Indiferent că avem în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006 [1] sau cele ale Legii nr. 85/2014, procedura reglementată de acestea, așa cum a fost definită în doctrina recentă, reprezintă un ansamblu de norme juridice prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvență față de creditorii săi în condițiile stabilite diferențiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment [2].

Fie că avem în vedere obținerea fondurilor menționate prin reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment, procedura insolvenței instituie două instrumente principale pentru corectarea dezechilibrului patrimonial al debitorului ajuns într-o asemenea situație. Pe lângă anularea actelor încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor anterior deschiderii procedurii, mijloc care permite lipsirea de efecte a operațiunilor frauduloase și readucerea în averea debitorului a unor sume de bani sau a altor bunuri, legea instituie o formă specială de răspundere în sarcina persoanelor care au contribuit la starea de insolvență a debitorului.

La baza formulării cererilor de anulare a actelor frauduloase sau a celor de angajare a răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvență a debitorului poate să se afle raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, dar acesta nu are valoare probatorie autonomă, nereprezentând decât un act prin care administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar face anumite constatări al căror rol este de a aduce la cunoștința creditorilor o anumită stare de fapt. În măsura în care se formulează acțiuni întemeiate pe dispozițiile legale menționate, acestea trebuie dovedite distinct și exhaustiv [3].


În acest sens, art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2014 prevede că una dintre principalele atribuții ale administratorului judiciar desemnat în cadrul procedurii insolvenței este „examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă și cu privire la existența premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile prevederilor art. 169-173, precum și asupra posibilității reale de reorganizare a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și depunerea la dosarul cauzei, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar”.

Dispozițiile art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2014 se regăsesc într-o formă asemănătoare la art. 64, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 85/2014 în care se menționează că lichidatorul judiciar are ca și atribuție „examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura simplificată în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile prevederilor art. 169 – 173, într-un termen stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar”.

În fine, la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se menționează că „Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă”.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că practicianul în insolvență are obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, dar această obligație nu există și sub aspectul concluziilor la care ajunge acesta în urma examinării activității debitorului. Aceste concluzii trebuie privite în raport de îndeplinirea de către debitor a obligației prevăzute de art. 74 din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care: „în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 67 alin. (1).”, precum și de posibilitatea administratorului judiciar de a-și îndeplini în conformitate cu art. 58 alin. 1 lit. c) din aceeași lege obligația de „întocmire a actelor prevăzute la art. 67 alin. (1), în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligația respectivă înăuntrul termenelor legale, precum și verificarea, corectarea și completarea informațiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor”.

Dacă practicianul în insolvență nu-și îndeplinește obligația de a întocmi și a supune judecătorului sindic raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, în funcție de motivele care stau la baza neîndeplinirii unei asemenea obligații, acesta poate fi sancționat de instanța de judecată în condițiile art. 60 din Legea nr. 85/2014.

Ca urmare a îndeplinirii de către administratorul judiciar a obligației prevăzute de art., alin. 6 din Legea nr. 85/2014 [4] judecătorul sindic, în baza rolului activ, cu respectarea dispozițiilor art. 45, alin. 2 din legea menționată [5], va pune în discuția părților interesate raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, va verifica dacă acest raport conține toate elementele prevăzute de lege și este întocmit în conformitate cu prevederile legale și, în cazul în care din punct de vedere al legalității, acesta nu este întocmit corespunzător sau este incomplet, va dispune refacerea sau completarea acestuia [6].

Judecătorul sindic, din oficiu sau la solicitarea creditorilor, nu poate să oblige practicianul în insolvență să formuleze anumite concluzii în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, întrucât acesta reprezintă punctul de vedere profesional al administratorului/lichidatorului judiciar care l-a întocmit și căruia nu i se poate impune includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere sau opinii pe care nu și le însușește.

În acest sens, pe de o parte, trebuie avut în vedere conținutul normativ al dispozițiilor art. 58 alin. 1 lit. b), art. 64 alin. 1 lit. a) și art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 care se referea la indicii, elemente preliminare, premise, posibilități și nu date certe cu privire la cauzele insolvenței și persoanele vinovate în acest sens, sau reorganizarea debitorului insolvent, iar, pe de altă parte, trebuie să ținem seama de statutul juridic al practicianului în insolvență.

Practicienii în insolvență desfășoară în România o profesie liberală, o activitate de utilitate publică, sunt independenți și imparțiali, au o conduită echidistantă față de interesele divergente ale creditorilor, reprezentați de comitetul creditorilor și adunarea generală a creditorilor, și ale debitorului/acționarilor debitorului, reprezentați de administratorul special, precum și o conduită procesuală corectă și neatârnată impusă de controlul judiciar al judecătorului sindic.

În practica judiciară, sub imperiul Legii nr. 85/2006, soluțiile instanțelor de judecată nu au fost unitare, acestea fiind atât în sensul inadmisibilității contestațiilor formulate la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cât și în sensul soluționării pe fond a acestor cereri.

Astfel, s-a arătat că asemenea contestații sunt inadmisibile întrucât art. 59 din Legea nr. 85/2006 nu prevede posibilitatea formulării unei contestații la un raport care nu constituie o măsură a practicianului în insolvență, acțiunea fiind prevăzută de art. 21 din lege numai cu privire la rapoartele lunare care evidențiază modul de îndeplinire a atribuțiilor și cuprind o justificare a cheltuielilor efectuate în procedură.

Dimpotrivă, s-a reținut că în baza art. 11 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate soluționa contestațiile la orice fel de raport, inclusiv la cel privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, chiar dacă prin acel raport nu se dispune nicio măsură de administratorul judiciar [7].

S-a statuat, de asemenea, că împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență și prin care s-a concluzionat că nu este oportună formularea unei acțiuni în răspundere poate fi formulată contestație în temeiul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât a admite contrariul, ar însemna că un astfel de raport să nu poată fi supus controlului judecătorului sindic [8].

Într-o altă cauză a fost admisă contestația creditoarei împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, dispunându-se completarea acestuia cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență și dacă există premisele angajării răspunderii acestora, precum și analiza motivelor care nu permit reorganizarea societății [9].

În literatura de specialitate [10] au fost identificate argumente pro și contra admisibilității unei asemenea contestații, analiza fiind făcută prin raportare la prevederile Legii nr. 85/2014, aceasta fiind însă valabilă și pentru cauzele instrumentate în baza Legii nr. 85/2006.

În sensul admisibilității contestației au fost invocate dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 85/2014 care nu fac distincție între tipurile de rapoarte care pot face obiectul contestațiilor, instanța de judecată având obligația de a soluționa contestațiile formulate la orice fel de raport, chiar dacă prin acel raport nu se dispune nicio măsură, precum și prevederile art. 45 alin. 2 potrivit cu care judecătorul sindic are competentă de a analiza și de a se pronunța cu privire la legalitatea oricărui act sau document întocmit de practicianul în insolvență în desfășurarea activității acestuia, deci și cu privire la legalitatea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență.

S-a mai menționat că raportul prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 presupune și măsuri luate de practicianul în insolvență, respectiv de a formula sau nu acțiune în angajarea răspunderii persoanelor ce se fac vinovate de apariția stării de insolvență sau de a formula sau nu acțiuni in anularea transferurilor patrimoniale frauduloase, măsuri care se pot baza pe concluziile nelegale și neadevărate ale acestui raport și care pot fi vătămătoare pentru participanții la procedură, situație care poate fi înlăturată doar pe calea contestației la raport. În caz contrar, părților interesate le este refuzat dreptul de acces la o instanță, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la inadmisibilitatea contestației la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență s-au arătat următoarele:
Raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2014 este diferit de raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, având conținut, finalitate și regim juridic distincte.
Astfel, raportul prevăzut de art. 59 din lege se depune lunar la dosarul cauzei, un extras fiind publicat în Buletinul procedurilor de insolvență de administratorul judiciar în exercitarea atribuțiilor sale, aducându-se la cunoștința participanților la procedura insolvenței și judecătorului sindic activitatea sa și măsurile luate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, cuprinzând o justificare a cheltuielilor efectuate. Raportul prevăzut de art. 58 alin. 1 lit. b) și art. 97 din Legea nr. 85/2014 este unic, fiind depus la grefa tribunalului și la registrul comerțului, și cuprinde cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, menționează premisele angajării răspunderii persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, precum și posibilitatea reală de reorganizare efectivă a activității debitorului ori motivele care nu permit reorganizarea, toate acestea fiind expresia punctului de vedere profesional al practicianului în insolvență care l-a întocmit și căruia nu i se poate impune includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere sau opinii pe care nu și le însușește. Conform art. 59 alin. 5 și 6 din Legea nr. 85/2014 măsurile luate de administratorul judiciar pot fi contestate de debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și de orice altă persoană interesată, iar contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 7 zile de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, pe când art. 97 din Legea nr. 85/2014 nu prevede posibilitatea contestării raportului, un termen în care s-ar putea contesta și procedura de judecată a contestației, neaplicându-se prin analogie normele prevăzute de art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Față de aspectele menționate mai sus, cu privire la raportul în discuție, concluzia care se impune în mod evident este aceea că judecătorul sindic poate să controleze practicianul în insolvență cu privire la îndeplinirea obligației de întocmire corespunzătoare a actului arătat, a legalității acestuia, dar, în nici un caz, nu poate impune concluzii într-un anume sens. În aceste condiții, persoanele cărora legea insolvenței le acordă calitate procesuală activă în a contesta rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar, nemulțumite de concluziile raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, nu pot învesti judecătorul sindic cu o cerere în acest sens, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă.

[1] Art. 343 din Legea nr. 85: „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”.
[2]  Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, ediția a 7-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2007, pagina 620.
[3] Lucian Bercea, Tratat Practic de Insolvență, Editura Hamangiu, București, 2014, pagina 807, 831.
[4] Art. 97 alin. 6 din Legea nr. 85/2014: „administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului prevăzut la alin. (1) la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul și va fi comunicată debitorului”.
[5] art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: „atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”.
[6] Florin Motiu, O problemă controversată: Contestația împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, Revista Universul Juridic nr. 7, iulie 2015, pag. 47-54.
[7] Sentința civilă nr. 789/02.04.2009 a Tribunalului Brașov.
[8] Decizia nr. 2349/06.10.2009 a Curții de Apel Cluj.
[9] Decizia civilă nr. 916/2011 a Curții de Apel Galați
[10] Florin Motiu, O problemă controversată: Contestația împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, Revista Universul Juridic nr. 7, iulie 2015, pag. 47-54.