Conformismul definește o conduită nerațională de supunere față de reguli, autorități sau instituții, care se manifestă ca obediență. Atâta timp cât obediența reflectă supunerea necritică față de o autoritate statală, ea nu poate fi considerată o valoare; și totuși, în practica social-politică este recunoascută ca utilă. Pentru a putea analiza obediența ca valoare socio-morală trebuie să descifrăm, mai întîi de toate, semnificația ei politică, adică măsura în care satisface cerințele unei puteri legitime sau dimpotrivă, măsura în care reflectă susținerea unei puteri nelegitime. Aprecierea contează numai din perspectivă politologică; în alte domenii de existență obediența nu poate fi asimilată niciunei valori morale, pentru simplul motiv că reflectă o restrîngere a libertății de opinie sau o constrîngere exterioară.
Conduita de conformare se verifică în situații limită, ceea ce înseamnă că valoarea morală derivă din identificarea demnitarului (managerului) cu rolul său social-politic. Dacă acceptăm această ipoteză, atunci conformarea poate fi considerată o valoare politică dacă și numai dacă demnitarul (managerul) recunoaște în mod voluntar legitimitatea puterii. Din păcate, puterea politică apreciază ca valoare numai conduita conformă cu deciziile politice, indiferent de conținutul lor moral, sau pentru faptul că un manager le consideră legale, indiferent de consecințele lor. Din păcate, executarea deciziilor politice din obligație, de teamă sau ca urmare a raportului de subordonare nu implică nicio valoare socio-morală; cu alte cuvinte, nu lipsa libertății de voință a managerului exclude valoarea acțiunilor sale, ci lipsa de rațiune a acelor acțiuni care reflectă doar dorința de subordonare.
Conduita de conformare este imorală atâta timp cât denotă imitație, ipocrizie sau dedublare. Intenția managerului de a se conforma ordinelor juridice și nonjuridice trebuie analizată ca valoare socio-morală și prin prisma eficienței pe care o are această intenție; în principiu, cu cât un individ se conformează mai bine la valorile sociale, cu atât societatea este mai coezivă. Atitudinea de conformare nu poate fi apreciată ca valoare, atâta timp cât este o imitație, pentru că, după cum se știe, imitația nu are valoare1. Deși imitația nu are valoare în sens moral, totuși, conduita celui care imită acțiunile celorlalți este apreciată social pentru că asigură relațiile formale dintre funcționarii statului, precum și dintre aceștia și cetățeni. A. Bandura a sesizat pericolul abordării nediferențiate a imitației, susținând că sunt două faze ale imitației, una de „achiziție” – în care subiectul învață comportamentul modelului – și alta de „performanță” – în care subiectul se comportă efectiv ca modelul social2. Marele pericol al imitației constă în faptul că un individ se poate substitui altuia (prin furt de identitate) pentru a-și atribui merite pe care nu le are. Viața socială are un prim plan, în care managerii interpretează roluri formale, și un plan secund, în care ei se manifestă non-formal, prin acțiuni mai puțin dezirabile social. Dacă acceptăm această ipoteză, atunci ajungem la un paradox, și anume la o definiție imorală a meritului moral ca formă de dedublare; după teoria lui Goffman aceasta înseamnă că un individ care cunoaște regulile sociale le poate folosi în interes propriu, interpretînd roluri care nu-i aparțin3. Atunci când conformarea nu are conținut moral (în termeni kantieni nu mai este „dezinteresată”), ea devine obediență, slugărnicie sau imitație din interes; cel mai bun argument în acest sens este supunerea față de un lider (demnitar de stat), chiar și atunci când știe că liderul respectiv exercită puterea în mod nelegitim.
Conduita de conformare nu exclude flexibilitatea funcționarului (cf.lat. flecto, ext, xum, ere, = a se îndoi, a se îndupleca, a se întoarce). La prima vedere s-ar putea crede că acest tip de subordonare ipocrită (fără convingere) la norme și valori sociale exclude orice valoare morală4. Flexibilitatea nu este o valoare morală în sine, ci o calitate socio-profesională ce definește adaptarea la schimbările sistemului politico-administativ. Flexibilitatea managerului poate fi apreciată ca valoare morală numai pentru că definește adaptarea rapidă și necritică la ordinele sistemului politic; altfel spus, adaptabilitatea este suficientă pentru a întemeia o valoare socio-morală, dacă sistemul apreciază acest lucru. La o analiză mai atentă observăm că flexibilitatea denotă adaptarea și acceptarea de către manager la noi valori și principii impuse de sistemul din care face parte. Cercetătorul D.Wrong a ajuns la concluzia că toate formele de supunere necesită o motivație complementară. Una dintre motivații ar fi obținerea unor beneficii de la cel care deține puterea, deși supunerea în sine nu este dorită de nimeni5. Flexibilitatea are valoare politică pentru că, în principiu, ea asigură realizarea funcției executive a statului; ea poate avea și valoare socială dacă reflectă modul în care se schimbă opinia publică; în fine, valoarea morală depinde și de respectarea codului etic specific activității socio-profesionale a managerului.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament