Tom Harford este un economist și columnist respectat și respectabil pentru cărți cum ar fi „The Undercover Economist” sau pentru articole și editoriale publicate în Financial Times. Într-un astfel de text publicat cu ceva vreme în urmă (The Financial Times, ediția din 8/9 Noiembrie 2014), Tom Harford aborda problema inegalității economice, de altfel îndelung dezbătută în ultima vreme, dintr-un punct de vedere diferit de acela al altor economiști: a deține un pașaport emis de o țară dezvoltată… reprezintă un privilegiu și un avantaj pe care cetățenii unor astfel de țări îl dețin asupra locuitorilor statelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. În vremurile noastre, inegalitatea nu mai este generată în primul rând de apartenența la clase sociale diferite, ci de apartenența la state cu un nivel de dezvoltare diferit. Statisticile arată că un cetățean britanic sau american beneficiază de un sistem de asigurări sociale și de sănătate și de un nivel de salarizare și educație superioare celor la care poate aspira un locuitor al, să spunem, Republicii Democratice Congo. Chiar dacă inegalitatea între cetățenii unei țări există și chiar s-ar părea că a crescut în ultimii ani, raportul între veniturile unei familii bogate și cele ale unei familii sărace s-a micșorat semnificativ în favoarea celor săraci; și s-a micșorat cu atât mai mult cu cât țara respectivă se află mai departe decât celelalte pe drumul dezvoltării și creșterii economice.

Ritmurile de creștere înregistrate de țări precum China sau India, în loc să provoace temeri, ar trebui înțelese drept ceea ce sunt de fapt: un progres formidabil făcut pe calea reducerii inegalității globale, iar migrația populațiilor țărilor sărace către cele bogate, în loc să fie considerată o amenințare, ar trebui înțeleasă ca un factor de progres, ea fiind cea mai simplă cale a celor săraci de a-și depăși propria condiție.

AYN RAND, ÎNTRE ADMIRATORI ȘI DUȘMANI IRECONCILIABILI

ayn-raid

Ayn Rand a fost una din marile personalități ale secolului XX. A avut o biografie fascinantă, născută fiind în Rusia în 1905 într-o familie de farmaciști evrei care, imediat după 1917, au fost considerați „dușmani ai poporului” și, prin urmare, au fost expropriați. Pentru Ayn (pe atunci numele său era Alissa Zinovievna Rosembaum), acesta a fost momentul în care a înțeles minciuna și nimicnicia sistemului colectivist pe care așa-zișii revoluționari, conduși în stil mafiot mai întâi de Lenin și mai apoi de Stalin, încercau să-l prezinte drept ultimul pas făcut de om pe scara evoluției sale sociale. Ayn a făcut tot posibilul să părăsească URSS și a reușit în 1926 când a obținut un pașaport și o viză pentru Statele Unite. Nu s-a mai întors niciodată în țara sa de baștină și s-a integrat rapid în noua lume în care credea și pe care o admira. În State, Alissa a adoptat pseudonimul literar Ayn Rand și, cu o ambiție, o perseverență și un talent ieșite din comun, a reușit în scurt timp să devină o voce extrem de vocală a tinerei intelectualități americane. A scris romane, eseuri, articole, scenarii de film și a fondat curentul filosofic cunoscut sub numele de „Obiectivism”. Fiind o personalitate puternică, încercând în permanență să înțeleagă și să explice lumea în care evolua, a reușit să creeze în jurul său cercuri largi de admiratori (Alan Greenspan este unul dintre aceștia) dar și de dușmani ireconciliabili. Romanele sale, dintre care „Atlas Shrugged” este poate cel mai cunoscut, s-au vândut în milioane de exemplare și au devenit scenarii de filme de succes. După moartea sa în 1982, Ayn Rand și scrierile sale au cunoscut o popularitate chiar mai mare decât o aveau pe vremea când era încă în viață. Astăzi, nenumărați oameni de afaceri, studenți și tineri intelectuali declară public că scrierile ei le-au influențat și le-au schimbat viața în mod radical și semnificativ.

De ce oare Ayn Rand este considerată o autoare controversată? Dacă-i citești scrierile, vei înțelege imediat: ea se opune de la bun început tuturor teoriilor colectiviste și tuturor criticilor capitalismului și pieței libere. Ba chiar mai mult decât atât, ea face apologia capitalismului ca unic sistem economic și social, moral și apărător al drepturilor omului, între care cel primordial este considerat a fi dreptul la viață. De ce este capitalismul un sistem moral, în fapt singurul sistem social-economic care recunoaște și apără dreptul fundamental al omului la viață? Pentru că, într-o piață liberă bazată pe proprietatea privată și pe liberul arbitru, omul nu este aservit nimănui, ci este liber să-și urmărească propriul interes, iar singurul criteriu care poate duce la succes este contractul liber consimțit, negociat și încheiat între părțile implicate. Problemele cele mai grele se pot rezolva numai prin negociere și nu prin forța fizică sau coerciție de orice natură.
Omul este liber exact în măsura în care își poate negocia în mod individual, rațional și obiectiv propriile interese. Atâta vreme cât omul a fost robul așa-numitului „altruism”, el nu a fost altceva decât un sclav înrobit de elitele conducătoare care, îndemnându-l la sacrificiu de sine în numele și pentru atingerea unei fericiri viitoare și iluzorii, i-au insuflat teama și nesiguranța specifice animalelor de sacrificiu.

LUPTA DINTRE „ALTRUISM” ȘI „INDIVIDUALISM”

În plan social și filozofic, lupta care se dă în prezent nu este între capitalism și socialism sau între bine și rău sau între frumos și urât, ci între „altruism”, înțeles ca sacrificiu de sine impus de elitele conducătoare și „individualism”, înțeles ca procesul de urmărire conștientă și rațională a intereselor proprii fiecărui individ; nu pot exista națiuni și popoare libere și prospere fără ca toți indivizii care le alcătuiesc să fie cu adevărat liberi să-și negocieze propriile alegeri și interese.

În plan politic, implicațiile sunt imediate: numai limitând puterea de coerciție a guvernelor strict la acordarea dreptului de a acționa în forță, prin intermediul unor instituții precum armata sau poliția, numai atunci când interesele individuale sunt amenințate, și eliminând total orice implicare a lor în economie și business, putem beneficia de avantajele pieței libere și de capacitatea ei practic nelimitată de a crea creștere economică și dezvoltare. Revenind la articolul lui Tim Harford, nu poți să nu-ți pui câteva întrebări, cum ar fi: care este cauza dezvoltării economice și sociale diferențiate și a inegalității globale? Sau: ce se poate face pentru a micșora diferențele între bogații și săracii lumii?

Dacă dorim să răspundem la aceste întrebări în registrul colectivist promovat cu deosebită virulență și elocință în ultimii ani de către mulți economiști din mediul academic sau de falși guru de conjunctură, atunci putem propune, precum Thomas Piketty, crearea unui sistem global de impozitare bazat pe taxarea progresivă a averilor deja deținute de către cei bogați sau, chiar mai rău decât atât, naționalizarea integrală a acestor averi în scopul transformării proprietății private în „avuția întregului popor”. Care va fi rezultatul previzibil al unei astfel de abordări? Probabil că ne vom afla exact în situația în care eram în România atunci când, nu cu multă vreme în urmă, statul comunist era obsedat de eliminarea diferențelor de dezvoltare care existau între mediul urban și cel rural. Răspunsul multor români, plin de umor negru și cinism, la întrebarea „Care este cel mai eficient mijloc care ar putea fi folosit în vederea eliminării diferențelor între sat și oraș?” era: „Bomba cu hidrogen”!

Dacă vom accepta însă drept corect ceea ce este evident și anume faptul că țările cele mai puternice economic sunt exact acelea unde principiile pieței libere au fost lăsate să funcționeze și să-și producă efectele și unde capitalismul este cel mai dezvoltat, atunci vom putea înțelege cu ușurință că singura cale posibilă pe care o avem la dispoziție, cel puțin din ceea ce cunoaștem până în prezent, pentru a micșora diferențele dintre bogați și săraci atât în fiecare țară în parte cât și la nivel global este cea pe care capitalismul și morala lui bazată pe un individualism corect înțeles ne-o propune. Este evident că nu vom putea elimina total inegalitatea și nici nu trebuie să ne propunem lucrul acesta, scopul creșterii economice și al dezvoltării nefiind crearea unei societăți de tip egalitarist, incoloră, inodoră, insipidă și opresivă, ci doar crearea unor condiții de viață cât mai bune pentru cât mai mulți dintre noi. Capitalismul este singurul sistem social și economic imaginat de om până acum, care a fost capabil să genereze creștere economică și dezvoltare, iar acest lucru a fost posibil pentru că acest sistem este singurul bazat pe morala apărării dreptului fundamental al individului la viață, în antiteză cu toate celelalte sisteme sociale și economice anterioare bazate pe „statism”, adică pe conducerea centralizată a societății exact de către acele elite politice și economice care au fost cele mai corupte și incompetente și care au propovăduit sacrificiul de sine în scopul unui așa-zis „bine general”, iluzoriu și perpetuu amânat. Prin urmare, pentru a nu ne pierde speranța, nu ne rămâne decât să ne reamintim un mai vechi îndemn: Să fim altruiști… cu noi înșine!