și perspectivele ei s-a anunțat la încheierea ediției a treia a Dezbaterilor de la Sinaia (30 martie 2019), organizate, cum se știe, la hotelul New Montana din Sinaia. În mai 2020 Comisia Europeană a anunțat organizarea Conferinței Viitorul Uniunii Europene pentru anii ce vin. Astfel că, odată cu ediția a patra, Dezbaterile de la Sinaia au venit în întâmpinarea unui interes larg cu privire la perspectivele Uniunii Europene.

Cum se știe, crearea Uniunii Europene a fost unul dintre evenimentele de cotitură ale istoriei postbelice. Un alt actor de magnitudine neobișnuită a urcat pe scena istoriei cu realizări importante. Lunga perioadă de pace din Europa, transformarea frontierelor rigide în frontiere simbolice, dezvoltarea competitivă a multor părți ale continentului, noua amploare a schimburilor, facilitarea circulației persoanelor, o nouă conștiință culturală sunt printre realizări.

Odată cu criza Greciei, cu Brexitul, cu repoziționări ale statelor din Europa Centrală, ale Italiei a devenit evident că Uniunea Europeană are de rezolvat probleme noi. Uniunea Europeană de astăzi nu mai este cea de odinioară. Proiectul fondatorilor ei rămâne reper, dar realizarea lui este în discuție. Globalizarea, noua constelație a supraputerilor lumii, digitalizarea, expansiunea nanoștiințelor sunt „provocări”.

Ca urmare a Dezbaterilor de la Sinaia, ediția a IV-a, s-a tipărit volumul „Uniunea Europeană și perspectivele ei” (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021, 360 p.). Cartea este o premieră a cercetării științifice și dezbaterii publice – de fapt prima carte pe tema viitorului Uniunii Europene ce apare în România și una dintre primele în spațiul european.
Împreună cu profesorul Ladislau Gyemant, am asigurat coordonarea volumului. Prin contribuții multiple s-a realizat examinarea unei teme extrem de actuale. Este important de subliniat că Emil Constantinescu, Petre Roman, Florin Georgescu, Adrian Severin, Iuliu Winkler, Sergiu Iliescu și subsemnatul au fost implicați, în calitate de demnitari ai statului român, în deciziile de integrare a României în Uniunea Europeană și de concepere a structurării acesteia și beneficiază de experiența respectivă.
Evaluările situației și perspectivelor europene din volumul „Uniunea Europeană și perspectivele ei” sunt la distanță atât de curentul gândirii necritice, cât și de acela al unui scepticism a priori.

În volum s-a reconstituit cu acuratețe istoria Ligii Națiunilor ca încercare de a reorganiza și pacifica continentul (Ladislau Gyemant, „Premises of the European construction. The League of Nations – experiment and failure”), dar cele mai multe contribuții au evaluat perspectivele. „Cred că în această perioadă Uniunea Europeană a fost testată, că această organizație mai are mult de lucru, pentru că s-a grăbit să sprijine anumite sectoare și a lăsat alte domenii în derivă” (Nawah Salameh, p. 8). „Uniunea Europeană nu poate face față viitorului ce se anunță fără inovație instituțională care să convertească principiul subsidiarității și democrația în forme de viață. Dacă acestea nu se întreprind cu competență, viziune și răspundere, Europa unită va rămâne la piața unică, în cel mai bun caz. Doar că piața unică, între timp instituită în diferite părți ale lumii (semnale vin din Pacific!), nu mai este suficientă pentru a asigura nici competitivitatea economică și nici civilizația care să pună în valoare moștenirile remarcabile ale Europei istorice” (Andrei Marga, p. 21).

Fostul președinte al României Emil Constantinescu arată că „dacă vom continua să imaginăm proiecte fără să luăm în considerare anxietățile inevitabile pe care le implică o construcție politică a unei jumătăți de miliard de locuitori, avem puține șanse să dezvoltăm o Europă puternică și democratică” (p. 106).

Pe baza unei analize riguroase a accesului României la fondurile europene, Florin Georgescu subliniază că „aceste fonduri, care susțin dezvoltarea, nu trebuie înțelese ca un set de subvenții (granturi) dinspre unele state către altele, ci sunt menite să asigure crearea unei concurențe corecte (level playing field) pe piața unică europeană, caracterizată de asimetrii provenite din dotarea diferită cu factori de producție la nivelul companiilor și statelor membre ale UE” (p. 110).

Adrian Severin remarcă împrejurarea că „în Uniunea Europeană dezbaterea politică a fost înlocuită de spectacolul reclamei comerciale. Conducătorii au încetat să îi mobilizeze pe conduși pentru a da concretețe unei viziuni, preferând să le câștige susținerea prin a le spune nu ceea ce le face bine, ci ceea ce le face plăcere să audă” (p. 139). Petre Roman, fost prim-ministru, conchide că „în însăși intimitatea naturii sociale a umanității există forțe și mișcări ce nu pot fi stăpânite sau prevăzute. Echilibrul global pozitiv, promovat de o Uniune Europeană puternică, ne-ar permite să le facem față cu mai mult succes decât în starea unui echilibru instabil al puterilor autoafirmate” (p. 147).

Europarlamentarul Iuliu Winkler subliniază că „adevăratul succes al dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene ar fi recunoașterea nevoii de a deschide dezbaterea asupra tratatelor fundamentale ale UE, înțelegând nevoia refondării Uniunii Europene” (p. 330). Gabriele Goudenhooft atrage atenția asupra nevoii legitimării deciziilor, ca o condiție a integrării europene, Stelian-Sergiu Iliescu asupra importanței competitivității științifico-tehnice, Victor Neumann asupra valorii identităților, Polona Tratnik asupra nevoii de creativitate, în condițiile în care se confirmă că Horkheimer – Adorno au avut dreptate să semnaleze „degradarea iluminismului în ideologie” (p. 202). Printr-o analiză documentată și riguroasă, Gheorghe Schwarz aduce în discuție carențele și dificultățile diplomației culturale a țării. El arată că „soluțiile adevărate, realiste și eficiente, bazate pe profesionalism și performanță, lipsesc diplomației culturale române în concertul Uniunii Europene. Și lipsesc nu numai diplomației culturale…” (p. 221-222).

Valeriu Sainsus examinează implicațiile geopolitice ale poziționării Moldovei. Ioan Vasile Leb prezintă răspunsul Bisericii Ortodoxe la provocările globalizării și subliniază oportunitatea „unui suflu de iubire, înțelegere și armonie între majoritari și minoritari, între bogați și săraci, adică fundamentul necesar pentru punerea în practică a principiului subsidiarității” (p. 249).

Vasile Morar cirucumscrie „provocările etice” intrinseci democratizării din Uniunea Europeană. „Atunci când vorbim de perspectivele UE, este înțelept să evocăm cauze adânci, și nu zgomotul controverselor recente. Riscul de a greși în diagnostic și în judecăți prospective este mare, iar consecințele, îndrăznim să spunem, sunt incomensurabile” (p. 251).

Iosif Friedmann-Nicolescu examinează perspectivele instituțiilor europene, subliniind că „se impune reducerea personalului organizațiilor și instituțiilor Uniunii Europene, astfel se vor crea fonduri disponibile pentru alte activități și toodată povara contributivității fiecărui stat membru va scădea” (p. 324). Emanuel Copilaș evaluează filosofia politică a Brexitului, iar Alexandru Hudițeanu stăruie asupra unor întrebări deschise privind Uniunea Europeană dinspre realitățile românești.

Așa cum s-a arătat în cuvântul de încheiere a Dezbaterilor de la Sinaia ediția a IV-a, în optica participanților la dezbaterea temei și, prin implicație, a autorilor volumului, în Uniunea Europeană înțeleaptă este soluția unei refondări, cum a formulat parlamentarul european pe care l-am citat mai sus. O refondare care ia distanță de birocratism și asigură o Europă pe linia tradițiilor umaniste, democratice. Ei au argumentat că, într-o accepțiune rațională, suveranitatea nu este naționalism etnic, că actualul interguvernamentalism se cuvine înlocuit cu o soluție mai avansată, că este naturală competiția în Europa unită, dar nu între națiunile componente. Se simte nevoia unui nou contract social în Uniunea Europeană. Globalizarea este un proces istoric complicat, dar ea dă rezultate în forma recunoașterii valorilor adevăr, libertate, dreptate, nu în forma impunerii la decizie a unor rețete și persoane, într-un stat sau altul. Globalizarea trebuie ferită de „globalism”, care a devenit o ideologie defavorabilă construcției unei Europe competitive, democratice și unite. „Statul de drept democratic”, prevăzut de constituțiile europene, se cuvine respectat, nu dizolvat într-un „stat de drept” care a căpătat în istorie culori nefaste și poate căpăta orice culoare.