Banca Centrală Europeană (BCE) continuă să susțină programul de relaxare cantitativă (quantitative easing – QE) în corelație cu ceea ce spunea John Maynard Keynes, potrivit căruia prețul activelor determină nivelul ratei de ocupare a forței de muncă. Economistul britanic aprecia că un declin ar trebui combătut prin majorarea ofertei de bani de către băncile centrale (de exemplu, prin cumpărarea de titluri de stat), pentru a crește la loc prețul imobilelor.
Măsurile de relaxare cantitativă (suplimentare de masă monetară în circulație), materializate în achiziția de titluri de stat, ajută băncile să nu mai execute garanțiile aferente creditelor neperformante, ceea ce conservă prețul activelor.
Iată care a fost linia ce pare să fi călăuzit BCE.

Diogene – primul bancher grec ruinat de inflație

Și totuși tradiția europeană a fabricării de bani din nimic datează dinaintea Lordului Keynes. Puțină lume știe, de pildă, că filosoful antic grec Diogene din Sinope, supranumit și Cinicul, a fost și bancher.
Banca lui Diogene a fost printre primele care au recurs la inflație, respectiv la deprecierea monedei emise de ea, cu speranța ca, în acest fel, să stimuleze creșterea activității economice, prin sporirea cantității de bani aflați în circulație.
Din păcate, în mod logic, efectul a fost creșterea prețurilor și a costului vieții, care a stârnit nemulțumirea și revolta populației.
Exilat și ruinat, Diogene s-a stabilit la Atena, însă se pare că nu și-a învățat lecția. Asta pentru că a continuat să militeze pentru renunțarea la moneda din metal prețios și înlocuirea ei cu moneda fiduciară.
De altfel, Grecia antică a fost zguduită de multe falimente bancare, cele mai multe dintre ele cauzate de utilizarea, încă de la acea vreme, a sistemului rezervelor fracționare.
Falimentul băncilor Timodemo, Sasinomo, Aristolocos s-a produs în urma unor crize bancare legate de acest fapt.

Riksbank – prima bancă naționalizata devine națională

În 1656, în Suedia, ia ființă prin decret regal prima bancă de emisiune, numită Stockholms Banco, companie privată ce avea dreptul de monopol timp de 30 de ani pentru a desfășura operațiuni bancare în Regatul Suediei.
Aceasta elibera bilete la purtător în schimbul depunerilor. Biletele de bancă se caracterizau prin aceea că nu erau purtătoare de dobânzi, aveau valori nominale standardizate, fixe, iar circulația lor ca mijloace de plată diminua cererea de rambursare a depunerilor.
Ele erau confecționate dintr-o hârtie specială, fabricată într-o manufactură din orașul Tumba.
Însă, din cauza politicii greșite de creditare, prin finanțarea creditelor pe termen lung pe baza depozitelor pe termen scurt, banca intră în incapacitate plată, nemaifăcând față cererilor de rambursare în schimbul bancnotelor emise.
În 1668, banca își încetează activitatea, iar directorul și inițiatorul acesteia, Johan Palmstruch, își pierde titlul nobiliar și dreptul de a practica operațiuni bancare.
Sentința mai prevedea ca, în cazul în care nu reușea să restabilească lichiditatea băncii, urma să fie executat prin decapitare.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro