Chiar dacă termenul de piață este atribuit îndeosebi bunurilor economice marfare, putem, în condițiile societale actuale, nu numai în România, să atribuim o valoare mercantilă și elementelor de natură instituțională, cum ar fi partidele politice.

Recentele manifestări publice, destul de tulburi, atât din România (evenimente de stradă, dezbaterile politice de pe piața media, evenimentele cu caracter electoral), cât și din Uniunea Europeană (manifestații de stradă, proteste, atentate, alegeri europarlamentare, negocieri partidice pentru conturarea unor vectori de putere la nivelul instituțiilor UE) contribuie la cristalizarea unor forțe mercantile, diriguite de interese economice, ca răspuns la nevoia de putere.

În contextul actual, piața partidelor politice, de formă oligopolistă, se concentrează pe identificarea vectorilor de putere la nivel european spre care să tindă și din care să culeagă uzufructul, pe termen mediu și lung, dar urmărind totuși și un câștig imediat, respectiv generarea unei imagini constructive, progresiste, reformiste la nivelul opiniei publice, în scopul obținerii de notorietate și de voturi. În acest sens, consumatorul de politici publice, adică cetățeanul, nu deține informații perfecte despre intențiile partidului aflat pe val, ca urmare a creșterii vizibilității acestuia exclusiv prin mijloace de piață, consumeriste, a căror utilitate socială nu poate fi cuantificată întrucât nu a produs efecte sociale măsurabile la nivelul comunității. Astfel de partide se hrănesc exclusiv din publicitate, zgomot mediatic, negarea acțiunilor altor partide, fără a genera un produs livrabil pentru cetățeni. Jocul politic devine carismatic, interactiv, atrage forțe societale din rândul consumatorilor de politică, caracterul de efemeritate fiind evident. Nu există fundament conceptual, nu pot fi identificate căi și direcții de acțiune care să constituie un demers durabil, se pot distinge însă expuneri de vulnerabilități ale societății ca produs al unor strategii de guvernanță eșuate. În aceste condiții, cetățeanul este contrariat, observă ineficiența actelor de guvernanță anterioare și consideră că i se cuvin accesul la o societate prosperă, la un nivel de trai comparabil cu al altor țări din imediata vecinătate. Totodată, identificarea vinovaților pentru lipsa de eficiență a programelor de guvernare nu îi mai produce utilitate, pragmatismul global face ca nevoia de bunăstare să devină necesitate palpabilă și imediată.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament