„Puterea este abilitatea de a pune lucrurile în practică”
Rosabeth Moss Kanter
În toată lumea, guvernele domină scena economică. Modul în care cheltuie resursele determină, în bună parte, dacă ocuparea totală a forței de muncă reprezintă o prioritate sau nu. De asemenea, impozitele și taxele percepute influențează majoritatea deciziilor de investiții, iar reglementările interne promovate sau susținute la nivel guvernamental influențează activitățile economice. Totuși, în teoriile economice, dominația guvernului asupra mediului economic nu este corelată în mod semnificativ. Majoritatea teoriilor se limitează la a considera „guvernul” ca entitate rațională, menită să asigure echilibrele macroeconomice, să anticipeze și să prevină eventuale dezechilibre. În fiecare ramură a economiei, abordările se concentrează pe impactul guvernării asupra luării deciziilor private sau pe influența politicilor guvernamentale asupra agregatelor macroeconomice. Nu există progrese semnificative în direcția obținerii unor reguli comportamentale generale și realiste pentru un guvern rațional, prin analogie cu regulile folosite pentru analiza comportamentelor raționale ale consumatorilor sau ale producătorilor. În consecință, nu s-a reușit încă integrarea guvernului și a decidenților privați într-o teorie generală a echilibrului.
Teoreticienii din domeniul economic pleacă de la supoziția conform căreia deciziile sunt luate de indivizi raționali. O astfel de simplificare este necesară pentru a putea face predicții referitoare la comportamente. Deciziile luate la întâmplare sau cele care nu se află în nicio relație între ele nu se încadrează în tiparele cunoscute. Și nevoia de încadrare în tipare vine din faptul că acțiunile umane pot fi anticipate, iar relațiile dintre ele analizate doar dacă se pot încadra în tipare.
